"His Religion is not an easy one : with rigorous fasts, lavations, strict complex formulas, prayers five times a day, and abstinence from wine, it did not 'succeed by being an easy religion.' As if indeed any religion, or cause holding of religion, could succeed by that! It is a calumny on men to say that they are roused to heroic action by ease, hope of pleasure, recompense,—sugar-plums of any cand, in this world or the next! In the meanest mortal there lies something nobler. The poor swearing soldier, hired to be shot, has his ' honour of a soldier,' different from drill-regulations and the shilling a day. It is not to taste sweet things, but to do noble and true things, and vindicate himself under God's Heaven as a god-made Man, that the poorest son of Adam dimly longs. Show him the way of doing that, the dullest daydrudge kindles into a hero. They wrong man greatly who say he is to be seduced by ease. Difficulty, abinegation, martyrdom, death are the allurements that act on the heart of man. Kindle the inner genial life of him, you have a flame that burns-up all lower considerations. Not happiness, but something higher: one sees this even in the frivolous classes, with their ' point of honour ' and the like. Not by flattering our appetites; no, by awakening the Heroic that slumbers in every heart, can any Religion gain followers."
(Thomas Carlyle, "On Heroes, Hero-Worship and the Heroic in History")
Ce părere aveți? Mie mi se pare o idee, deși extrem de frumoasă, falsă; una ce nu putea izvorî decât dintr-un suflet nobil, incapabil să înțeleagă josnicia majorității. Eu sunt de părerea contrară lui Carlyle, că omul caută confortul în convingeri, pentru a-și justifica greșelile; este nevoie de un suflet nobil - un "erou" în cuvintele lui Carlyle - pentru a se descotorosi de mentalitatea aceasta și de a face binele, nu fiindcă e comod, ci fiindcă e bine. De asta este atăt de ușor să fii ateu, fiindcă e o poziție ce nu pune niciun fel de greutate morală pe umerii tăi (or, cel puțin, ateismul așa cum e el înțeles pe TPU - îl respect prea mult pe Nietzsche să-l bag și pe el în aceiași oală.
Ordonare:
După relevanţă
Aici țin să te contrazic. Părerea ta despre ateism este complet greșită pentru că ateismul tocmai asta face și de aceia nu are mulți adepți, pune toată greutatea morală pe umerii individului. Moralitatea ajunge subiectivă, fiecare individ ateu este dator să-și formeze propriile principii morale, creștinul însă are moralitatea lui dumnezeu, are cărți, etc. Religia derogă responsabilitatea pentru propriile acțiuni de la individ la dumnezeu, observăm în limbajul uzual multe expresii de genul te vede dumnezeu, să nu te audă popa, etc, ce denotă faptul că moralitatea creștină rezultă din frica de dumnezeu. Practic, religiosul este împins și îmboldit de la spate să facă cum îi spune zeul că dacă nu... De ce se jură pe biblie în tribunale? Pentru că frica de dumnezeu este o frică adânc înrădăcinată în conștientul societății, dumnezeu este ultimul judecător și arbitru pe când ateul este propriul său judecător și arbitru. Cum crezi că e mai greu? Să fii mereu ghidat și îndrumat ca o oiță blândă sau să-ți construiești propriul drum pe care să-l urmezi?
Și ca să-ți răspund și la întrebare, ideea e bună, dar doar ca idee pentru că prezintă o viziune destul de simplistă a lumii, în alb și negru, pe când noi știm că există mult mai multe nuanțe decât astea. În era noastră cel puțin, singurul mod prin care religia ar mai putea să capete un influx de adepți ar fi prin explicarea unor mistere sau prin apariția unor lucruri noi în domeniu, eroii au devenit doar un clișeu obosit.
RăspundeÎn primul rând de ce ar trebui ateul sa-si construiasca o moralitate? Mai ales ca e subiectiva, deci fundamental arbitrara.
Răspunde Când vei răspunde la întrebarea de ce avem nevoie de moralitate atunci vei afla răspunsul. Orice om are nevoie de niște principii morale pentru a trăi în societate nu doar ateii. În plus, și moralitatea religioasă este subiectivă doar că nu este creată de individ ci scoasă din cărți. Moralitate obiectivă nu există pentru că moralitatea ține strict de individ și de cultură. Ca să îți dau un exemplu, în japonia se merge la înmormântări îmbrăcat în alb. E un lucru normal, moral, etc. Ia mergi tu îmbrăcat la noi așa la o înmormântare să vezi ce ți le auzi de la babe, că doar ai făcut un lucru abominabil și imoral.
Nu orice om are nevoie de principii morale. Poti sa traiesti o viata excelenta fara sa ai absolut niciun principiu moral. Dacă e convenabil să minți, minți. Dacă e convenabil să înșeli o faci. Important e să fii isteț, nu moral. Dacă legea te trimite la inchisoare pentru X atunci nu faci X sau o faci in anumite conditii daca stii ca poti sa scapi. De ce sa nu faci cum zice Nietzsche, sa te duci dincolo de bine și rău?
Iar în ceea ce priveste asa numita "moralitate religioasa" nu e subiectiva. Subiectiv si obiectiv nu e sinonim cu inexistent/existent. Un sistem moral religios poate fi obiectiv fara sa fie adevarat. Cand despre un sistem moral ca-i obiectiv zici ca in paradigma ta moralitatea este parte concreta a realitatii si o simpla opinie a unui subiect.
Moralitate obiectivă ar însemna ca acea moralitate să fie general valabilă pentru toată lumea, indiferent de cultură, orientare sexuală, religie, etc. Lucru ce e clar că nu se întâmplă deci cum poate exista un sistem moral obiectiv? Dămi un exemplu de moralitate general valabilă pentru toate culturile și religiile și te voi crede.
Bine și rău pentru cine? Binele și răul sunt concepte relative la individ, că un lucru poate e bun pentru mine dar face rău altuia, bine și rău absolut nu există. Hitler credea că face un bine lumii scăpându-ne de evrei. A făcut bine? Din perspectiva lui da, din a noastră nu, Ba chiar dacă îi întrebi pe unii naziști radicali îți vor spune că e bine și moral ce a făcut. Totul ține de perspectivă fiind astfel intrinsec subiectiv.
Te contrazici singur. Sau nu intelegi ce citesti. Mai inainte ai zis ca toti oamenii trebuie sa aiba un concept de bine si rau si acum ma iei cu "bine din perspectiva cui". Da stiu ca in paradigma ateista moralitatea e subiectiva. Dar nu asta ziceam. Ziceam de ce trebuie sa ai o moralitate, fie ea și subiectiva? De ce nu poti sa-ti traiesti viata amoral? Nu imoral ci amoral.
Toți oamenii au conceptele de bine și rău, dar ce nu înțelegi tu e că acestea sunt relative și subiective pentru fiecare individ și nu țin de vreo forță divină, vezi exemplele de mai sus, pe care le ignori.
Nu putem trăi amoral pentru că moralitatea ne ajută să conviețuim în bună înțelegere în societate. Moralitatea impusă prin legi clar scrise în constituție și pe care orice individ trebuie să le urmeze ori suferă consecințele. Acest lucru este valabil și pentru atei și pentru religioși și răspunsul la această întrebare nu ar trebui să fie diferit indiferent de credințele tale.
În opinia mea, nu poți să nu ai o concepție legată de bine. Toți avem una, chiar și cei mai ignoranți dintre noi, chiar și cei care nu-și dau seama că au una și orbecăiesc toată viața în bezna ignoranței, fără să se fi întrebat măcar ce e rău și ce e bine.
Chiar și omul pe care ți l-ai închipuit cu un comentariu mai sus, oportunistul așa-zis "amoral", care minte când are nevoie, spune adevărul când îi convine; înșeală, se sustrage, fură și dă în cap ca să profite. Un astfel de om e un egoist - se pune pe sine pe primul loc; "binele" lui contează și trebuie atins, chiar și în detrimentul altora. Care e "binele" lui? Depinde - poate fi banul, femeia, statutul social. Câteodată nici el nu știe, se gândește și răzgândește de la o zi la alta. E o opinie falsă și nestatornică, dar este una - fiecare om are opinează despre sau cunoaște binele și răul. Din nou, chiar și dacă e prea ocupat cu nimicurile lui mundane ca să-i treacă măcar prin minte chestiunea aceasta
E foarte interesant ce zici, fiindcă tocmai aspectele pe care tu le lauzi la ateism, eu le critic. Căci este tocmai această libertate ce face o lume fără Dmnezeu e o propoziție atât de atrăgătoare. Binele, rău - sunt ceva ce tu construiești, concepte care nu mai înseamnă nimic, cărora tu le dai viață, pe care le modelezi în ce vrei tu. Este această libertate absolută de a decide pentru tine ce înseamnă moralitate, libertate ce nu cunoaște niciun fel de hotar, care e intoxicantă. Cele mai hidoase și mai denigrante păcate ale tale le poți acum eticheta ca virtuți. Ateismul e o poziție a responsabilității minime, ceea ce o face, din nou zic, atât de atractivă. Îți construiești propriul drum, da, dar ți-l construiești aiurea, fără niciun fel de limitații.
Iar legat de religiozitate, versiunea ta a creștinismului este cea a copiilor, pastorilor protestanți și a proștilor; țin să repet că un om inteligent nu face fapte virtuoase nici spre beneficiul lui, în viața asta sau următoarea, nici spre a altuia, ci pentru că înțelege că ele sunt bune în sine și conforme naturii lui și scopului să teleologic, anume teoza sau unirea cu divinul.
E adevărat că această libertate este intoxicantă exact pentru motivele enumerate de tine însă nu da vina pe libertate pentru ce se poate întâmpla. Vina pică strict asupra individului, o dată cu această libertate vine și o responsabilitate imensă, responsabilitate față de societate și față de tine însuți. Limitele tu trebuie să ți le impui singur, de aici vine și responsabilitatea față de un trai bun în societate.
În subconștientul nostru exact aceste precepte s-au înrădăcinat cel mai mult, cele din copilărie. Degeaba le îmbraci în haine frumoase, le poleiezi cu cuvinte mari, credința tot de sistemul de frică și recompensă ține, frică de dumnezeu și mă supun poruncilor sperând într-o recompensă în viața viitoare. Să o luăm logic. Dacă mântuirea nu ar mai exista ai mai crede?
"Dacă mântuirea nu ar mai exista ai mai crede?"
Da.
Asta e una dintre cele mai importante lecții pe care le-am luat din stoicism.
În stoicism sufletul tău subzistă numai și e dependent de trup. Moare trupul, moare și sufletul. Nu există rai, nu există iad - doar neființă.
Și totuși, stoicismul are o etică bine pusă la punct și pe care pune destul de mult accentul. De ce oare, dacă oricum, pe toată lumea, ne așteaptă odihnă veșnică? Nu deoarece virtuțile sunt bune în sine și conforme naturii noastre ca ființe raționale, rațiune care e divină în esență?
Sunt de acord că este în natura noastră să fim raționali dar de unde divin? De unde ajungi la concluzia că rațiunea e divină? Din câte observ eu, divinul apare mereu când se vorbește de lucruri inexplicabile încă. În trecut, se credea că ploaia vine de la dumnezeu, acum s-a demonstrat contrariul și nu mai auzi pe nimeni spunând că ploaia e divină, când se va explica originea rațiunii va dispărea și acest divin care nu își are rostul. Practic, când nu știi cu ce să umpli golul atunci bagi divinul că ăla merge tot timpul.
Există două tipuri de religie:
Naturalistă, care a apărut ca explicație a fenomenelor naturale. Vezi asta în majoritatea religiilor păgâne, în care se vorbește despre un zeu al ploii, al războiului, al fertilității etc. Acesta este acel "god of the gaps" de care tu zici.
Transcendentală, care nu a apărut spre a explica fenomene naturale, ci pentru a răspunde la anumite probleme de natură filosofică. Ce e binele? Ce e răul? Și cum știm asta?
Platon a fost primul să vină cu astfel de întrebări, apoi Aristotel și așa mai departe.
Ce nu vezi tu e faptul că toate religiile au plecat de la naturalism și au ajuns la transcendental. Chiar și religia creștină explica fenomenele naturale prin divin în trecut, dar o dată ce acestea au fost explicate de știință religia a pierdut teren și atunci a plecat înspre transcendental. Vedem asta prin limbaj, încă mai păstrăm rămășițe de credințe naturaliste, ploaia asta parcă e de la dumnezeu, să dea domnul să plouă, etc. Înainte nu se făcea distincția exactă pentru că și fenomenele naturale erau incluse tot în transcendental fiind inexplicabile la acea vreme.
Tu te referi acum la religia omului de rând, care adesea nu e altceva decât o superstiție pe care nu o consider deloc reprezentativă pentru creștinism, demnă de luat în calcul; nu e nimic admirabil într-însa.
Nu cred că vreun creștin învățat, chiar și din Antichitate, credea că ploaia vine de la Dumnezeu, excluzând mai puțin sensul în care "nimic din ce nu vrea Dumnezeu nu se întâmplă" - caz în care totul vine de la Dumnezeu.
Iar când vorbesc de transcendental, mă refer la probleme pe care știința nu le poate explica, nu le poate da răspuns și pentru care avem nevoie de filosofie. Vezi exemplul cu binele și răul. Cum dezvolți o știință a binelui și a răului?
Stabilind un sistem clar de reguli și legi pe care să le urmeze toți membrii societății. Sistemul juridic e un bun exemplu de un asemenea lucru. Practic, sistemul legislativ încearcă să-ți impună ce e bine și ce e rău pentru a exista o cât mai bună conviețuire între cetățeni Încă suntem la început dar am mari speranțe în această privință.
"Stabilind un sistem clar de reguli și legi pe care să le urmeze toți membrii societății."
Și unde intră metoda științifică în asta?
Și cum stabilim că acest set de reguli nu este complet arbitrar, o simplă convenție, neavând astfel niciun fel de valoare?
Legea are organe prin care impune acea convenție, simplu. Sistemul de legi este arbitrar pentru că este stabilit prin comun acord de majoritate. Doar și modul în care sunt scrise textele juridice ne aduce aminte de știință, limbaj cât mai concret, etc. Legile se modifică în funcție de nevoi fiind o adevărată știință stabilirea de legi noi. Sunt curios acum cu apariția IA-ului ce legi noi vor apărea pentru ținerea în frâu a acestuia.
Ei vorbesc de moralitate, tocmai ei
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
