Toţi oamenii din prezent aparţin aceleiaşi specii, homo sapiens, şi provin dintr-un strămoş comun. Diferenţele biologice dintre fiinţele umane se datorează diferenţelor de constituţie ereditară şi influenţei mediului înconjurător asupra acestui potenţial genetic. În majoritatea cazurilor, diferenţele se datorează interacţiunii dintre aceste două serii de factori. Deosebirile dintre indivizii aceleiaşi rase sau populaţii sunt deseori mai mari decât deosebirea medie dintre rase sau populaţii." — Un grup internaţional de cercetători reuniţi sub egida UNESCO; citat din lucrarea Statement on Race, de Ashley Montagu (New York, 1972, ediţia a treia), p. 149, 150.
„O rasă este pur şi simplu una dintre grupările genetice parţial izolate în care s-a divizat specia umană în timpul răspândirii sale geografice primare şi după aceea. În linii mari, pe fiecare dintre cele cinci mari continente ale pământului s-a format câte o rasă. Omul s-a diversificat genetic pe parcursul acestei perioade a istoriei, iar noi putem evalua şi studia rezultatele acestei diversificări datorită vestigiilor vechilor rase geografice. După cum ne aşteptam, diversificarea pare să aibă o strânsă legătură cu gradul de izolare. În momentul formării raselor pe continente, când, în întreaga lume, mii de populaţii au fost izolate în grupuri genetice, s-au stabilit deosebirile de distribuţie a frecvenţei genelor pe care le vedem în prezent. În mod paradoxal, deşi fiecare grup de oameni prezintă unele deosebiri exterioare, în spatele acestor diferenţe există o asemănare fundamentală" (Heredity and Human Life, de H. L. Carson, New York, 1963, p. 151, 154, 162, 163). (Astfel, la începutul istoriei omenirii, când un grup de persoane se izola de restul populaţiei şi membrii grupului se căsătoreau între ei, descendenţii lor aveau anumite trăsături genetice caracteristice.)
Daca nu ai incredere in Scriptura intreaba-i atunci pe oamenii de stiinta. Toti iti vor spune ca intreaga omanitate provine de la aceeasi familie primordiala, indiferent de ce nume au purtat ei... (Adam si Eva in principiu )
Vezi ca oamenii de stiinta nu "zice" ce crezi tu ca "zice" iar acea "familie" despre care vorbesti tu nu este compusa din 2 indivizi (Adam si Eva).
Mai ai multe de invatat despre evolutie. Iti sugerez sa mai citesti si altceva nu doar biblia sau chestii ce tin de crestinism si care confirma punctul tau de vedere clar eronat.
FAMÍLIE, familii, s. f. 4. Categorie sistematică în botanică și în zoologie, inferioară ordinului, care cuprinde mai multe genuri de organisme cu caractere comune.
Sigur stii ca "familie" la sensul asta se refera si nu la alte sensuri ale cuvantului, dar pentru ceilalti pupatori de moaste pe care incerci sa-i imbrobodesti merita mentionat ca doar bati campii.
De altfel sintagma "familie primordiala" nici nu exista in biologie, e inventata de tine.
Astea sunt singurele sensuri ale cuvantului "familie" pe care le cunosti? Ooo, imi pare rau atunci..., deci sa inteleg ca tu ai crescut intr-un orfelinat?
Stii foarte bine la ce sens al cuvantului m-am referit, si nu a spus nimeni ca m-as fi exprimat cumva in terminologia stricta a biologiei generale...
Oamenii negri au aparut dintr-o eroare a "domnului". I-a uitat prea mult la cuptor
"Si de ce crestinii cred ca e irational sa crezi ca ai evoluat dintr-o maimuta?" Pentru ca sunt irationali.
Toti sunt, aia negri, galbejiti, sau cu ochii stransi sunt mai pacatosi, ceilalti au par pe maini si picioare, cel putin 2-3 cosuri, carii, poarta ochelari, au riduri, jumatatile fetei neidentice, e plina lumea de semne. :>
Apropo, http://www.dailymotion.com/......n-1-4_tech aici explica nenea, indirect, de ce jumatatile fetei sunt diferite.
Dar stii din ce material i-a creat Dumnezeu pe Adam si Eva si ce proprietati are materialul respectiv?
Din cauza schimbarilor genetice de la o generatie la alta. Chiar si in zilele de azi se intampla cateodata ca intr-o familie alba sa se nasca un copil de culoare inchisa la piele
In zilele de azi sunt deja 4 grupe de sange, cateva rase, in zilele lor era din toate doar una, o grupa, o rasa, o culoare, o forma. Cat despre negru din alb, ia o familie de albi, care niciodata n-a avut tangente cu negri si n-o sa aiba, apoi urmareste-i evolutia cate mii de ani vrei, numai alb o sa vezi. Stii ca daca prietena ta a intretinut relatii sexuale cu un negru, fara protectie, informatii din materialul lui genetic se gasesc acum in corpul ei? E posibil sa ai un bebel cel putin carliontat.
Slabut... Sub medie la faza asta! Dezamagitor as putea spune...
Care crezi ca e diferenta sub aspect genetic intre "rasa alba" si "rasa neagra"? Mai mica de 0. 0000000001 la mie.
Pentru ca in rest vorbim de aceeasi specie, condusa la statutul actual prin "creare progresiva" (careia unii ii tot spun evolutie).
Ce conteaza diferenta lui peste prajit cand din 2 albi care nu au tangente cu un negru n-o sa iasa negru vreodata? Imi place cum cand sunteti incoltiti, evolutia exista, dar doar in interiorul unei specii, adica rase din rase si bla bla, doar ca daca modifici ceva de prea multe ori, lasand mereu un exemplar, sa zicem, nemodificat, la un mom dat primul subiect n-o sa mai semene deloc cu cel mai recent, deci ar fi alta specie. In fine, Adam si Eva sunt pers principale ale unui basm popular si nu trebuie analizat altfel.
DeProfundis99 întreabă: