| kira30 a întrebat:

Foametea, războaiele, seceta, bolile sunt ca un bici. Nu că Dumnezeu ar vrea să-l educe în felul acesta pe om, dar astea sunt consecințele îndepărtării omului de Dumnezeu. Toate astea se întâmplă pentru că omul se îndepărtează de Dumnezeu. Vine urgia lui Dumnezeu, ca omul să-și amintească de El și să-I ceară ajutorul. Nu Dumnezeu rânduiește astfel și dă poruncă să vină o oarecare nenorocire peste om, ci El, văzând până unde va ajunge răutatea oamenilor și că nu se vor schimba, pentru asta îngăduie să se întâmple o nerorocire, ca ei să se cumințească. Nu că le-ar orândui Dumnezeu astfel.

Ce credeti stimati pacatosii? Mai este Dumnezeu nedrept cu noi caci exista atata suferinta in lume?
P.S:Intrebarea este adresata si "crestinilor" si crestinilor si ateilor (intrebare ipotetica pentru voi, ateii)

Răspuns Câştigător
| Papillon09 a răspuns:

Daca Dumnezeu i-ar pedepsi pe oameni pentru fiecare greseala a lor, oamenii nu ar mai exista. Tot raul din lume este o consecinta a pacatului, omul a fost creat perfect, vesnic, fericit cu toate calitatile posibile insa s-a lasat amagit de satan si de atunci pacatul a intrat in el, nu a mai fost perfect, a fost despartit de Dumnezeu. Consecinta pacatului a fost enorma, pamantul sufera o degradare continua de aceea au loc tot felul de dezastre naturale, nu numai omul a suferit o despartire de Dumnezeu ci intreaga natura, totul a devenit imperfect, din perfect. Cu o natura pacatoasa omul nu putea trai in gradina Eden un loc perfect si nici nu mai putea sta in prezenta lui Dumnezeu, care era sfant si perfect. Dumnezeu le-a spus oamenilor ce nu trebuie sa faca, un singur lucru, insa ei nu au putut respecta porunca lui Dumnezeu deci a trebuit sa suporte consecintele. Acum Dumnezeu nu mai avea nici o obligatie fata de om, El i-a dat ceea ce multi isi doresc acum-perfectiunea, i-a spus si ce nu trebuie sa faca, deci El i-a oferit totul, nu era obligat cu nimic fata de om avand in vedere ca ii daduse totul, insa in bunatatea Lui cea nespus de mare tot s-a ingrijit de ei si pentru a-i aduce inapoi la perfectiune a gasit o cale pentru oameni, ea a venit voluntar, din parte Domnului Isus care a vrut de buna voie sa vina pe pamant pentru a ne deschide noua o usa catre Rai, pentru a ne bucur iar de a fi in prezenta lui Dumnezeu, de a fi perfecti. Dumnezeu s-a ingrijit intotdeauna de noi si se va ingriji mereu, insa trebuie sa suferim si consecintele pacatului, pentru ca ele au venit tot din cauza noastra. O caracterisitca fundamentala a lui Dumnezeu este dreptatea, El nu poate fi nedrept. Oamenii isi doresc asa de mult ca pe pamant sa fie dreptate, dar cand vine vorba ca Dumnezeu sa fie drept, atunci nu mai vor dreptate pentru ca stiu cat de vinovati sunt. Dumnezeu este nespus de bun cu noi. El a inchis de nenumarate ori ochii atunci cand noi am gresit, si a trecut cu vederea multe lucruri pentru care meritam sa fim pedepsiti. Dumnezeu este bun si ingaduitor, El ne iubeste mai mult decat orice om. happy

39 răspunsuri:
| victor333 a răspuns:

Nu exista Dz! Maturiza ti va oameni buni si nu mai credeti in prieteni imaginari asumati va conditia, fiti rationali si responsabili!

| HueyFreeman a răspuns:

Norvegienii o duc bine, suedezii o duc bine, danezii o duc bine, japonezii o duc foarte bine. Ce au ei in comun? O populatie de peste 50% ateista. Se pare ca indepartarea de divinitate le prieste. Intre timp tari religioase o duc prost din punct de vedere economic si al educatiei.

| Mădă0611 a răspuns:

Cu putine cunostinte despre economie ai sti de ce e foamete, chiar razboaie, sete sau boli. E floare la ureche, dar cum e suficient sa crezi ca e de la dumnezeu, nu mai e nevoie sa te gandesti la economie, de aceea tarile in care majoritatea oamenilor sunt crestini/musulmani o duc asa rau.
Ar trebui sa va multumim voua si dumnezeilor vostri pentru traiul bun not worthy

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Dumnezeu nu face toate acestea ca sa suferim noi, ci ca noi sa vedem cat de Mare este El si sa ne intoarcem la El, singurul Dumnezeu adevarat!

| Hombre a răspuns:

Numai Hitler si voi credinciosii amenintati ca turbatii lumea. Pai nu spuneti voi ca Dumnezeu ne iubeste ca suntem copii lui bla bla bla, iar acum ne ucide ca nu suntem cuminti. Bai, hai la pascut capre cu voi si nu mai speriati copiii ca face noaptea pipi pe ei.Atentie! sa nu uitati sa o luati si pe Ema sa va cante niste psalmi sa nu va pierdeti sensul vietii.

| Zenicide a răspuns:

Cum s-a indepartat omul de Dzeu cand numarul crestinilor e in continua crestere?

| M25M a răspuns:

Vine urgia lui Dumnezeu, ca omul să-și amintească de El și să-I ceară ajutorul---Deci ce spui tu este aceasta entitate iubitoare si pasnica "ingaduie" aceste nenorociri umane sau naturale sa se intample unde multi au de suferit, DOAR ca noi astia sa ne inchinam lui, sa-l idolatrizam, si sa ii cere ajutorul impotriva nenorocirilor ingaduite tot de El? Buna asta.

El, văzând până unde va ajunge răutatea oamenilor și că nu se vor schimba, pentru asta îngăduie să se întâmple o nerorocire, ca ei să se cumințească.-- Cum ramane cu liberul arbitru. Pe baza a ceea ce alegem acum vom plati in viata de apoi deci pentru ce "ingaduie'' toate acestea?

| PαtнwαуTσBℓιѕѕ a răspuns (pentru M25M):

Pentru ca e Tatal nostru si ne pedepseste, asa cum fac parintii pentru ca isi iubesc copii.

| HueyFreeman a răspuns (pentru PαtнwαуTσBℓιѕѕ):

Moartea nu este pedeapsa.

| RAY a răspuns:

De ar fi isus aici sti ce ar spune nu?
cine esti tu sa vorbesti despre ei si tu esti pacatoasa, sa arunce primul piatra care e de fara pacate

| RAY a răspuns (pentru victor333):

E mai usor sa cersesti ajutor divin, de ce sa muncesti cand poti sa te rogi sasi cada painea din cer?

| Zenit313 a răspuns:

Tu nu ai cum sa intelegi ce inseamna libertate in adevaratul sens al cuvantului, din moment ce esti dependent de propria inschisoare...
Este penibil sa cersesti sau sa ceri ajutor...

| andreiush25 a răspuns (pentru Mădă0611):

rolling on the floor)))...
Cu morile de vant luptam noi ne big grin

| Hombre a răspuns (pentru PαtнwαуTσBℓιѕѕ):

Pai God a mai inecat odata omenirea tot la fel ca nu era cuminte, asa ar trebui sa faca si parinti tai cand gresesti?

| Zenicide a răspuns (pentru Hombre):

Sau sa o dea la ursi, daca isi bate joc de cineva laughing

| dragos9234 a răspuns:

"Nu că Dumnezeu ar vrea să-l educe în felul acesta pe om, dar astea sunt consecințele îndepărtării omului de Dumnezeu. ""
Pai daca nu vrea sa ne educe asa, de ce face tot ceea ce ai enumerat tu?

| PαtнwαуTσBℓιѕѕ a răspuns (pentru Hombre):

I in turn will laugh at your disaster; I will mock when calamity overtakes you--
Proverbs 1:26
Si ce? nu are dreptul? cine esti tu sa ii spui ce sa faca? daca omul alege calea pierzaniei, ce seamana va si secera!

| besleaganicolaecosmin a răspuns:

Nu vor crede nici daca vor invia mortii

| Mădă0611 a răspuns (pentru besleaganicolaecosmin):

Cand o sa vezi un om inviat, sa ma anunti.

| besleaganicolaecosmin a răspuns (pentru Mădă0611):

Asa scrie in Biblie, nici daca ar invia o ruda de-a ta si ti-ar spune ca a stat in iad si ce chinuri a indurat or sa creda ca s-a tampit cei care vor auzi, doar 2-3 vor crede poate

| EmaS a răspuns:

Inainte de caderea in pacat nu a exista moarte nici suferinta, nici durere sau altceva din ceea ce ne provoaca astazi asa de multe probleme.Alegand liber, omul a mers pe caile lui proprii, care l-au indepartat de Dumnezeu.

| Mădă0611 a răspuns (pentru besleaganicolaecosmin):

Pentru ca raiul si iadul sunt creatii ale subconstientului + ca nimeni nu invie, moartea clinica nu e moarte.

| besleaganicolaecosmin a răspuns (pentru Mădă0611):

Am avut dreptate deci nici de ar invia cineva din neamul tau, din mormant nu ai crede, pentru ca intotdeauna te bazezi pe necredinta

| Mădă0611 a răspuns (pentru besleaganicolaecosmin):

laughing Credinta inseamna lipsa cunoasterii, dar cand cunosti ceva, n-ai cum sa crezi altceva. Ma rog, nu e treaba mea ce crezi, e criza economica, ai copii, nu e bine sa te pui rau cu doamne doamne :-s, scade confortul psihic, de fapt dispare.

| Hombre a răspuns (pentru PαtнwαуTσBℓιѕѕ):

Cine nu te lasa sa pieri? Succesurilaughing

| besleaganicolaecosmin a răspuns (pentru Mădă0611):

Chiar le stii pe toate? nu-i asa

| Mădă0611 a răspuns (pentru besleaganicolaecosmin):

Nu, dar am habar de lume, ce e, cum functioneaza, imi ajunge.

| besleaganicolaecosmin a răspuns (pentru Mădă0611):

Pai si atunci la ce-i mai incurci si pe oamenii acestia, dai mai mult raspunsuri demoralizatoare

| Mădă0611 a răspuns (pentru besleaganicolaecosmin):

Pentru ca din cauza unora ca oamenii acestia, oamenii ca mine sunt agresati, hartuiti, din cauza credintei voastre fara strop ce cunostinta acuzati oamenii de catastrofele naturale. Daca iti expui ceva de care nu esti sigur si care e posibil sa vatameze pe cineva, pregateste-te ca acel ceva sa fie doborat, poate nu pe moment, dar in timp iti garantez ca da.
Ma gandeam ca oamenii isi apara mai mult credintele decat cunostintele, pentru ca credinta inseamna presupunere, nesiguranta, si daca multi nu cred acelasi lucru e posibil ca ei sa piarda credinta, ceea ce nu e bine pentru confortul psihic. Daca vrei sa nu fii nevoit sa aperi ce crezi, tine pentru tine, asta in general.

| besleaganicolaecosmin a răspuns (pentru Mădă0611):

Ma simt mai confortabil psihic la biserica decat la un psiholog cu probleme mai mari decat ale mele