Hey... Cine imi poate spune si mie cateva lucruri utile despre gnosticism si deism? merci

Trăsăturile principale ale Gnosticismului

Sistemele gnostice sunt de obicei centrate pe:

Noțiunea de o Divinitate monadică, îndepărtată și supremă- aceasta este cunoscută cu o varietate de denumiri, inclusiv ‚Pleroma’ și ‚Bythos’ (Greacă „adânc");
Introducerea emanațiilor de alte entități divine, ce sunt oricum identificate ca aspecte ale lui Dumnezeu de unde provin; Emanațiile progresive sunt deseori concepute metaforic ca o distanțare graduală și progresivă de Ultima Sursă, ce aduc o instabilitate în „țesătura" Naturii divine;
Identificarea următoare cu căderea omului ce apare ca fiind ultimele fundații interioare ale Divinității însuși, decât ca un caz parțial sau complet al factorului uman; această etapă în emanația divină este de obicei promulgată prin recurența figuri Gnostice „Sophia" (Greacă Înțelepciune), a cărui prezență într-o mare varietate de texte Gnostice indică importanța sa centrală;
Introducerea unui Dumnezeu Creator distinct, numit demiurgos în tradiția Platonistă. Există dovezi despre concepția Demiurgului din schițele Timaios și Republica lui Plato. În prima, Demiurgul este un creator binevoitor al Universului din materia pre-existentă, în limitările căreia este înrobit în crearea cosmosului; în cea de-a doua, descrierea psihicului în modelul lui Socrate poartă o puternică asemănare cu descrierea Demiurgului ca fiind în forma unui leu. În alte părți, această figură este numită „Ialdabaoth", „Samael" ((Limba aramaică sæmʕa-ʔel, `zeu orb') sau „Saklas" (Syriac sækla, 'cel prost'), ce uneori îl ignoră pe superiorul Dumnezeu, și alteori i se opune; astfel în ultimele cazuri are o corespondență malefică. Demiurgul creează un grup de co-actori numiți „arconi", ce oficiază asupra lumii materiale, și în unele cazuri fiind obstacole ale sufletului ce caută ascensiunea de ei;
Estimarea că Lumea, datorată Celui de Sus, ca fiind defectă sau o producție cu „erori" dar oricum nu atât de bună pe cât permite constituentul său material. Această lume este tipic un simulacru inferior a unui înalt nivel de realitate sau conștiință. Inferioritatea poate fi comparată cu inferioritatea tehnică a unei picturi, sculpturi, sau alte artizanate ce sunt reprezentări ale unor originale. În alte cazuri mai este percepută ca fiind rea și contractată, o închisoare intenționată pentru locuitorii săi;
Explicarea acestei stări, prin utilizarea unei drame cosmologice-mitologice complexe în care un element divin „cade" în lumea materială și se stabilește printre anumite ființe umane; de aici se poate întoarce înapoi în tărâmul divin printr-un proces de „Trezire" (ce duce spre salvare). Salvarea individului astfel oglindește o refacere concomitentă a naturii divine; o inovație gnostică centrală era aceea de a ridica pocăirea individului la nivelul de eveniment cosmic semnificativ;
Cunoaștere de un anumit tip și fel ca un factor central în procesul de refacere, obținut prin intermediul unei figuri salvatoare (Hristos, sau în alte cazuri, Seth sau Sophia)

Modelul se auto-limitează la descrierea caracteristicilor școlii de Gnosticism Sirio-Egiptene. Aceasta este din motivul ca cea mai mare expresie a școlii Gnostice Persane – Maniheism și Mandeism – sunt tipic înțelese ca tradiții religioase pe deplin drept; într-adevăr, folosirea caracteristică a „Gnosticismului" este aceea de a se referii numai la școlile Sirio-Egiptene, în timp de „Maniheism" descrie mișcările școlii Persane.

Relația între Gnosticism și Creștinism în timpul primului și celui de-al doilea secol este vitală în ajutarea noastră pentru a înțelege mai profund doctrinele principale ale Gnosticismului, datorită principal faptului că, anterior descoperirii Bibliotecii de la Nag Hammadi, ce este discutată mai jos, majoritar ceea ce știm astăzi despre Gnosticism a fost păstrat doar în învățăturile părinților Bisericii timpurii. Era Gnosticilor era foarte diversificată religios, și datorită ne-centralizării unei autorități Bisericești, Sincretismul cu sisteme de credință pre-existente cât și noile religii erau deseori îmbrățișate. Peste toate, ideea centrală a Gnosticismului (o cunoaștere superioară și independentă de credință) a făcut o bine-venire multora ce erau parțial convertiți de la păgânism la Creștinism. Potrivit Gnosticilor, credința era pentru cei mulți, iar cunoașterea pentru puțini.

Irenaeus declară ((Adversus Haereses, II, 27, 1. PG, VI, 802) gnosticismul ca totul fiind subiectul capriciilor individului, și face orice regulă fixă a credinței imposibilă. Așa cum Clement a spus (Stromata., II, 3, pp. 443-4),Gnosticismul fiind fără credință, avea darul sacralității). Gnosticii susțineau că împărtășesc o cunoaștere „mai mare și mai profundă" (Iren. I, 31, 2) decât cea a doctrinelor Creștine. Această cunoaștere, pentru cei care o meritau, reprezenta mijlocul pentru izbăvire; Într-adevăr, în majoritatea sistemelor Gnostice, era unicul și suficientul pașaport pentru fericirea perfectă. Dar păstra o asemănare cu Creștinismul, pentru că aproape în toate sistemele Gnostice Hristos ocupa un loc central. Fără elementul său Creștin, nu avea de ce să intre în așa conflict apropriat cu Biserica; fără îmbrăcămintea sa mitologică, și-ar fi pierdut mult din popularitate.

Această concepție a Gnosticismului a ajuns în timpurile noastre să fie contestată. În ciuda acestor lucruri, înțelegerea prezentată mai sus rămâne cea mai obișnuită și este utilă în ajutarea discuțiilor pline de sens asupra fenomenului ce compune Gnosticismul.

Deismul este o orientare filozofică-religioasă din secolele XVII-XVIII, care recunoștea existența lui Dumnezeu numai ca o cauză primară, impersonală a lumii, negând ideea întruchipării lui Dumnezeu într-o persoană și teza intervenției acestuia în viața naturii și a societății.

Deistul crede în existența unui Dumnezeu, sau unei ființe supreme, dar neagă religiile, bazându-și credința numai pe lumina primită de la natură, trecută prin filtrul rațiunii. Deiști renumiți au fost: Voltaire, Jean-Jacques Rousseau, Benjamin Franklin, Thomas Jefferson ș.a.

Deismul susține că numai folosind corect rațiunea, omul poate ajunge la o religie naturală sau rațională, capabilă să treacă dincolo de mesagele revelațiilor divine. Deismul se bazează pe mai multe principii,primul dintre ele fiind cel al existenței unei divinități, a cărei existență, susțin deiștii, poate fi afirmată gândindu-ne la ordinea și perfecțiunea Universului. Este vorba deci de o divinitate creatoare. Credința în acest Dumnezeu este cea mai importantă pentru deiști și nu diferitele servicii religioase. Din acest motiv, ei nu cred în preoți, biserici și texte sacre. Deiștii susțin că omul singur nu poate cunoaște binele și răul. Cunoașterea acestora, care constituie o adevărată știință teologică, devine posibilă doar dacă se acceptă ideea că divinitatea a elaborat legi și principii etice, a căror respectare este obligatorie pentru toți indivizii societății. Concepția deistă, născută într-o epocă de mari bătălii religioase, susține că numai folosind rațiunea se poate pune capăt diferitelor controverse religioase, și ca atare, se poate ajunge la aceea unitate religioasă pe care, mai ales iluminiștii, o interpretau ca fiind singura modalitate de a uni toate ființele umane într-o religie unică. (Wikipedia ambele)

A nu se confunda gnostic de agnostic / ambele sunt sf