În budism sinuciderea e o forma de înțelepciune? Dacă știi ca trebuie sa nu ai nici scop, sens de ce sa mai exiști?

Nu trebuie sa ai un scop, traiesti ca sa te bucuri de fiecare zi cat mai mult.
Se pierde motivatia de a trai in momentul in care nu te mai bucuri de nimic, si existenta ta e o suferinta continua, deci nu oricum.

Oamenii nu se sincuid ca n-au scop, ci ca nu se mai bucura, ca sufera permanent din n motive nerezolvabile.
Ca-s si tembeli care vor sa moara total aiurea si nu incearca sa-si rezolve problemele pentru ca-s rezolvabile, asta e altceva.
Ca sa nu mai zic ca dupa ce ca n-au motive, si rateaza!
Stiu pe unu care a ratat de 5 ori, deci unii nici sa crape nu se pricep, rasu lumii.
Dar m-am abtinut sa-l fac prost ca nu voiam sa-i incurajez ce vrea sa faca.

Sinuciderea e o mare tâmpenie.
Cine a postulat că existența trebuie să aibă neapărat un scop? Îmi place existența necondiționată, existența pe care o poți manevra/manipula când și cum ai chef.

Selecția naturală conduce la existența în programul de viețuitoare a dorinței de a trăi. Orice viețuitoare primitivă cu capacitate mai redusă de raționament e prizoniera programului de viețuitoare și îl respectă necondiționat fără a avea posibilitatea de a alege dacă sa trăiască sau nu sau cat timp să trăiască. O viețuitoare mai avansată, capabilă să facă raționamente logice poate ajunge la concluzia că nu are cum și/sau de ce sa mai trăiască. În realitate viața e doar o formă temporară sub care există materia. Binele și răul e specific viețuitoarelor și are sens doar pentru viețuitoare. Pentru materia lipsită de viață, viața nu are nici o importanță. Dorința de viață e doar o caracteristică a viețuitoarelor, deci nu e ceva rațional. Copilul apare ca urmare a executării programului de viețuitoare executat de către părinti. Copilul nu cere viață înainte de a se naște pentru ca nu are cum, pentru ca în acel moment nu exista. După ce se naște, copilul are și el caracteristicile părinților și e obligat să facă aceleași lucruri pe care le-au făcut și părintii. Rațiunea poate opri execuția irațională și fără discernământ a programului de viețuitoare pentru ca tine cont de realitate.

Budismul si hinduismul, sunt inferioare crestinismului ca ideologii religioase. Pentru ca primele doua nu ofera niciun raspuns, te tin prins intr-un labirint al intrebarilor si ofera solutii superficiale la problemele cu care se confrunta omul.
Sa meditezi? Ok, meditezi, dar ce rezultate reale poti obtine, in afara de starile de "selfless"? adica pierderea identitatii de sine.
Sa zicem, poate ca poti sa atingi niste stari de armonie, pace sufleteasca si echilibru, dar daca analizezi rational si riguros viata in toata complexitatea ei, ce rost au si acestea intr-o lume fara sens, scop si/sau principii?
Vorba ta, daca am aparut de nicaieri si mergem catre nicaieri, ce sens mai are sa faci orice? De ce ne mai trezim dimineata? Ca sa ne culcam seara si sa repetam? Oare nu avem un scop mai mare de atat? Oare suntem corecti, nu gresim? Nu avem nimic de indreptat, reparat sau construit in lumea inconjuratoare si in noi insine?
Absolut orice sens ai putea atribui vietii, are valoare doar in mintea ta si dispare usor ideea de moralitate daca nu exista o directie clara si totul e intamplator.
Mai mult, poti sa justifici orice fapta in felul acesta si sa ajungi la o lume hedonista, unde fiecare face ce vrea, fara sa ii pese de binele celuilalt, pentru ca "hei, nu exista bine si rau, astea sunt inventii omenesti, nu? deci ce m-ar opri sa fac totul sa imi fie bine cu orice pret, chiar si cu pretul suferintei altora?" Dar stim ca o astfel de gandire nu are niciodata rezultate bune, putem verifica asta in istorie, cu exemple nenumarate.
In crestinism, si implicit in iudaism si islam, exista ideea de devenire. Ai un scop clar din momentul in care te nasti( defect, prin pacatul starmosesc) pana in momentul mortii, care e de fapt doar o trecere in lumea spirituala si toata viata omului are ca scop pregatirea pentru etapa asta.
Nu exista o carte mai dura ca biblia. Asta pentru ca adevarul e foarte dur si include razboaie, boli, genocid, tradari si dezamagiri.
Dar daca ai niste modele clare de oameni care s-au departat de partea asta plina de conflict a realitatii si s-au apropiat de o realitate mai profunda, detasandu-se complet de firea cazuta, ai un ghid, in viata si totul capata sens.
Modele nu sunt parintii nostri sau oamenii pe care-i ascultam, profesorii sau mai stiu eu, modelele sunt oamenii care au trait de la inceputul lumii pana acum si au facut eforturi in a trai o viata intr-un mod cat mai pasnic. Aici scopul nu scuza mijloacele, pentru ca un calugar budist care nu a atins in viata sa, o furnica e superior vreunui fariseu sau om care pretinde ca este credincios, dar are pe constiinta fapte grave, la sfarsitul vietii ramanem doar cu faptele si rezultatele deciziilor noastre, ideile si rationamentul sunt doar un paravan care nu poate sterge faptele, poate doar sa le ascunda de ochiul orb al constiintei sau de ochii naivi ai celor multi.
Apropo, de asta isi acopera vedetele un ochi in reviste si videoclipuri, simbolizeaza faptul ca au ales sa inchida ochii la lucrurile rele care se intampla in jurul lor si sa nu ia atitudine, pentru ca pentru multi din ei e mai important sa isi mentina pozitia sau functia de putere, decat sa faca ce e corect si moral.
Apropo, sinuciderea e considerat un pacat foarte mare pentru ca renunti la darul vietii, orice viata iei, fie ca e vorba de viata ta sau de viata altora, este o fapta cumplita cu consecinte grave.
Sa pretindem ca toti oameniii te fac sa te simti prost si esti victima unor abuzuri. Tot este o fapta grava, indiferent cum o rationezi, pentru ca fiecare om e inzestrat cu virtuti si capacitati sa depaseasca si sa ierte oamenii care i-au gresit, dar cand ataci viata cuiva(chiar si a ta) te faci vinovat de un lucru cumplit, pentru ca indiferent ce orientare religioasa sau ideologica ai, e clar ca nu noi am creat tot ce se vede si experienta de a fi om ne-a fost data. Iar sa faci lucrul acesta, inseamna sa te opui misiunii tale pe Pamant si sa renunti la tot din orgoliu si mandrie.
Sinuciderea este o nebunie si depresia este o boala mintala ce duce la tentative de suicid, ea trebuie tratata, precum o boala fiziologica.
Tratata cu pastile unde este cazul(pentru echilibru si pentru sanatatea mintala, dar mai ales cu sprijin, sfaturi, dragoste si suport real- activitati cat mai multe si sa ai cu cine sa discuti prin ce treci). Din pacate, oamenii sunt nepasatori, de multe ori si insensibili la acest lucru foarte delicat.
Eu nici in gluma nu mai zic cuiva sa se omoare, pentru ca nu stiu ce impact au vorbele si cum pot fi interpretate. Niciodata nu stim prin ce trec ceilalti, era o vorba a lui Platon, parca, ceva de genul- Fii bun, pentru ca orice om cu care te vei intalni, duce deja o lupta grea in sine.