Nu.
Însă îmi amintesc ca de paste pana pe la 8 9 ani bunicul ma obliga sa trec pe sub masa de la biserica de paste și mereu fwteam un cap de masa în cel puțin una din trei dați câte trebuia sa trec. De atunci m-am oprit și am realizat ca e totul un bullshit
Oscilez între agnosticism și ateism de ani buni, niciodată nu cred ca am fost credincioasa, doar ca în timp m-am și informat ca să mi susțin orientarea religioasa
Exista ateism agnostic le impaci pe ambele, atunci pe chat cand poate am exagerat te ai suparat?
Te am luat prea hard
Nu Ray. Doar ca tinzi sa fii puțin haotic în reacții și sa nu te mai înțeleagă lumea.
Depinde de starea de spirit
Eu nu. Pentru mine dumnezeu n-a fost niciodata ceva prea real. Nici cand eram copil.
Nu, nu simteam mai nimic si m-am rugat extrem de putine ori (nu stiu daca m-am rugat mai mult de zece ori).
Mergeam in fiecare an de paste (serile dinaintea pastelui mai ales noaptea de inviere) pentru ca era mult tineret, ne distram de multe ori, ne jucam atinsea, prinsea in jurul bisericii noaptea.
Si acum sunt putin nostalgic cand imi amintesc.
Am avut si ma emotionam tare si la fel cum ai spus.
Acum nu spun nici ca nu cred, dar nici ca cred (scuzati cacofonia) la modul serios (in genunghi sau alte)