Exista vreun argument biblic pentru "Imparatia milenara" si/sau "Necazul cel Mare"?

Apocalipsa 20:1-15

Ellen White scrie ]n cartea,, Cugetari de pe muntele fericirilor" 97% CMF 31.1 (Cugetări de pe Muntele Fericirilor,)
Prin încercări şi persecuţie, slava — caracterul — lui Dumnezeu este descoperită în cei aleşi ai Săi. Biserica lui Dumnezeu, urâtă şi persecutată de lume, este educată şi disciplinată în şcoala lui Hristos. Pe pământ, ei umblă pe calea cea strâmtă şi sunt curăţiţi în cuptorul suferinţei. Ei Îl urmează pe Hristos prin lupte dârze, dau dovadă de tăgăduire de sine şi suferă amarnice dezamăgiri, dar experienţa lor chinuitoare îi învaţă că vina şi nenorocirile sunt aduse de păcat şi privesc la el cu groază. Fiind părtaşi la suferinţele lui Hristos, ei sunt sortiţi să fie şi părtaşi ai slavei Sale. În viziune sfântă, profetul a văzut triumful poporului lui Dumnezeu. El zice: "Şi am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe marea de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei". Ei cântau cântarea lui Moise, robul lui Dumnezeu, şi cântarea Mielului şi ziceau: "Mari şi minunate sunt lucrările tale, Doamne, Dumnezeule, Atotputernice! Drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al Neamurilor". "Aceştia vin din necazul cel mare; ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu şi-I slujesc zi şi noapte în templul Lui. Cel ce şade pe scaunul de domnie Îşi va întinde peste ei cortul Lui." (Apocalipsa 15, 2-3; 7, 14-15.)
În cartea,, Evenimentele ultimelor zile de " de E. White EGW
82% EUZ 268.4 (Evenimentele ultimelor zile)
Ei cântau "o cântare nouă" înaintea scaunului de domnie, o cântare pe care nici un om nu o poate învăţa, în afară de cei o sută patruzeci și patru de mii. Aceasta este cântarea lui Moise și a Mielului. Nimeni în afară de cei o sută patruzeci și patru de mii nu poate să înveţe acea cântare, pentru că ea este cântarea experienţei lor, o experienţă pe care nici o grupare nu a avut-o vreodată. "Ei îl urmează pe Miel oriunde merge El". Cei o sută patruzeci și patru de mii sunt strămutaţi de pe pământ, dintre cei vii, fiind socotiţi "ca cel dintâi rod pentru Dumnezeu și pentru Miel" (Apocalipsa 15, 2-3; 14, 1-5). "Aceștia vin din necazul cel mare" (Apocalipsa 7, 14). Ei au trecut printr-o vreme de strâmtorare cum n-a mai fost alta de când există popoare pe pământ. Ei au îndurat spaima din timpul nopţii strâmtorării Lui Iacov și au stat fără mijlocitor în timpul vărsării judecăţilor finale ale lui Dumnezeu. — The Great Controversy, 648, 649 (1911).In cartea,, Ginduri despre cartea Apocalipsa scrie" 76% GA 52.4 (Gânduri despre cartea Apocalipsei)
"Pe marea de cristal dinaintea tronului, acea mare ca de sticlă amestecată cu foc — atât de mult strălucind de slava lui Dumnezeu — este adunată mulţimea care ‘a câştigat biruinţa asupra fiarei, a chipului ei, a semnului ei şi a numărului numelui ei’. împreună cu Mielul, pe muntele Sionului, cu harpele lui Dumnezeu în mână, stau cei 144.000 care au fost răscumpăraţi dintre oameni; şi se aude ca sunetul multor ape şi ca sunetul unui tunet puternic ‘glasul cântăreţilor care cântau din harpele lor. Ei cântau o cântare nouă’, înaintea tronului, o cântare pe care nici un om nu o poate cânta afară de cei 144.000. Este cântarea lui Moise şi a Mielului — cântarea eliberării.— Nimeni în afară de cei 144.000 nu poate învăţa cântarea aceasta; căci este cântarea experienţei lor — o experienţă pe care nici o altă generaţie nu a avut-o până atunci. ‘Aceştia urmează pe Miel oriunde merge El’. Fiind înălţaţi de pe pământ, dintre cei vii, sunt socotiţi ca ‘primele roade pentru Dumnezeu şi pentru Miel’. (Apocalipsa 15, 2.3; 14, 1-5). ‘Aceştia sunt cei care vin din necazul cel mare’; au trecut printr-un timp de strâmtorare cum nu a mai fost niciodată de când sunt popoare pe pământ; ei au rezistat groazei din timpul strâmtorării lui Iacov; ei au stat fără Mijlocitor în timpul ultimei revărsări a judecăţilor lui Dumnezeu. Dar au fost eliberaţi căci ‘şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului’. În gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără pată înaintea lui Dumnezeu, de aceea stau ei înaintea Tronului lui Dumnezeu şi-i slujesc Lui zi şi noapte; şi Cel care şade pe Tron va locui în mijlocul lor. Ei au văzut pământul devastat de foamete şi de boli, soarele având puterea să dogorească peste oameni cu o arşiţă mare şi ei înşişi au suportat suferinţa, foametea şi setea. Dar nu vor mai flămânzi, nici nu le va mai fi sete; nici nu-i va mai dogori soarele, nici vreo altă arşiţă. Căci Mielul, care este în mijlocul Tronului, îi va hrăni şi-i va duce la izvoare de apă vie; şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor. Apocalipsa 7, 14-17;" — (Great Controversy, 648-649).
In cartea ..marturii pentru comunitate vol.1 ' tot ea scrie
Mântuitorul nostru a fost un om al durerilor; El era obişnuit cu suferinţa, şi aceia care vor suferi împreună cu El vor şi domni împreună cu El. Când i S-a descoperit lui Saul, la convertirea sa, Domnul nu i-a spus de cât de mult bine se va bucura, ci cât de mult avea să sufere pentru Numele Lui. Suferinţa a fost partea poporului lui Dumnezeu încă din zilele martirului Abel. Patriarhii au suferit pentru că au fost credincioşi lui Dumnezeu şi ascultători de poruncile Sale. Căpetenia bisericii a suferit de dragul nostru; primii Săi apostoli şi biserica primară a suferit; milioanele de martiri au suferit şi reformatorii de asemenea au suferit. Şi de ce ne-am da înapoi noi, cei care avem speranţa binecuvântată a nemuririi, de la o viaţă de suferinţă, iar la arătarea în curând a Domnului Hristos să fim nimiciţi? Dacă ar fi posibil să ajungem la pomul vieţii din mijlocul Paradisului fără suferinţă, noi nu ne-am bucura de o asemenea răsplată bogată pentru care să nu fi suferit. Ne-am da înapoi de la primirea slavei; ruşinea ar pune stăpânire pe noi în prezenţa acelora care au luptat lupta cea bună, au alergat în cursă cu răbdare şi au apucat viaţa veşnică. Însă nu va fi nimeni acolo care să nu fi ales, ca şi Moise, să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu. Profetul Ioan a văzut mulţimea celor mântuiţi şi a întrebat cine sunt ei. Răspunsul a venit prompt: "Aceştia sunt cei care au venit din necazul cel mare, care şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului."
In cartea,, Tragedia Veacurilor " scrie
15% TV 339.2 (Tragedia veacurilor)
Dar de ce oare învățătura și predicarea celei de a doua veniri a lui Hristos nu au fost bine primite de biserică? În timp ce pentru cei nelegiuiți venirea Domnului aduce vai și dezamăgire, pentru cel neprihănit este încărcată de bucurie și nădejde. Acest mare adevăr fusese mângâierea celor credincioși ai lui Dumnezeu în toate veacurile; de ce devenise el, asemenea Autorului, "o piatră de poticnire și o stâncă de blestem" pentru pretinsul Său popor? Domnul Însuși făgăduise ucenicilor Săi: "După ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine". (Ioan 14, 3). Mântuitorul milostiv a fost Acela care, anticipând singurătatea și necazul urmașilor Săi, a însărcinat pe îngeri să-i mângâie cu asigurarea că El va veni iarăși la fel cum Se înălța la cer. Și atunci când ucenicii stăteau cu ochii pironiți spre cer, pentru a prinde ultima privire a Aceluia pe care-L iubeau, atenția le-a fost atrasă de cuvintele îngerului: "Bărbați Galileeni, de ce stați și vă uitați spre cer? Acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer." (Faptele Apostolilor 1, 11). Nădejdea le-a fost aprinsă iarăși de solia îngerului. Ucenicii "s-au întors la Ierusalim cu mare bucurie; și stăteau totdeauna în templu, lăudând și binecuvântând pe Dumnezeu." (Luca 24, 52.53). Ei nu se bucurau pentru că Isus se despărțise de ei și erau lăsați să se lupte cu încercările și ispitele lumii, ci datorită asigurării îngerilor că El urma să vină iarăși.