12 răspunsuri:
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Foarte frumos! ❤️

| GabiDumitrescu a răspuns:

Mdah, extraordinar. Nu. Hai sa aranjam povestile ca sa se pupe cu asta crestinta. Cind nici macar existenta pletosului din jurul anului zero nu e irefutabila si efectiv stim mai putin despre el din izvoare istorice mainstream decat despre spartani...

Răspuns utilizator avertizat
| pacatosulBogdan a răspuns:

Garantat sectant!

sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

E invers. Diverse profeții au fost altfel re interpretate, ca să se demonstreze că a fost vorba despre el. De aceea evrei neagă că Isus ar fi Mesia.

| Parakeets explică (pentru pacatosulBogdan):

Really?
Eu sunt din vreo sectă?!

Eu sunt Creștin-Ortodox. Adevărata credință. Și adevăratul Dumnezeu, în Ortodoxie este. Chiar dacă Biblia, da, este CUVÂNTUL LUI, tot El și sfinții Lui spun că Biblia, trebuie citită, dar nu interpretată nici AdLiteram, nici cum vrem noi.

Asta așa, pentru cine se mai ia de sfinții mei. Păi sfinții ăia de care spuneți (și sper ca prin asta să nu o supăr pe PufulețiGratis a mea happy pentru că am avut dezbateri înflăcărate și cu miss Pufi laughing) dar am rămas amice, chiar din religi diferite. All the time, mi-am dorit asta. Să întâlnesc mereu oameni din alte religii sau alte culturi și să mă pot înțelege cu ei. happy
But nevermind, aici nu e vorba despre viața mea privată și a amicei mele, e vorba despre religie și sfinți. Dar și despre Dumnezeu, adevăratul Dumnezeu.

Ca idee, în Biblie sfinții sunt, am apucat să citesc puțin și din Noul Testament și am găsit chiar despre Sfântul Ioan, sfânta Elisabeta, la care parcă a venit Maica Domnului și Elisabeta o zis, că "dar cum să vină Maica Domnului în umila mea casă, ce onoare și bla, bla" că nu mai țin minte. Ehh, acum, nu sunt nici eu chiar așa de deșteaptă laughing) cât să rețin pe din afară citate biblice laughing) dar ați priceput ideea, guys. happy
Ideea este că sfinții și chiar proorocii există în Biblie și ei au rang înalt acolo în Rai, lângă Domnul. De aceea Ortodoxia îi cinstește.
Iar din ce-mi amintesc eu de la religie, din liceu, unde un preot cu har și mult studiu, ne spunea chiar despre acel citat "SĂ NU-ȚI FACI CHIP CIOPLIT" că se referă la zei. Să nu crezi în zei și în religiile politeiste, pentru că de fapt zeii sunt chipuri cioplite. Din ce-mi mai amintesc, că mna, mă mai lasă si memoria, dar totuși mai îmi amintesc așa în mare, că tot la chip cioplit de fapt, Dumnezeu s-a referit la fix ce facem noi azi, oamenii.
Ne pocim.
Prin ce?
Prin copite, unghii cât mai țipătoare.
Păr vopsit cât mai strident.
Toate rahaturile de operații.
Pentru că alea sunt un chip cioplit pentru Dumnezeu.
Iar de fapt la noi în Ortodoxie, nu se ia un citat și gata. Chiar mai nou mă uit la un domn cu CUGETĂRI APOLOGETICE, pe YTB, ce explică un verset biblic prin altul de fapt. Biblia este mult mai mult decât Ad literam și chiar decât interpretarea ei, de noi oamenii cum vrem noi.

Dar ca să revin la oile mele, citatul "Chip cioplit" dacă îl înțeleg așa cum mi-a zis mie preotul din liceu, trebuie corelat tot cu pasajul Biblic "Dumnezeu v-a creat după chipul și asemănarea Lui"

Deci dacă Dumnezeu m-a dat perfectă (plinuță, cu părul creț și șaten închis, cu ochii albaștrii, capul rotund și corp în formă de măr) de ce dracu să schimb eu ceva la mine, doar pentru ca să-mi fac chip cioplit, dar să fiu în trend cu lumea și să mă placă un mârlan? Nu crezi?

Deci nu neglijați sfinții, pentru că sfinții sunt sfinți.
Sau ați uitat de povestea reală a Sfântului Spiridon?
Acum nu mai știu exact unde e racla lui, cred că în Grecia, dar la noi la ortodocși, se amintește mereu, că an de an, se schimbă papucii Sfântului, pe motiv că?
Păi pe motiv, că Sfântul umblă cică an de an prin lume, și își tocește papucii.

Și nu e poveste. E pe bune.
Mama spre exemplu a primit de la niște bătrânici de la biserica unde se duce ea, care au fost la Ierusalim cu Biserica, ca niște pandantive din cârpă și chiar am vrut să le arunc, pentru că recunosc că nu prea-mi plăceau. Deși nu arătau nici rău, dar nu știu ce nu-mi plăcea mie. Iar mama o zis, ca să nu le arunc, deoarece, de ce crezi?

Acele mici pandantive, colorate, sunt confecționate an de an, din materialul de la papucii tociți ai Sfântului Spiridon.

Acum, iar dacă nu credeți, rugați-vă doar o dată la un Sfânt Ortodox cu tot crezul, dar trebuie să crezi, ca să primești și la dracu de nu o să primiți, mă.

Și sper să nu-mi răspundeți nimeni cu nimic, pentru că astea le las aici, pe final, doar ca să-mi fac datoria de a vă aduce pe calea cea dreaptă, cei care aveți urechi și ochi să auziți și vedeți.
Se spune că cei care învață și pe alții despre legea Sfântă, dar cea mai adevărată, si corectă, ăla care a învățat pe altul, se mântuiește.
Așa că, îmi rămâne decât să-mi fac datoria. Orice-ar fi.
De aici încolo Dumnezeu și îngerul vostru păzitor primit la naștere, au grijă de voi și fiecare cu drumul lui spre găsirea dreptei credințe.
Eu oricum renunț după treaba asta la a mai scrie pe aceat forum, că vreau să-mi văd de viață, cea reală și sfântă, pe care abia în sfârșit am regăsit-o.
După ce chiar am iertat un 99% pe tata și pe toți dușmanii mei, am învățat și niște lecții super importante (precum că oricâte căcaturi de pastile ai lua de depresie și oricât te-ai plânge, doar munca e cea care te face să scapi de depresie, EU UNA CA CEA MAI LENEȘĂ PERSOANĂ DIN UNIVERS, DAR ȘI CEA MAI TRISTĂ, M-AM CONVINS DE ASTA, PE PROPRIA-MI PIELE, de depresie și căcaturi de plângeri am scăpat doar muncind, nu contează că pe bani la un patron sau în propria casă la gospodăria mamei, munca da, chiar e brățară de aur și te repune pe picioare, dar la fel cum și munca fără oprire, e doar mândrie și degeaba aduni euroii și căsoaiele că te duci dracu mai repede și aia e).
De asemenea am învățat că singurătatea nu e corvoadă, nici crucea dată de God, cel puțin pentru mine, ci e doar mântuirea mea. Pentru că am probleme cu mânia și impulsivitatea, dar și că sunt prea amabilă și adun multe în mine și dacă aș fi fost prea sociabilă și între prea multe găști de oameni, aș fi devenit doar Hitler 2 sau Dhamer 2. Iar asta, de fapt a încercat să salveze God la mine. Faptul de a face vărsare de sânge și a duce un păcat grav la generații viitoare. Că și chiar dacă nu am eu copii, poate merge la veri, rude și nepoți. Și tot nu scapă neamul meu de păcat.
Știa oricum Dumnezeu de când ne-am născut de ce aveam nevoie.
Și am învățat oricum multe. Ba chiar din toate abandonurile prietenilor mei și trădările, am învățat că azi, dacă îmi voi mai face prieteni sau vor intra în viața mea, îi voi respecta mai mult decât pe primii, ca aceștia să nu mă abandoneze niciodată, însă voi trăi independent și mereu cu gândul că în viață călătoria și testele mi le susțin singură, așa încât nu mai am nevoie de prieteni, iar ei vor fi liberi să aleagă, drumul cu mine sau fără mine.
Am învățat de asemenea că viața (deși poate sună poetic și vag, dar da) este o călătorie. Nu e nicio competiție ci doar o călătorie de veșnică transformare, viața noastră. Dar și învățăminte, pentru cine are ochi și urechi și minte să priceapă. happy
Deci eu mi-am făcut datoria și aici pe TPU, în călătoria TPUistică de a vă aminti, că e posibil ca mâine să fie ultima zi, ori a voastră personală, ori chiar a mapamondului întreg, pe acest Pământ. Așa că, pe final mai las un citat pe care Dumnezeu l-a lăsat în Biblie. Ca fiecare să judece după puterea și credința lui.

„Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră și dragostea, pe care ați arătat-o pentru numele Lui, voi care ați ajutorat și ajutorați pe sfinți."
Evrei 6:10 (asta am găsit-o fără să vreau happy )
Dar alt verset pe care l-am auzit fără să vreau în Biblia mea, ortodoxă, vreau să-l caut dar nu-l găsesc când îl găsesc îl las aici.

Apoi sper să-mi dezactiveze ăștia contul, am obosit să tot le dau mesaje. happy
Sper doar că se mai văd postările despre Dumnezeu. happy
Pentru cine vrea să priceapă și vină la Domnul, la unicul Domn și la unica și adevărata credință, ortodoxă.

| Parakeets explică (pentru pacatosulBogdan):

"Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri.
22. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut?
23. Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea."

De când îl caut.

| Parakeets explică (pentru GabiDumitrescu):

Eu cred, domnule Gabi.
EU CRED SUPREM.
EL EXISTĂ. big grin

Nu spun însă și că fac ceva bine în fața Lui sau că eu chiar fac totul pe placul Lui. happy

Mi-e lene să mă duc la Biserică, mi-e frică de oameni, dar nici nu-mi plac (fac un mare păcat prin asta), iert greu (însă aici de când cu tata am mai făcut progrese laughing) chiar mari, iar de când simt că tata vrea să se revanșeze și din puținul lui se gândește la mine happy parcă am început să-i iert și pe acei copii/băieți sau ce naiba or fi fost, care mi-au oferit bullying în copilărie laughing) iar de restul oricum nu-mi mai pasă, din seminția bărbătească, zic. Chiar m-am resemnat cu tot, încât chiar nu-mi mai pasă. happy
Mi-am iertat până și amicul care m-a trădat și mi-a luat lucrurile și niște bani. happy
Încă mai am zile în care mă gândesc că am fost trădată, însă apoi îmi zic că meritam asta, să pierd o tabletă, un sandwich maker și vreo 700 de lei în total, deoarece, am stat ceva ani pe banii mamei, mna, n-am mers nici la păcănele ca amicul meu, dar merit să pierd și eu niște bani pentru anii pe care nu i-am muncit. Ba chiar am analizat mai bine și deși m-a durut, da, spatele groaznic după munca aia de 2 săptămâni de la TM, însă am realizat că și pe aia o meritam. Am stat ce-i drept câțiva ani pe banii mamei, așa că, aici a fost plata mea pe lumea asta. O mică plată, că mna, vă dați seama că păcatele noastre sunt oricum mult mai mari. Însă da, am realizat că dacă la Biblie scrie clar "Cine nu muncește, nici să nu mănânce." Am realizat că meritam tot ce mi s-a întâmplat în ultimele luni. happy
Singurul lucru de care să zic, ar fi totuși tableta, de care-mi pare rău, că am impresia că aia o luasem totuși din banii mamei și uneori chiar i-o mai dădeam și mamei. Dar mna, oricum fusese vreo 5 milioane, la vremea aia și aia e oricum.
Nu mai regret nimic. Însă nu neg că mă doare sufletul totuși, până mă vindec. Eu una mă atașasem și de colegii de la jobul ăla și să văd fețe din astea și oameni așa răi, mi-a dat un gust amar, dar aia e. Mai am multe de învățat și trecut oricum prin călătoria asta. happy
Doar că, de acum înainte, chiar din 2024, că mna, mai sunt vreo 2 săptămâni și vine un alt an, eu una chiar am încredere deplină în Dumnezeu și orice-ar fi cu El în spate, pe voi trece pe toate. big grin

Sper doar să aveți și dv experiența dv schimbătoare, care să vă amintească că Dumnezeu există și că oricum trăiți doar datorită Lui, pe acest pământ.
Toate la timpul lor.
Și acum îmi închei poveștile cu God, că deja o dau în fanatism și fareism și doar de aceste păcate nu mai doream să sufăr. happy

A, și în caz că acest forum se mișcă ceva mai repede și îmi ascultă ruga și voi dispărea again de aici, vă urez de pe acum, un Crăciun fericit și un An Nou mai bun și mai aproape de Domnul. happy
Sper să-L regăsiți pe Domnul și să -L vedeți cu toți, așa cum am ajuns eu, invizibil chiar, dar să-L văd, să-L simt prin viață, prin pori. happy

| pacatosulBogdan a răspuns (pentru Parakeets):

Eu astept sa iasa filmul la "cearsaful" pe care l-ai scris! happy Continutul media pe care l-ai promovat prin acel link postat de tine nu apartine Bisericii Ortodoxe de care zici ca apartii, ci unei secte care se cheama "Biserica Cuvantul lui Dumnezeu"! Ei se declara propovaduitori, fara ca nimeni din partea Bisericii sa-i trimita sa propovaduiasca. Uite ce scrie Sfantul Apostol Pavel in Biblia Ortodoxa, la Romani 10, 15: "Şi cum vor propovădui, de nu vor fi trimişi?" Cine i-a trimis pe sectantii aia sa propovaduiasca? Biserica sau vreun episcop ortodox? Nu, de capul lor si-au facut religie si "biserica". Dumnezeu, insa, este al adevarului si "aproape este El de cei care il cheama, de cei care Il cheama intru adevar". - Psalmul 144, 18 Si la Efeseni 4, 5 scrie: "Este un Domn, o credinta, un botez." Iar in Crezul Ortodox (Niceo-constantinopolitan) - ca te declari ortodoxa - scrie asa: "Cred intr-o Una, Sfanta, Apostoleasca si Soborniceasca Biserica"! Sectele sunt nascociri diavolesti, ca sa-i rupa pe oameni de adevar si de mantuirea pe care o daruieste Hristos in Biserica Sa celor smeriti cu cugetul.

| KovacsB a răspuns:

Iti recomand sa citesti Biblia incepand de la prima pagina, nu cum fac unii doar cateva pagini din NT si gata.
Si daca citesti cu suficienta atentie o sa-ti dai seaama ca asa zisele profetii despre Iisus se refereau la cu totul altceva.

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru Parakeets):

Ai fost conditionata de mica in sensul asta si nu te poti trezi. Asta e, la unii prinde, la altii nu. E ca la veganism - unii il gasesc lejer si un mod de viata esential, altii ii considera lunatici. Doar ca acolo e ceva stiinta de ambele parti. Aici e... nimic. Povesti ridicole. Nu ma refer la teismul pur, non-religios. Ci la timpeniile cu nasterea din fecioara, pacate, iad, un dumnezeu care te iubeste dar a omorit direct mai multi oameni decat Hitler...
Si eu cred suprem ca Iced Earth si Virgin Steele sunt doua trupe extraordinare. Altii ca sunt niste mizerii. Asta nu le face extraordinare, doar pentru ca eu cred asta.
Hahahaha, experientele schimbatoare exista cand ai inghitit macar partial conditionarea psihica din jur. Era sa mor de mai multe ori. La un moment dat chiar mi-era clar ca am maxim 30 de secunde, negru, si pa. Nici o fractiune de secunda nu mi-a dat prin cap ceva barbos-related. Daca voi fi la vreun moment dat atit de praf psihic incit sa incep sa am ginduri catre orice altceva decat planul asta existential si ce se intampla aici, sper sa mai am vreo urma de ratiune cit sa ma trimit singur catre stele si sa nu devin o rusine de biped cum vad multi in jurul meu.
Ce zici tu ca experienta schimbatoare e de fapt lasitate si frica. Mai toate c*rvele se duc la biserica dupa vreo 5 ani de menopauza...
P.S. Daca chiar vrei sa dispari de aici, poti sa dispari. Nu te obliga nimeni sa intri.
P.S. 2 Recomand sa te muti pe Reddit. Cred ca e un climat mai putin ostil si mai rational, per total.

| Parakeets explică (pentru GabiDumitrescu):

Ok, pe rând o să dezbat că m-ați intrigat cu unele chestii, dar înainte să încep cu,,,
Jesus Crist și Maica Domnului, sper că nu o să pățiți nimic pentru că sunteți așa de împotriva Bibliei și a Lui God.
Sper să nu. Atât voi spune despre acest subiect. Dumnezeu e un tată răzbunător totuși. Nu suportă să-L denigrați. sad
Iar că tot v-am auzit vorbind mereu despre această treabă cu Dumnezeu care a făcut crime. Păi El le-a făcut pe corecte. Sincer acum. El doar a dat pedeapsa cuvenită. Sodoma și Gomora au fost niște mișei, Dumnezeu i-o ras de pe fața pământului. Cain l-o ucis pe frac-su și Dumnezeu o dat de înțeles că-l iartă, dar o zis că pe cine îl ucide la rându-i pe Cain, păcatul se va duce parcă până la al 7 lea neam. Asta dacă-mi mai aduc eu bine aminte. happy Și de altfel aici vedem clar, cum America a decis că nu mai e răspunderea lor criminalii feroce precum Bundy, Ramirez și Dhamer ci le cer moartea. Păi pentru aceia osândiți la moarte și judecați așa de aspru, Dumnezeu a înzecit vărsarea de sânge acolo și să nu ne mai mire nimic legat de America. E un tărâm oricum condamnat. Deoarece fix ce spune Biblia s-a adeverit acolo. Oricum, per total dacă am lua la pas Biblia și am înțelege-o chiar dincolo de ad literam, am avea o surpriză mare să vedem că, Dumnezeu ne spunea doar adevărul. happy

Acum însă mă intrigă ce ați spus dv. laughing)
De ce spuneți că femeile bithc de la menopauză vin la Biserică? Adică la menopauză chiar nu mai au acele ladys pofte trupești și caută alte trăiri?! Sau cum? laughing)
Întreb deoarece nu am ajuns încă la menopauză și nu știu cum e atunci. Bine nu că oricum aș avea eu cine știe ce pofte nici la vârsta asta. Însă în mintea mea ar fi că mereu există pofte în femei și în bărbați chiar, însă știam că pentru ei oricum există și ajutor suplimentar, precum viagra. Dar chiar nu am auzit să existe pastile din astea ce să retrezească și bătrânele, deci mă gândeam atunci automat, că femeile sunt mai speciale și au pofte mereu, natural. laughing)

Iar al doilea subiect ce mă intrigă happy Ce este acest Reddit. Am tot auzit de el, dar habar nu am ce e. Un alt forum minune?! happy
Și da, eu nu vreau să plec definitiv, tocmai de aceea și am susținut că aș fi vrut și aici pe TPU o funcție în care să pot fi deconectată o perioadă de TPU, dar să revin când vreau eu, însă pe același cont. Ba chiar îmi și e nașpa să tot plec și să fac după alt cont.
Uneori ador TPU, însă alteori mă enervează și dă și dependență. laughing) și cred că v-am spus deja că la capitolul dependențe nu stau deloc bine și nu dețin niciun control. Dependența mă controlează mereu ea pe mine. laughing)
Și am treabă domnule Gabi, acum voiam să mi fac curat la dungă în casă, dar abia am reușit pe bucăți așa. Bucătăria deci o las după Crăciun să mi-o mai spăl. Voiam să fac prăjituri, dar deja nu știu ce mari prăjituri mai fac, că eu nu mi-am terminat nici curățenia la mine în cameră. Am o luptă imensă aici cu multe cărți de șters de praf și dezinfectat și nu prea mai am unde să le pun, mă lupt cu mult praf și mai nou pene de papagali. Nu știu dacă mai suferă cineva de mult bagaj în casă. Eu una nu mai nici un colț gol în care să depozitez ceva. Și asta mă stresează. Plus că voiam să mă reapuc de studiat engleza și germana, însă nici de alea nu m-am mai apucat. Și mai nou trebuie să fac meditații la matematică și deci să mă pun serios pe mate cu studiul, că am nevoie de ea pentru titularizare. laughing) Și îmi tot strofoc creierii cu găsirea unui prof de mate. La naiba dacă găsesc un profesor disponibil în tâmpitul ăsta de oraș.
Am tot căutat pentru online, însă, nu sunt prea fană online. E cu totul altceva când faci meditații cu proful pe viu. happy Pricep doar pe viu.

Și printre care voiam să fac și drumeții prin pădure, dar de fapt, prin pădure ar prinde chiar bine TPU-ul. Nu m-ar bruia. Aș avea o ocupație în pădure.
Deși da, eu sunt genul de om care ador și să vorbesc mult, când am ocazia și oameni care vor să mă asculte, dar și perioade când vreau să fiu alone și chiar să mă conectez la mine și spiritul meu, dar și să evadez din lumea asta.
Iar sincer, între noi fie vorba, de când am accesat Tarotul online, de pe o aplicație, domnule Gabi, chiar am evadat complet din lumea asta. laughing) De vreo 2 săptămâni mă trezesc fix la ora 3 noaptea, asta când dorm eu noaptea și am coșmaruri horror, eu care de 28 de ani, nu mă trezeam niciodată din somn, ba chiar asta mi-a și afectat mult viața socială a muncii, pentru că spre exemplu într-o chirie departe de bunică-mea, singurul meu ceas elvețian și deșteptător, nu puteam face față, că nu mă trezeam nici cu 10 alarme. laughing)
Ei bine, de când am accesat drăciile alea, chiar am ajuns în altă lume și dimensiune. Și mă trezesc terorizată din somn. happy
Cine știe, poate până la urmă, Dumnezeu îmi îndeplinește dorința mult visată de a vedea lumea de dincolo. big grin
Deși nu, nu ar trebui să mă fericească tâmpenia asta. Și nu doresc nici chiar celor care nu cred, coșmarurile astea, doar ca să creadă. Dar da, nu o duc prea bine cu somnul de când am accesat tâmpeniile alea. Doar ziua pot dormi fără coșmaruri, noaptea însă e sucks. Mai ales dacă e întuneric sau liniște deplină. Ba chiar am ajuns și să simt ca un fel de curent mereu prin preajma mea. Ori încep să dezvolt schizofrenie, ori începe atacul lui Satana. Însă oricum și dacă se adeverește ceva, mă voi duce mai întâi la Biserică, să exclud posedarea și alte chestii stranii. O să aleg până la urmă și calea mai nedreaptă și o să merg la un șaman sau preot dăla păgân, indiferent de la cine o avea darul vederii, să văd ce poate face, abia apoi aleg psihiatrii. Psihiatrii oricum sunt duși cu pluta și ei. Nici nu-i interesează de fapt altceva. Doar boala x și pastila. Și ba chiar eu am fost la 2 și ambii mi-au zis că de fapt pastilele nu fac mare brânză ci că de fapt terapia e cheia vindecării anxietății. Faină abordare a lor.
Însă asta-mi mai lipsea acum, nebunie sau posedare. Nu omit nicio variantă, în orice caz. laughing) Cred și în medicină, dar și în Satana și God. happy
Deci asta-mi mai lipsea. N-aveam ș-așa destule pe cap.
Deci dacă sesizați schimbări în al meu comportament pe aici, să știți că Biblia nu minte, Tarotul e limba Dracului și cine se joacă cu el, vorbește de fapt cu Satana. Și eu voi fi deja posedată și cine știe ce vă voi face și vouă oamenilor de aici, de pe TPU.

Deja oricum mă gândeam de ceva timp să renunț la vechiul meu stil și să încep să violez eu bărbați. Dacă ei nu mă vor, încep eu să-i vreau. Deci dacă asta nu e mintea Satanei, nu mai știu a cui e. laughing)

Iar în final evident că voiam să plec, pentru că deja TPU mă plictisește, eu sunt genul de om care mereu am nevoie de stimuli noi și din ce în ce mai intenși pentru a mă simți vie și că nu mă plictisesc. Iar TPU a devenit deja o rutină. happy
Oare să-mi refac cont iar pe Boo ăla?!
Și să invit niște bărbați pe acolo random? laughing)
Avusesem niște tipi faini pe acolo, anul trecut. laughing)
Ok, asta clar e Satana din mine. laughing)
Dar am ajuns la concluzia că oricum iubirea nu există, iar virgo sau ce-o fi mai rămas din această virgo, nu vreau să mor.
V-am zis că ultimele experiențe cu oamenii chiar m-au schimbat. Cred că am văzut greșit problema până acum.
Dacă iubirea tot nu există, iar dacă oricum nu voi avea statut de femeie iubită și venerată never și nici nu mai pun nimic pe baza fizicului, însă am observat că asta e de fapt crucea mea, orice-ar fi să nu fiu respectată în societate sau să fiu cu eticheta "luată de proastă" păi barem să mă distrez. Random, cu bărbați chiar faini, dar oricare, îmi pică în palme. Fără emoție, fără atașament. Ba chiar eu să-i plătesc pe ei să mi-o tra**, o seară, apoi cius. Și eu să-mi văd de viața mea în continuare, apoi.
Uneori îmi zic că doar asta m-ar face cu adevărată o nebună adevărată. Acum mă simt doar un pudel cu suflet sau dorință de leoaică. laughing) Dar cred că dacă aș face asta, aș ajunge la adevăratul meu potențial psihopat. Adică m-ar și antrena să scap de tot bullshitul ăsta cu "suferință după oameni și venerarea lor" cred că dacă aș face asta, aș ajunge chiar să mă venereze și pe mine bărbații. De obicei e un mit că bărbații venerează femeile frumoase, pe alea și le doresc, ba chiar cei mai proști și le doresc pe alea frumoase să le și dea urmași frumoși dacă se poate. Însă bărbații cu adevărat bărbați, ar suferi după o femeie misterioasă, oricum ar arăta ea, ce le va oferi doar o noapte de fantezie și se va evapora.
Am înebunit, asta e clar. Pt că m-am împăcat cu tata și cu neamurile am încheiat conflictele, nu mai am pe ce să fiu supărată anul ăsta și cum eu mereu trebuie să fiu supărată pe ceva, acum i-am găsit pe bărbați. Dar aș întrevede la orizont o astfel de răzbunare. Nu știu de ce, dar simt nevoia de o nouă răzbunare. Nu m-am mai răzbunat pe cineva de prea mult timp.
Doar prin răzbunări simt că trăiesc și sunt vie. happy