| sabin89 a întrebat:

Ierusalimul a fost distrus, împreună cu templul său, de către romani în anul 70 d.Hr. Conform Evangheliei, Iisus profețise, cu treizeci și ceva de ani înainte, această distrugere. El a spus: "Când veți vedea Ierusalimul înconjurat de oști, să știți că pustiirea lui este aproape" Luca 21:20. Așa a și fost. Romanii au înconjurat orașul cu oști, prin anul 66, s-au retras apoi (nu se știe de ce) și au revenit în anul 70, când l-au "pustiit". Iisus a mers până la detalii spunând: "...nu va rămânea aici piatră peste piatră, care să nu fie dărâmată" Mat. 24:2; exact cum s-a întâmplat.
Apostolul Ioan a trăit încă mult timp după anul 70 și a scris, în afară de Apocalipsa, trei epistole. De ce credeți că în toate aceste scrieri el nu a menționat nimic despre împlinirea profeției lui Iisus? Ar fi fost o ocazie de a le arăta oamenilor o dovadă concretă că ceea ce spune Iisus se împlinește.

2 răspunsuri:
| DonEduardo a răspuns:

Nu avem nicio dovada ca acele epistole sunt scrise de el. Aia este ce atribuie biserica tradițional, dar nu avem nicio dovada. Acele 3 epistole au fost scrise cel mai probabil de aceeași persoana, nu avem nici cea mai mica idee cine a fost persoana respectiva.

| KovacsB a răspuns:

Majoritatea evangheliilor din NT au fost redactate post eventum.
Vrei sa fac o profetie despre al doilea razboi mondial?