Dacă te sinucizi ai terminat cu viața, nimic mai mult, nimic mai puțin. Viața nu e un "dar" de la Dumnezeu. Așa se organizează materia. Un om există doar pentru că alții au dorit să se înmulțească, nu a cerut acel om viață înainte de a se naște, deci nu e corect să obligi pe cineva să trăiască în orice condiții.
Povesti, cine se suicideaza dispare pe vecie, e ca si inainte de a se naste.
Ajunge in pamant, asta da, hahaha.
Alea cu traitu iar si iar si iadu sunt fantezii, nu a zis nimeni de dincolo "baaaa astia, eu retraiesc momentu iar si iar si is in iad aci dar fara gagici multe, e rau tare". Nici vorba.
Nu exista nici o dovada, asa ca de aia sunt fantezii.
E ca si cum zic eu ca exista superman pe vreo planeta fara sa am nici o baza reala.
Suicidul este condamnat si se face orice ca omu sa nu faca asta, se inventeaza tot felul de povesti ca sa sperie, nici nu ii intereseaza ca omu ala are o boala incurabila care-l chinuie.
Si de ce suicidul e condamnat, sa-ti zic de unde vine:
Pe vremuri boierii si proprietarii de sclavi aveau interesul sa le muncesti din greu fie si daca nu erai sclav, asa ca in religie au pus ca suicidul e pacat ca sa-ti ia optiunea de iesire, aveai doua solutii, ori munceai pentru ei ori pe drumuri.
Ca altfel ziceai "ia mai da-te-n p mea, nu vreau sa muncesc zi lumina pe doi lei ca sa te imbogatesti tu, mor si gata".
Si sclavii la fel, daca s-ar fi sinucis, cine le mai muncea alora?
De acolo vine si lumea nu se prinde. Ca altfel nu exista nici o logica pentru care sa fie pacat.
Dar ca smecherii, imparatii faceau razboaie si omorau sute de mii de oameni nu mai era pacat?! Asta nu scrie ca e pacat, deci e clar.
Insa trebuie sa gandim putin! Dupa aia s-a introdus in medicina ca e boala, si gata treaba, lumea se conformeaza orice ar fi.
Ptr ca real in democratie ai dreptul de a alege atat timp cat nu afectezi pe altii, nu are voie nimeni sa conteste alegerea.
Cred ca ai inteles, si ti-am explicat si logica ca sa o simti tu.
Cei care recurg la acest gest isi compromit mantuirea sufletului. Nu mai au timp sa mai lucreze pentru impacarea cu Dumnezeu, cu semenii...
Intrarea in vesnicie in aceasta starea de tulburare nu va face altceva decat sa eternizeze intr-adevar traumele prin care persoana trece.
Tu adresezi o intrebare pe premisa existentei lumii spirituale si feliciti un raspuns din partea unei persoane atee, fara credinta.
Nu există nici un Iad sau Rai.
Omul mincinos trebuie să fie nesimțit, necinstit, nerușinat, neserios și lipsit de omenie pentru a-l putea înșela pe cel naiv, credul și neștiutor, iar naivul trebuie să nu știe adevărul, deci să nu aibă știință apoi mai trebuie să fie și credul, ca să creadă minciuna spusă de mincinos.
Prin urmare, drumul către minciună și înșelăciune e credința, iar drumul spre adevăr e știința.
Dumnezeu nu poate confirma sau infirma nimic din ce se spune că ar fi dorința lui pentru că e "atotputernic", "nemuritor", "atotștiutor", "inteligent", "iubitor", "a făcut tot ce există", e invizibil, orb, surdomut și incapabil de a comunica cu omul. Așa că oricine poate să spună ce dorește și are valoarea zero. Un individ poate să spună că lui Dumnezeu îi place înghețata pe băț, altul poate să spună că lui Dumnezeu nu îi place deloc înghețata, dar îi place shaorma cu de toate. Orice afirmație pusă în gura lui Dumnezeu e doar opinia aceluia care o face, iar credința în Dumnezeu e doar credința în oameni.
De unde știm cât e de puternic Dumnezeu? L-a văzut cineva făcând ceva? Omul e limitat, nu poate vedea orice, deci nu poate spune că Dumnezeu poate face orice. Poate că există ceva ce Dumnezeu nu poate face. De unde știm că Dumnezeu e nemuritor? Omul are viață finită, deci nu poate trăi la infinit ca să ne spună că Dumnezeu nu va muri niciodată. Dumnezeu pune omul la încercare? Dumnezeu e atotștiutor, deci nu are de ce să facă încercări pentru că știe dinainte rezultatul.
Dacă Dumnezeu a făcut tot ce există, înseamnă că a făcut purici și păduchi. Avea de ce un Dumnezeu atotputernic, inteligent, nemuritor și care iubește omul să facă purici și păduchi?
Dumnezeu iubește omul, e atotputernic și de aceea are nevoie de ritualuri primitive? În loc să ajute omul se ocupă cu minuni și lasă omul iubit în întunericul neștiinței și primitivismului să moară de boli, de frig, de foame, în accidente și în războaie? Trebuie să se ascundă de om în cărțile cu povești, să fie invizibil și incapabil să comunice cu omul? Dă viață veșnică și de aceea vedem zero oameni cu viață veșnică?
Un zeu atotputernic și nemuritor dacă ar exista, atunci orice ar face el sau altcineva nu l-ar afecta cu nimic, pentru că e atotputernic și nemuritor. Face un zeu atotputernic, inteligent și nemuritor purici și păduchi? Are el nevoie de așa ceva? Evident că nu. Are el nevoie de ceva de la om? Are nevoie de om? Nu, deci e evident că nu ar făcut purici și păduchi, că nu avea nevoie de așa ceva și nu l-ar făcut nici pe om din același motiv. Atunci cine are nevoie de ritualuri primitive și de credința omului, zeul atotputernic sau un alt om mincinos care vrea să profite de omul naiv, credul și neștiutor? De ce avem purici și păduchi dacă nu i-a făcut Dumnezeu? Viața e o formă de existență a materiei. Proprietățile materiei și evoluția în timp prin selecție naturală generează viața. De aceea avem tot felul de viețuitoare printre care se numără și omul, inclusiv purici și păduchi.
Sentimentele, dorința, iubirea, inteligența, memoria, simțurile sunt specifice viețuitoarelor pentru că le ajută pe viețuitoare să trăiască, să se adapteze la mediu, să strângă resurse și să se înmulțească.
Un zeu atotputernic și nemuritor nu are nevoie de nimic. Nu trebuie să se adapteze la mediu, nu trebuie să strângă resurse, nu are nevoie să se înmulțească pentru că e nemuritor, nu are nevoie de simțuri, de inteligență, de memorie, de iubire, deci nu trebuie să facă nimic și nici nu poate iubi omul, pentru că omul pentru el ar fi un nimic, deci nu e interesat de om, nu l-ar ajuta, nu l-ar pedepsi și nu l-ar răsplăti pentru că nu are de ce. Deci și chiar dacă ar exista un zeu, acela nu ar avea grija omului și în consecință nu există nici Raiul, nici Iadul. În realitate nu există nici un fel de zeu. Ce e atunci Dumnezeu? E un personaj imaginar de tip Bau-Bau folosit pentru prostirea naivilor creduli și neștiutori. Așa cum e folosită cu succes sperietoarea Bau-Bau pentru a determina un copil naiv, credul și neștiutor să facă sau nu anumite lucruri, tot așa e folosit și Dumnezeu. Deci Dumnezeu e un Bau-Bau pentru toți, inclusiv pentru adulți.
Orice afirmație fără dovezi e egală cu zero, iar când în plus există dovezi contrare, afirmația se numește minciună. O viețuitoare e ca un roboțel care trăiește, strânge resurse, se înmulțește și moare. Nu are nici un fel de viață veșnică. La fel e și sufletul o invenție primitivă care nu există. Dacă ar exista un suflet separat de creier, atunci omul beat, drogat, bolnav sau accidentat (cu creierul afectat) nu ar mai avea un comportament așa de diferit de omul normal și nici nu ar avea pierderi de memorie. Dacă sufletul ar fi nemuritor și separat de corp, atunci nu ar fi afectat de boli, de alcool și de alte substanțe sau de accidente și omul ar trebui să se comporte normal și să nu aibă pierderi de memorie. În realitate vedem cum e afectat omul când e afectat creierul. Asta înseamnă că sufletul nu conduce omul și nu îi furnizează omului informații (omul bolnav de Alzheimer nici nu mai știe cum îl cheamă, unde e sufletul lui ? ). Ce e și la ce e bun sufletul? Sufletul e o invenție primitivă care să explice funcționarea omului ca o marionetă și e ceva ce nu există. Creierul conduce omul, creierul conține informațiile. Dacă omul moare, creierul se distruge și s-a terminat cu informațiile și cu "sufletul".
În concluzie nu există zei, zâne, draci, spirite, suflete, duhuri, spiriduși, viață veșnică, minuni, fenomene paranormale, supranaturale, Rai, Iad și așa mai departe. Sunt toate niște povești primitive, fanteziste, puerile și absurde scrise pentru prostirea naivilor creduli și neștiutori.
"Toţi oamenii care gândesc sunt atei." - Ernest Hemingway
"Religia s-a născut când primul ticălos l-a întâlnit pe primul prost." – Voltaire
"Toate religiile sunt întemeiate pe teama celor mulţi şi pe isteţimea câtorva." - Stendhal
"Una din marile tragedii ale omenirii este că moralitatea a fost răpită de către religie." - Arthur C. Clarke
"Religia este capodopera artei de a dresa animalele, deoarece dresează oamenii cum să gândească." - Arthur Schopenhauer
"Modul de a vedea, prin credinţă, este de a închide ochiul raţiunii." - Benjamin Franklin
"Puneţi la îndoială cu îndrăzneală până şi existenţa lui Dumnezeu pentru că, dacă ar fi unul, trebuie cu atât mai mult să fie de acord cu omagiul raţiunii decât al fricii oarbe." - Thomas Jefferson
"Proştii resping ceea ce văd dar nu ceea ce cred; înţelepţii resping ceea ce cred şi nu ceea ce văd." - Huangbo Xiyun
"E nevoie de religie pentru ca oameni buni să facă lucruri rele." - Steven Weinberg
"Cele mai groaznice şi cele mai crude crime pe care istoria le-a înregistrat au fost comise sub adăpostul religiei sau al altor motive la fel de nobile." - Mahatma Gandhi
"Ceea ce se afirmă fără dovezi poate fi respins fără dovezi" - Christopher Hitchens
"Religia este considerată de oamenii obişnuiţi ca fiind adevărată, de către înţelepţi ca fiind falsă, de conducători ca fiind utilă" - Seneca cel Tânăr
"Oamenii nu comit vreodată crime cu atâta dedicare şi cu atâta bucurie ca atunci când o fac din motive religioase" - Blaise Pascal
"Toate religiile sunt inventate de catre oameni." - Napoleon Bonaparte
"Religia este unul din motivele pentru care cei saraci nu ii omoara pe cei bogati" - Napoleon Bonaparte
"Religia este excelenta pentru a controla oamenii obisnuiti." - Napoleon Bonaparte
"Cel care nu vrea să gândească e bigot, cel care nu poate să gândească e prost, cel care nu îndrăzneşte să gândească e sclav." - William Drummond
"Nu ai nevoie de Biblie pentru a justifica iubirea, dar nu a fost inventată o metodă mai bună pentru a justifica ura." - Richard A. Weatherwax
"Dumnezeu ar trebui executat pentru crime împotriva umanităţii." - Bryan Emmanuel Gutierrez
"A numi ateismul religie e ca şi cum ai numi chelia o culoare de păr." - Don Hirschberg
"A spune că ateismul necesită credinţă este la fel de cretin ca a spune că necredinţa în zâne şi spiriduşi necesită credinţă. Chiar dacă însuşi Einstein mi-ar zice că este un spiriduş pe umărul meu, tot i-aş cere dovezi şi nu aş greşi cerându-i-le." - Geoff Mather
"Din câte pot să-mi dau seama după studiul scripturii, tot ce faci în rai este să stai degeaba toată ziua şi să-l slăveşti pe Dumnezeu. Nu ştiu ce ai face tu, dar cred că după primii, oh, nu ştiu, 50.000.000 de ani de făcut asta aş începe să mă plictisesc puţin." - Rick Reynolds
"Credinţa nu îţi dă răspunsuri, doar te opreşte din a pune întrebări." - Frater Ravus
"Zeii nu omoară oameni, oamenii cu zei omoară oameni." - David Viaene
"O minciună este o minciună chiar dacă toţi o cred. Adevărul este adevăr chiar dacă nimeni nu îl crede." - Douglas Adams
"Când un om delirează se numeşte nebunie. Când mulţi oameni delirează se numeşte religie." - Robert Pirsing
"Sunt împotriva religiei pentru că ne învaţă să fim satisfăcuţi cu neînţelegerea lumii." - Richard Dawkins
"Un om este primit intr-o religie pentru ce crede si este izgonit pentru ce stie." - Samuel Clemens
"Religia - o fraza de dânsii inventata
Ca cu a ei putere sa va aplece-n jug,
Caci de-ar lipsi din inimi speranta de rasplata,
Dupa ce-amar muncirati mizeri viata toata,
Ati mai purta osânda ca vita de la plug?
Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
Si v-a facut sa credeti ca veti fi rasplatiti...
Nu! moartea cu viata a stins toata placerea -
Cel ce în asta lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, caci morti sunt cei muriti." - M. Eminescu- Împarat si proletar
"Religia este opiumul maselor." - Karl Marx
"Omul nu va fi liber până când ultimul rege va fi spânzurat cu intestinele ultimului preot." - Denis Diderot
"Cuvantul «dumnezeu» nu este nimic altceva pentru mine decat expresia si produsul slabiciunii umane, Biblia este o colectie de legende onorabile, dar primitive, care sunt, in orice caz, destul de copilaresti". "Nici un fel de interpretare, indiferent cat de subtila, nu-mi poate schimba opinia", Albert Einstein (intr-o scrisoare scrisa de Einstein catre filozoful Eric Gutkind,, 3 ianuarie 1954)
"Daca oamenii sunt buni doar pentru ca le este frica de pedeapsa si pentru ca spera la o recompensa, atunci suntem într-o stare jalnica." A. Einstein
"Biserica spune că Pământul este plat, dar eu ştiu că este rotund pentru că am văzut umbra lui pe Lună şi am mai multă încredere în o umbră decât în Biserică." - Ferdinand Magellan
"Se poate ca rolul nostru pe această planetă să nu fie slăvirea lui Dumnezeu, ci crearea lui." - Arthur C. Clarke
"Citită cum trebuie, Biblia este cea mai puternică forţă pentru ateism concepută vreodată." - Isaac Asimov
"Religia este o rămăşiţă a copilăriei inteligenţei noastre." - Bertrand Russel
"Şi dacă ar exista un Dumnezeu, cred că este foarte improbabil ca el să aibă atâta vanitate încât să se simtă jignit de cei care se îndoiesc de existenţa lui." - Bertrand Russel
"Nu mă deranjează părţile pe care nu le înţeleg din Biblie, ci părţile pe care le înţeleg." - Mark Twain
"Credinţă înseamnă a crede ceea ce ştii că nu e adevărat." - Mark Twain
"Vrea Dumnezeu să împiedice răul dar nu poate? Atunci este neputincios. Poate dar nu vrea? Atunci e răuvoitor. Vrea şi poate? Etunci este diabolic." - Epicurus
"Ar fi foarte frumos dacă ar exista un Dumnezeu care a creat lumea şi care a fost o forţă benevolentă, dacă ar exista o ordine morală în Univers şi viaţă după moarte; dar este frapant faptul că toate acestea sunt exact ceea ce suntem obligaţi să ne dorim." - Sigmund Freud
"Religia este o iluzie şi îşi derivă puterea din faptul că se potriveşte cu dorinţele noastre instinctuale." - Sigmund Freud
"Nu pot crede că acelaşi Dumnezeu care ne-a înzestrat cu simţ, raţiune şi intelect, a făcut asta cu scopul ca noi să uităm să le folosim." - Galileo Galilei
"Credinţa inseamna să nu vrei să ştii ce este adevărat." - Friedrich Wilhelm Nietzsche
"Din paradis lipsesc toţi oamenii interesanţi." - Friedrich Wilhelm Nietzsche
"Dacă ignoranţa faţă de natură a dat naştere la zei, atunci cunoştinţele despre natură îi vor distruge." - Baron D'Holbach
"Nu este la fel ca în Biblie, că Dumnezeu a creat omul în propria sa imagine. Dar, dimpotrivă, omul l-a creat pe Dumnezeu în propria sa imagine." - Ludwig Feuerbach
"Nu poţi convinge un credincios de nimic; credinţele lor nu se bazează pe dovezi, ele se bazează pe nevoia adânc înrădăcinată de a crede." - Carl Sagan
"Este de departe mai bine să se înţeleagă universul aşa cum este el de fapt decât să se persiste în amăgire, oricât de satifăcătoare şi liniştitoare ar fi." - Carl Sagan
"Tot mai sunt de părere că o clopotniţă cu paratrăznet denotă lipsă de încredere." - Doug McLeod
"Susţin că amândoi suntem atei. Eu doar cred mai puţin cu un zeu decât tine. Când vei înţelege de ce îi respingi pe ceilalţi zei posibili, vei înţelege de ce îl resping pe al tău." - Stephen Roberts
"Trebuie să punem la îndoială logica poveştii de a avea un atotştiitor şi atotputernic Dumnezeu care a creat oameni cu defecte şi apoi îi învinovăţeşte pentru propriile sale greşeli." - Gene Roddenberry
"Dă-i unui om un peşte şi va mânca o zi, învaţă un om să pescuiască şi va mânca o viaţă, dă-i unui om religie şi va muri rugându-se să primească un peşte." - necunoscut
"Cum e, e omul una din greşelile lui Dumnezeu sau e Dumnezeu una din greşelile omului?" - Friederich Nietzche
"Dumnezeu spune: refuz să dovedesc că exist deoarece dovezile nu necesită credinţă şi fără credinţă sunt nimic." - Douglas Adams
"Omul a avut dintotdeauna nevoie de o explicaţie pentru toate lucrurile din lume pe care nu le înţelegea. Dacă nu exista o explicaţie, inventa una." - Jim Crawford
"Dacă Dumnezeu este alpha şi omega, începutul şi sfârşitul, cunoaşte trecutul şi viitorul, după cum scrie în Biblie, de ce se roagă oamenii şi cred că pot schimba ceva?" - Mark Fairclough
"Religia invata cel mai mare neadevar, ca moartea nu este sfarsitul."
Te-a întrebat ceva. Tu ai răspuns altceva. Îți înțeleg punctul de vedere, este unul susținut, dar răspunsul nu este conform cu întrebarea.
Răspunsul e OK. Dacă nu există Rai și Iad, nu ai cum să ajungi acolo. Dacă nu există viață veșnică, la fel nu ai cum să ajungi în Rai sau în Iad, pentru că ai murit și s-a terminat tot. Deci se înțelege ce am vrut să zic.
Te înțeleg. Eu îți spuneam că nu prea are legătură cu întrebarea.
Eu zic că are, pentru că Iadul și Raiul apar în poveștile cu Dumnezeu. Dacă Dumnezeu, Iadul și Raiul nu există, atunci dispare și excursia spre Iad.
Întrebarea era legată de sinucidere, dar oricum, hai să ne oprim aici. Nu vreau să pornim o discuție fără sfârșit pe TPU. Mulțumesc!
Răspunsul meu e mai cuprinzător. Nu ajungi în Iad niciodată, indiferent ce ai face, pentru că Iadul nu există.
Foarte bine ai spus: "Daca nu."
Da e dacă da? Ai pierdut tot.
Nu ai cum sa pierzi ceva. Un zeu atotputernic, care a făcut tot ce există, dacă ar exista, ar vorbi cu omul. Lipsa de comunicare arata că e minciună. Nu se poate ca un zeu atotputernic să nu apară la televizor. În primul rand inventa el ceva mai bun decât televizorul. Mai e și problema utilității. Un zeu atotputernic nu are nevoie de nimic, deci ca să aibă nevoie de om și de ce face omul sau de ritualuri primitive ar însemna că e un zeu foarte slab, fără minte și fără putere de orice fel și lucrul ăsta exclude posibilitatea ca el să fi creat tot ce există. La fel e imposibil să dea viață veșnică un zeu care iubește primitivismul și stă ascuns în cărțile cu povesti. La ce viață veșnică se poate aștepta un om de la un zeu neputincios, invizibil, surdomut și fără minte care iubește primitivismul și ritualurile primitive? Încrederea în zei invizibili e doar încrederea în oameni. Zeii invizibili și surdomuți nu pot comunica cu omul, deci oricine spune ceva că e dorința zeului, nu are acoperire. Omul nu spune întotdeauna adevărul, deci ca să fie crezut trebuie să aducă dovezi reale, logice și verificabile, iar când exista dovezi contrare, afirmația omului devine minciună. De ce minte omul? Nu e așa de complicat. E foarte simplu. Ca să îi însele pe alții. De aceea e nevoie de credință, pentru că nu exista dovezi. De ce nu există dovezi? Pentru că e minciună. Deci ce e un Dumnezeu atotputernic care e invizibil, iubește omul, nu comunică cu el, face purici și păduchi, iubește ritualurile primitive și lasă omul în întunericul neștiinței să moară de boli, de frig, de foame, în accidente și în războaie? E o minciună și reprezintă primitivismul, neputința, necinstea, nesimțirea, lipsa de omenie și înșelăciunea absurdă. De ce funcționează înșelătoria? Funcționează pentru că oamenii sunt buni, au încredere unii în alții și se ajuta intre ei. De aceasta încredere și bunătate profită oamenii mincinoși și necinstiți. Viața e oricum finită și nu e o necesitate pentru nimeni și pentru nimic. Viața e doar o formă de existență a materiei, deci nu e nici o problemă dacă există sau nu viață, sau cat de lungă sau cât de bună e viața. Orice viețuitoare face tot ce poate ca să-i fie "bine" pentru că asta e definiția viețuitoarei. Selecția naturală a dus la existenta inteligenței, simțurilor, sentimentelor, memoriei, voinței și toate astea ajută viețuitoarea să trăiască și să se înmulțească. Dacă o viețuitoare o înșală pe alta asta înseamnă că viețuitoarea înșelată devine o resursă pentru viețuitoarea mincinoasă, deci e ceva natural și normal. E normal ca omul rău, mincinos și nesimțit să îl mintă pe cel bun, naiv și neștiutor și să-i ceară credință în numele unui personaj imaginar. Așa devine omul bun o resursă pentru omul rău și mincinos.
Problema pe care tu o ai, pleacă de la faptul că te uiti la enșpe mii de religii cu practicile și obiceiurile lor si zici: gata man, asa vrea Dumnezeu. Fără să iei în considerare faptul că Dumnezeu le respinge, si chiar a stabilit un timp când le va judeca. Apoi, ți-am mai explicat si mă repet: Dumnezeu are un motiv întemeiat pentru care permite (atenție, permite nu cauzează) suferința de pe pământ.
Un zeu atotputernic și nemuritor nu poate fi afectat de nimic, deci nu are nevoie să facă nimic, nu are nevoie de voință, de inteligență, de sentimente, de iubire, de simțuri și de memorie. Toate astea îi sunt inutile. Orice ar face el sau altcineva, efectul asupra lui ar fi zero. Deci el nu ar face nimic pentru că nu are de ce. Un asemenea zeu nici nu există și nici nu se poate numi viu. Pentru un asemenea zeu, omul ar avea valoarea zero și i-ar fi indiferent ce face sau ce nu face omul, nu ar iubi omul, nu l-ar răsplăti, nu l-ar pedepsi și nu l-ar ajuta, pentru că nu ar avea de ce.
In ambele situații, fie că există, fie că nu există un asemenea zeu, realitatea confirmă lipsa acțiunii zeului.
Un asemenea zeu ar trebui să fie total lipsit de inteligență ca să facă o viețuitoare care nu-i folosește la nimic, de care să se ascundă, pe care să nu o ajute cu nimic și cu care să nu comunice.
Se zice că e atotștiutor și știe dinainte ce se întâmplă și asta înseamnă că nu are de ce să pună omul la încercare dacă tot știe dinainte rezultatul, iar omul nu are ce să mai aleagă pentru că se știe totul dinainte.
In problema cu alegerile, orice efect are o cauză. Asta înseamnă că nimic nu e întâmplător. Se zice de un fenomen că e aleator pentru că nu se pate calcula dinainte ce va urma, însă în realitate nimic nu e întâmplător, doar că nu se știe ce va urma. Chiar și alegerea pe care un om o face nu e întâmplatoare. Există cauze pentru tot ce se întâmplă și nimic nu poate fi schimbat. Toate fenomenele sunt legate intre ele, chiar dacă legătura e slabă sau greu de văzut.
Un zeu puternic și nemuritor care să facă ceva conștient nu există.
Voința e specifică viețuitoarelor și e dată de selecția naturală. Viețuitoarele care au posibilitatea să aibă voință și nu o au sau e necorespunzătoare, nu strâng resurse, nu se înmulțesc și dispar. De aceea în general o viețuitoare care are voință, are voința determinată de selecția naturală. Cele care au un alt fel de voință dispar. Prin urmare o viețuitoare care are voință, are voința să strângă resurse, să trăiască și să se înmulțească. Tot de aici vine și noțiunea de bine și de rău. O viețuitoare consideră că e bine atunci când trăiește, strânge resurse și se înmulțește și ăsta e rezultatul selecției naturale. O viețuitoare pentru care binele înseamnă altceva nu se înmulțește, nu strânge resurse și dispare. La ce e bună viața? La nimic. Dacă ne raportăm la viețuitoare, viața e bună, pentru că asta înseamnă a fi viețuitoare. Înseamnă dorința de a trăi, de a strânge resurse și de a se înmulți. Deci ce e viețuitoarea? E un roboțel generat de proprietățile materiei și de selecția naturală. O viețuitoare execută programul de viețuitoare: trăiește, strânge resurse se înmulțește și moare. Viața veșnică nu e ceva normal. Dacă viețuitoarele ar avea viață veșnică, nu ar mai exista evoluție. Ar rămâne totul neschimbat, ar fi o oprire a timpului. Viața finită permite refolosirea resurselor, permite apariția diversității și permite selecția naturală. O viețuitoare cu viață veșnică înseamnă sfârșitul selecției naturale și totul ar sta pe loc. Așa ceva nu există și nu va exista niciodată. Orice viețuitoare funcționează la maxim, deci face tot ce poate pentru a trăi, pentru a strânge resurse și pentru a se înmulți, iar omul fiind o viețuitoare face la fel. De aceea munca, minciuna, înșelăciunea și tâlhăria nu pot fi eliminate pentru că sunt caracteristicile viețuitoarelor. Asta înseamnă viață. Nu e opera unui zeu invizibil și surdomut care face draci, purici și păduchi și iubește omul lăsându-l în întunericul neștiinței și primitivismului să moară de boli, de frig, de foame. în accidente și în războaie. Un asemenea zeu nu există. E doar un Bau-Bau folosit de oameni în interes personal. Un asemenea personaj dă greutate spuselor unor indivizi care altfel nu ar avea nici o valoare în fața celorlalți. Omul mincinos și viclean are avantaje prin folosirea Bau-Bau-ului. Bau-Ba-ul nu există, deci omul viclean poate spune orice despre Bau-Bau și poate face orice pentru că nu se teme că va fi pedepsit de Bau-Bau-ul inexistent. Singura grijă a omului viclean e să convingă cât mai mulți naivi că ceea ce spune el vine direct de la Bau-Bau și că Bau-Bau e atotputernic și nemuritor. Omul naiv ajunge să execute comenzile omului viclean crezând că sunt venite direct de la Bau-Bau-ul "atotputernic" și invizibil. E rău? Nu e rău. Viața e o formă efemeră de existență a materiei. Viețuitoarea face orice ca să trăiască, să strângă resurse și să se înmulțească, iar omul viclean fiind o viețuitoare face și el același lucru. Așa cum unii oameni strâng resurse, trăiesc și se înmulțesc prin munca lor, tot așa și oamenii vicleni fac același lucru prin înșelăciune care e tot un mod specific viețuitoarelor. Zeul Bau-Bau chiar dacă nu există își face datoria.
Stii cum începe "Geneza"?
Daca totuși le ți-i pe ale tale, explica-ne te rugam de ce nu apar animalele din pietre de exemplu, de ce corpul uman isi păstrează caldura, de ce cand ne rănim ne vindecăm, de ce ursul polar e adaptat condițiilor, de ce soarele se învârte in jurul pământului, de ce atatea milioane de oameni stiu ca exista Dumnezeu, de ce pana nu m-am pocait eu nu m-am putut lăsa de țigări si alcool si cum m-am pocăit si am zis ca imi pare rau, am scapat de el?
De ce biblia inclusiv proverbele is mega adevărate si is scrise cu atata intelepciune? Cum de a rezistat Biblia atâția ani? De ce mai trăiești tu inca?
Iti zic eu : Asta ii bunătatea lui Dumnezeu si intr-o zi o sa iti judece trăirea si o sa te răsplătească pentru asta
Si eu inainte ma întrebam daca exista
Doar auzisem despre un Dumnezeu
Dupa ce am citit Biblia m-am lămurit in ce minciuna trăiește lumea si ca putini oameni stiu adevarul
Draga prietene, daca cumva o sa simti ca nu intelegi de ce ti se întâmpla toate lucrurile, sa te pui pe genunchi si sa chemi Numele cel Sfânt al lui Isus Hristos
O sa simti un fior, si o sa il simti in minte si inimă
Iti doresc multă sănătate si pace!
Unele din întrebări sunt de grădiniță. În școală se face biologie, chimie, fizică, matematică și unele din întrebări ar trebui să-și găsească acolo răspunsul.
Viețuitoarele au apărut în timp de milioane de ani și în condiții din cele mai variate din substanțe anorganice (exact cum sunt pietrele si nu numai) care au reacționat între ele. Nu poate fi așa de ușor creată viața ce a apărut în milioane de ani în câteva secunde sau ani. E un proces complex care indiferent dacă e cunoscut în integralitatea lui sau nu, nu înseamnă că poate fi înlocuit cu niște povești absurde primitive și fără logică. O viețuitoare care a apărut în urma evoluției în milioane de ani există pentru că se tot înmulțește. Dacă dispar toți indivizii dintr-o specie, dispare specia cu totul. Ca să apară din nou trebuie milioane de ani si condiții asemănătoare cu cele care au condus la apariția acelei specii de viețuitoare prima data.
De ce păstrează corpul uman căldura? O păstrează pentru că are combustibil. Mănâncă, deci se aprovizionează cu carbohidrați, respiră aer care conține oxigen, au loc reacții chimice care degajă căldură si se consumă carbohidrații și oxigenul si rezulta dioxid de carbon care e expirat. E un proces de oxidare, e o ardere care produce căldură. Dacă lași un om fără aer și fără mâncare, moare si devine rece. Nu îl ține în viață personajul din poveste.
Toate viețuitoarele când se rănesc se vindecă, nu numai omul. E o calitate dobândită în timp și are și ea limitările ei.
Omul nu poate să știe chiar tot. În timp mai află câte ceva și ăsta e un lucru bun. De exemplu cei care au inventat religia fiind doar mincinoși neștiutori au spus că Soarele se învârte în jurul Pământului. Asta dovedește că că nu a comunicat cu ei nici un zeu care a făcut tot ce există. Așa cum și-au permis să mintă că au vorbit cu zeul și le-a spus că Soarele se învârte în jurul Pământului tot așa e și restul poveștilor. Toate viețuitoarele sunt adaptate condițiilor în care trăiesc. Cum se face adaptarea? În milioane de ani prin selecție naturală. Viețuitoarele sunt variate. Înmulțirea nu asigură caracteristici identice urmașilor și atunci printre viețuitoare găsim unele care rezistă la mediul respectiv și altele care nu rezistă. Cele care nu rezistă mor, iar cele care rezistă trăiesc, se înmulțesc și dau naștere la urmași rezistenți. De asta in funcție de mediu găsim și viețuitoare care rezistă în acel mediu. Dacă sunt condiții prea vitrege, dispar toate viețuitoarele și nu mai avem nici una. De ce atâtea milioane de oameni știu că Dumnezeu există? Pentru că oamenii sunt ființe sociale și sunt obișnuiți să se ajute între ei și să aibă încredere unul în altul. De încrederea asta profită omul viclean și mincinos. Dacă un copil nu înțelege ce trebuie să facă și nu vrea să asculte de părinți, se mai folosește metoda Bau-Bau. De frică copilul face ce i se spune să facă. Aceeași metodă e valabilă și pentru adulți. Când omul nu are știință, nu știe adevărul și locul adevărului poate fi luat de minciună. E o înșelătorie care merge bine atât timp cât omul e naiv, credul și neștiutor ca un copil care se teme de Bau-Bau.
Așa cum e și în cazul Bau-Bau, cel care inventează povestea nu o face degeaba. O face pentru a-i putea conduce pe cei naivi, creduli și neștiutori. Așa cum un copil e determinat de Bau-Bau să facă un anumit lucru, tot așa și un om se poate lăsa de fumat. Dacă omul mincinos ar fi și bun, ca un părinte, dacă ar fi și inteligent, poate că ar conduce omul naiv pe un drum bun, însă nu e tot timpul așa. Omul mincinos minte în primul rând pentru binele lui propriu, iar cel mințit ajunge o marionetă în măna mincinosului. Omul mincinos, pentru a-l putea prosti și conduce pe cel naiv nu mai are ca scop binele naivului. Are interesul ca cel naiv să rămână neștiutor ca să-i creadă minciunile și are interesul ca cel naiv să nu gândească. Mincinosul se crede stăpân pe ceilalți oameni, îi crede proști și numai buni de folosit acolo unde are el nevoie.
De asta eu nu apreciez minciuna, primitivismul, nesimțirea, necinstea și toate "calitățile" pe care le are un om mincinos.
Omul are nevoie de știință și de adevăr, nu de minciună primitivă și absurdă cu un zeu atotputernic care a făcut tot ce exista, draci, purici și păduchi, e invizibil și surdomut și lasă omul iubit în întunericul neștiinței și primitivismului să moară de boli, de frig, de foame, în accidente și în războaie. Dacă exista un Dumnezeu, nu făcea purici și păduchi, nu mai existau spitale, războaie, minciună, înșelătorie, neștiință, nu era invizibil, incapabil de acțiune și de comunicare cu omul, nu era orb și surdomut. Concluzia e că Dumnezeu e minciună, iar eu nu am cum să apreciez minciuna, oricâtă bunăvoință aș avea.
Dacă te sinucizi ai terminat cu viața, nimic mai mult, nimic mai puțin. Viața nu e un "dar" de la Dumnezeu. Așa se organizează materia. Un om există doar pentru că alții au dorit să se înmulțească, nu a cerut acel om viață înainte de a se naște, deci nu e corect să obligi pe cineva să trăiască în orice condiții.
Dude, hai sa recapitulam
1. religia a fost facuta cu sute de ani in urma cand NU ERAU DESTUI SCLAVI
2. asa ca pe, potentialii sclavi, ii speriem sa nu scape din viata de rahat (foamete, bici, rastigniti pe cruce, mizerie, samd) prin suicid
DECI, TU CE CREZI?!? SE DUC IN IAD?!?
sau iad-ul e doar o inventie sa sperie prosimea?!?
Da, e bun răspunsul tău, are logica! Nu mam documentat dar ai dreptate, dacă s-ar fi sinucis toți aia nu mai aveau fraieri și sclavi în jurul lor care sa facă ce vor ei din ei.
Da, si crede-ma ca in istorie chiar s-a dovedit asta, dupa marea ciuma, nobili bogati au ajuns sa munceasca pe camp, ca altfel nu aveau ce manca, atat de drastic s-a redus populatia
Exact! Totul e politic man, toata religia e formata in scop de manipularea fraierilor. Ce scrie in Romani 13 in biblie?
"Sa dati taxele la dregatori cum se cuvine, asa e normal...", dregatorii erau oamenii regelui si colectau taxele de la fraierii care munceau din greu ca sa o duca ei lux.
NU zice nicaieri "omu trebuie sa o duca bine, ca lucreaza, conducerea trebuie sa se ocupa de asta".
Si pana la urma aia e esenta bibliei, restul e umplutura.
Si poruncile, tu pentru cine crezi ca is?
"Sa nu furi", pai de la cine puteai sa furi? Ca de la saraci nu puteai, le era frica ca iei de la ei bogatii.
"Sa nu omori", e valabil acelasi lucru, dar si le era frica ca omori alt fraier si pierdeau ei un sclav.
Si tot asa.
"Sa nu ai alti dumnezei afara de mine", aici e de la o posta ilogic, adica e dictatura? Am voie sa cred in cine vreau, deci te obliga sa crezi in ce vor ei de fapt.
Intamplator poruncile-s bune pentru toti.
Nu știu cine este băiatul respectiv, dar am observat că nu argumentează cu nimic ceea ce spune. Mi se pare normal sa aducă ceva dovezi. Si eu "din experiența mea pot sa spun multe".
Dar ca să răspund la întrebarea ta vreau sa fac referire la Biblie:
"Fiindcă cei vii știu că vor muri, dar cei morți nu știu nimic și nu mai au nicio răsplată, căci până și amintirea li se uită. 6 De asemenea, iubirea lor și ura lor și gelozia lor au pierit deja și nu mai au parte de ceea ce se face sub soare" - Eclesiastul 9:5, 6.
Observi? Dumnezeu, Creatorul omului, spune că cei morți nu stiu nimic. În alte părți în Biblie, moartea este asemanată cu un somn adânc. (Ioan 11:11 și Luca 8:52). Tu stii ce se întâmplă cu tine când dormi adânc? Da, într-adevăr e mai delicată situația atunci când cineva consideră că viața sa nu mai merită trăită si apelează la soluția extremă. Noi nu stim ce a simțit el/ea, nu știm cauzele care au dus la acțiunea respectivă, si, prin urmare nu putem judeca situația. Putem avea însă convingerea fermă că Dumnezeu vede tot, si înțelege perfect tot. Si la momentul potrivit ii va învia pe toți cei dragi care au murit. Ioan 5:28, 29.
Nu te lua dupa ala! Gandeste cu capul tau. Oamenii pot zice orice sa capteze atentie. Nu aduce nici o dovada baiatu ala.
Asa si eu pot spune ca m-au luat extraterestrii intr-o noapte si ca.m-au dus in nava lor si ca..si ca, tu ma crezi?
Exact! Ai dreptate man.
Sa vedem daca sufletul exista asa cum zic crestinii. Deci acet suflet e etern? E dat de la Barbos? Daca e etern, atunci stie tot, chiar si dinainte de a te naste tu. Deci daca acest suflet e rau, automat esti si tu? Mai pe romaneste. Acest suflet iti dicteaza ce sa faci, cum sa gandesti, etc? Si sa imi spuna si mie vreun crestin ce a facut inainte de a se naste, ca doar sufletul ar trebui sa stie, si acest suflet este una cu tine. Deci Barbosul iti da suflet rau? Copilisme. Cum sa crezi ca sufletul exista dupa moarte si e pedepsit daca face ceva rau o persoana in timpul vietii. b Daca exista dupa moarte, automat exista si inainte de a te naste. Si ce am zis eu mai inainte ramane in picioare. Daca sufletul nu are nici o treaba cu persoana care il poseda, sa il bage pe suflet in iad daca sufletul face rau. Ca mie nu imi pasa, ca nu sufar eu.
Sa vedem daca sufletul exista asa cum zic crestinii. Deci acest suflet e etern? E dat de la Barbos? Daca e etern, atunci stie tot, chiar si dinainte de a te naste tu. Deci daca acest suflet e rau, automat esti si tu? Mai pe romaneste. Acest suflet iti dicteaza ce sa faci, cum sa gandesti, etc? Si sa imi spuna si mie vreun crestin ce a facut inainte de a se naste, ca doar sufletul ar trebui sa stie, si acest suflet este una cu tine. Deci Barbosul iti da suflet rau? Copilisme. Cum sa crezi ca sufletul exista dupa moarte si e pedepsit daca face ceva rau o persoana in timpul vietii. b Daca exista dupa moarte, automat exista si inainte de a te naste. Si ce am zis eu mai inainte ramane in picioare. Daca sufletul nu are nici o treaba cu persoana care il poseda, sa il bage pe suflet in iad daca sufletul face rau. Ca mie nu imi pasa, ca nu sufar eu.
Ajung in iad
Dumnezeu e viu
M-a schimbat
M-a mântuit
Putini Il cunosc si putini o sa fie cu El
NASA a confirmat ca biblia e adevarata
Noi cum am apărut? Căutați l pe Isus
Propaganda sectanta!
Poți fi cat de bun (pocăit) vrei dar dacă te sinucizi ajungi în iad
GheorgheDumitru întreabă: