Dumnezeu există, și asta o spune cugetul nostru.
Și ateii cred în Dumnezeu. Dar dezamăgiți de preoți și de alți conducători religioși care Îl reprezintă greșit pe Dumnezeu, ei aleg să nu "creadă" în biserică sau în Biblie.
Și dau dreptate ateilor. Pentru că și dacă mi se oferă un lucru bun, aleg să îl refuz cu toată puterea dacă acel lucru este oferit greșit. Sau aleg să refuz chiar și un cadou dacă mi-l oferă cineva pe care nu-l agreez.
De aceea Dumnezeu este refuzat de majoritatea oamenilor, pentru că El este reprezentat de oameni egoiști, avari, lacomi, care calcă toate poruncile Lui pe față.
Ai putea sa accepți o pâine din mâna unuia care și-a făcut nevoile dar nu îi place să se spele pe mâini? Cam așa stau lucrurile și cu preoții care ei cred că slujesc pe Dumnezeu, dar ei slujesc pe Satana. Nu se poate accepta nimic din mâinile acelora care reprezintă greșit caracterul lui Dumnezeu.
Mai bine oamenii se lipsesc de Pâinea vieții -care este Domnul Hristos, decât să Îl accepte eronat, schimonosit, neînțeles, așa cum Îl reprezintă agenții umani ai diavolului și care ei cred că sunt reprezentanții lui Dumnezeu pe pământ.
Ei nu cunosc pe Dumnezeu, și nu au fost transformați de harul Său. De aceea și poruncile și legea Lui sunt interpretate după poftele și plăcerile firii pământești, fire ce este într-un război continuu cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.
Toți oamenii știu că există Dumnezeu, dar le este scârbă de falsitatea acelora care își spun că sunt reprezentanții cerului. Ei aduc și trezesc repulsie în oameni față de Dumnezeu pentru că cei care își spun că sunt reprezentanții cerului una spun și alta fac.
Ceremoniile lor sunt reci, searbede, uscate la fel ca osemintele și icoanele la care se închină. Dumnezeu este o pictură? Sau Îl poate cunoaște cineva pe Dumnezeu printr-un om mort?
Oamenii mor; dar doar Cuvântul lui Dumnezeu este și rămâne viu. Biblia este Cuvântul Său viu și lucrător, care poate transforma caracterul cel mai degradat.
Biblia ne descoperă caracterul lui Dumnezeu. Ea ne învață cum să-L cunoaștem prin lucrările pe care le-a făcut în natură, prin existența noastră și a tuturor lucrurilor, dar și prin Domnul Isus Hristos.
Gândul veșniciei este pus de Dumnezeu în fiecare dintre noi. Noi toți știm că ceva există dincolo de viața aceasta, dincolo de priceperea noastră.
Fără o educație corectă condusă de Duhul Sfânt, oamenii se închină lui Dumnezeu într-un mod necunoscut, sau cum zicea apostolul Pavel, "unui Dumnezeu necunoscut".
Aceștia nu cunosc pe Dumnezeu. Ei se închină lui Dumnezeu de frică, sau alții îți răspund doar "pentru că așa se face", "pentru că așa au pomenit".
Se duce cineva la o nuntă fără să cunoască mirii? Tot așa, se poate inchina cineva lui Dumnezeu fără să-L cunoască? Și totuși, mulți oameni slujesc lui Dumnezeu din frică; asta pentru că ei nu-L cunosc; ei nu cunosc că Dumnezeu este dragoste.
Noi putem să cunoaștem pe Dumnezeu în mod personal. Puțini sunt aceia care au ales să piardă tot în viața aceasta și să aibă parte de Hristos, de patimile și suferințele Sale, iar la sfârșit viața veșnică împreună cu El și cu societatea îngerilor sfinți și a locuitorilor de pe planetele necazute în păcat.
"Ai putea sa accepți o pâine din mâna unuia care și-a făcut nevoile dar nu îi place să se spele pe mâini?"
De fapt, de-a lungul vietii mananci multa paine care a trecut prin mainile unora care habar n-ai daca se spala pe maini, sau nu.
In alta ordine de idei, problema principala a misticismului crestin nu e felul in care preotii diverselor grupari isi fac treaba, ci povestea spiridusului, adica Biblia. E o poveste fara nicio noima, care colcaie de afirmatii false.
"Și ateii cred în Dumnezeu. "
Prin definitie, ateii NU cred in spiridusul tau.
"Ei nu cunosc pe Dumnezeu, și nu au fost transformați de harul Său. "
Galceava sectelor. Toti au impresia ca gruparea lor a descoperit miezul din caisa.
Intr-un singur loc au dreptate absolut toate gruparile crestine. Cand afirma ca toate celelalte sunt niste mizerii si ca adeptii lor sunt dusi cu capul.
Minți atei nu cred in nici un Dumnezeu, creator, ceea ce scrii acolo sunt creștini dezamăgiți de biserica dar tot cred in Dumnezeu sau creștini cu numele dar de crezut cred in Dumnezeu, atei sunt doar 1% in Romania in timp ce multi vin la biserica de paste, Crăciun, dar nu asta te face creștin și a crede, iar români cred in Dumnezeu, creator
Mesajul tău este plin de contradicții, erori și prejudecăți. Nu există nicio dovadă că Dumnezeu există, și cugetul nostru nu este o sursă de adevăr, ci o construcție psihologică și socială. Ateii nu cred în Dumnezeu, ci în rațiune, știință și umanitate. Nu suntem dezamăgiți de preoți sau de alți conducători religioși, ci de absurditatea și periculozitatea credințelor lor.
Nu refuzăm un lucru bun, ci respingem un lucru fals și nociv. Nu ne este scârbă de falsitatea acelora care își spun că sunt reprezentanții cerului, ci de ideea însăși a unui cer inexistent și a unui Dumnezeu imaginar. Nu ne lipsim de Pâinea vieții, ci ne hrănim cu Pâinea cunoașterii, care este știința și cultura. Nu acceptăm eronat, schimonosit, neînțeles pe Dumnezeu, ci îl respingem ca pe o iluzie, o fantasmă, o invenție.
Biblia nu este Cuvântul lui Dumnezeu, ci o colecție de mituri, legende, povești și reguli scrise de oameni în diferite epoci și contexte. Ea nu ne descoperă caracterul lui Dumnezeu, ci ne arată ignoranța, superstiția și violența oamenilor care au creat-o. Ea nu ne învață cum să-L cunoaștem pe Dumnezeu prin lucrările pe care le-a făcut în natură, ci ne induce în eroare despre originea și funcționarea universului. Ea nu ne prezintă pe Domnul Isus Hristos ca pe Fiul lui Dumnezeu, ci ca pe un personaj istoric controversat și contradictoriu.
Gândul veșniciei nu este pus de Dumnezeu în fiecare dintre noi, ci este o proiecție a dorinței noastre de nemurire și a fricii noastre de moarte. Noi nu știm că ceva există dincolo de viața aceasta, ci presupunem sau sperăm că așa ar fi.
"Fără o educație corectă condusă de Duhul Sfânt, oamenii se închină lui Dumnezeu într-un mod necunoscut, sau cum zicea apostolul Pavel, "unui Dumnezeu necunoscut".
Aceasta este o afirmație falsă și tendențioasă. Educația corectă nu este condusă de Duhul Sfânt, ci de metodele științifice și critice. Oamenii nu se închină lui Dumnezeu într-un mod necunoscut, ci într-un mod arbitrar și irațional.
Nu putem să cunoaștem pe Dumnezeu în mod personal, pentru că el nu există. Nu putem să avem parte de Hristos, de patimile și suferințele Sale, pentru că el nu este decât un simbol al suferinței umane. Nu putem să avem viața veșnică împreună cu el și cu societatea îngerilor sfinți și a locuitorilor de pe planetele necazute în păcat, pentru că acestea sunt doar fantezii religioase.
Te invit să renunți la credințele tale iluzorii și să te alături mișcării ateiste, care promovează gândirea liberă, sceptică și rațională. Ateismul nu este o lipsă de credință, ci o formă superioară de credință: credința în om și în potențialul său infinit. Ateismul nu este o negare a valorilor morale, ci o afirmare a valorilor umaniste: respectul față de viață, libertate, demnitate și diversitate. Ateismul nu este o amenințare la adresa societății, ci o speranță pentru progresul și pacea lumii. Ateismul nu este o boală, ci un leac: leacul pentru ignoranță, fanatism și intoleranță. Ateismul nu este o păcăleală, ci o eliberare: eliberarea de frică, vinovăție și iluzie. Ateismul nu este o pierdere, ci un câștig: câștigarea de cunoaștere, înțelepciune și fericire. Ateismul nu este moarte, ci viață: viața care merită trăită.
Eu sunt convinsa ca da. Pe vremea când eram agnostica L - am provocat pe Creator dacă exista sa mi se reveleze. Am scris la întrebările mele cum a fost experienta.
Dacă nu se întâmplă nimic, dacă totuși ajungi la Judecata dr apoi în data Creatorului eu zic ca ai un argument valabil pentru necredinta:Te-am provocat sa mi te revelezi și nu ai făcut-o!
Depinde și scopul și modul în care Ii cere lui Dumnezeu sa Se reveleze ptc poate face asta numai de curiozitate sa vadă dacă se întâmplă ceva. Dacă e o persoană sinceră și Îl roagă pe Dumnezeu sa i Se descopere, nu cred ca Dumnezeu va sta nepăsător, dar dacă doar "Îl încearcă" nu cred ca se va întâmpla nimic. Și nimeni n ar avea scuza la judecată pentru necredința sa ptc dacă Îl cauta pe Dumnezeu cu adevărat Îl găsea. Cred ca intelegi.
Nu sunt impresionat de argumentul dumneavoastră. Aţi presupus că Dumnezeu ar trebui să vă răspundă la provocarea dumneavoastră, dar de ce ar face asta? Poate că Dumnezeu nu este interesat de dorinţele sau nevoile dumneavoastră. Poate că Dumnezeu nu există deloc, sau poate că există, dar nu în sensul pe care îl înţelegeţi dumneavoastră. Aţi folosit o metodă subiectivă şi arbitrară pentru a testa existenţa lui Dumnezeu, care nu are nicio valoare ştiinţifică sau logică.
Eu cred că existenţa lui Dumnezeu este o ipoteză foarte improbabilă, care nu este susţinută de nicio dovadă solidă sau raţiune. Eu cred că Universul poate fi explicat prin legi naturale şi procese fizice, fără a apela la o cauză supranaturală sau un scop divin. Eu cred că religia este o iluzie creată de oameni pentru a-şi satisface nevoile psihologice şi sociale, dar care nu are nicio legătură cu realitatea obiectivă. Eu cred că oamenii ar trebui să se bazeze pe gândire critică şi scepticism, nu pe credinţă şi revelaţie.
Asta este părerea mea, dar nu pretind că am acces la adevărul absolut. Sunt dispus să îmi schimb opinia dacă voi fi prezentat cu dovezi noi sau argumente mai bune. Dar până atunci, rămân un ateu convins şi un critic al religiei.
Pe nu mă interesează un Dumnezeu,creator căruia nu ii pasa de suferință cauzata de el însăți,copii cu cancer,cu retard, paralizați,ăla nu e Dumnezeu și un indiferent,nepăsător, categoric nu exista un Dumnezeu bun și iubitor, poate unul rău care se bucura privind suferință omeniri,o fii vreun pshiopat nebun,malefic, nu exista dovezi că există vreun creator, sunt doar povesti, repet atei nu cred in nici un Dumnezeu, creator, creștini uni le place minciună
Desigur ca exista zeitati. Mii de zeitati. Toate create de oameni. Despre un asa-zis stapin al universului, la stadiul actual inca sintem prea mici ca sa ne punem intrebarea asta. Abia dupa ce ne eliberam de tot zeii pe care i-am creat noi vom putea sa privim cu adevarat in sus si sa ne intrebam ce e acolo. P.S. Ce raspuns te-ai mai gasit si tu sa declari cistigator... Cica ateii cred in dumbniedzau. Serios? Cum mama naibii sa cred ca exista o entitate atotputernica care permite ca niste jegosi sa o reprezinte printre noi? A, fie nu e atotputernica, fie nu exista, fie i se rupe de ce se intampla in univers, asa ca e irelevant modul in care te comporti. Iar povestioarele alea cu raiul si iadul... ha, ha.
P.S. 2 Biblia? Biblia? Adunatura aia de plagiaturi care sfideaza logica, bunul-simt, si inteligenta umana la fiecare 3 paragrafe?
Da, 100% există Dumnezeu. Cine spune că "nu putem știi dacă Dumnezeu există sau nu" are responsabilitatea să-și dovedească afirmația.
Cel putin asa cum ne prezinta religiile in special marile religii, zei cu infatisare umana, umanoida sau partial umanoida care imprumuta diverse trasaturi animale (ex. Ganesha)
, cu mai multe membre, emotii umane cum ar fi manie, frica, tristete, bucurie; nu cred.
Daca exista ceva cu adevarat este cu mult diferit fata de ce ne prezinta religiile.
Https://m.youtube.com/......tps?/watch
Este cea mai buna carte pe care am citit-o / ascultat vreodata. Daca nu ai ce sa citesti sau vrei sa incerci si altceva.
Am citit-o acum câțiva ani.
Este într-adevăr o comoară literară care pătrunde adânc în labirinturile existenței umane.
Printre paginile sale, am descoperit căutarea interioară a sensului și a libertății, în ciuda adversităților și suferințelor.
Cartea aceasta este printre puținele care m-au făcut să reflectez asupra naturii umane și a credinței, aducând lumina speranței în mijlocul întunericului.
Este o călătorie filozofică care îți deschide orizonturile gândirii și te inspiră să cauți adevărul în cele mai profunde adâncuri ale ființei tale. O carte într-adevăr impresionantă.
Richard wumbrand a avut totul. Bani, putere si respect. A renunțat la totul pentru Isus. A facut 12 ani de inchisoare. Se putea elibera oricand daca ar fi fost de acord sa colaboreze cu sistemul comunist. Un barbat adevarat cu coloana vertebrala si principii. Si sotia lui, sabina. Nu imi vine sa cred cat a putut suporta biata femeie, si de cata dragoste a putut da dovada. Au supravietiuit amandoi impotriva tuturor sanselor. Daca sti prin ce au trecut, cat ai fi de ateu sau agnostic, n-ai cum sa nu iti pui intrebarea " mai, dar chiar o exista acest Isus?!" Mie o prietena mi-a recomandat cartea. Nu voiam sa ascult, pentru ca eu sunt prea "baiat" pentru carti din astea. Intr-o seara nu puteam sa dorm si nu prea avean chef de creepy pasta, asa ca am zis ca sigur ma voi plictisi la cartea asta, audio si ma va lua somnul. 6 ore nu m-am putut deslipi de telefon. M-am apucat de ascultat la 00 si am pus pauza la 6 dimineata. Iti recomand si sabina whurmbrand cu "noblețea suferinței".
"Noblețea Suferinței"?
Sinceră să fiu nu mă așteptam ca cineva de pe TPU să fi citit cartea asta Nu-i așa că este...grea de descris în cuvinte?
Mi s-a părut extrem de profundă... după cum posibil știi, pe parcursul cărții se desfășoară o dansă subtilă între lumină și întuneric, în care suferința devine un cântec al înțelepciunii și al transcendării.
Nu pot să spun că nu m-a făcut să meditez asupra sensului și valorii suferinței în viața noastră, aducând lumina în adâncurile întunericului și transformând durerea într-un instrument al creșterii și al evoluției noastre spirituale.
Recomand cartea "Închisoarea cu ziduri de mătase", tot de Richard Wurmbrand.
Este o explorare profundă a condiției umane în fața suferinței și opresiunii. Prin metafora zidurilor de mătase, Wurmbrand te face să reflecți asupra fragilității și aparentei delicatețe a libertății noastre. Cartea te face să cauți puterea interioară de a-ți menține demnitatea și credința în fața oricăror îngrădiri, indiferent cât de subtile ar fi ele. Este într-adevăr o operă filozofică care te îndeamnă să cauți adevărul și să rămâi fidel valorilor tale, chiar și în cele mai dificile circumstanțe.
Aici pe TPU sunt cativa useri care au probleme grave. M-am atasat de ei si incerc sa ajut macar cu o vorba buna. Nu am sa le dau numele, dar unii au depresii, sunt singuri si bolnavi. Nu sunt in masura sa le dau sfaturi ca nici eu nu sunt chiar ok, doar ca fara falsa modestie sunt puternic. Ma fwutuut viata in toate gaurile, dar sunt tot aici si ma simt super pregatit pentru orice. Cunosc in irl oameni care au primit pe gratis absolut tot ce iti poti dori de la viata, dar sau ratat cu droguri sau alcool sau decizii ridicol de proaste. A fost o perioada cand ma intrebam cum o fi frate sa ai tot ce iti doresti in viata fara sa depui nici un efort. Anii au trecut iar eu sunt super ok. Sunt un simplu muncitor in fabrica dar imi place maxim de mine. Revenind la sabina, lumea ar trebui sa stie, ca aceste carti despre care vorbim nu sunt romane sau nuvele. Sunt realitați brute si neșlefuite. Protagonistii vorbesc despre viata lor, nici o inventie nci un artificiu. Caz real 100%. Exista si film despre ei, dar este foarte slab comparativ cu cartea. Ai putea de asemenea sa asculti predicile lui richard. Chiar daca nu esti crestina, doar asa, ca sa vezi cata dragoste putea sa aiba omul acela, și cat staif si fler avea in relati cu oamenii, basca era si amuzant. Din pacte nu stiu daca mai exista femei ca sabina si barbati ca richard.
O voi cauta pe Youtube. Desi sunt aproape sigur ca am citit. Dupa "cu Dumnezeu in subteran" am cautat tot ce tine de omul acesta. Inclusiv predici si documentare. Omu' este mai mare in s.u.a ca la noi.
Ai citit "Umpleți vidul"?
Nu imi aduc aminte. Poti lasa un link, te rog.
Scrie pe google richard wurmbrant umpleți vidul - și vezi ce-ți dă.
Cel mai simplu și mai bun răspuns e că Dumnezeu există și e viu în vecii vecilor. Fiecare om se naște cu gândul veșniciei în el, după cum scrie în Eclesiastul 3:11: "Orice lucru El îl face frumos la vremea lui. A pus în inima lor chiar și gândul veșniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.". Și în Romani 1:18-21 scrie clar: "Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înădușă adevărul în nelegiuirea lor. Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot dezvinovăți, fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci s-au dedat la gândiri deșarte și inima lor fără pricepere s-a întunecat. ".
Deci, cine e sincer în căutarea lui cu siguranță că își va da seama ca Dumnezeu există. Numai analizând lucrurile făcute de El Îl poți cunoaște, dar mulți preferă să refuze cu îndârjire credința. Chiar mulți oameni mari de știință au recunoscut ca exista Dumnezeu și Îl proslaveau pentru ceea ce a creat.
Chiar mulți oameni mari de știință au recunoscut ca exista Dumnezeu și Îl proslaveau pentru ceea ce a creat.
minciuna, care savant era ortodox?
Nu am spus ca erau ortodocși
Einstein nu era ortodox,catolic,protestant și panteist,nu compara panteismul cu creștinismul, Darwin era agnostic, Galileo era deist și mulți alți savanți erau deisti, panteiști, nici un om de știință nu a afirmat că există Dumnezeu, nu vad rostul minciunilor
Eu am spus că mari oameni de știință AU RECUNOSCUT ca exista Dumnezeu, nu am spus ca au fost ortodocși, catolici sau protestanți. Ce nu e clar?
Că minți, nici un om de știință nu a afirmat vreodată în mod științific că există vreun creator, din punct de vedere științific totul are o cauza naturala
De ce îmi tot bagi cuvinte în gură? Am spus eu ca vreun om de știință a afirmat ca exista Dumnezeu "un mod științific"?
Chiar mulți oameni mari de știință au recunoscut ca exista Dumnezeu și Îl proslaveau pentru ceea ce a creat.
Exact. Asta am spus. Și e adevărat. Nu am spus ca au facut niște cercetări științifice si în urma lor au descoperit ca exista Dumnezeu. Am spus că acei oameni au recunoscut ca exista Dumnezeu. Atât.
Dar nu vorbim de dumnezeul crestin, ideea e ca dumnezeu inseamna dumnezeul crestin pentru romani, panteisti, deisti nu cred in asa ceva, nici eminescu nu credea in yehova
Eu nu cred nici în Iehova,
Nici în Buddha-Sakya-Muni,
Nici în viaţă, nici în moarte,
Nici în stingere ca unii.
Visuri sunt şi unul şi-altul,
Şi totuna mi-este mie
De-oi trăi în veci pe lume,
De-oi muri în vecinicie.
Toate aceste taine sfinte
-Pentru om frânturi de limbă –
În zadar gândeşti căci gândul,
Zău, nimic în lume schimbă.
Şi fiindcă în nimic
Eu nu cred – o, daţi-mi pace!
Fac astfel cum mie-mi pare
Şi făceţi precum vă place.
Nu mă încântaţi nici cu clasici,
Nici cu stil curat şi antic –
Toate-mi sunt de o potrivă,
Eu rămân ce-am fost: romantic.
Eminescu credea în jupânul fanaragiu. )))))))))))
Răspunsul pe care l-ați dat este plin de erori logice și de argumente circulare. Nu puteți dovedi existența lui Dumnezeu prin citarea unor texte religioase care presupun deja că Dumnezeu există. Aceasta este o petiție de principiu, o formă de raționament invalid. De asemenea, nu puteți afirma că Dumnezeu se descoperă în oameni sau în natură, fără a oferi dovezi empirice sau verificabile pentru această afirmație. Aceasta este o eroare de apel la ignoranță, care presupune că ceva este adevărat doar pentru că nu a fost demonstrat fals. Și nu puteți invoca autoritatea unor oameni de știință care au recunoscut că există Dumnezeu, fără a arăta cum au ajuns la această concluzie și dacă au fost influențați de factori subiectivi sau culturali. Aceasta este o eroare de apel la autoritate, care presupune că o persoană are dreptate doar pentru că are o anumită poziție sau reputație.
Dacă vreți să aveți o discuție rațională și onestă despre existența lui Dumnezeu, trebuie să folosiți metode științifice și logice, nu dogme religioase sau emoții personale. Trebuie să vă bazați pe dovezi observabile și testabile, nu pe presupuneri sau revelații. Trebuie să vă examinați critic propriile credințe și să le supuneți la îndoială, nu să le acceptați ca fiind adevăruri absolute și imutabile. Numai așa puteți spera să ajungeți la o cunoaștere mai profundă și mai obiectivă a realității.
Nu trebuie să te forțezi să crezi în Dumnezeu, de frică. Decât să fi un credincios fals, mai bine ești un om bun, care nu crede. Dacă stai la locul tău, îi iubești pe cei din jur, îi ajuți și nu te cerți cu nimeni pe motive religioase, sunt sigur că Dumnezeu te va primi în brațele Sale.
Nu există, cel puțin pentru mine, mai ales religia este o prostie, preoții sunt niste jeguri, Cică la părintele Calistrat că trebuie să dăm bani 10% banii de nuntă, ce treabă are biserica?
Dacă nu te ai regăsit în religia ortodoxă (și înțeleg asta, nici eu nu ma regăsesc în ea), nu înseamnă că Dumnezeu nu există.
Dacă tu nu ai o convingere în privința existenței lui Dumnezeu, nu înseamnă că niciun om nu poate avea/nu ar trebui să aibă.
Eu nu cred că trebuie demonstrată științific existența propriu-zisă a lui Dumnezeu pentru ca cineva să ajungă la concluzia că El este. Mai există și argumente ce țin din sfera logicii, mai există și experiențe personale care pot aduce convingere cuiva...
Mă bucur că poți să împărtășești cu mine despre credința ta în Dumnezeu. Chiar dacă nu am aceeași credință, respect faptul că unii creștini (printre care posibil te afli) au o conexiune puternică cu această idee și îi susțin în căutarea lor spirituală.
Nu există nicio dovadă ştiinţifică sau raţională pentru existenţa lui Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu este o iluzie, o halucinaţie colectivă, un virus al minţii care se transmite de la o generaţie la alta. Dumnezeu este o invenţie umană, o proiecţie a dorinţelor şi fricilor noastre, o scuză pentru a nu gândi critic şi a nu accepta realitatea. Dumnezeu este un concept atât de vag şi contradictoriu, încât nu are niciun sens să îl discutăm. Nu există nicio diferenţă între Dumnezeu şi zânele grădinii. Ambele sunt produse ale imaginaţiei noastre.
Nu avem nevoie de Dumnezeu pentru a explica originea şi evoluţia Universului, a vieţii şi a conştiinţei. Ştiinţa ne oferă răspunsuri mult mai satisfăcătoare şi mai plauzibile decât religia. Ştiinţa se bazează pe dovezi, experimente, logică şi scepticism. Religia se bazează pe autoritate, tradiţie, dogmă şi credulitate. Ştiinţa ne încurajează să punem întrebări, să căutăm adevărul şi să ne îmbunătăţim cunoştinţele. Religia ne inhibă curiozitatea, ne impune dogme şi ne limitează gândirea.
Nu avem nevoie de Dumnezeu pentru a avea moralitate şi valori. Moralitatea este un produs al evoluţiei sociale şi biologice, nu al revelaţiei divine. Valoarea noastră ca fiinţe umane nu depinde de credinţa într-o entitate supranaturală, ci de respectul faţă de noi înşine şi faţă de ceilalţi. Putem fi buni fără Dumnezeu, ba chiar mai buni decât cei care cred în Dumnezeu. Religia nu este o sursă de moralitate, ci de imoralitate. Religia provoacă războaie, violenţe, intoleranţe, fanatism, discriminare şi suferinţă.
Nu avem nevoie de Dumnezeu pentru a avea sens şi scop în viaţă. Sensul şi scopul vieţii nu ni le dă nimeni din afară, ci ni le creăm noi înşine prin acţiunile şi alegerile noastre. Viaţa este prea scurtă şi prea frumoasă pentru a o irosi închinându-ne la o fantomă imaginară. Viaţa este un dar minunat al naturii, pe care trebuie să îl trăim cu bucurie, responsabilitate şi recunoştinţă.
Aceasta este părerea mea ca ateu şi ca om de ştiinţă.
Depinde pe unde te afli pe scara evolutiei spirituale. Daca iti plac manelele si o dai cu doamne doamne o sa crezi in cartea de povesti inventata de evrei.Ateii sunt ceva mai sus.Dar acesta este doar abc-ul unei cai spirituale autentice.
primul nivel =maimuta
al doilea nivel =crestin
al treilea =ateu
al patrulea =cautator
etc etc exista sute de trepte pe scara care duce catre adevarata divinitate.