Din prostie.
E singurul motiv "logic" pe care-l pot gasi.
Mai sunt unii slabi care vor sa aiba siguranta ca cineva ii protejeaza, dar se aburesc singuri.
Nu ma intereseaza ce ai pus tu in post scriptum, dar prietene, daca cu religia nu te impaci bine, macar pe la scoala mai du-te din cand in cand!
Dar nu ai scris mult deloc, ba chiar din contra, asta e doar un mic (foarte, foarte mic) rezumat.
Siii, de fapt mai bine iti puneai intrebarea la Stiinta&Filosofie, pentru ca la Conversatii, vezi si tu, nu te baga mai nimeni in seama cu astfel de postari.
Cat despre intrebarea in sine, tu pe scurt intrebi de ce oamenii inca considera ca au nevoie sa creada intr-un Zeu mistic, nu? Deoarece, pentru o pers. care n-a avut niciodata o credinta in ceea ce priveste religia, nici eu nu pot intelege.Imi pare imposibil:
„Nu pot înțelege cum un om cu suficient simț al umorului poate fi vreodată religios; doar dacă nu își închide intenționat ochii minții, ținându-i cu forța strânși. Biblia este interesantă. Conține o rafinată poezie și ceva fabule istețe. Și povestiri în care sângele băltește. Contine și ceva principii morale utile. Ca și o groază de obscenitate. Totul îngrămădit peste o mie de minicuni." - Samuel Langhorne Clemens.
Ai luat orarul gresit? Cred ca ai vrut sa chiulesti la religie si ai chiulit la romana.Cred ca e ipocrizie ca un terminat ca tine se numeste ateu.Mai documenteaza-te si, mai important, mai treci pe la scoala deoarece imi sangereaza ochii.
Credinta sau necredinta se datoreaza educatiei din copilarie, eu de pilda am fost educata ca ateu si asa voi ramane pana cand voi inchide ochii definitiv, dar cei care in copilarie au fost educati in spiritul credintei nu au cum sa isi schimbe parerea la maturitate, de aia se spune cei 7 ani de acasa, atunci se formeaza omul si pe parcurs se mai slefuieste dar anumite obiceiuri raman permanent
Iti voi povestii o intamplare de-a mea din copilarie, printr-un concurs de imprejurari am fost pusa in situatia sa botez un copil la varsta de 12 ani,si in timp ce eram in biserica cu bebelusul in brate si popa ma intreba daca cred in dz,i-am zis clar ca nu,pentru ca asta era adevarul, sa vezi cat s-a mai chinuit bietul popa sa ma determine sa cred, eu nu si nu dar la un moment dat ma dureau bratele ca eram si eu mica si bebelusul greu si sa scap de gura la popa am spus ca il cred numai sa inceteze si sa termine odata botezul, deci vezi, desi ei spun sa nu minti efectiv m-a facut sa ii mint desi nu am vrut asta
: )) Simpatică poveste.
Practic ţi-au băgat păcatul (minciunii) pe gât.
Ştiu cum e. Şi eu mai procedam aşa cu oamenii în vârstă (cu cei simpatici şi prea în lumea lor), care te bat la cap cu dumnezeul lor şi nu te lasă în pace, până nu le spui ceea ce vor să audă.
De botezuri încă nu am avut parte (şi sper nici să nu am).
CracanelTrasPrintrunInel întreabă: