anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

ERADICAREA RELIGIEI NU SE FACE CU BULDOZERUL

Consider eradicarea religiei un țel pe care din ce în ce mai mulți oameni trebuie să-l îmbrățișeze dacă vor ca noile generații să trăiască într-o lume mai pașnică, mai rațională, mai tolerantă. Religia este, probabil, cea mai importantă sursă a urii, ignoranței și abuzurilor, toate acestea având loc în numele unor zei care, chipurile, ar fi lăsat oamenilor niște reguli și practici, în urmă cu milenii întregi, prin intermediul unor texte scrise tot de oameni, extrem de interpretabile (stârnind, astfel, discordie) și, de multe ori, aberante și odioase.

Dar, abordarea mea privind eradicarea religiei este total diferită față de a unora care ar prefera să intre cu buldozerul într-o biserică și moschee, crezând că așa pot convinge oamenii să nu-și mai practice credințele religioase. Niciodată, nici măcar o dată, violența și cenzura nu va funcționa împotriva religiei. Buldozerul sau parul nu vor scoate oamenilor idei din cap. Fanatismul, nebunia, nu pot fi învinse cu agresivitate, din contră, de cele mai multe ori, sunt hrănite de o asemenea abordare.

Și care ar fi metodele?

1. EDUCAȚIA

De departe, cel mai aprig dușman al religiei. Și când spun educație, nu mă refer la memorarea unor informații, așa cum se practică, de exemplu, în învățământul românesc. Nu mă refer la a învăța papagalicește tabla înmulțirii sau Luceafărul sau data de naștere a nu știu cărui voievod, ci mă refer la încurajarea gândirii critice. Exercițiile de logică și creativitate trebuie să fie prezente în școli încă din clasele primare, etica și discuțiile libere bazate pe încurajarea copiilor de a pune întrebări să fie o normalitate în școli. Învățatul prin joc este metoda optimă de a atrage atenția noilor generații, nu amenințarea, nu atitudinea autoritaristă, care vor crea un dispreț pentru școală.
Astfel, investițiile masive în educația noilor generații timp de 10-20 de ani, chiar și cu riscul ca unele sectoare să fie ignorate o perioadă (dacă bugetul țării nu permite mai mult) sunt absolut necesare.

2. RIDICAREA NIVELULUI DE TRAI

S-a observat că, atunci când oamenii sunt vulnerabili, se refugiază, de cele mai multe ori, în lucruri iluzorii sau care oferă iluzii. Fie droguri, alcool, pornografie, practici pseudoștiințifice sau... credințe religioase. Astfel, realitatea cruntă datorată instabilității materiale, nesiguranței zilei de mâine, bolilor, etc. devine mai ușor de înfruntat când se oferă un stimulent. Dacă viața actuală este crudă, nicio problemă, pe individ îl va aștepta viața după moarte, plină de fericire și iubire eternă, pentru că cineva acolo sus îl iubește necondiționat.
Astfel, ridicarea nivelului de trai este extrem de necesară pentru a diminua religiozitatea unei societăți. Iar ceea ce am menționat la punctul 1, reprezintă unul din factorii care ajută la ridicarea nivelului de trai.

3. IMPLICAREA ÎN POLITICĂ

O altă soluție ar fi implicarea în politică a oamenilor care consideră eradicarea religiei un obiectiv necesar. Este nevoie de cât mai multe voci la nivel înalt care să critice public abuzurile și nedreptățile comise în numele religiei și care să fie capabile să implementeze programe sociale și în educație și legi pentru a diminua aceste abuzuri și nedreptăți.
Au existat în istorie oameni politici care, deși nu au avut neapărat obiectivul de a eradica religia, au contribuit enorm la slăbirea ei prin măsuri inteligente (Thomas Jefferson, Thomas Paine, Ataturk sau Alexandru Ioan Cuza, etc.), dar și oameni care... POATE... deși au dorit asta, au dat greș, ba chiar au și folosit-o ca unealtă de control mai târziu (liderii comuniști). De ce au dat gres? Pentru ca au eșuat la punctele 1 si 2 si au instaurat un regim care se asemăna izbitor cu o religie.

4. NU SE MAI TACE

Unul dintre motivele pentru care religia a rezistat atât timp este faptul că a fost protejată atât din interior cât și din exterior de critică. Regi, impărați, sultani, oameni politici, generali, adepți fanatici și violenți, i-au asigurat religiei un scut împotriva religiei atât de mult timp încât chiar și astăzi criticarea religiei este tabu, iar asta scoate multă lume din zona de confort.
Astfel, libera exprimare în spațiul public, în special prin intermediul rețelelor de socializare, reprezintă un alt pas important în eradicarea religiei și nu trebuie să înceteze. Oamenii trebuie să audă și alte idei decât cele care le-au fost prezentate în lăcașuri de cult, acasă sau în unele școli, înainte să ajungă la vârsta rațiunii.

5. O MAI BUNĂ COMUNICARE ÎNTRE COMUNITATEA ȘTIINȚIFICĂ ȘI OMUL DE RÂND

Un om ignorant din punct de vedere științific tinde să vadă mai multe miracole și elemente supranaturale în jurul său. Atunci când acesta nu deține un bagaj de cunoștințe suficient pentru a răspunde la anumite necunoscute și a interpeta realitatea corect, sigur că va apela la explicațiile supranaturale dar simple și ușor de memorat pe care bunica sau părinții i le-au prezentat în copilărie. Pentru că e mai bine să aibă o explicație, cât de proastă, decât să nu aibă niciuna și să spună: nu știu!

Deși sistemul de învățământ are un rol primordial în diminuarea acestor lacune cognitive, consider că și omul de știință ar trebui să se apropie mai mult de omul de rând. Nu este suficient să descoperi un nou sistem solar sau să obții o formulă matematică pe care să o prezinți mai departe colegilor de breaslă primind, probabil, și vreun premiu. Trebuie să te asiguri că descoperirea ta este mediatizata și, mai ales, înțeleasă de omul de rând. Astfel, este nevoie de cât mai mulți educatori științifici care să intermedieze comunicarea dintre mediul științific și restul societății, explicând oamenilor cât mai simplu și concis cu ce se mănâncă teoria X sau formula Y.

În încheiere, aș vrea să mai adaug că, atunci când spun eradicarea religiei, mă refer la sistemele de credințe, ritualuri și practici actuale (Creștinism, Islam, Iudaism, Hinduism, etc.) Cu siguranță oamenii vor continua să creadă într-o formă sau alta de supranaturalism, mai ales cât timp le va fi frică de moarte.

57 răspunsuri:
| danut a răspuns (pentru LupusDei1993):

Poate anul asta nu dar ce spui de anul viitor, se incadreaza in timpul tau?

| doctorandus a răspuns (pentru anonimg):

A pierit cu totul? Ai fumat ceva?

Plus ca am spus foarte clar: ideile modernitatii. Nu am spus: ideile crestinismului, ca acesta a existat mult si bine fara modernitate.

| LupusDei1993 a răspuns (pentru danut):

Nu conteaza in ce an va fi, tot va fi o setare de data indiferent de cati ani vor trece. 2020, sa nu-mi spui ca te iei dupa numerologi crestini. De curiozitate, de unde ai scos acest numar?

| danut a răspuns (pentru LupusDei1993):

Nu este vorba despre numere ci PERIOADA si EVENIMENTELE care se petrec ASTAZI. Evenimente care trec pe langa omenire DAR nu au ochi sa le vada caci NU au studiat Biblia ASA cum a spus Dumnezeu ci asa cum isi imagineaza ei (coduri secrete, numere ascunse, si asa mai departe). Iti recomand Cartea Apocalipsei (din Biblie ) dar si Matei capitolul 24 si 25 (numit si mica Apocalipsa) dar daca este greu de inteles poti cauta Apocalipsul de Jean Vuilleumier sau Tragedia Veacurilor de Ellen White.

Răspuns utilizator avertizat
| Ievi a răspuns (pentru BogdantheDreamer):

Stii ce e amuzant, ca mereu tot cei ca el vin cu astfel de indobitociri laughing

| Ievi a răspuns (pentru danut):

Pai asa sunt cate unii, arunca si ei un ochi la spusele altora niste mici studii din istoria religiilor si gata, iau in considerare doar ceea ce lise da, adica partile negativewinkingsi pentru ce? doar ca sa starneasca ura, ca mai apoi sa vina sa zica "Dar tu esti crestin de ce iti judeci aproapele?(ray 2017)"
De zici ca daca esti un om simplu si-ti vezi de treaba ai credinta proprie, gata esti catalogat ca sectant sau religios etc
Ce treaba au unii cu altii, ca anumite parti se folosesc de religie,
Adica practic daca satana se foloseste de religie prin unii, ca sa-i faca pe altii (ca asta ce a pus intrebarea) sa creada ca daca in religie au fost oameni ce s-au folosit de ea cu scopul de a face rau, insemna ca gata toata religie este asa? laughing lol Religia este un ideologie, care poate fii modelata la randul ei dupa crediinta fiecaruia, fie ia pozitiva sau negativa, din vorbele sau auzitele altora cum mai fac cate unii...
Adica nici macar sa faca o mica diferenta nu sunt in stare unii, adica e ca si cum ai zice ca toata religia e responzabila pentru greselile si pacatele altora nu?laughing ce logica au unii rolling on the floor

Tocmai ca diavolu se foloseste de astfel de gandire, si se pare ca unii chiar considera ca religia e problema inloc sa se uite la ei, cum bine zicea si shuriken, dar hei padure fara uscaturi nu este happy

| Ievi a răspuns (pentru anonimg):

Bine punctat

| Ievi a răspuns (pentru Nilsson):

De fapt cel care a pus intrebarea nu relizeaza ca chiar si satana se foloseste de religie si astfel nu e constient sa vada diferenta
Sa numai pun ca religia e ceva simbolic si de fapt noi suntem cei care-i dam forma toti, acum ca altii se folosesc ca sa o pateze, si mai sunt cate unii care pun botu doar la partile negative asta e partea a2-a.

| LupusDei1993 a răspuns (pentru DracuIa):

Religia are doar un scop: de a subjuga omenirea, asta e singurul ei scop. Si functioneaza deja de minune. Se vede in ce mi-ai spus tu.

| danut a răspuns (pentru Ievi):

Exista o mare vorba romaneasca: VRABIA malai viseaza. Sunt unii saracii pe care parintii i-au abandonat dpdv intelectual fiindca si ei au fost la randul lor abandonati dau nascuti din decretei si au esti din "gaoace" fara nimic in jurul lor (ntelectual, rational, Dumnezeu) si sunt total debusolati iar ce viseaza noaptea spun ziua. Exista doar o vorba pentru cei care PERSISTA pe acest drum: VAI DE MAMICA LOR.

| LupusDei1993 a răspuns (pentru danut):

Ellen White? Pe bune? Eu credeam ca taticul vostru Martin Luther a spus clar "Sola Scriptura" acum aproximativ 500 de ani.

| danut a răspuns (pentru LupusDei1993):

Dumnezeu este TATICUL nostru dar ACELASI Dumnezeu i-a lasat si pe profetii asa cum scrie in Sola Scriptura. Luther a fost unul din cei multi care au "mers" pe drumul lasat de Dumnezeu dar nu a ajuns la o intelegere totala care a aparut abia ACUM, la sfarsitul vremurilor cand au aparut si cei ca tine.

| Cosmin86 a răspuns (pentru danut):

De unde stii ca ACUM este "sfarsitul vremurilor" si nu peste 25 de milioane de ani?

| danut a răspuns (pentru Cosmin86):

Din Biblie, profetii si implinirea lor.

| Cosmin86 a răspuns (pentru danut):

In biblie scrie ca nici macar Iisus nu stie cand va fi, dar stii tu laughing

| danut a răspuns (pentru Cosmin86):

Se vede ca nu ai citit cum trebuie. Cum poti spune ca nici Dumnezeu nu stie cand va fi sfarsitul? Tu ce Biblie ai citit, aia umoristica?

| Cosmin86 a răspuns (pentru danut):

Am zis de Iisus, nu de Dumnezeu.

"Iar de ziua aceea şi de ceasul acela nimeni nu ştie; nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl"

| danut a răspuns (pentru Cosmin86):

Ioan 10, 30. Eu si Tatãl una suntem."

| Cosmin86 a răspuns (pentru danut):

Si atunci, in gradina Ghetsimani, Iisus se ruga in oglinda sa-i ia aceasta cupa?

Ioan 10, 30 se refera ca daca il accepti pe Iisus, automat il accepti si pe Dumnezeu.

Chiar un pic mai sus, 10, 29 scrie asa: "29 Tatăl* Meu, care** Mi le-a dat, este mai mare decât toţi şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.". Vorbeste deja la persoana a treia (El).

| danut a răspuns (pentru Cosmin86):

Cauti rastalmaciri, uite ce spune Biblia:
1Ioan 5,7. (Cãci trei sunt care mãrturisesc în cer: Tatãl, Cuvântul si Duhul Sfânt si acesti trei una sunt.)
Coloseni 1, 15. El este chipul Dumnezeului cel nevãzut, cel întâi nãscut din toatã zidirea.
16. Pentru cã prin El au fost fãcute toate lucrurile care sunt în ceruri si pe pãmânt, cele vãzute si cele nevãzute: fie scaune de domnii, fie dregãtorii, fie domnii, fie stãpâniri. Toate au fost fãcute prin El si pentru El.
17. El este mai înainte de toate lucrurile, si toate se tin prin El.
Ioan 1, 1. La început era Cuvântul si Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era Dumnezeu.
2. El era la început cu Dumnezeu.
3. Toate lucrurile au fost fãcute prin El, si nimic din ce a fost fãcut, n-a fost fãcut fãrã El.
4. În El era viata, si viata era lumina oamenilor.
14. Si Cuvântul S-a fãcut trup, si a locuit printre noi, plin de har si de adevãr. Si noi am privit slava Lui, o slavã întocmai ca slava singurului nãscut din Tatãl.
18. Nimeni n-a vãzut vreodatã pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatãlui, Acela L-a fãcut cunoscut."
1 Corinteni 8, 6. totusi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatãl, de la care vin toate lucrurile si pentru care trãim si noi, si un singur domn: Isus Hristos, PRIN CARE SUNT toate lucrurile si prin El si noi.

| Cosmin86 a răspuns (pentru danut):

"rastalmaciri"? am luat cu copy/paste, n-am schimbat O LITERA.
Bine, biblia stie sa se contrazica singura, nu are nevoie de "ajutor". O carte scrisa de primitivi.

| danut a răspuns (pentru Cosmin86):

"biblia stie sa se contrazica singura,"
DOVADA
"O carte scrisa de primitivi."
Dar superiori ca inteligenta tie.

| Cosmin86 a răspuns (pentru danut):

M-am coborat destul la nivelul unui arogant care considera ca detine adevarul absolut, mai ales cand ii arat citate.

Superiori aia? Care isi omorau nevasta cu pietre? Sau aveau sclavi?

| danut a răspuns (pentru Cosmin86):

Nu vreau sa te jignesc dar o faci singur, la vremea aia Europa era cam goala, ce sa spunem de natia noastra, era inexistenta, puteai tu sa dezvolti o societate ca acum in plina epoca primitiva? Esti dus cu pluta baietas. Tu nu ai cum sa te cobori pe undeva fiindca de la tine nu mai exista vreun etaj inferior, esti la pragul cel mai de jos.

| Cosmin86 a răspuns (pentru danut):

Aroganta tipica de cre(s)tin care crede ca stie tot. Du-te sa pupi o icoana.

| danut a răspuns (pentru Cosmin86):

Ca sa-ti raspund la fel ar trebui sa-ti zic: "aroganta tipica pentru un ignorant", eu nu pup icoane si nici cretin nu sunt (asa cred eu) dar vom vedea in scurta vreme cine are dreptate.