credeti in viata dupa moarte? Nu cumva moartea este este incepetul vietii adevarate?

Nu si nu.

Eu cred ca viata este pregatirea pentru moarte care este inceputul vietii adevarate, intr-un fel

''Nu si nu "

Nu.
Nu.

Este doar o moarte a trupului, sufletul nu moare, n-are cum. E greu de spus ce se-ntampla in lumea de dincolo, ce fel de viata o fi si pe-acolo. Povesti pro/contra sunt cu miile. Important e sa nu ne grabim sa ajungem acolo, sa ne traim viata aici, pe Pamant, cat mai moral cu putinta. O zi frumoasa!

Nu.

Peste vreo 2 miliarde de ani singurul lucru pe care-l va semnifica moartea ta va fi a 0, 00000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000000001 parte dintr-un asteroid sau meteorit si nimic mai mult.

Mergand mai departe inseamna ca vei muri pentru a da nastere, alta planeta...alta evolutie...alte fiinte.

Exact.

Da! Viata aceasta e trecatoare, e umbra si vis. Dumnezeu ne-a creat sa fim vesnici. Vrea sa fim alaturi de El, dar noi alegem.Moartea e doar o despartire dintre trup si suflet.

Se spune ca viata este un vis, iar cand mori de fapt te trezesti din vis.

Cred.
Viata asta-i trecatoare,poti sa mori in cateva secunde,sau in cativa ani.
E ca si cum ai creste,experimentezi cresti,simti in viata asta, iar cea de dupa moarte, e viata adevarata, unde doar binele exista, unde adevarul cutreiera muntii si padurile.

Nu, si cred ca moarte este inceputul adevaratei pacii, cand nimeni si nimic nu te va mai sacai.

Viata asta pe care o traim este singura de care suntem siguri ca este reala. Nu poti sa risti sa-ti irosesti viata asta crezand ca va veni una mai buna dupa moarte. Nu poti trai viata asta pentru "viata de apoi". Nu este absolut nicio dovada ca ar exista una.

Da, exista viata dupa moarte, stiu din proprie experienta si eu m-am aflat in fata mortii acum 1 an, la 33 de ani si am stiut concret ca moartea este doar o trecere in cealalta viata vesnica in iad sau rai. O sa-ti spun experienta mea.

Eu nu prea credeam in Dumnezeu, nu citisem niciodata biblia, nu credeam in Rai, iad pana acum 1 an. Am suferit 12 ani de asa-zisa boala psihica tulburare obsesiv-compulsiva, adica venirea involuntara de ganduri groaznice si incercarea lor de a le opri pentru a nu se intampla in realitate acele ganduri prin efectuarea unor ritualuri, la mine si la majoritatea obsesiv-compulsivilor ritualul a fost prin spalarea pe maini de zeci de ori pe zi ca sa dispara gandurile. Si acum 1 an, cand m-am mutat cu chirie intr-un apartament de langa cimitirul bellu, brusc gandurile urate n-au mai fost doar ganduri ci o prezenta fizica in mine care imi stia cele mai mari frici si in doar 3 luni am ajuns sa-mi spal aceleasi haine de cateva ori pe zi ca sa ma decontaminez de rau, nu-mi mai dadeam sa mai mananc ca sa ma pedespesc, ma loveam peste fata si in final am ajuns la gandul de sinucidere ca sa opresc fiinta rea care era in mine si ca sa ma pedepsesc. Si simteam o durere foarte mare, o durere a unui loc, era o simtire a putin din iad, era durerea oamenilor care murisera inecati in mlastina pe care se construise cartierul in care stateam eu cu chirie. Nu mai aveam memorie, dar aveam luciditate stiam ca ce mi se intampla era real, era o realitate dubla in care blocurile cu apartamente aratau ca niste stanci cu cripte, cu familiile moarte in ele, era o senzatie de moarte peste tot. Simteam numai ganduri groaznice, fiinte langa mine care imi faceau rau, durere, moarte si nu ma mai gandeam decat la sinucidere ca pedepsire si ca oprire a tot raul din jurul meu.

Si atunci cu ultima speranta am ascultat chemarea lui Dumnezeu si m-am dus la biserica chiar daca il injuram incontinuu pe Dumnzeu in biserica, Dumnezeu m-a linistit ca nu era de la mine, am fost la slujbe de Maslu pentru alungarea demonilor, am citit pentru prima data in viata mea Noul Testament dar mai presus de toate am inceput sa-mi spovedesc pacatele din cei 33 de ani pentru prima data in viata mea si am vazut cum ma schimbasera pacatele in rau. Asa vin diavolii, prin pacatele proprii si in final intra efectiv in oameni si ii chinuie cum vor ei cu toate manifestarile urate din bolile psihice. Majoritatea bolnavilor psihici sfarsesc intr-o viata de spitalizare continua o data la cateva luni, medicamente psihiatrice care sa ii amorteasca pana nu mai simt nimic si in final isi iau si viata asa as fi ajuns si eu. Dar eu in acel moment maxim al posedarii prin aceasta boala pe care o purtam de 12 ani am raspuns chemarii lui Dumnezeu de a ma salva. Si Dumnezeu m-a scapat si de diavolul pe care il simteam langa mine deci si de boala psihica cu toate gandurile urate involuntare care mi-au venit in toti 12 ani nenorociti si m-a scapat de toate ritualurile si de toate spalarile astea nenorocite pe maini care imi luau ore zilnic si Dumnezeu a facut mai mult de atat mi-a schimbat viata in bine si in final mi-a dat si speranta vietii vesnice dupa moarte intr-o lume buna. A fost momentul in care l-am cunoscut si eu pe Dumnezeu, asa tarziu la 33 de ani si intr-un mod urat, dar l-am cunoscut pentru totdeauna.

Acest moment nenorocit din viata mea a fost un motiv sa ma intorc la Dumnezeu sa-mi marturisesc greselile din viata si sa o iau iarasi de la capat cu o viata noua schimbata in bine pentru ca Dumnezeu mi-a aratat unde gresisem. Pentru ca departarea de Dumnezeu aduce boala psihica, desi in realitate boala psihica este de fapt o boala sufleteasca, este o departare de Dumnezeu prin care omul pleaca de la dezorientare in viata, manie, depresie, sila de viata si in final multi ajung chiar la sinucidere. Asta inseamna sa stai departe de Dumnezeu si asta am inteles si eu prin propria mea experienta de viata.

Si nu exista om care sa il cunoasca pe Dumnezeu si sa spuna ca se simte rau, cunoastere adevarata nu formala, cunoastere care schimba viata si care nu se rezuma la efectuarea mecanica a unor ritualuri fara sens si a acceptarii a orice neadevar din biblie. Si schimbarea in bine este nu doar a vietii lor aici pe pamant ci se continua si mai departe, dupa moarte, intr-o viata vesnica.

Doamne ajuta!

Speranta ca dupa moarte sa exista viata este motivata sau generata din motive psihologice instinctuale(cum ar fi frica de moarte), deci nu cred...

Mi-as dori sa existe, dar nu cred.

Au iesit din imagine zerourile mai tati. Dar de ce esti tu pesimist? Este adevarat ca peste doua miliarde de ani ar putea sa nu mai existe nici macar planeta pe care stam. Totusi, in viitorul apropiat, daca mancam suficient de mult peshte ar putea sa ne straluceasca oasele. Si n-ar fi misto?

Salut! Ia-o mai usor, e un copil, nu are mai mult de 15-16 ani. Povestile noastre de viata pot deveni cosmaruri pentru astfel de tineri. Sa nu ii bombardam cu astfel de informatii cand nu e cazul. Merci!

"Sa nu spun despre mine ce despre om s-a zis, ca-i visul unei umbre si umba unui vis." Frumos. Totusi, ce ma deranjeaza atat la atei, cat si la credinciosi este ca iau posibilitatile cu titlu de certitudine.

)....nu are nicio legatura

Biblia vorbeşte despre speranţa învierii. (Faptele 24:15) De aceea, cei ce-şi trăiesc viaţa în armonie cu voinţa lui Dumnezeu nutresc speranţa că dacă mor la momentul stabilit Dumnezeu î-i va readuce la viaţă pentru a trăi veşnic, aici pe pământ, aşa cum a dorit de la bun început. Iată ce citim în Psalmul 37:29 - "Cei drepţi vor moşteni pământul şi vor locui pentru totdeauna pe el."

Viata viata, cu conotatiile ei actuale, nu, nu cred. Ar putea sa mai fie insa ceva. Apropo de asta, vezi ca treaba cu dusul in iad sau in rai nuprea sta in picioare nici macar conform Bibliei. Mortii se duc in locuinta mortilor, by default. Trebuie sa fii prea smecher ca sa mergi la rai.

Am ramas un pic fara cuvinte. Dar ce cartier de langa Bellu s-a construit pe o mlastina in care au murit oameni inecati?

Eu consider ca exista CEVA dupa moarte. N-as putea sa-ti explic exact ce, dar nici nu cred ca trebuie sa ne concentram prea mult asupra acestui lucru. Daca acest concept de "lume de dincolo" apare ca raspuns la credinta in Dumnezeu, oare de ce ne mai este dat sa traim pe pamant? Daca moartea este inceputul vietii adevarate, sa insemne oare ca aceasta viata pe care o traim acum...e mai putin adevarata? Eu ma simt destul de adevarat. Pot sa-ti demonstrez asta ciupindu-ma. O sa ma crezi dupa urletul de copil pe care o sa-l scot .
Ideea ca exista viata dupa moarte nu trebuie sa semene in noi gandul ca actuala viata, in acest invelis de carne, este mai putin importanta! Asta e o pacaleala. Viata, indiferent de formele ei de manifestare, trebuie privita ca un dar.
De ce sa astepti moartea ca sa poti trai o viata eterna? O sa te tot saturi de viata aia eterna...p-asta cu siguranta n-o s-o mai intalnesti

Normal ca mai exista viata dupa moarte, dar nu a ta.

BUNA 1dintrevoi, acesta este al 2-lea cont al meu pe TPU daca observi tot alina mi-am pus numele, si vezi ca ti-am dat cerere de prietenie daca ai amabil sa-mi dai acc. Intrearea mea proasta este TU CATI ANI AI?

Salut, stiu ca are 15 ani, i-am raspuns din cauza discutiei de aici:
http://www.tpu.ro/......ina-2.html

Daca a fost capabila sa aiba astfel de experiente atunci a putut sa citeasca si mesajul meu fara probleme. In mod normal nu i l-as fi dat avand in vedere varsta ei, dar si avand in vedere experienta ei am considerat ca e necesar sa-i spun despre experienta mea. Mersi. Pa pa.

Nu sunt sigur in totalitate ca ceea ce a experimentat ea a fost o calatorie astrala. Prezinta un mare interes pentru astfel de experiente, si, din cate am vazut eu, a intrat in "hora" mai mult datorita curiozitatii. Cu cat o sa intalneasca mai mult astfel de marturisiri, cu atat mai mult se va adanci in cautari. Problema nu e ca citeste, ci ca nu e inca pregatita sa separe binele de rau in toate povestile astea. Iar incertitudinea creeaza depresie...aici voiam sa ajung. Stiu ca tu ii doresti doar binele, dar cred ca trebuie sa incepem sa fim mai atenti la abordari...parerea mea.

Ti-am dat add

Chiar cred ca am intrat un pic in depresie din cauza asta...dar nu ma las