1. Așteaptă revenirea lui Hristos în curând, ceea ce îi face să se înțeleagă ca străini și călători pe acest pământ, în căutarea unei patrii mai bune, adică a unei patrii cerești. (Evrei 11:16).
2. Păzesc cele zece porunci ale lui Dumnezeu, inclusiv cele disprețuite de restul lumii creștine (ex. porunca a IV-a și a VI-a).
3. Nu prestează serviciu militar combatant, fiindcă aceasta contravine poruncii lui Dumnezeu și principiilor de internaționalism și fraternitate învățate și exemplificate în viața lui Hristos, care ne-a învățat să nu opunem rezistență acelora care ne nedreptățesc și să ne rugăm pentru vrăjmașii noștri, fiindcă toți oamenii, indiferent de naționalitate, sunt frați. (Manifestăm în schimb disponibilitatea de a presta orice formă de serviciu utilitar alternativ în folosul societății).
4. Nu efectuează nici un fel de muncă fizică sau intelectuală seculară în zilele de sâmbătă, decât atunci când nevoia o cere pentru salvarea de vieți omenești sau alinarea suferințelor unor bolnavi. Deci, adu-lții nu merg la serviciu și copiii nu merg la școală și nu susțin examene în zilele de sâmbătă.
5. Nu folosesc alcool, tutun, droguri și nici un fel de carne sau alte produse vătămătoare corpului, care trebuiebuie să fie păstrat curat fiindcă este „templul Duhului Sfânt".
6. Nu acceptă divorțul și recăsătoria, conformându-se principiului biblic care susține căsătoria ca o legătură pe care numai moartea uneia din părți o poate desface. Abia după decesul unuia din parteneri celălalt este liber să se recăsătorească.
7. Nu fac politică și nu se asociază mișcării ecumenice.
8. Nu acceptă moda excentrică, purtarea de bijuterii, ci promovează idealuri de modestie, decență, bună cuviință și moralitate.
9. Nu cred în nemurirea sufletului, ci cred că moartea este un somn – așa cum a spus Mântuitorul – și că morții nu știu nimic până la ziua învierii când vor învia și își vor primi fiecare răsplata pentru faptele pe care le-au făcut cât au fost în trup. Deci nu cred că morții merg în cer sau în iad în momentul decesului, nici în purgatoriu, ci cred că ei rămân inconștienți până la ziua învierii. În consecință adventiștii reformiști nu practică cultul morților cu pomeni, parastase, rugăciuni pentru morți, aprinderea de lumânări etc., ci cred că viața aceasta este singura șansă de a-și dezvolta un caracter acceptat de Dumnezeu, după moarte nemaiexistând nici o șansă de a repara ceea ce s-a lăsat nefăcut în timpul vieții.
10. Nu cred că iadul este veșnic, ci cred că el va dura doar până când toți păcătoșii și diavolul vor fi nimiciți.
11. Nu se închină la icoane, chipuri cioplite și nu-și fac semnul crucii.
12. Promovează doar muzica cu adevărat creștină și nu acceptă alte tendințe în muzică, pe care le consideră o profan-are la adresa lui Dumnezeu.
13. Nu practică botezul noilor născuți, considerând că acesta este un act care necesită maturitate și responsabilitate, motiv pentru care administrează ceremonia botezului doar persoanelor care au ajuns la vârsta când să poată înțelege semnificația acestuia.
14. Sfânta Cină se administrează cu pâine nedospită și vin nefermentat, în urma ceremonialului spălării picioarelor întrebuie membri, după exemplul Domnului Isus.
15. Nu cred în mântuirea prin fapte, ci doar prin meritele Domnului Isus Hristos care a murit pentru păcatele noastrebuie, jertfa Sa fiind singurul merit acceptabil înaintea lui Dumnezeu. De aceea își concentrează atenția asupra jertfei Mântuitorului și a neprihănirii Lui pe care o primim în dar fără nici un merit al nostru, iar faptele credinței (printrebuie care se numără și păzirea poruncilor lui Dumnezeu în totalitatea lor) sunt considerate a fi doar rodul convertirii veritabile și nicidecum prețul în schimbul căruia Dumnezeu ne-ar da mântuirea.
anonim_4396 întreabă:
ABCDA întreabă:
DumnezeuTatal întreabă:
AvalohAlyn întreabă: