Pentru ca ei interpreteaza acele texte din Vechiul Testatement ca fiind adresate celor de atunci si odata cu venirea lui Iisus pe pamant, ele ar fi fost anulate. Sunt confesiuni care tin acele cerinte, spre exemplu, adventistii de ziua a 7 a.
Nu este pacat sa mancam carne de porc. Legea de care vorbesti a fost adresata strict poporului evreu.
Nu e pacat ce bagi in gura ( fara interpretari perverse) ci e pacat ce scoti pe gura.
Depinde CAT din ceea ce a spus Dumnezeu ca trebuie sa ascultam o si facem. Daca vrem sa fim in litera cu ceea ce a spus Dumnezeu, nu mancam, daca mai tragem de cearceaf si mai acoperim cate un pacatel, gasim motivatia ca ceea ce a fost a fost doar pentru evrei. Adevarul este altul, un individ care nu mananca carne de porc un an de exemplu, nu va mai manca asa cum ar fi mancat de obicei chiar daca nu o face din temei religios. Orice ai face carnea miroare la gatit a ceea ce mananca porcul fara preget, excrementele pe care le face. Unui, arab sau unui, evreu religios sau unui adventist care nu consuma asa aliment o fleica de plrc prajita ii va mirosi de la 200 de metri si ii va mirosi a (cu scuzele de rigoare pentru cei ce mananca) a rahat prajit. Este imposibil de descris mirosul, groapa de gunoi de la Glina este parfum pe langa mirosul de friptura de porc.
Sa-mi spui si mie unde scrie in Biblie si in ce context asa ceva.Din Biblie am inteles ca sa nu ucizi mai mult decat poti manca.Nici macar carnea de om nu este interzisa desi au fost crestini, care de foame au dat cu banul sa afle pe care dintre ei sa-i manance.E un tablou de E. Delacroix.
Pentru ca nimeni nu citeste biblia si nimanui nu-i pasa de ea, decat atunci cand e pe moarte.
Nimeni nu este drept in faţa lui Dumnezeu, din faptul ca mananca sau nu carne de porc. Daca nu ne indreptam prin Legea Veche (Galateni 3, 11), cum ne-am putea indrepta din restrictiile ei alimentare?
Iisus Hristos spune ca toate bucatele sunt curate (Marcu 7, 19), iar spurcate sunt doar cugetele rele, desfranarile, hulele, hotiile etcetera, care ies din om.
Sfantul Apostol Pavel e si el foarte clar:
I Corinteni 10:25 Mancati tot ce se vinde in macelarie, fara sa intrebati nimic pentru cugetul vostru.
Eu cred ca halucinezi. Imi amintesc ca acum cateva zile ai spus de vechiul testament ca vremurile alea nu mai sunt iar acum spui ca trebuie sa respecti totul. Hotaraste-te odata ca disonanta cognitiva nu iti face bine.
Porcul nu mananca excremente, nu stiu de unde ti-a venit ideea asta 'inteligenta'.
Sa spui ca nu iti place carnea de porc e ok dar sa afirmi ca miroase in mod obiectiv a rahat e o idiotenie fara margini.
Nu in Biblie scrie ca evreii nu au voie sa mănânce carne de porc, iar ulterior in Noul Testament apostolilor li se zice ca au voie sa mănânce orice "Ce am curățit Eu, tu sa nu numești spurcat" ii spune Domnul Isus lui Petru.
Poate nu ai fost inca pana acum intr-o porcarie dar nu este timpul pierdut, porcul mananca si carne de om, sunt multe cazuri in care porcii au mancat copii dar nu se mediatizeaza pe net sa afli si tu. Intr-adevar carnea de porc e foarte ok, este plina de trichineloza care daca ai luat mori in chinuri groaznice fara sansa de scapare, dar oricum de miros nu scapi, pofta buna.
Vezi ca ti-a intunecat biblia judecata.
Trichineloza are leac. Nu stiu despre ce chinuri groaznice visezi.
Chiar daca porcul este infestat daca stii sa gatesti nu vei fi infectat.
Vrei sa-mi spui tu mie ca media (care e innebunita sa arunce cu noroi in tot ce misca) a conspirationat sa nu arate cazuri cu copii mancati de porci? Ori incerci sa ma minti ori nu prea gandesti limpede.
Pun pariu ca daca iti pun doua fripturi pe masa nu o sa poti sa deosebesti care e de porc si care nu e.
Am rude care sunt adventisti de ziua a saptea dar nici unul nu mi-a spus despre carnea de porc care miroase urat. Mi-au spus ca nu mananca din motive religioase.
Asa ca in loc sa incerci sa aduci argumente logice spune ca nu iti place pentru ca observ ca nu prea te impaci cu logica.
Martian, tu esti un baiat care studiezi Biblia asa ca te rog pentru a nu face comentari (despre mine e vorba) partizane sa studiezi si sa-mi spui si mie la ce concluzie ai ajuns privind: aparitia poporului evreu, scopul pentru care a fost creat, ce le-a spus Dumnezeu ca vor fi si face daca il vor asculta, rezultatul si ce fel de Dumnezeu avem, unul schimbator sau unul neschimbator. Astept concluzia ta si apoi mai vedem ce si cum cu porcul.
Si sifilisul sau lepra are leac pe NET dar in viata reala BA. Mai studiaza. Probabil rudele tale te-au ocrotit si au incercat sa nu-ti insulte dumnezeii. Mirosul carnii de porc nu are legatura cu adventismul ci cu mizeria in care se scalda acel animal, daca erai atent eu nu am legat mirosul de religie ci de MIROS. Logica nu are legatura cu rahatul ci cu mirosul degajat de respectiva mancare.
Mi-am amintit de tine. Parca spuneai ca ai o carte cu Budha in care scrie ca a mancat carne de porc pana a murit si nici pana acum nu mi-ai trimis nici macar Titlul .
Ti-am spus am incredere ca daca iti pun in fata 2 farfurii cu mancare tu nu o sa poti deosebi care e de porc.
Tipic pentru voi daca cineva nu e de acord cu ce ziceti gata, ma inchin la porci . Ce pretentii sa am de la unul care apartine unei secte inventate de un pacalici (William Miller) acum 200 de ani.
Bine, aia cu rahatul e o gogomanie fara margini, cu iz de scuza decat de argument. Il respect pe Danut, dar nu poti spune tampenia asta - mai ales intr-o tara care stie bine cum miroase o fripturica de purcel si cum miroase rahatul.
Apropo, eu mananc, uneori, carne de porc. Si imi place. Si nu miroase a buda. Si nici nu am gasit nicaieri ca este un pacat pentru crestin sa manance porc. Din contra...
PS: Sunt sigur ca sunt multe alte domeniile in care putem fi de acord. Eu insumi sunt dispus sa invat, daca sunt lucruri de invatat, de la tine si de la altii, in cele in care nu suntem de acord... Faptul ca avem convingeri religioase diferite nu ne pune pe pozitii opuse in toate privintele. Apropo, eu am multi prieteni buni care nu imi impartasesc credintele. Avem relatii excelente, bazate pe respect.
O zi frumoasa.
Ca sa nu o lasam asa, cei care insista ca a manca porc este pacat, au o proasta intelegere a simbolisticii VT - apropo de animalele curate si cele necurate. Sunt sigur ca daca vom lua pe rand animalele, vom vedea ca la baza legii respective nu sta un principiu legat strict de sanatate (toxine, etc.)
Este legea respectiva doar pentru evrei? Desigur. Uitati-va numai de cate ori se repeta "pentru voi" in textul din Levitic 11.
Animalele nu sunt spurcate in sine, ci ele reprezentau - atat cele necurate cat si cele curate, ceva anume. Textul folosea simbolistica aceasta pentru a separa Israel de celelalte popoare. Sa nu uitam ca linia aceasta de demarcare a fost stearsa ulterior, folosindu-se aceeasi simbolistica. Vezi viziunea lui Petru din Faptele Apostolilor 10:1-48.
Pe principiul ca textul este aplicabil universal - ca doar Dumnezeu nu se schimba - am putea face o groaza de nefacute, cum ar fi sa ne apucam sa omoram vrajitoarele de langa Bucuresti, ca doar evreii le omorau si ei...
Hai sa fim seriosi! Fiti responsabili cand mancati porc (si orice altceva) dar nu exagerati, cazand in extrema sa numiti consumarea lui pacat...