Haideti sa va mai dau o intrebare.Astazi,intelegem ca un om sarac cu duhul este un om dus cu pluta.Cand Iisus a zis,,fericiti cei saraci cu duhul ca a lor va fi imparatia cerurilor",de fapt ce a vrut sa spuna? Sau atunci sarac cu duhul insemna altceva! Hai Jorpalule, baga mare! Ca prea te bagi singur in seama!

Dupa cum talmaceste Sfantul Ioan Gura de Aur, cuvintele «saraci cu duhul» inseamna «smeriti de buna voie», adica lipsiti de trufia mintii si de nemasurata iubire de sine, pacate prin care au cazut ingerii cei rai si primii oameni. Ele nu arata deci pe cei neintelepti, nestiutori sau simpli, ci pe cei ce se socotesc pe sine astfel.
Saraci cu duhul sunt crestinii care, cugetand necontenit la desavarsirea dumnezeiasca, isi dau seama
cat
de departe sunt ei de ea; cei ce isi dezlipesc de buna voie inima de bunurile pamantesti, isi golesc mintea de cunostintele cele desarte si isi elibereaza sufletul de iubirea celor vremelnice, pentru ca, astfel saracita, mintea sa doreasca a fi umpluta cu bunurile ceresti, cu bogatia stiintei dumnezeiesti si cu iubirea celor vesnice. Acesti crestini, oricat ar fi de virtuosi, nu se cred niciodata desavarsiti, ci ravnesc si se straduiesc fara incetare sa urce treapta cu treapta, cat mai sus, pe scara desavarsirii.

Patrunsi de convingerea ca nu au nimic de la sine si ca nu pot infaptui nimic pentru mantuirea lor fara ajutorul si harul lui Dumnezeu si ca, atata vreme cat petrec in trup, sunt inca departe de fericirea vesnica, crestinii implora necontenit indurarea harului lui Dumnezeu. Rasplata fagaduita celor smeriti este imparatia cerurilor, adica fericirea vesnica, pe care, prin credinta si nadejde, ei o gusta launtric inca pe pamant, dar deplin o vor avea numai in viata viitoare, prin partasia la fericirea vesnica.

Smerenia este deci prima virtute ce se cere crestinului. Fara ea, nimeni nu poate trai o viata cu adevarat crestina; fara ea, nimeni nu poate nici macar intra in aceasta viata crestina, pentru ca ii lipseste dorinta de a se lupta cu pacatele si de a dobandi virtutea. Fara smerenie, crestinul nu se afla in stare de a simti nevoia harului dumnezeiesc si prin aceasta se lipseste tocmai de ceea ce are neaparata trebuinta.
Nu sunt Jorpalul, dar trebuie sa te intreb:multumit de raspuns?

Sarac cu duhul= lipsit de inteligenta, in conformitate ce dex online.
In contextul biblic nu stiu ce alta semnificatie ar putea avea.
Insa afirmatia ca cei prosti o vor duce bine nu imi pare una atat de halucinanta, daca stam sa ne gandim bine, un prost are mereu scuza morala ca nu poate intelege moralitatea.

Din punct de vedere crestin un criminal ce nu a auzit in viata lui de crestinism si Biblie si implicit de porunca "sa nu ucizi" are sanse sa fie mantuit.

Atunci ca si acum inseamna sa aiba cunostinte in domeniul credinte sa isi ajute aproapele. Desigur, treaba asta a ajuns pana la faptul ca se promoveaza ideea ca biserica si toti care vin acolo trebuie sa fie saraci ca sa ajunga in cer. Mai sunt si altii care ar trebui sa comenteze pe aici, ai uitat de milan.

Pentru ZHM:foarte elevat raspunsul.Sunt multumit.Totusi nu-mi da pace o intrebare:nu era mai simplu sa spuna ca imparatia cerurilor va fi a celor smeriti? Ca formularea initiala se poate interpreta in fel si chip.Asa si cu Biblia.Pe baza interpretarilor diferite, au aparut fel de fel credinte sisecte.

In sfarsit ne dam seama de ce majoritatea crestinilor sunt "saraci cu duhul". Se pare ca asa e recomandat.

O traducere mai exactă este :„Fericiţi sunt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale, căci al lor este regatul cerurilor!"

Pentru noi da era mai ușor, insa in vremurile de atunci așa era limbajul. Foarte pe scurt, săraci cu duhul înseamnă smeriți. Nu intimplator Iisus începe fericirile cu cea referitoare la smerenie. A doua fericire se referă la constientizarea si regretul păcatelor. Încearcă sa fii așa cum se spune in primele doua fericiri si te vei mintui!

Sarac cu duhul = smerit. Nu alte chestii.

Www.youtube.com/watch?v=eZnqyIh_eRI.asculta lucas, si crede-ma ca am citit si cartea talmacirile fericirilor, precum si ale pildelor din biblie.de asemeni am inteles foarte bine si stihirile din aceasta cantare.nu raspund la provocari tampite, si fara rost de genul asta, si pot sa-ti dau un sfat ajutator; sa depui un minim efort la osteneala tuturor oamenilor de pe planeta asta, sa ne putem mantui toti.de asemeni sa faci si tu macar jumatate, spiritual vorbind, din cat au facut inaintasii tai, pentru tine.fiindca dar cu dar se face raiul, si putin cate putin se face raul mare.ma gandesc la osteneala iubitilor mei bunici strabunici si parinti, si ma rusinez ca nu fac nimic pentru ei, in tim ce ei s-au rugat pentru ei si pentru tot neamul lor.intelegi tu lucas? ei au fost copii, au avut copii, copii lor te au pe tine, si tu la randul tau daca binecuvantat vei fi impreuna cu soata ta, avea-vei copii.si asasta nu e fiindca se nimereste, ori asa a hotarat bigbangul.asculta cantecul vezi si imaginile, si mai vorbim despre talmacirile a toate.

Si apoi tu spui; haideti sa va mai da o intrebare; da e o provocare, dar eu mi-am dat examenele toate lucas si de acum mai unul singur si cel mai important; ala de la sfarsit.>,, Hai jorpalule, baga mare"esti ridicol, crezand ca chiar merit atata bagare in seama.mai ignora-ma si tu ca nu te doare nimic, sa vezi sufar?

In urma cu multa vreme, am raspuns la intrebarea asta. Redau...

"Saraci in duh" din Matei 5:3, caci acesta este sensul, nu are nici o legatura cu intelegerea pur romaneasca a expresiei - care leaga "sarac cu duhul" de slab la minte sau cu probleme psihicie. A fi "sarac in duh" (ptōchos pneuma in gr.) se refera la a experimenta o nevoie - o saracie - spirituala, care il determina pe om sa adopte atitudinea potrivita fata de Dumnezeu. Este opusul multumirii de sine si include o stare smerita si recunoasterea falimentului cauzat de separarea de Dumnezeu. Lucrul acesta nu te face nici prost, nici nebun, ci mai degraba intelept si mostenitor al Imparatiei Cerurilor, dupa cum continua versetul.

"Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor" (Matei 5, 3). Prin aceste cuvinte, Mantuitorul ne invata ca prima virtute pe care trebuie sa ne-o insusim pentru a intra in imparatia cerurilor, adica pentru a dobandi fericirea, este "saracia cu duhul". Dar ce inseamna "saracia cu duhul"? Dupa cum talmaceste Sfantul Ioan Gura de Aur, cuvintele «saraci cu duhul» inseamna «smeriti de buna voie», adica lipsiti de trufia mintii si de nemasurata iubire de sine, pacate prin care au cazut ingerii cei rai si primii oameni. Ele nu arata deci pe cei neintelepti, nestiutori sau simpli, ci pe cei ce se socotesc pe sine astfel. Crestinii care cunosc si urmeaza pe Hristos sunt "invatati de Dumnezeu" (I Tes. 4, 9) si "fii ai luminii… nu ai intunericului" (I Tes. 5, 5), intrucat au dobandit invatatura dumnezeiasca de la Biserica, prin harul Sfantului Duh (I Cor. 5 s.u.). Saraci cu duhul sunt crestinii care, cugetand necontenit la desavarsirea dumnezeiasca, isi dau seama cat de departe sunt ei de ea; cei ce isi dezlipesc de buna voie inima de bunurile pamantesti, isi golesc mintea de cunostintele cele desarte si isi elibereaza sufletul de iubirea celor vremelnice, pentru ca, astfel saracita, mintea sa doreasca a fi umpluta cu bunurile ceresti, cu bogatia stiintei dumnezeiesti si cu iubirea celor vesnice. Acesti crestini, oricat ar fi de virtuosi, nu se cred niciodata desavarsiti, ci ravnesc si se straduiesc fara incetare sa urce treapta cu treapta, cat mai sus, pe scara desavarsirii.Patrunsi de convingerea ca nu au nimic de la sine si ca nu pot infaptui nimic pentru mantuirea lor fara ajutorul si harul lui Dumnezeu si ca, atata vreme cat petrec in trup, sunt inca departe de fericirea vesnica, crestinii implora necontenit indurarea harului lui Dumnezeu. Rasplata fagaduita celor smeriti este imparatia cerurilor, adica fericirea vesnica, pe care, prin credinta si nadejde, ei o gusta launtric inca pe pamant, dar deplin o vor avea numai in viata viitoare, prin partasia la fericirea vesnica.Smerenia este deci prima virtute ce se cere crestinului. Fara ea, nimeni nu poate trai o viata cu adevarat crestina; fara ea, nimeni nu poate nici macar intra in aceasta viata crestina, pentru ca ii lipseste dorinta de a se lupta cu pacatele si de a dobandi virtutea. Fara smerenie, crestinul nu se afla in stare de a simti nevoia harului dumnezeiesc si prin aceasta se lipseste tocmai de ceea ce are neaparata trebuinta.