În Vechiul Testament, Dumnezeu îi ameninţă pe cei care nu îi vor respecta poruncile cu faptul că îi va aduce în stadiul în care de foame, femeia îşi va mânca atât placenta cât şi noul-născut fără să le împartă cu soţul.
În Noul Testament însă, (evanghelia sau vestea cea bună) observăm un progres considerabil faţă de Vechiul Testament, deoarece apare vestea cea bună - tortură pentru eternitate!
De bine de rău în VT, după ce îţi mâncai copiii, puteai să mori liniştit pe când în NT ai viaţă eternă, aşa după cum aflăm din Ioan 3:16:
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
O viaţă eternă petrecută în chinuri groaznice şi cât mai variate, bineînţeles dacă nu respecţi poruncile şi nu te milogeşti în faţa lui Dumnezeu. Dacă o faci nu e nici o problemă, o să ai tot o viaţă eternă dar fericită, şi fericit vei fi închinându-te şi umilindu-te în faţa lui Dumnezeu (în caz că nu te-ai plictisit de cât te-ai umilit în timpul vieţii de pe pământ).
Lăsând gluma la o parte, dihotomia - tortură supremă versus fericire supremă - este mecanismul suprem de condiţionare a unui individ. O minte foarte meschină a stat la baza acestei invenţii teologice malefice, care opune posibilitatea câştigului total posibilităţii dezastrului total.
Bineînţeles, ai liber arbitru cu care poţi să alegi posibilitatea vieţii şi fericirii eterne. Doar dacă nu cumva vrei să iei în calcul la modul real afacerea aceea cu durerea eternă.
Foarte mult timp m-am întrebat de ce creştinii tot vin la mine cu "Pariul lui Pascal" (care este un motiv de amuzament pentru atei) până în momentul în care mi-am dat seama că este doar o reflexie a modului în care privesc ei această alegere. Odată ce aceste circuite neuronale au fost instaurate în creierul credinciosului, ele vor domina la nivel emoţional şi sentimental peste oricare altele. Ce să mai vorbim despre nivelul raţional - acela pică din start în faţa lor. De aceea le este atât de uşor să accepte şi celelate doctrine creştine iar să nege evoluţionismul este doar floare la ureche. Contează doar fericirea eternă şi frica de chinurile Iadului. Rai sau Iad, ce alegi?
Este adevărat că nu există doi creştini identici în credinţe aşa cum nu există oameni absolut identici, dar majoritatea celor care au suferit acest abuz psihic au o noţiune mai vagă sau mai bine conturată a dihotomiei, de aceea ieşirea de sub imperiul dominaţiei religiei creştine este atât de dificilă. Dificilă dar nu imposibilă.
Acum întrebarea este una ipotetică, dar dacă ar trebui să alegeți să trăiți cu Dumnezeu în iad(o să simțiți fiecare picatură de durere, in ciuda prezenţei divine) pentru o eternitate sau cu satan în rai (o să simțiți fiecare picatură de plăcere, in ciuda prezenţei ingerului căzut) pentru o eternitate ce aţi alege?

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook