E ca si cand programezi un robotel sa faca un lucru, apoi il distrugi pentru ca a facut lucrul respectiv.
Ratiunea nu se poate opune comportamentului homosexual asa cum nu se poate opune nici instinctului sexual in genere. Prin urmare este absurd ca cel ce ne-a creat cu aceste instincte si nu a permis ratiunii sa aiba control desavarsit asupra lor sa ne acuze pentru ca le dam ascultare.
"Dumnezeu" şi "cuvântul" acestuia nu e decât o adunătură de primitivi barbari, misogini şi homofobi, care aşa cum nu ştiau că Pământul se învârte în jurul Soarelui, nu invers, nu au ştiut nici faptul că orientarea sexuală poate fi mai mult de una, e ceva natural şi nu are nicio treabă cu diavoli şi draci imaginari.
Cine ti'a zis ca homosexualitatea este o anomalie de tip hormonal, ne-vindecabila, te'a prostit tare de tot.
Daca reusesc sa faca copii, nu este pacat.
Am auzit de unul care aproape reusise. Dupa ce a spalat "copilul" a realizat ca de fapt se cacase pe o broasca.
Si daca era vorba despre un grup heterosexual steril, erau trimisi in iad pentru ca nu pot face copii?
Cuplu* Pardon.
NU este pacat daca o familie sterila nu poate da nastere la urmasi. Important este ca sunt casatoriti, iar casatoria presupune mai multe etape: iubire reciproca, fidelitatea si mantuirea unuia prin celalalt si ABIA APOI nasterea de copii, semn ca taina nuntii nicidecum nu trebuie sa se rezume numai prin perpetuarea speciei prin aparitie de urmasi.
Si barbatilor le-ar placea sa se culce cu orice femeie care o intalneste pe strada, fie ca este maritata sau nu...; acestia pot fi vindecati?
Mai sunt unii pe care noi ii numim pedofilii; nici acestia nu pot fi videcati...
Sunt unii care le place sa bage mana in buzunarul altuia; ar putea cineva sa-i vindece?
Si ce sa mai vorbim ca aceste categorii de lucruri unii dintre practicanti le-au trecut la categoria "hobby"-uri, si nu la pacate sau infractiuni.
"Nu stiti ca cei nedrepti nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu? Nu va inselati in privinta aceasta: nici curvarii, nici inchinatorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii, nici sodomitii*,
nici hotii, nici cei lacomi, nici betivii, nici defaimatorii, nici hraparetii nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu." (1Cor.6:9,10)
*sodomit(homosexual) -de unde se trage denumirea cetatii Sodoma, cetate pe care Dumnezeu a distrus-o prin foc.
"Oamenii din Sodoma erau rai si afara din cale de pacatosi impotriva Domnului." (Geneza.13:13)
"Atunci Domnul a facut sa ploua peste Sodoma si peste Gomora pucioasa si foc de la Domnul din cer." (Geneza.19:24)
"...a osandit El la pieire si a prefacut in cenusa cetatile Sodoma si Gomora, ca sa slujeasca de pilda celor ce vor trai in nelegiuire..." (2Petru.2:6)
"Tot asa, Sodoma si Gomora si cetatile dimprejurul lor, care se dadusera ca si ele la curvie si au poftit dupa trupul altuia, ne stau inainte ca o pilda, suferind pedeapsa unui foc..." (Iuda.1:7)
Nu avem de ales. Dumnezeu ne-a facut un plan ca sa fim salvati. A dat la moarte pentru noi chiar si pe Singurul Lui Fiu.
Datoria oricarui om care s-a nascut vreodata pe pamant este ca sa-L caute pe Dumnezeu ca sa fie salvat. El vrea ca sa traim vesnic -o viata cat viata lui Dumnezeu. Iti vine sa crezi acest lucru? Sa nu murim niciodata! Mintea noastra, obisnuita cu moartea ii este greu sa isi imagineze acest lucru; dar Dumnezeu a promis ca intr-o zi nu va mai exista pacat si nici moarte. Natura noastra este ca sa nu asculte de Dumnezeu. Dar El vrea ca sa schimbe natura aceasta cu una noua. Astfel se face ca, asa cum nu dorim ca sa traim in ascultare de Dumnezeu, El poate sa ne faca sa traim in mod natural in ascultare de El. Totul depinde doar de vointa noastra. Procesul este dureros, in sensul ca eul nostru -care nici nu ne face bine deloc- va trebui sa fie smuls din inima. Aceasta este nasterea din nou de care vorbeste Scriptura, nastere pe care o poate face numai Dumnezeu prin Duhul Sau Sfant.
Exista o vorba ca "gusturile nu se discuta". Totusi, ele se pot schimba. Daca vrem, se poate. Oricum, nu avem de ales. Altfel nici pe acest pamant cat vom trai nu putem sa fim fericiti fara Dumnezeu.
Nu este o boală...
Afecţiunile astea deviante (pederastia) nu ţin în nici un caz de genotip (materialul ereditar) ci de fenotip (influenţa mediului)!
Influenţa benefică sau nocivă a contextului familial, social, se va transla la nivel comportamental, la nivelul aprecierii normale sau alterate a valorilor sau priorităţilor, etc...
Astfel se generează afecţiuni induse de natură comportamentală, cu implicaţii şi la nivel psihic, dar care nu sunt nicidecum ereditare, ci sunt induse prin influenţe. Păcatul la urma urmei este tot un fel de "boală"!
La animale, nu se confundă diferitele înclinatii simulative (întâlnite chiar şi la ele foarte rar), făcute în virtutea hazardului lipsei lor de raţiune, cu mecanismul comportamental complex, raţional şi emancipat al omului!
Dacă la animale nici măcar nu există, sau sunt cazuri extrem izolate chiar si in cadrul unei specii, în virtutea cărei logici vrea cineva să generalizeze acele accidente atribuindu-le oamenilor, cei care mai au inca pretenţii ce ţin de raţiune şi morală?
Pai nu este normal ca un zeu milos sa creeze fiinte numai cu scopul de a le pedepsi?
Vezi răspunsul Bibliei aici: http://www.jw.org/......xualitate/
Homosexualitatea este un lucru perfect natural intalnit in peste 3000 de specii de animale (caini, pisici,zebre,delfini, unii pesti, etc)
Dumnezeu nu pedepseste pe nimeni in iad, fiindca nu exista nici iad, nici dumnezeu, asa ca "chill out bro".
De fapt, daca intrebi orice psiholog, homosexualitatea este o deviere, nicidecum o anomalie de tip hormonal.
Nu este o boală...
Afecţiunile astea deviante (pederastia) nu ţin în nici un caz de genotip (materialul ereditar) ci de fenotip (influenţa mediului)!
Influenţa benefică sau nocivă a contextului familial, social, se va transla la nivel comportamental, la nivelul aprecierii normale sau alterate a valorilor sau priorităţilor, etc...
Astfel se generează afecţiuni induse de natură comportamentală, cu implicaţii şi la nivel psihic, dar care nu sunt nicidecum ereditare, ci sunt induse prin influenţe.
Păcatul la urma urmei este tot un fel de "boală"!
Afecţiunile astea deviante (pederastia) nu ţin în nici un caz de genotip (materialul ereditar) ci de fenotip (influenţa mediului), influenţa benefică sau nocivă a contextului familial, social, ce se translează la nivel comportamental, la nivelul aprecierii normale sau alterate a valorilor sau priorităţilor, etc...
Influenţa nocivă a contextului familial şi mai ales social va conduce la o dezvoltare,, deviată", deviată spre carenţe atitudinale, manifestări affective denaturate..., imorale!
Nici geneticienii nu neagă faptul că fenotipul manifestă o influenţă extreme de puternică asupra individului. Nu se spune degeaba că "părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii"!
DeProfundis99 întreabă: