Desigur nu este vorba despre o asemînare fizică (Dumnezeu este spirit, noi -carne) Am putea compara culoarea verde cu gustul amar? Sîntem creați după chipul său deoarece putem reflecta calitățile sale :iubirea, dreptatea, înțelepciunea, șamd
Chipul lui Dumnezeu face referire la partea imaterială din oameni. Îl face pe om diferit de lumea animală, îl aşează pe om ca administrator pentru celelalte creaturi ale lui Dumnezeu (Geneza 1:28), şi îi permite să comunice cu Creatorul său. Este vorba despre o asemănare în sens mental, moral şi social.
Mental, omul a fost creat ca o fiinţă raţională, cu voinţă, cu alte cuvinte omul fiind capabil să gândească şi să aleagă. Aceasta este o reflectare a libertăţii şi inteligenţei lui Dumnezeu. Ori de câte ori cineva face o invenţie, scrie o carte, pictează un peisaj, compune o melodie, calculează o sumă sau dă nume unui animal, aceste lucruri arată faptul că noi am fost făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.
Uite aici e cel mai bun raspuns, dupa minutul 6 o sa ai raspunsul la intrebarea ta--http://www.youtube.com/watch?v=LZJ-_OTvsqo
Sufletul este nemuritor, asta este singura asemanare pe care o avem cu Dumnezeu.
"Chipul" - este foarte mult de spus.
(Conform crestinismului)
`` Apoi Dumnezeu a zis: Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut. `` Genesa 1:26, 27.
Comparaţia nu este de natură fizică, ci spirituală.
Chip = Identitatea sfinţeniei Lui Dumnezeu '' vezi, Efeseni 4:24 ''.
Asemănare = Capacitatea de a gândi şi capacitatea de a alege liber ( liberul arbitru ).
Iată câteva versete complementare subiectului: Isaia 40:18; Romani 12:2; 1 Corinteni 7:31; Coloseni 1:15 etc.
Este vorba despre un numar extrem de limitat de insusiri fizice si spirituale. La insusiri fizice putem enumera capacitatea de a creia fiinte vii. Nu ne asemanam FIZIC cu Dumnezeu deoarece avem alta alcatuire, una limitata, materiala. Avem si cateva insusiri spirituale asemanatoare lui Dumnezeu (ceva de genul unor miniaturi), in rest...doar sperante.
Deci expresia asta se refera la faptul ca Dumnezeu a creat omul nu neaparat dupa aspectul Sau fizic, ci dupa trasaturi morale, spirituale, cum ar fi : bunatate, puterea de a ierta si lucruri din astea nimeni nu L-a vazut pentru a se stabili daca arata ca noi sau nu dar cert este ca avem ceva care ne aseamana
me92 întreabă:
CracanelTrasPrintrunInel întreabă: