Și Domnul a zis: „Am să șterg de pe fața pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare și până la păsările cerului, căci Îmi pare rău că i-am făcut."
Din ce stiu (oricum ai zice o suparat,cu zambetul pe buze etc.),din ce stiu,cand zici "Imi pare rau" ai o vina cat de mica in acea poveste.
Vina aia e o greseala,cat de mica a ta, dar e o greseala.
Un Dumnezeu atotputernic greseste?
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
Nu greșește pentru că e atotputernic și atotștiutor. În povestea absurdă, primitivă, puerilă și mincinoasă, omul viclean dă "pilde" de "putere dumnezeiască" pentru înfricoșarea și prostirea omului naiv, credul și neștiutor. Dumnezeu e o sperietoare de tip Bau-Bau pentru oamenii neștiutori și creduli care nu sunt în stare să gândească. E un fenomen normal. Întotdeauna o viețuitoare mai puternică domină viețuitoarele cu minte mai puțină. Așa cum o găină nu are nici o vină că ajunge în farfurie, tot așa și omul naiv, credul și neștiutor nu are nici o vină că ajunge să fie mințit, înșelat și determinat să execute niște ritualuri primitive, să creadă în povești absurde și să nu facă ce trebuie pentru a trăi mai bine. Întotdeauna cine e puternic, acela are dreptate și tot ce face el e corect, chiar dacă e mincinos și incorect.
Deci tu sustii ca daca ii pare rau, atunci a gresit si daca a gresit la cel mai numesti atotputernic?
Eu spun așa:
Dumnezeu e o minciună.
Dumnezeu nu există.
Dumnezeu e o sperietoare de tipul Bau-Bau folosită de omul viclean, mincinos, nesimțit, nerușinat și neserios pentru prostirea omului naiv, credul și neștiutor.
Poveștile cu Dumnezeu sunt puerile, primitive și absurde.
Un personaj atotputernic și cu voință nu există. Atotputernic = mort, pentru că un personaj atotputernic poate face orice și nu are nevoie de nimic, deci nu mai face nimic. E o absurditate. Un personaj atotputernic e și atotștiutor. Printre puterile pe care le are se numără și puterea de a ști tot, din prezent, trecut și viitor.
Dacă un personaj (evident imaginar, pentru că în realitate nu există și nu poate să existe așa ceva) atotputernic face ceva, atunci el știe dinainte totul despre cum va fi ceea ce face și nu poate spune că a făcut o greșeală și că nu a știut ce va rezulta.
Un personaj atotputernic nu greșește niciodată și în același timp nu poate avea sentimente de nici un fel, deci nu poate să-i pară rău.
Un personaj atotputernic nu are nevoie de simțuri, memorie, inteligență, sentimente sau voință, pentru că nu are nevoie de nimic. Dacă ar avea nevoie de ceva ar face pe loc, deci nici nu mai face nimic.
Doar viețuitoarele au nevoie de memorie, inteligență simțuri, sentimente și voință pentru a se adapta la mediu, pentru a supraviețui, pentru a strânge resurse și pentru a se înmulți.
Viețuitoarea e un roboțel creat de natură ca urmare a trecerii timpului și proprietăților materiei. Tot ce "dorește" o viețuitoare e marcat de logica selecției naturale și evoluției în timp.
Faptul că un om dorește să cunoască, să iubească, să construiască, să mintă, să fure sau să muncească sau să se înmulțească nu e întâmplător. Totul își are originea în selecția naturală și evoluția în timp.
Astea sunt viețuitoarele. Viața nu are importanță decât pentru viețuitoare pentru că dorința de viață e înscrisă în codul genetic prin selecție naturală. O viețuitoare care nu are dorință de viață nu se adaptează la mediu, nu strânge resurse, nu se ferește de pericole, nu se înmulțește și dispare cu tot cu codul genetic care nu conține dorința de viață.
Un zeu atotputernic are orice, deci pentru el totul are valoarea zero, totul e inutil, fără rost și fără sens. Deci zeul e mort. Nu are viață. Existența unui zeu atotputernic dotat cu simțuri, cu voință, cu sentimente și cu inteligență e o absurditate și nu există în realitate.
Dumnezeu cel din poveștile religioase e exact o asemenea absurditate care poate face orice și nu face nimic, care știe tot și face totul greșit, care te iubește și te lasă în întunericul neștiinței, primitivismului, neputinței și sărăciei să mori de foame, de sete, de boli, în accidente și în războaie.
Dumnezeu cel din poveste se potrivește perfect cu lipsa de rațiune a omului naiv, credul, neștiutor și primitiv.
Religia e urmașa legală a vrăjitoriei pentru că funcționează pe aceleași principii și are același scop: prostirea naivilor.
Domnul nu a scris nimic. oamenii au scris.
2- In viață nu există greșeală, doar încercare.
Nu exista încercare pentru el, și nici greseala.
Un atotputernic nu greseste și nu încearcă, face în fiecare nanosecunda DOAR CE TREBUIE.
Asta sa i o spui lui, iti zic o prostie si mai mare draga mea se numeste MOSTENIREA PACATULUI STRAMOSESC.
Abel a venit pe lume sa faca numai bine, dar s-a trezit cu o problema un blestem mostenit de la parinti, LA CARE NU A FOST IMPLICAT.
No destul de interesant acest zeu, si e xtrem de drept, lasa vrajeala.
Dacă copilul tău suferă de o boală destul de rea și singura soluție este să-l duci la spital să-i facă injecții, iar copilul țipă și se zbate că-l doare și-l sperie injecția... nu-ți pare rău că-l ții împotriva voii sale să fie înțepat de doctor? Ți se rupe inima.
Lui Dumnezeu i-a părut rău pentru că omenirea a trebuit să sufere o vindecare drastică și dureroasă.
Na, că am mai trezit unul.
Argumentează, sau mergi la loc și fă nani.
Dar despre vietatile de pe alte planete, din alte galaxii indepartate cum ramane? Doar pe vietatile de pe planeta asta e suparat?
Daca El a decis ca atunci cand omul va alege sa nu il asculte, se va degrada adica va incepe sa aiba o imclinatie inspre rau adica o natura pacatoasa eu nu sunt indrepratita sa il judec.Fiecare om e li ber sa ia decazii ascultand fie de poftele naturii pacatoase fie de propria constiinta. La judecata finala oamenii vor fi judecati dupa faptele lor nu condamnati pentru ca au avut o natura pacatoasa.
Nu este vorba de acea părere de rău pe care o înțelegem noi oamenii. Noe și familia lui a rămas în viață și lui Dumnezeu nu i-a părut rău de ei, și nici nu i-a salvat din silă sau din datorie.
Libertatea este un risc, și Dumnezeu ne-a creat cu riscul acesta. Și părinții dau naștere la copii cu riscul ca aceștia de pe urmă să ridice mâna sau cuțitul împotriva părinților lor.
Părerea de rău a lui Dumnezeu este de fapt o mâhnire, o durere pricinuită de păcătoșenia oamenilor. Asta înseamnă că Dumnezeu iubește pe oamenii care i-a creat, chiar dacă dorințele inimilor lor nu trec mai departe de viața aceasta.
"Să mâncăm și să bem căci mâine vom muri" a fost sloganul antediluvienilor din timpul lui Noe, și este același al oamenilor secularizați din vremea aceasta.
Și măcar că nu ar exista viața veșnică, noi tot nu ar trebui să trăim haotic.
Dumnezeu nu urăște oamenii așa cum ne urâm noi între noi; ura noastră păcătoasă nu poate fi atribuită unui Dumnezeu sfânt. El iubește pe cei care trăiesc continuu în păcat, și este mâhnit de consecințele trăirii/alegerilor oamenilor atunci când acestea sunt îndreptate în fiecare zi numai către rău.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
