Are dreptate legat de faptul ca sunt multi oameni fanatici care aplica gresit Biblia si transmit astfel de informatii eronate si altora.Ideea de iad, de faptul ca pamantul a fost facut in 7 zile, cand de fapt Biblia arata altceva.
Nu.
În timp ce citiţi capitolul 1 din Geneza, începând cu versetul 3, veţi remarca faptul că acest capitol este împărţit în şase „zile" de creare. Unii susţin că acestea au fost zile literale de 24 de ore, ceea ce ar însemna că întregul univers şi viaţa de pe pământ au fost create în mai puţin de o săptămână! Totuşi, puteţi descoperi cu uşurinţă faptul că Biblia nu învaţă acest lucru. Cartea Geneza a fost scrisă în ebraică. În această limbă, termenul „zi" desemnează o perioadă de timp. Poate fi vorba fie de o perioadă de timp foarte lungă, fie de o zi literală de 24 de ore. Chiar şi în Geneza, despre toate cele şase „zile" se vorbeşte ca despre o perioadă de timp foarte lungă — „ziua în care Iehova a făcut pământul şi cerul" (Geneza 2:4, NW; compară cu 2 Petru 3:8). Cert este că Biblia dezvăluie faptul că „zilele", sau erele de creare, sunt formate din mii de ani.
O persoană poate să înţeleagă acest lucru din ceea ce spune Biblia referitor la a şaptea „zi". Pentru fiecare dintre primele şase „zile", relatarea se încheie cu cuvintele: „A fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi" şi aşa mai departe. Totuşi, aceste cuvinte nu le veţi găsi în încheierea relatării despre a şaptea „zi". În plus, în secolul întâi e.n., după aproximativ 4 000 de ani de istorie, Biblia a arătat că cea de-a şaptea „zi" de odihnă continuă (Evrei 4:4–6). Aşadar, cea de-a şaptea „zi" reprezintă o perioadă formată din mii de ani, de unde putem deduce în mod logic că la fel stau lucrurile şi cu primele şase „zile".
Atunci DIN START scoti termenul de "Sabat" din Biblie. Daca tu zici ca Pamantul a fost creat in asa-zisele "ere" faci o mare greseala, deoarece Dumnezeu putea sa creeze totul intr-o FRACTIUNA DE SECUNDA, insa a ales zile literale deoarece a lasat omului SABATUL.
P.s:scuza-ma ca te intreb, din ce confesiune faci parte?
Crestinii (majoritatea) tin Sabatul ca o ZI, nu ca o ERA.Cum sa amesteci stiinta cu religia ca sa se muleze pe invataturile voastre.Serios? Repet, Dumnezeu putea sa creeze TOTUL intr-o SECUNDA, dar a ales unitatea de timp (zi) ca sa ne ofere SABATUL.E atat de greu de inteles?
DIN primul capitol al cărţii Geneza aflăm că, pe parcursul a şase zile figurative, Dumnezeu a pregătit pământul ca locuinţă pentru oameni. Biblia spune că la sfârşitul fiecărei ‘zile’, sau perioade, „a fost seară şi a fost dimineaţă" (Gen. 1:5, 8, 13, 19, 23, 31). Însă cu privire la cea de-a şaptea zi citim: „Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ea se odihneşte de toată lucrarea sa" (Gen. 2:3).
Să observăm că verbul folosit în acest verset este la timpul prezent: Dumnezeu „se odihneşte". De aici înţelegem că ziua a şaptea — „ziua" de odihnă a lui Dumnezeu — era în desfăşurare când Moise a scris Geneza, în 1513 î.e.n. Continuă această zi de odihnă şi în prezent? Dacă da, putem intra şi noi în ea? Este vital să cunoaştem răspunsurile la aceste întrebări.
„Se odihneşte" Iehova şi în prezent?
În secolul I e.n, cea de-a şaptea zi era încă în desfăşurare. Există două argumente în acest sens. Primul reiese din cuvintele adresate de Isus împotrivitorilor săi: „Tatăl Meu lucrează până acum, şi Eu de asemenea lucrez" (Ioan 5:16, 17, Cornilescu, 1996). Împotrivitorii lui Isus îl criticau pentru că vindeca oameni în ziua de sabat deoarece considerau vindecările o muncă. Însă Isus le-a explicat că şi Tatăl său ‘continua să lucreze’. Era ca şi cum le-ar fi zis: ‘Şi eu, şi Tatăl meu facem aceeaşi lucrare. Din moment ce Tatăl meu continuă să lucreze pe parcursul sabatului său de mii de ani, şi eu am voie să lucrez în ziua de sabat’. Aşadar, Isus ne ajută să înţelegem că marele sabat al lui Dumnezeu, ziua a şaptea, nu se încheiase în zilele lui.
Al doilea argument reiese din ceea ce a scris Pavel cu privire la odihna lui Dumnezeu. Referindu-se la Geneza 2:2, el a spus: „Noi, care am manifestat credinţă, intrăm într-adevăr în această odihnă" (Evr. 4:3, 4, 6, 9). Aşadar, şi în timpul lui Pavel ziua a şaptea era în desfăşurare. Dar cât avea să dureze ea?
Pentru a înţelege cât avea să mai dureze această zi de odihnă, să ne amintim care era scopul ei. În Geneza 2:3 citim: „Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o". În ce sens a sfinţit Iehova această zi? El a ales-o pentru a-şi îndeplini scopul cu privire la pământ. Iar scopul lui Iehova este ca pământul să fie locuit de oameni ascultători care să aibă grijă de creaţia sa (Gen. 1:28). Pentru realizarea acestui scop Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos, Domnul sabatului, „lucrează până acum" (Mat. 12:8). Ziua de odihnă va dura până când Iehova îşi va duce la bun sfârşit scopul, adică până la sfârşitul Domniei Milenare a lui Cristos
Zilele raportului biblic cu privire la creaţiune indică perioade literale de 24 de ore. Tipică pentru felul în care oamenii lui Dumnezeu
din Vechiul Testament măsurau timpul este expresia "o seară şi o dimineaţă" (Gen. 1, 5. 8. 13. 19. 23. 31) şi care specifică zile individuale, cu ziua începînd seara sau la apusul soarelui (Lev. 23, 32; Deut. 16, 6). Nu există nici o justificare pentru a spune că această expresie înseamnă o zi literală, în Leviticul de exemplu, şi mii sau milioane de ani, în Geneza.
Cuvîntul ebraic tradus cu zi în Geneza 1 este yom. Cînd yom este însoţit de un număr definit, el întotdeauna înseamnă o zi literală de 24 ore (Gen. 7, 11; Ex. 16, 1) - un alt indiciu al faptului că raportul creaţiunii vorbeşte despre zile literale de douăzeci şi patru de ore.
Cele Zece Porunci oferă o altă dovadă a faptului că raportul genezic al creaţiunii implică zile literale. În porunca a patra, Dumnezeu spune: "Adu-ţi
aminte de ziua de odihnă ca s-o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău; să nu faci nici o lucrare în ea. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pămîntul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvîntat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o" (Ex. 20, 8-11).
Fiecare zi a avut o lungime considerabilă. Este interesant că, deşi Biblia specifică sfârşitul fiecăreia dintre cele şase zile, ea nu menţionează sfârşitul zilei a şaptea. De ce? Această zi este încă în desfăşurare (Geneza 2:3; Evrei 4:4–6, 11).
Cuvîntul „zi"‚ utilizat în capitolul întîi al Genezei‚ este considerat de către mulţi drept un interval de 24 de ore. Dar în Geneza 1:5 se spune că însuşi Dumnezeu a făcut o separare în cadrul zilei‚ delimitînd două perioade mai scurte‚ iar pe cea luminată a numit-o „zi". În Geneza 2:4 toate zilele de creare sînt numite o singură „zi": „Aceasta este istoria cerurilor şi a pămîntului în timpul creării lor‚ în ziua [toate cele şase perioade de creare] în care Iehova Dumnezeu a făcut pămîntul şi cerul."
Cuvîntul ebraic yohm‚ tradus „zi"‚ poate desemna perioade de timp de lungimi diferite. Printre sensurile lui posibile‚ lucrarea Old Testament Word Studies (Studii de lexic al Vechiului Testament)‚ de William Wilson‚ îl include şi pe următorul: „Zi; exprimă în mod frecvent ideea de timp în general sau de timp îndelungat; o întreagă perioadă luată în considerare (.[Cuvîntul] zi mai exprimă şi ideea unei anumite epoci sau a unui timp în care se produc anumite evenimente extraordinare."1 Această explicaţie din urmă pare să fie aplicabilă „zilelor" de creare‚ deoarece‚ evident‚ ele au fost perioade în care se arată că s-au petrecut evenimente extraordinare. Este vorba‚ de asemenea‚ de perioade mult mai lungi decît un interval de 24 de ore.
Capitolul 1 din Geneza utilizează în legătură cu perioadele de creare termenii „seară" şi „dimineaţă". Nu indică‚ oare faptul acesta că ele erau zile de 24 de ore? Nu neapărat. În unele părţi oamenii se referă adesea la durata de viaţă a unui om cu expresia „zilele sale". Ei vorbesc despre ’zilele părinţilor noştri‘ sau despre ’zilele lui Shakespeare‘. Această durată de viaţă sau „zile" ale cuiva se poate spune că au subîmpărţiri ca şi ziua obişnuită‚ putîndu-se vorbi despre „zorii" sau dimineaţa vieţii cuiva‚ ca şi despre „apusul" sau sfîrşitul vieţii lui. Astfel‚ ’dimineaţa‘ şi ’seara‘ din capitolul 1 al Genezei nu limitează nici ele sensul cuvîntului „zi" la 24 de ore.
Aşa cum este folosită în Biblie‚ „ziua" poate include iarna şi vara‚ trecerea anotimpurilor (Zaharia 14:8). „Ziua secerişului" include mai multe zile. (Vezi Proverbe 24:13 şi Geneza 30:14.) O mie de ani sînt asemănaţi cu o singură zi (Psalm 90:4; 2 Petru 3:8‚ 10). „Ziua judecăţii" cuprinde mulţi ani (Matei 10:15; 11:22–24). Ar părea raţional să credem că „zilele" Genezei ar fi putut cuprinde‚ tot la fel‚ lungi perioade de timp‚ chiar milenii
Pamantului i-a luat cativa ani multi sa se creeze! Uita-te la documentar pe YouTube "Cum s-a format Terra"
E o mare idiotenie, pe care numai oamenii fara minte o cred. Spune ca trebuie sa crezi fara sa cercetezi. Omul destept cerceteaza, cauta pana gaseste! Credinciosul, adica prostul, e prea idiot ca sa se informeze asa ca mai bine crede in miracole, in viata dupa moarte, in rugaciuni, intr-un cuvant, in Dumnezeu. Am auzit ca e pacat sa vorbesti despre asa ceva, despre Dumnezeu si existenta lui. Tocmai de asta zic oamenii ca e pacat, ca sa nu cerceteze si sa-i prosteasca cu povestile lor. Nu e pacat sa te interesezi despre asa ceva, un om inteligent asa ar face, in timp ce un idiot crede tot ce i se spune. Omul si stiinta, prostul si credinta! Dumnezeu pedepseste oamenii cu iadul? Dar nu se spunea ca El e bun si iertator? Atunci de ce i-ar pedepsi pe oameni?
Cica a creat lumea in 7 zile, te rog. Omul fara minte crede ca El a creat Pamantul, cerul, soarele etc. Omul inteligent nu crede in povestile astea.
Si in legatura cu comportamentul religiosilor, nu are nici un sens. De ce s-ar comporta ca niste schizofrenici? Eu nu am vazut un om credincios cu acest comportament.
Articolul ala e o mare prostie!
De ce nu au oamenii voie sa cerceteze? Aceste prostii, Iad, Rai nu exista, tot e doar din vina lui Cezar.
Nimeni nu le poate interzice sa crceteze. Nimeni si nimic nu ii poate pdepsi pe oameni daca cerceteaza, fiindica Dumnezeu nu exista!
Nu stim ce ai citit, cert este ca nu ai inteles nimic.
"vorbeste alaturi sau se blogheaza(unii religiosi)"
Vorbesc pentri ca "ie"mai multi.
De blogat ce sa zic, mai studiaza si gramatica intre doua site-uri de religie.