| TraianIImperator a întrebat:

Este păcat dacă îmi fac operație de vasectomie (sterilizare masculină) pentru a nu face copii? Ce zice biserica ortodoxă de asta?
Nu vreau copii, aceasta însemnând că nu mă voi căsătorii și, automat, nu voi face sex niciodată (căci sexul făcut numai cu scopul plăcerii este păcat). Cu toate acestea, mă gândesc și la posibilitatea ca, din prea puțină grijă față de mântuire, să cad în desfrânare, situație în care ar putea apărea un copil, prin vasectomie pot să evit cu o probabilitate aproape de 100% apariția acestuia.
Pe lângă faptul că un copil este o responsabilitate foarte mare pe care nu vreau să mi-o asum (Dumnezeu nu spune că este neapărat să aduci un urmaș pe lume), mai consider că „obligarea" lui Dumnezeu de a aduce un suflețel nevinovat în această lume este un lucru foarte, foarte egoist deoarece există riscul să se îmbolnăvească de cancer, de exemplu sau să sufere cumplit din cauza bullying-ului sau a altor nedreptăți din societate. Mai cred că este mai bine să donezi banii către niște cauze care pot ajuta oameni care sunt deja născuți sau că poți să adopți, oferindu-i astfel unei persoane o șansă la o viață normală, cât mai împlinită posibil. Cele scrise mai sus sunt lucrurile pe care eu le cred și sunt curios ce părere are ortodoxia de ele. Acum, Dumnezeu îi ajută pe cei aflați în suferință dacă au smerenie și nădejde în El, suferința ajutându-i pe oameni să se mântuiască, dar de ce să se ajungă aici? Când concepi copil nu ști cât de bine sau cât de rău îi va fi în viață.
Să nu se înțeleagă că încurajez avortul, care este crimă, indiferent la câte luni se face.

5 răspunsuri:
| ania a răspuns:

De unde ai luat ideea ca e păcat sa faci sex pentru plăcere?
Lui Adam Dumnezeu ii spune :"Creșteți, înmulțiți-va, umpleți pamantul și supunetu-l" Genesa1 :28.Deci dacă concepi măcar 3 copii, ai împlinit porunca de a te înmulți, ca dacă a numai doi, te înlocuiești nu te inmultesti. În cadrul căsătoriei, sa te bucuri de sex e o porunca:"vucura_te de nevasta tinereții tale, căprioară iubita, cerboaica plaxuta/Fii îmbătat tot timpul de dragakasiile ei:+/Fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei" Proverbe 5-19, 20 Ideea de a însoți actul sexual cu sensatii de placere a fost ideea Lui.

| anonimg a răspuns:

Orice plăcere este de la Dumnezeu. Plăcerea devine păcat când nu este folosită după voia Lui.
Actul sexual se face doar în cadrul căsătoriei, și nu neapărat pentru conceperea copiilor.
Nu recomand operația de vasectomie. Ci recomand stăpânirea de sine și calendarul.
Cât despre copii, porunca de a ne înmulți nu mai este valabilă, pentru că deja pământul este suprapopulat.
Cei mai mulți oameni care dau naștere la copii nu vor fi mântuiți, deoarece părinții comit un păcat grav când Dumnezeu le dă copii pentru a-i educa pentru Împărăția Sa, iar oamenii îi educă pentru împărăția celui rău, pentru pierderea vieții veșnice.

| CostinAlamariu a răspuns:

Origen este un foarte cunoscut eretic în istoria Bisericii și el a făcut exact ce vrei să faci tu acum: s-a castrat. Deci nu ești primul în istorie care gândește așa. Iar fapta lui Origen n-a fost văzută deloc bine în ochii Bisericii. Dumnezeu te-a făcut așa cum te-a făcut și nu cred că ai dreptul sau autoritatea să te castrezi. Mai ales că castrarea nu face nimic să te oprească de la desfrânare. Gânduri necurate tot o să ai, ba chiar nici nu te oprește nimic să întreții acte sexuale castrat fiind. E absolut degeaba. Te sfătuiesc să nu faci prostia asta. Dacă vrei să lupți cu desfrânarea Dumnezeu și Biserica ți-au așternut deja o cale: post, rugăciune și trezvie.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Decât să aduci un copil pe lume, dar sa nu-ți asumi responsabilitățile, mai bine nu-l faci, așadar ceea ce vrei tu sa faci e mai puțin damnabil decât a face un copil și a nu-ți asuma responsabilitatea pentru el.

| IonelaIasmina a răspuns:

Da, este păcat. Cum să faci așa ceva? Mai bine folosești un prezervativ decât să,, îți faci operație de vasectomie"