Biserica Ortodoxă Română a avut înainte de regimul comunist admirabile instituţii de chivernisire a averilor sale (Casa Bisericii, Epitropii, Eforii, Fundaţii), care îi permiteau să susţină şcoli, spitale, orfelinate, familii sărace ş.a. Prin urmare, veniturile realizate de către eparhiile Bisericii Ortodoxe Române prin valorificarea resurselor proprii şi desfăşurarea unor activităţi economice susţin o serie de activităţi pastoral-spirituale, teologice, social-filantropice, cultural-educaţionale, parohii, mănăstiri şi schituri sărace, precum şi numeroase instituţii bisericeşti, majoritatea înfiinţate după 1990. Numai în anul 2012, pentru susţinerea celor peste 760 de programe social-filantropice şi educaţionale, de care au beneficiat aproape 1 milion de români, eparhiile Patriarhiei Române au cheltuit aproximativ 70.000.000 lei.
Ar trebui ca fiecare cult sa-si plateasca din fonduri proprii reprezentantii, dar sunt sustinuti de oameni politici care le cer sa-si influenteze,, enoriasii,, intr-o directie sau alta.
"...aste e o dezinformare in masa pornita impotriva bisericii de catre sectele din Romania din care banuiesc ca si tu faci parte"
Da, sunt sectantă de nu mai pot, fac parte din secta "Gândiţi, fraţilor, că nu vă doare!".
Tu chiar nu ai citit şi nu ai vizionat nimic din ceea ce s-a postat până acum? Văd că te afli într-o stare de negare profundă şi eşti culmea subiectivismului.
Citeşte toate postările de până acum, studiază argumentele, încearcă să le şi înţelegi şi să vezi totul, nu doar ceea ce îţi convine, iar după poate vorbim. Acum ar fi o mare pierdere de timp, căci oricum aş vorbi cu pereţii, la cum te simt de pornit, cu mâinile pe ochi şi cu dopurile în urechi.
Dacă faci parte din personalul vreunei biserici, atunci se explică lipsa ta de obiectivitate şi informarea chiar că ar fi inutilă.
Dacă nu faci, poţi să începi de aici:
http://www.tpu.ro/......ista-doua/
Însă observ că promovezi neinformarea şi non-gânditul, aşa că, stai liniştit, nu am aşteptări prea mari.
http://www.tpu.ro/......e-atei-sa/
"Daca vrei sa-ti pastrezi credinta ortodoxa in Dumnezeu te sfatuiesc sa nu mai cauti atatea detalii si curiozitati, ca astea nu fac altceva decat sa te clatine in credinta, ca de asta se cheama CREDINTA si nu se cheama CERCETARE."
De asta refuzi să gândeşti?
De curiozitate intreb: ce religie ai? daca poti fi sincera?
Vad ca esti pornita rau ....banuiesc ca nu iti poti creste copilul si nu poti munci ca patriarhul are hainele cu fir de aur a? te macina pe tine asta asa de tare.din cate link-uri ti am trimis am observat ca le-ai ales numai pe alea care ti-au convenit nu? si citatul ala care le-ai dat din comentariile mele ...vezi ca l-ai extras din context: am specificat facptul ca sa nu cercetezi pe baza aceea ca toate televiziunile sunt conduse de secte si nu ai ce sa afli daca cercetezi.Nu m-am referit expre la asta.
Nu sunt reprezentant al bisericii, dar imi place sa iau apararea altor,, organizatii"decat cea a statului si guvernului roman pe care apropop observa ca o aperi cu desavarsire.Imi place sa iau apararea bisericii care a fost jefuita de stat si desproprietarita de toate averile si terenurile, pe care apropo trebuie sa le mai si dea inapoi.Si tu iti pui problema de ce finanteaza statul? uite de asta
În Bugetul de Stat pe anul 2013, potrivit datelor oficiale comunicate de Ministerul Finanţelor Publice, Cultele din România primesc 487, 4 milioane lei din care 276, 9 milioane lei pentru salarizarea personalului clerical, 174, 1 milioane lei pentru salarizarea personalului neclerical şi 36, 4 milioane lei sprijin pentru construcţii, restaurări etc. Suma de 487, 4 milioane lei reprezintă 0, 2% din bugetul de Stat pe anul 2013, respectiv 0, 08% din PIB-ul României pe anul 2013.
Ştiri RSS
Documente
Comunicate
Interviuri
Arhivă ştiri
RO
EN
RĂSPUNSUL PATRIARHIEI ROMÂNE LA DEZINFORMĂRILE ASUR
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE ne informează:
Întrucât Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) desfăşoară în aceste zile o campanie agresivă de dezinformare prin mass-media printr-o serie de informaţii eronate referitoare la sprijinul financiar de la bugetul de Stat pentru Cultele religioase cu scopul vădit de manipulare a opiniei publice, Patriarhia Română reaminteşte următoarele:
Statul român nu plăteşte integral salariile personalului clerical şi neclerical, ci asigură doar o contribuţie de aproximativ 60% la salariile acestora. Restul salariilor (comparabile cu cele ale profesorilor din Învăţământul preuniversitar), impozitele, asigurările de sănătate şi contribuţiile sociale sunt plătite din fondurile proprii ale unităţilor bisericeşti.
Această situaţie este consecinţa secularizării averilor bisericeşti de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1863), atunci când Biserica a fost deposedată de sursele de întreţinere, iar Statul român şi-a luat angajamentul de a sprijini de la bugetul public salarizarea personalului deservent şi întreţinerea lăcaşurilor de cult. În prezent, cea mai mare parte a proprietăţilor bisericeşti nu au fost încă retrocedate proprietarilor de drept.
Din cei 14.231 de preoţi şi diaconi ai Bisericii Ortodoxe Române, peste 1.000 sunt salarizaţi exclusiv din fondurile proprii ale unităţilor bisericeşti, iar aproape 1.500 din cei aproximativ 17.000 de salarizaţi neclericali sunt plătiţi integral de Biserică.
Precizăm că personalul bisericesc clerical şi neclerical se numără printre categoriile socio-profesionale din România cu cele mai mici salarii. În numeroase comunităţi din ţară, în special din mediul rural, din cauza sărăciei şi a migraţiei în străinătate, preoţii nu mai reuşesc să-şi completeze salariile din fonduri proprii, pentru majoritatea acestora sprijinul salarial de la bugetul de Stat reprezentând unicul venit sigur pentru întreţinerea familiei. De reţinut este şi faptul că anual sumele alocate în bugetul de Stat pentru cultele religioase reprezintă doar 0, 4 % din buget, adică de peste 10 ori mai puţin decât sumele alocate pentru învăţământ şi sănătate.
Eu zic ca tu nu gandesti si nu analizezi decat prostiile pe care vi le genereaza ziarul adevarul. Apropo te-as sfatui sa pui mana sa muncesti daca vrei sa ai bani nu sa fii invidioasa ca vecinul tau are si sa faci propaganda de mila ca tu nu ai si sa arati cum a castigat vecinu banii.
Referitor la personalul monahal, precizăm că Statul nu plăteşte integral salariile a 10.000 de călugări şi călugăriţe. Din cei aproximativ 8. 500 de călugări şi călugăriţe ortodocşi, numai stareţul/stareţa şi preotul slujitor din mănăstiri primesc contribuţie de la bugetul de Stat la salariu, adică doar câteva sute de persoane.
Statul român nu oferă subvenţii de la bugetul de Stat pentru opera social-filantropică a Bisericii! Cele aproximativ 55 de milioane de lei folosite în anul 2011 de Biserica Ortodoxă Română pentru susţinerea celor aproximativ 700 de instituţii social-filantropice destinate tuturor categoriile sociale defavorizate de care beneficiază în mod constant aproape un milion de români săraci provin exclusiv din fonduri proprii şi donaţii ale credincioşilor.
In concluzie cu ce face statul caruia ii tii apararea mai mult fata de BOR? cred ca esti vreo verisoara de a lui Basescu altfel nu-mi explic,, patriotismul"asta
Nu mai spam-a, te rog, şi termină cu aberaţiile. Ocupi spaţiul degeaba.
Nu ar fi rău să te prezinţi la un control psihiatric, căci incoerenţa şi fanatismul tău religios mi se par dubioase.
Vad ca ti sau terminat argumentele... atat ai putut duce? rusine
Profunzimea gândirii tale mă depăşeşte.
http://i.imgur.com/TiebFcC.jpg
"Dezlantuirea trufiei BOR.
Biserica Ortodoxa Romana cerseste bani de la statul roman dupa ce si-a dat seama ca veniturile proprii - uriase! - si fondurile primite pana acum de la Guvern si Primaria Capitalei nu o sa-i ajunga pentru finalizarea mastodontului numit Catedrala Mantuirii Neamului.
Conform proiectului, cladirea trebuie sa depaseasca in inaltime Casa Poporului, a doua cea mai mare cladire din lume. Potrivit evidentelor, orgoliul sutanelor negre din fruntea BOR depaseste pana si aroganta sumerienilor cu al lor turn Babel.
Patriarhului BOR nu-i ajunge ca dezvolta in plina criza cea mai prospera afacere din cate a vazut Romania, cu venituri in 2010, de exemplu, de peste 100 de milioane de euro. Banii aia nu au ajuns nici macar pentru fundatia catedralei, pentru ca astazi Biserica si-a propus sa mulga si statul de niste cash, pe langa duiumul de privilegii si scutiri de la plata taxelor si impozitelor.
Sfiosi, sfintii parinti ortodocsi au lansat un apel catre Guvern, Primaria Bucurestiului si cine s-o mai gasi, sa contribuie serios cu bani pentru ridicarea Mantuirii Neamului.
Pana acum, BOR a primit de la Guvern peste 4 milioane de euro, iar de la Primaria lui Oprescu doua milioane de euro. Sume derizorii, daca e sa le raportam la ce urmeaza sa inghita faraonicul imobil din beton care va trona in mijlocul Capitalei.
Oficial, suma necesara finalizarii proiectului este de 100 de milioane de euro. Pana in prezent, constructia a ingropat 50 de milioane de euro, potrivit datelor oficiale. Aceleasi surse neaga ca suma finala ar depasi 100 de milioane, insa pana acum cu jumatate din acesti bani abia s-a pus fundatia mastodontului.
E important cat ne va costa pana la capat ambitia bigotilor Bisericii, pentru ca devine aproape cert ca noi vom plati pana la ultimul euro, fara sa ne intrebe nimeni daca suntem sau nu de acord. Pentru costul total al lucrarii, in presa s-au vehiculat sume de doua-trei ori mai mari. Valori credibile, din moment ce planurile arhitectilor vizionari ai Patriarhiei includ lucrari de finisaj de cea mai inalta calitate.
Daca in dimensiuni viitoarea Catedrala se intrece cu Casa Poporului si Turnul Babel, in luxul pe care il va afisa sfidator tinta finala este sigur Taj Mahal-ul din Agra.
Dupa ce cifrele astea seci, sa privim putin in jur. Ghinionul suprem al BOR a fost poate ca in ziua cand ea cersea bani de la stat, sora ei cipriota isi punea intreaga avere la dispozitia statului pentru a iesi din teribila criza care bantuie intregul continent. In ciuda exemplului din Cipru, in ciuda imaginilor sfasietoare cu taranii care isi arunca laptele pe camp pentru ca nimeni nu il mai cumpara.
Precum Ana din legenda Mesterului Manole, Bierica Ortodoxa Romana isi vede linistita de drum, de afaceri si constructie. Mai crede acum cineva ca e o intamplare faptul ca exact in cea mai saraca tara din UE Biserica poate sa adune averi fabuloase doar intr-un an, in plina recesiune mondiala? Inutil insa orice apel la ratiune si bun simt.
In tara unde pana si guvernatorul BNR crede ca solutia pentru agravarea crizei este "numai Dumnezeu", ce sperante sa ne mai punem in fetele bisericesti ghidate doar de un orgoliu nemasurat si o trufie nefireasca timpurilor pe care le traim cu totii."
http://www.ziare.com/social/biserica/dezlantuirea-trufiei-bor-1225457
Http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=59&cap=31
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=17&cap=20 capitolul 22 iar. La vremea respectiva o fi fost ceva bun, daca ar fi fost scrisa de oameni, dupa mintile lor primitive, dar a fost "insuflata de duhul sfant."
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=46&cap=21
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=82&cap=14
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=17&cap=13
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=17&cap=17 uciderea "idolatrilor"
Am pus capitole sa nu zici de context. Mai sunt, dar mi-e lene sa caut, si dupa cuvinte nu gasesc ca sunt versiuni diferite.
Nu uita ca intodeauna a existat un adevar, nu adevaruri. pentru ca nu se poate sa fie in aceiasi chestiune 2 adevaruri, ci unul singur. asa si in domeniul religiei, este un adevar, si ala il gasim in biblie. sunt perfect de acord cu tine ca indoctrinare indobitoceste, dar conform bibliei, adevarul elibereaza. ioan 8:31, 32 (de frica de motri, de iad, traditii, superstii s.a.m.d) prin urmare, incearca sa identifici adevarul in domeniul religiei. te rog, "arunca" un ochi aici: http://www.jw.org/ro/publicatii/reviste/wp20130701/
LisaJulie întreabă: