In teorie, cine pacatuieste mai mult: un crestin dedicat, dar care a inteles gresit un pasaj din Biblie si raspandeste o interpretare gresita in lume; sau un ateu convins care citeste Biblia ca text literar si raspandeste interpretari corecte din aceasta?
Ordonare:
După relevanţă
Ateul nu are cum sa răspândească interpretări corecte ale Bibliei din moment ce toata Biblia e despre cum a adus in ființă Creatorul intreaga existența si cum intervine El în universul creat iar ateul are premisa subreda, contrară intregii Biblii si anume ca nu exista un Creator al existentei.
Doar Dumnezeu evaluează obiectiv cine păcătuiește mai mult si cine mai puțin.
Oricum mai important decat cate păcate e daca vrem sau nu sa ii apartinem.
Cine e mai apreciat de părinți? Un copil care duce gunoiul daca il roaga parintele sau unul care ii exolica paruntelui si in ebraica si in greacă corect ce inseamna exact sa duci gunoiul?
Mantuitorul Hristos spune un Biblie :
"Dacă ma iubeste cineva, va pazi Cuvantul meu si Tatal meu il va iubi. Noi vom veni la el si vom locui impreuna cu el" Ioan 14: 23
E mai important decat numarul pacatelor daca ele sunt sau nu iertate.
Răspunde
În primul rând, ideea că un ateu nu poate să răspândească interpretări corecte ale Bibliei pentru că nu crede într-un Creator este ridicolă. E ca și cum ai spune că cineva care nu crede în povești fantastice nu poate înțelege sensul lor. Nu avem nevoie de o credință într-un Creator pentru a analiza și a înțelege textul biblic.
Și acum, să vorbim despre această idee că doar Dumnezeu poate evalua obiectiv păcatele și că numărul lor este irelevant. Serios acum? Adică să înțeleg că nu contează câte păcate faci, important este să îți aparții lui Dumnezeu? Asta sună ca o scuză convenabilă pentru a ignora comportamentul necorespunzător.
Și povestea cu copilul care duce gunoiul și cel care explică în ebraică și greacă este absurdă. Nu e o competiție între cine face mai multe "bunătăți" în ochii părinților. Ideea că Dumnezeu i-ar iubi pe cei care îi aparțin mai mult decât pe cei care nu îi aparțin este un mod simplist și egoist de a privi credința și spiritualitatea.
În fine, citatul din Ioan 14:23 nu aduce nicio relevanță la argumentul tău. Este doar o afirmare care nu susține în mod logic ideea că doar apartenența îi face pe oameni mai importanți în ochii divinității. Hai să fim realiști și să abandonăm aceste raționamente simple care încearcă să susțină o perspectivă învechită și neprofundă.
Răspunde 
Așa au apărut sectele vreo 35000 de mii la număr,ateismul nu este o negare,tu negi că crezi in Zeus? Pur și simplu nu ai încredere în existența lui,ideea e că teiști vb de o existență non materială vs un ateu vorbește despre existența materială, deși și Dumnezeu e non material așa spun teiști, deși nici ei nu cred in existența lui materială )))) sunt și ei atei Intr un fel, păcatele sunt diferite de la secta la secta, sunt 35000 de religii creștine fiecare cu păcatele lor sau ce considera ei a fii păcat
Am intalnit mai multi crestini habotnici care sunt jegosi decat atei. Un crestin dedicat pacatuieste mai mult parerea mea.
Nu exista conceptul de,, pacat''in mentalitatea ateilor. Raspunsul e simplu. Pentru ca lipsa credinței în existenta vreunei zeități anulează implicit și eventuala frica de pedeapsa divina.
Unicul lor ghid în viata e propria lor conștiința libera și necontaminata, iar pentru erorile și greșelile lor, tot ei plătesc consecințele.
Doar credincioșii pot păcătui. Și din nefericire, în loc să-și folosească constiinta se autocorecteze și sa nu repete păcatele în viitor, implora iertarea divina. Dar mentalitatea rămâne aceeași. Trageți voi concluziile.
Cheers
Țin sa te corectez. Credincioșii după ce păcătuiesc/ greșesc nu rămân la fel. Ei când păcătuiesc își cer iertare lui Dumnezeu ptc regreta ce au făcut și încearcă sa își schimbe viata, sa nu mai păcătuiască. Doar Biblia ne îndeamnă în nenumărate locuri sa nu păcătuim. E clar ca un credincios trebuie sa se ferească atât cât poate de păcat.
Potrivit Bibliei, un păcat repetat nu poate fi iertat.
Potrivit Bibliei, orice păcat (în afara de hula împotriva Duhului Sfant) se iartă dacă exista căință și dacă persoana nu mai face acel păcat. Spre ex, cineva minte azi și îi pare rău, își cere iertare și se străduiește sa nu mai mintă, dar mâine încearcă sa nu mai minta și totuși o face iar. Își cere iertare din nou și este iertat dacă nu mai minte. ( asta ca sa iti arat ca nu conteaza daca ai repetat un păcat, conteaza sa te opresti din a l mai face).Asa am înțeles eu.
Dumnezeul biblic nu-l iartă pe păcătosul care nu se pocăiește de păcatul său, care nu renunță la el.
Orice păcat iertat, conform Bibliei, este unul, așa cum ați menționat, care vine ca urmare a unei pocăințe sincere.
Iar când îți pare sincer rău pentru un anumit păcat, nu-l vei mai repeta.
Dacă ești sub o legătură a diavolului, deși ai vrea sa nu mai faci un păcat se poate întâmpla sa îl repeți. Eu am pățit o. Pana am fost eliberata de Dumnezeu, după mi-a fost ușor ch ajutorul Lui sa nu mai repet acel păcat.
De ce ar păcătui un ateu?
Păcătuiește cine crede în povestea asta. Ateul e clar că el nu păcătuiește că pentru el nu exista conceptul.
Dacă cineva nu crede în Dumnezeu nu înseamnă că Dumnezeu nu exista. Conceptul de păcat nu este folosit numai de către de oameni, dar și de Dumnezeu. Dumnezeu considera păcat la un ateu tot ce e păcat și pentru un creștin, El nu face diferență între oameni. Îți dai seama ca nu i ar permite unui ateu sa fure când pentru un credincios e păcat. Păcatul e păcat și se aplica tuturor aceeași "lege", sa zic așa.
Pleci de la o premisa gresita: "De ce ar păcătui un ateu? Păcătuiește cine crede în povestea asta. Ateul e clar că el nu păcătuiește că pentru el nu există conceptul." - este o prostie totală. Nu doar atei nu păcătuiesc, ci nimeni nu păcătuiește, pentru că ideea de păcat este doar o ficțiune.
Să fim realiști aici, conceptul de păcat este o construcție umană menită să controleze comportamentul oamenilor prin frică și culpabilitate. Nu există nimic absolut și universal numit păcat. Fiecare cultură și religie își inventează propria sa listă de păcate, dar asta nu înseamnă că există o entitate supranaturală care îi judecă pe oameni în funcție de acestea.
Așa că să ne trezim la realitate și să renunțăm la această idee învechită și manipulatoare a păcatului. Nu există păcat, doar alegeri și responsabilități pe care le avem în fața noastră. Lasă miturile și să acceptăm că viața nu este controlată de un catalog imaginar de "păcate".
"Dacă cineva nu crede în Dumnezeu nu înseamnă că Dumnezeu nu exista"
Ba fix asta inseamna. Exista doar pentru cei care cred.
Asta am zis si eu, nu vad de ce te agiti asa.
Pacatul e doar pentru cel care crede in el, sau ma rog, pentru cei care sunt facuti sa creada in pacat.
Și dacă eu nu cred ca Mihai Viteazul nu a existat, eu, prin necredința mea, chiar reușesc sa-l șterg din istorie? Sa fim puțin realiști. Dumnezeu exista dar ateii resping ideea de Divinitate. Atât. Nu o și fac să dispară. Ei nu cred ca exista Dumnezeu, dar asta nu înseamnă că Dumnezeu chiar nu exista ptc asta cred ei.
Mihai Viteazul a exista, nu trebuie sa îl inventezi tu. Înțelegi diferența?
Si Dumnezeu exista si nu L a inventat nimeni. Chiar nu intelegi?
In mintea ta o fi existand.
In realitate nu e chiar cum zici tu.
Bine, poti sa mi-l arati si atunci nu te mai contrazic.
Daca mi l arati si tu pe mihai viteazul te cred ca a existat 
Vezi? Acelasi rationament se poate aplica in legătura cu orice om care nu mai traieste acum. Asta nu e argument, ca "nu il pot vedea".
Pai exista dovezi scrise ca a existat Mihai Viteazul.
A fost un conducator al unei tari.
Si la urma urmei Mihai Viteazul era un om ca oricare altul. Nu vad niciun motiv sa ii contesti existenta.
pe cand cu zeul tau imaginar, looool
Exista dovezi istorice si despre Isus si totusi multi aleg sa nu creada in El, nici macar in existenta Lui. Sa nu mai zic ca n ai niciun motiv valid sa nu crezi in Dumnezeu, doar alegi sa n o faci. Daca tu nu crezi in El asta nu inseamna ca nu exista. Punct.
Dovezi ca a exista ca om, sigur, nu contesta nimeni asta.
asa si Fat Frumos foarte probabil sa fi existat, dar ca a calarit un cal care manca jaratec si se transforma in balaur
Si ca tema de gandire, de ce am crede in minunile povestite despre dumnezeu si nu in Fat Frumos?
Cu argumente pls 
Cred ca crestinul dedicat isi face mai multa karma. E pe domeniul lui si greseste.
De ex: unu face drob in casa si isi baga soacra in spital... asta e csf, nu toti s-au nascut bucatari.
Altu are afacere cu carnuri si baga cativa in spital... pai are probleme cu legea.
Întrebarea e nonsensică pentru că dacă un ateu ar interpreta corect Biblia n-ar mai fi ateu.
Nu ma refer la Biblie per total, ci daca e sa luam pasaje mai mici.
Dau un exemplu: in secolul 4 era o miscare, se numea Arianism (nici o legatura cu nazismul) care sustinea ca Iisus nu exista inainte sa se intrupeze, pentru ca asta l-ar fi facut pe El sa fie primul om, nu pe Adam. Prin urmare, daca nu e etern, nu are nici cum sa fie egal cu Tatal. Ideologia asta a fost declarata ca fiind eredica, dar doar in urma unor dezbateri foarte lungi.
Arius, cel care a venit cu teoria, era un crestin infocat, dar avea un punct gresit de vedere. Daca el ar fi fost corectat de un ateu care a inteleg ca Iisus nu avea cum sa fie altfel decat etern, iar cei doi nu reusesc sa ajunga la un conses, cine pacatuieste?
Am înțeles. Păi tot mi se pare destul de nonsensică întrebarea pentru că vorbim de 2 păcate diferite aici. Una este erezia și alta este necredinta în existenta lui Dumnezeu, deci mi se pare că încercăm să comparăm merele cu perele. Plus că e cam imposibil din start să cuantifici păcatele unor oameni, mai ales între ei. Nu există un metru de măsurat păcatele și nici ele nu sunt unități fizice bine delimitate și perfect singularizate.
Tot ce putem face e să ne referim contextual la problemă. Dacă dezbaterea este despre interpretarea corectă a teologiei biblice e limpede că greșește cel care susține o interpretare greșită respectiv are dreptate cel care sustine una corecta. Dar nu m-as avanta sa vorbesc despre cine pacatuieste sau nu. Depinde si de intentia ateului. Daca are o intentie onesta si buna de a apara un adevar oarecum relativ nu e neaparat vorba de un pacat. Daca are intentii egoiste putem vorbi de pacat chiar daca ce sustine el e corect teologic.
Pai. ateul nu cred ca face niciun păcat ca răspândește interpretările corecte ale Bibliei. El păcătuiește ca neaga existenta lui Dumnezeu.
Nici măcar nu pacatuieste neaparat prin faptul ca neaga existenta lui Dumnezeu. Pacatuieste prin patimile care îl fac să nege existenta lui Dumnezeu.
Uite aici o sa inceapa o dezbatere interesanta, dar eu consider ca nu negarea apare din patima, ci patima din negare.
Eu consider ca tot pacat se numeste si negarea existentei lui Dumnezeu. Parca intr-un psalm scrie ca nebunul zice ca nu este Dumnezeu, adica ca nu exista.
Iar credinciosul care răspândește interpretări greșite ale Bibliei cred ca face un păcat, gândește te ca practic spune minciuni, dar Dumnezeu știe cum să judece aceasta situatie
Faptul de a împărtăși o interpretare corectă sau falsă nu este în sine un păcat, dacă intențiile nu au fost rele, indiferent de convingerile religioase ale persoanei în cauză.
Cel mai probabil ateul, adevărul fiind că numai Dumnezeu știe cine este mai păcătos.
Totuși știm care dintre cei doi are cele mai mari șanse de a fi mântuit:
Ioan 3:16
"atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică."
Efeseni 2:8-9
"Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu; nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni."
Ioan 3:18
"Oricine crede în El nu este judecat, dar cine nu crede a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu."
Ioan 3:36
"Cine crede în Fiul are viața veșnică, dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el."
Având în vedere că dintre cele două persoane menționate de tine ipotetic numai una are credință în Hristos, răspunsul este simplu și intuitiv.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
