E agnosticismul calea de mijloc dintre ateism si teism?
Odată înțeles faptul că ateismul este simpla lipsă a credinței în existența zeilor, devine evident că agnosticismul nu este, așa cum susțin mulți, „calea de mijloc" între ateism și teism. Prezența credinței în existența zeilor și absența credinței în existența zeilor sunt singurele posibilități de raportare la subiectul „credință" în acest context. Agnosticismul nu se referă la credința în existența zeilor, ci la cunoaștere – a fost folosit inițial pentru a descrie poziția unei persoane care nu putea susține că știe cu certitudine dacă o astfel de entitate există sau nu.
Devine clar că agnosticismul este atunci compatibil atât cu teismul cât și cu ateismul. O persoană poate crede într-un zeu (teism), fără să pretindă a știi cu certitudine că acel zeu există; rezultatul acestei poziții este teismul agnostic. Pe de altă parte, o persoană poate să nu creadă în zei (ateism), fără să pretindă a știi cu certitudine că zeii nu există sau nu pot exista; rezultatul este ateismul agnostic.
În cele din urmă, o persoană nu trebuie să aleagă între a fi ateu sau agnostic. Din contra. Nu doar că poate fi ambele, ci chiar se întâmplă de multe ori să fie ambele. Un ateu agnostic nu va predinde că știe cu certitudine că „dumnezeu" nu există sau nu poate exista, dar în același timp nu crede că o astfel de entitate există.
Unii oameni nu consideră că au o cunoaștere certă, dar cred oricum, în timp ce alții nu pot susține că știu și decid că aceasta este un motiv suficient pentru a nu se mai obosi să creadă. Așadar, agnosticismul nu este o alternativă, o „a treia cale" între ateism și teism. Este în schimb o chestiune separată, compatibilă cu amândouă. Un grad de agnosticism este evident în fiecare teist care consideră că zeul său este insondabil sau că funcționează în feluri misterioase. Toate aceastea reflectă o lipsă fundamentală de cunoaștere în partea teiștilor cu privire la natura a ceea ce susțin a crede. S-ar putea să nu fie întru totul rezonabil să crezi așa ceva în lumina recunoașterii unei astfel de ignoranțe, însă asta se pare că rareori oprește pe cineva.
Cred ca cea mai naturala 'pozitie' este aceea de "liber cugetator". Ne gandim si noi ba la una, ba la alta. Incercam sa intelegem ce-i cu noi pe aici, ce-o fi dincolo de marginile universului, sau daca o avea vreo margine...si lucruri de-astea. Daca gasim raspunsuri bine, daca nu nu. Ne mai putem da si cu presupusu', nu-i nimic rau nici in asta. Nu trebuie neaparat sa ne punem o eticheta.
Răspunde
Răspunde 
Ordonare:
După relevanţă
Un agnosticism "religiously correct" cred ca se produce doar la nivel declarativ. Oricat de mult si-ar asuma cineva "neutralitatea" (nu stiu => nu ma pronunt => nu inclin sa cred nimic), fara indoiala exista o tendinta naturala de a adera partial la o convingere (Dumnezeu exista, dar nu sunt sigur; Dumnezeu nu exista, dar nu sunt sigur). Din aceasta perspectiva, agnosticismul devine similar cu incertitudinea sau scepticismul, decat cu imposibilitatea cunoasterii. Spre deosebire de ateism si teism, agnosticismul religios e indelimitabil, lucru dovedit si de faptul ca exista mai multe tipuri de agnosticism, toate discutabile.
Răspunde
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
