E alcatuit doar din trup, asa zis sufletul adica viata din el este data de reactiile chimice din creier, atata tot, odata ce creierul moare, moare si viata ca na, mor si rezultatele reactiilor chimice care nu mai exista.
Alea-s notiuni imaginare date de cei ce nu cunosc cum functioneaza omul ca si aparat biologic ce este.
Au denumit si ei cumva ce nu au inteles ce e.
E simplu, natura doreste sa ne inmultim, sa nu crape specia (de ce, nu se stie, ca pamantul sta bine si fara noi aici ca si alte miliarde de planete), asa ca a programat parintele sa faca totul pentru copil, adica cu alte cuvinte sa aiba grija sa nu se duca specia.
E soft genetic asta, scrie in soft sa faca asta si sa simta, asta face si simte, nu e complicat deloc. Reactiile chimice din creier fac asta, dau acele trairi, acea intentie, acea vointa.
Ca daca umbli la ele, sa vezi ca NU mai simte asa, inchipuie-ti ca e ca la programare:
IF cutare, Then cutare.
Uite de exemplu cand se intampla ceva nasol da?
E asa:
1 - Se intampla, am picat examenul
2 - Pica neurotransmitatorii
3 - Ca urmare apare suferinta
Eu am anulat pasul 2 umbland unde trebuie, si pasul 3 nu a mai aparut. Deci ca la un calculator e.
Dacă ar fi așa, omul nu s-ar deosebi cu nimic de animale...pe când el se deosebește. Are rațiune, conștiință, gândul veșniciei...
Nu e simplu deloc. Constiinta ne spune adesea ce e bine sa facem, și acel bine e împotriva trupului, a instinctelor lui. Știm că a fi altruist însemna a da de mincare flaminzilor, dar altruismul adevărat începe nu atunci cand burta ti-e plina, ci cand tu renunti la mincarea ta pentru săraci. Cind treci peste trup, mergi împotriva lui chiar și te împotrivești instinctului de a minca pentru a supraviețui. Cum explici asta?
Dacă sunt doar trup, îmi pot permite sa iau mincarea săracului atunci cand mi -e foame, deși acasă ma așteaptă un frigider plin. Dar știi și tu ca asta e un lucru urit. De unde îți vine asta? Sigur nu din trup, trupul cere doar mincare.
Pai natura prin incercari, asa a facut, asa am evoluat, ca revenim, si pe inteligenta care a facut omul, cine a facut-o? Si nu ajungi nicaieri.
Plus ca daca era o inteligenta, intervenea si corecta multe erori pe care le are omul in genetica, rautate, lacomie, avaritie, invidie, parsivenie, violenta, boli, etc.
N-ai vazut ca si firmele de soft, de hardware, updateaza la zi softurile ca sa le elimine erorile, scot alte componente mai bune. Dar ele exista, asta e diferenta.
Nici o inteligenta nu-si lasa creatia sa se duca in pom, cum vom face noi ca ne-am distrus mediul in care traim, din cauza lacomiei, daca un tel merge 5 ani f bine, de ce sa faci altul la 2 ani? Ca, consumi resurse inutil, poluezi inutil.
Pai se deosebeste ca are creierul mai dezvoltat fata de animele si are si modulele care fabrica ratiunea, constiinta, gandul, etc. Animalele nu au in creier zonele care se ocupa de asta.
E f simplu, nu e nimic complicat de inteles.
Pai ca sa renunti la mancarea ta pentru saraci trebuie sa ai o motivatie, daca te bucura chestia aia, o faci, daca nu te bucura nu o faci, deci nu e nici un altruism, de fapt indirect o faci tot pentru tine, ca asta te va face sa te simti bine.
Avem in creier si modulul care se ocupa de ratiune, asta clar, si de aia ne putem impotrivi uneori la instincte.
Daca ratiunea e mai puternica ca instinctul, atunci invinge ratiunea, depinde care e mai puternic.
Depinde si de motivatii, e relativ aici, ca daca ai o motivatie, mai greu simti suferinta ca te opui la anume lucru.
Deci trup se opune tot la trup, ca si ratiunea si instinctele tot din acelasi creier vin, doar ca din zone diferite, atata tot.
Si uneori se bate ratiunea cu instinctul, si care e mai puternic castiga.
Motivatiile regleaza si ele asta, si asta e.
Sa intervina in softul pe care noi nu-l controlam.
Ca nu te imbolnavesti ca vrei tu, nu imbatranesti ca vrei tu, si multe se intampla fara sa vrei tu.
Sunt gramada de copii bolnavi vai de mama lor, etc.
Sa umble sa corecteze astea, desi daca vroia facea de la inceput sa fie cum trebuie, nu s-ar mai fi ajuns aici.
"Sa intervina in softul pe care noi nu-l controlam.
Ca nu te imbolnavesti ca vrei tu, nu imbatranesti ca vrei tu, si multe " - interesant. Deci -" să-mi dai asta, asta și aceia! Dar nu mă interesează ce dorești tu și nici să nu-mi spui ce sa fac. Doar dă-mi..."
Serios?
Selectia naturala e "dorinta naturii". Indivizii care nu vor sau nu pot sa se inmulteasca dispar si raman doar indivizii care au in programul lor genetic inmultirea. La fel, daca parintii nu nu grija de copii, nu vor avea urmasi si dispare codul genetic care nu include grija fata de urmasi.
F serios, sa faca genetica sa ne fie mai bine, sa nu ne mai imbolnavim, sa ne fie bine, nu sa fie vai de mama noastra.
Sa se gandeasca si la binele nostru, nu doar sa ne ia mintile la indragosteala tocmai sa nu mai gandim, ca sa ne cuplam cu alfa care vrea el, sa nu-i piara lui specia. Si apoi cand ne trezim ca nu suntem cu cine trebuie, e vai de noi.
Si multe. Sa ia rautatea din genetica, nu sa o lase doar ca in trecut ajuta la supravietuire, ca de aia e atata violenta in lume.
Deci multe trebuia sa faca, nu doar sa fim sclavi sa facem ce vrea penisul lui fara sa vrem, si noi sa nu avem nici un avantaj.
Da, asa e.
Eu de ex nu vreau copii pentru ca vreau viata, libertate, nu sa-mi f norocul, tipete, urlete, obligatii pentru ce?!
Cati barbati si femei nu vad la care li se zice "nu mai poti sa te distrezi ca inainte ca ai copil, esti casatorit.", deci e mai rau ca inainte!
Daca natura vrea puradei, sa-si faca, nu pe spatele meu.
Si noua ce ne da la schimb? Nimic.
Te face sa te indrag de cine nu trebuie doar ca ala e alfa sau aia, si e benefic pentru specie, dupa ce ai perpetuat, gata, imbratranesti, impotenta, aia aia, boli, pai de ce?
Suna a sclavie, si ma mir cum multi nu se prind, dar se mira ca nu le e bine in viata.
Foarte corect. Asa este. In plus daca ne gandim si la binele copiilor, atunci inseamna ca e rational sa ii facem doar atunci cand le putem asigura conditii bune de dezvoltare pe toate planurile, nu sa-i facem la intamplare.
Iurii,iti serbezi ziua de nastere?
Nu.
De ce? Ca Iisus si-o sarbatorea...
Ești sigur?
Ca o completare la rãspunsul lui Mo, sufletul, conform cu Proverbe 20:27, este nu altceva decat biofotonii din trup, nu reactii si chestii.
Oricum, omul Mo e f inteligent ca merita ascultat cu admiratie.
Sifletu e o denumire la ceva ce aia care l-au definit suflet pentru ca nu stiu cum functioneaza omul ca si masina biologica.
Da, corect.
Ca cine stie, stie ca sufletu nu e nimic altceva decat viata din om, constienta de sine care sunt date de chimia din creier, eu am mai zis pe aici imi aduc aminte, suntem niste roboti cu mult avansati fata de ragaliile pe care le putem face noi acum.
Si suntem capabili sa avem sentimente si tot.
De ex daca iti blochez oxitocina nu te mai atasezi! Deci daca te joci cu chimia, te joci si cu trairile, sentimentele.
Daca iti blochez prolactina, e posibil sa poti face sex unul dupa altul fara pauza.
Daca iti blochez dopamina sau serotonina, te pot face sa ai trairi urate, negre, frica, pesimism, frica fara sa vrei.
Vezi? F simplu.
Daca ti-o urc prea mult, esti super fericit de nu se poate.
Daca era sufletu ala de zic ei, nu te mai puteai juca cu nimic.
Te poti juca cu simturile dar simturile nu sunt viata(sufletul).
Suntem mai mult decat atomii si moleculele din care suntem compusi, mai suntem si fiinte de lumina.
De exemplu, se considera ca biofotonii sunt strans legati de ADN, cartea vietii noastre, si ca ei facilitează o formă de comunicare celulară.
Nu suntem mai mult deloc, nu am zis ca simturile sunt viata, eu ti-am dat exemplu ce inseamna ele.
Viata inseamna constienta de sine adica ce te face sa functionezi si nu sa fi mort inert, faptul ca poti invata, gandi propriu.
Si asta e tot de creier data, de aia cand creieru moare, crapa tot sistemul si devi practic un obiect rece.
Teologic vorbind, exista doua teorii: cea care crede doar în existenta sufletului, și care spune ca sufletul e acelasi lucru ci duhul, și cea care crede în amindoua. Eu cred ca sufletul și duhul sunt separate, dar fiind funcțiile pe care le au. Dacă sufletului ii sunt atribuite rațiunea și emoția, duhul e responsabil pentru intuiție, conștiința și comuniune.
Depinde pe cine-ntrebi, sunt lucruri care nu sunt foarte clare sau asupra carora cultele crestine n-au cazut de acord.
În Biblie, cuvântul „suflet" este redarea termenului ebraic néphesh şi a termenului grecesc psykhé. Sensul cu care este folosit în Biblie este fie de persoană, fie de animal, fie de viaţă a unei persoane sau a unui animal.
Termenul ebraic rúach şi cel grecesc pneúma, traduşi, în general, prin „spirit", au mai multe sensuri, care desemnează întotdeauna ceva invizibil ochiului omenesc şi caracterizat prin forţă în acţiune. Termenul ebraic şi cel grecesc sunt folosiţi cu referire la: 1) vânt, 2) forţa de viaţă care acţionează în fiinţele de pe pământ, 3) forţa motrice care izvorăşte din inima figurativă a unei persoane, determinând-o să vorbească şi să procedeze într-un anumit fel, 4) afirmaţii inspirate care provin dintr-o sursă invizibilă, 5) persoane spirituale şi 6) forţa activă a lui Dumnezeu, sau spiritul sfânt.
Deci da, sunt diferite.
Sufletul ar fi termenul religios, sinonim cu "subconștientul", ca termen psihologic. Cred că "Duh" este un termen exclusiv religios, nu are legătură cu psihologia, pentru că conștientul este un fel de sistem de, iar în subconștient se procesează, și expune raspunsul, reacția. Un ciclu de informație format din două elemente. Iar din perspectiva religioasă despre "duh" este adevărata sursă a conștientului și sub conștientului.
Jordan Peterson a încercat să explice aceste lucruri, și religia în general, din perspectiva psihologică, și totuși are sens, poate și adevărat, dar nu cred că într-adevăr el crede în religie, dar psihologic vorbind, are mai mult sens decât ateismul.
Sufletul și duhul sunt niste nume acordate sentimentelor oamenilor în general, nesurprinzator deloc, tot de religioși. Toată ființa asta numita om este strict creier, corpul este carcasa, nimic mai mult nimic mai puțin. Nu exista suflet, duh, spirit etc. Omul în sine (creierul), daca ar avea toate condițiile necesare ar putea supraviețui și fără corp. Știu că o să spună multi că nu am dreptate sau chestii de genul dar va pot închide ușor gura cu o situație pe care religia nu o explică : moarte cerebrală. Corpul este viu deci sufletul ar trebui sa fie viu, însă creierul e mort.
Da. Omul este creat cu trup și suflet. Spiritul sau duhul este etern & necreat. Doar Creatorul poate sa fie un spirit, duh. Omul nu are duh/spirit. Doar Creatorul este Spirit.
laviniabeluska11 întreabă: