Singura Vindecare Adevărată este Dumnezeul. Prin faptele noastre ne murdărim sufletul și inima si gândurile și mintea putem noi lua căta tratamente vrem și doctori cei mai cei prin cele mari universități și medicină și spatele de lux vor fi în zadar căci un sufletul murdărit o inimă murdărita o minte murdărita și gânduri mizerabile și murdare nu pot fi vindecate cu medicamentele nu pot fi vindecate cu doctori nu pot fi vindecate cu spitale de lux și farmacile. Doar prin Dumnezeu te vindeci Doar prin Dumnezeu poți avea un suflet sănătos și curata o inimă sănătoasă și curata o minte sănătoasă și curată gânduri curate și sănătoase doar prin Dumnezeu poți sa fi curată sănătos prin propile noastre fapte pe pământul asta și față de Dumnezeu faptel noastre îl vor ține pe Dumnezeu cu noi.
Oriunde auzi de cuvântul "mediu" sau "medium" cu referire la putere supranaturală, se referă strict la puterile întunericului, adică la diavolul și la îngerii lui.
Noi nu trebuie să avem de-a face cu așa ceva. Diavolul oricum nu poate să vindece; el doar oferă iluzia vindecării. Doar Dumnezeu are puterea de a vindeca și de a oferi viața.
Diavolul este tatăl minciunii, este înșelător. Cine se duce pe terenul lui, viața unui astfel de om va fi ruinată. Un astfel de om va pierde viața aceasta, dar și cea veșnică.
Uite ca sunt oameni mulți vindecați de Antony William prin metodele lui terapeutice și vindecați de boli grele cronice care le puneau în pericol viata sau le strica calitatea vieții.Si nicio vi decare nu vine de la diavol, ala nu vrea sa ne vindecam și sa fim bine și sănătoși nici aici nici în viata următoare e împotriva noastră și a binelui nostru iar Antony Wiliam a făcut și face oamenii sa se simtă mai bine deci clar nu e niciun întuneric aici.Crestinii și Biblia zic multe dar dacă ar fi crede tot ce zic ei am cădea victima indoctrinarii și retrograziei și ne-am priva de mult bine.
De când a început rebeliunea sa în ceruri, marele înșelător căuta să ducă în eroare petoți ceilalți îngeri că el dorește binele universului, și că legea lui Dumnezeu îți restricționează libertatea.
La fel și în grădina Eden el a zis Evei că ei nu vor muri dacă nu vor asculta de Dumnezeu, ba încă a spus Evei că ei vor fi ca Dumnezeu și vor cunoaște binele și răul dacă vor mânca din rodul pomului interzis. El a folosit ca medium șarpele.
Orice om care nu este ancorat bine în Dumnezeu va fi mai mult ca sigur înșelat.