Las ca nu esti singurul care vrea asta, mai sunt multi care vor asta din tot felul de motive, daca erai fata ai ramane gravida si ai scapa mai usor asa nu ai de ales
Daca le-ai vorbit de Iisus si te-au lovit fie verbal sau fizic, atunci esti martir.
,, 8. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor" (Matei 5, 10)
,, 9. Fericiţi veţi fi când vă vor ocarî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. Bucuraţi-vă şi va veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, ca aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi" (Matei 5, 11-12)
Eu iti recomand sa te muti fie la alta clasa, fie la alta scoala, pentru ca asemenea comportament din partea celorlalti te afecteaza in timp si nu numai, iar un exemplu bun ar fi situatia de fata.
Mă gândeam să mă mut la oraș, dar n-am chef să nu mă mai joc, să merg la biserică, să mă plimb prin oraș etc.
Acum că stau să mă gândesc, da, cam exagerez.Dar pe moment, când mă întâlnesc cu ei, vreau să îi ucid și să mă sinucid. Pentru ce naiba mai merg la școală dacă numai dau de necazuri acolo?
Nu sunt, pentru că vorbeam de Miezo, când nu știam pic de bibliuță
Conteaza ca ai vorbit despre Dumnezeu, nu ca stiai ceva sau nu, faptele conteaza.
Eu nu am întrebat cum să îl urmez pe Miezo, ci dacă există soluții
Pai eu nu m-am referit la Dumnezeu. Solutia ar fi sa te muti unde consideri tu.
Da. Așa fac unii din State. Iau pistolul, gloanțe prin buzunare și merg la școală și trag în tot ce mișcă.Și uite așa se răcoresc. Și apoi se răcesc. Și apoi ca să nu miroase, îi îngroapă. Dar până atunci sunt fericiți că au făcut o trebșoară dodoloață. Dar spune, în final, pe tine ce te doare de fapt?
Daca stai la tara, pune mana si fa din ceva fier o gantera, poate chiar 2, incearca sa fii creativ. Poate ma intrebi ce sa faci cu ganterele, o sa te antrenezi in fiecare zi cate 10-15 minute cu muzica la maxim si asa o sa fii din ce in ce mai puternic si nimeni nu o sa isi mai bata joc de tine. Eu am facut sport de performanta 2 ani si ceva, urmeaza sa fac sala. Momentan nimeni din clasa nu comenteaza la mine si doar unii au tupeul asta. Nu te muta nicaieri, arata-le cine esti tu de fapt. Funda?! :*
"Daca cred in Dumnezeu nu e bine, daca nu cred, iar nu e bine".
Problema nu este Dumnezeu ci acest "bine". Cand vei cauta binele celorlalti inloc de binele tau va fi intr-adevar BINE.
Tu faci totul ca sa-ti fie tie bine, inceteaza. Esti la perioada aia in care crezi ca nimei nu te intelege. Gresit! Toti care au trecut prin ea te inteleg. Mai intai devii ateu acum pleci de la scoala... Fara 8 clase nu te ingajeaza nimeni nicaieri. Hai sa te invat ceva: copiii rad de tine, isi bat joc de tine, te supara... pentru ca ei vad ca ceea ce fac eu te afecteaza. Daca ai fi destept si te-ai controla, nu le-au mai raspunde la acestea adica nu le-ai mai face pe plac, n-ai mai alimenta naravul lor si n-ar mai fi distractiv pentru ei asa ca te-ar lasa in pace. Nu mai fi naiv.
Vorbeste cu profesorii si cu parintii, comportamentul violent nu este o scuza.
E bine sa fii bland cu tine. Ai vazut ca incercand sa te integrezi intr-un cerc de "prieteni" din ei nu merge. De ce vrei sa te schimbi pentru placul lor? Gandeste-te la tine si la viitorul tau, nu la al tau pe langa oamenii aia (cei care fac misto, care se iau de tine). Fa pasi in directia aia. O sa ai parte in viata de oameni care incearca sa-si faca filmul pe facut misto-uri dar cel mai important in viata tot tu esti. O sa inveti cu timpul sa nu te lasi afectat de ce spun altii, si influenta sa vina din ceva pozitiv. Ura fata de ei nu ajuta, dragostea fata de tine ajuta mai mult. Pe scurt, vorbeste cu ai tai despre problema agresarii si sper sa gasiti solutii benefice tie, foloseste-ti timpul benefic pentru tine.
Bullyingul în școli este o problemă des întâlnită, mulți copii se confruntă cu asta.
Aici nu e problema de religie, colegii tăi răi vor să se ia de tine orice ai face.
Ar trebui să eviți pe cât posibilul să le dai vreo atenție dacă îți zic ceva, ei obțin satisfacția din reacțiile tale, trebuie să oprești acest cerc vicios, și să nu îi mai înjuri.
Trebuie să te ridici din punct de vedere intelectual deasupra lor, când vei face asta vei realiza că agresiunile pe care le comit le fac pentru că sunt proști și prin altceva nu pot să se remarce.
Atunci nu te va mai afecta nimic, poate chiar îți va fi milă de ei.
Și încă ceva, decât să te tot compătimești pe net, lucru care te afectează și pe tine, mai bine te axezi pe învățătură sau să mai citești niște lecturi suplimentare.
Îți repet: să te ridici intelectual deasupra lor este cea mai bună metodă să îi învingi.
Arata si tu ca esti valoros ca poti face ceva util pentru tine si societate si asa vei ajunge sa te respecti si sa fii respectat.
Dumnezeu nu e altruist daca exista. Daca dumnezeu era altruist nu dadea legi.
Dar de ce sa se ridice deasupra lor si sa fie mai rau decat ei? Iisus nu a incurajat competitia. E bine sa fie de gasca si sa ii respecte. Sa fie baiat de cartier si nu bleg. A fi baiat de cartier nu inseamna sa se apuce sa se bata ci sa fie sociabil si inteligent.
Ii recomand sa puna sa cante Bug Mafia la telefon cand e in preajma lor. Sau manele.
Sau mai bine sa cante Bug Mafia sau manele cand e cu ei. Sa nu ii ia telefonul.
Sa invete sa fie agreabil in timp ce face ceea ce ii place.
Nebuni găsești peste tot.
Tu dar nu pleca de acasă fără să ceri de la Dumnezeu ocrotire și înțelepciune. Adică să ai pe Dumnezeu tot timpul cu tine, și să nu lași nimic ca să te despartă de El. Nici pe nebunii pe care-i întâlnești.
Să nu-i urăști pe aceștia. Dacă îți vei petrece timpul gândindu-te la Dumnezeu și nu-l vei mai petrece ciondanindu-te cu fetele sau băieții, atunci vei ajunge să le plângi lor de milă. Tu te vei întări în credință, iar ei în nebunie.
Pe nebuni să nu-i întărâți, ci să cauți să-i ocolești, ca să nu pui paie pe foc.
Pai din moment ce nu esti crestin nu intelegi. Apropo, oamenii fara Dumnezeu transforma in martiri pe altii.
"Dar de ce sa se ridice deasupra lor si sa fie mai rau decat ei? "
Dacă citești cu atenție răspunsul meu, nu insinuez că pentru a fi deasupra lor trebuie să fie mai rău, ci să nu fie precum ei, adică să nu-i mai înjure în primul rând.
Eu sunt ortodoxă și m-am confruntat cu lucruri asemănătoare. Cred că ești genul care a luat în serios biserica și credința, punând accent mare pe ele. Asta te face diferit / diferită de ceilalți, iar tinerii din ziua de azi cu greu acceptă pe cineva diferit. Recomandarea mea: găsește o ocupație care îți place (de exemplu, lectură, compunerea poeziilor, desen, un alfabet străin, istorie, psihologie, orice) și ocupă-te de ea în timpul liber, te vei simți mai bine. Dumnezeu ne vrea smeriți, dar nu proști. Orice religie ai avea sau orice interese, pasiuni, nu trebuie să permiți să fii folosit sau în felul cum ai scris în partea a doua. Nu susțin înjurăturile, pentru că ele sunt o insultă la adresa lui Dumnezeu. El ne ajută, iar noi să îl înjurăm? Nu trebuie să îi bagi în seamă pe cei care îți zic de ce nu înjuri. Și eu m-am confruntat cu lucruri de genul, dar mă simțeam oarecum bine din cauza asta. Era suficient că nu mă pot convinge ei ca să mă bucur. Legat de partea a doua ( cei care îți spun că ești creștin și nu trebuie să înjuri), din nou problema lor nu e la credință, ci la faptul că ești diferit. Nu trebuie să te superi pe asta. Bucură-te că ești diferit. Dacă îți zice cineva ceva, fii mai îndrăzneț /îndrăzneață! Spune-le direct că nu te interesează ce zic ei și că trăiești cum îți place.
Mă doare în viață de ei, mă doare că nu pot fi șmecher, mă doare în viață de părinții mei, mă doare de religie, mă doare de starea în care sunt
Kido0 întreabă:
CracanelTrasPrintrunInel întreabă: