Toate denominaţiunile au cel puţin 70 % din cultul "asemănărilor"! Fiecare cult creştin foloseşte excesiv funcţia de reprezentare, de "asemanare" pe care o are imaginea.
Dumnezeu NU INTERZICE ASEMĂNAREA (dovadă sunt statuile heruvimilor CERUTI DE DUMNEZEU). El interzice doar imaginea falselor zeităţi (CONCURENTE), prin care evreii părăseau amintirea lui Dumnezeu cel adevărat.
Astfel, „imagini" ale lui Hristos şi ale sfinţilor, apar în cărţi, reviste, biblii cu imagini, pliante, filme, postere, etc., iar aceste "imagini" sunt însoţite cel puţin de un "gând" de respect! Ei când le reprezintă peste tot, reprezintă idoli? Nu. Şi tot la fel, în Biserică, icoanele sunt însoţite doar de un "gând" de cinstire, respect, şi legătură cu persoana reală!
Un lucru esenţial este faptul că in Biserica sfinţilor li se acordă doar "CINSTIRE" şi nu "inchinare" (nu divinizare, acordata numai lui Dumnezeu)!
Deşi cinstirea sfinţilor sau a obiectelor de cult mai este numită uneori "închinare", aceasta nu e decât o confuzie cauzată de polisemia termenului.
O confuzie explicată prin faptul că acest termen provine din latinescul lat."inclinare" – înclinare.
Ori ştim foarte bine că NE ÎNCLINĂM în sute de moduri diferite, spre a arăta în general politeţea sau respectul, dar nu în toate aceste sute de cazuri divinizăm pe cei din faţa noastră. Astfel, nu ne divinizăm nici părinţii, nici bunicii, nici profesorii, etc…
Nimeni nu se roaga "altcuiva decat lui Dumnezeu".
Nu te rogi icoanei. Icoana este doar o FEREASTRA spre persoane cu existenta reala.
La porunca lui Dumnezeu (!) chiar deasupra Chivotului Legii şi DEASUPRA CELOR ZECE PORUNCI se aflau STATUILE (sau "chipurile cioplite") ale HERUVIMILOR.
Asta ce înseamnă? Că trebuie să renunţăm la confuzie şi să vedem că porunca a II-a a fost dată doar într-un anumit context, un context care a ţinut de O ANUMITĂ RELIGIE (poruncă dată doar evreilor!), contexte care au ţinut de UN ANUMIT timp istoric (dată acum 3800 de ani!).
UNICUL SCOP pentru care a fost data aceasta porunca a fost doar ELIMINAREA CONCURENŢEI (a falselor zeităţi păgâne care Îl concurau pe Dumnezeu), si nicidecum eliminarea obiectelor de cult, din moment ce evreii insisi aveau SUTE de obiecte de cult…
Crestinii Bisericii Ortodoxe NU "pupa moaste". Acelea sunt inchise ermetic. Este doar bucuria de a fi in preajma acelor "sfinte marturii" ale trecerii prin lume a sfintilor respectivi.
Si intr-adevar, crestinii Bisericii vorbesc cu Dumnezeu, in timp ce sectantii vorbesc cu Diavolul care i-a momit "afara" din Biserica
Eu nu stiu daca atinsul moastelor are vreun efect.Nu am fost nisioadata sa vad moaste, desi sunt crestin-ortodox pentru ca am incercat pe cat posibil sa evit gentile in cap si coatele in burta de la alea mai batrane si initiate enoriase.Chiar si la biserica daca merg prefer sa ma retrag intr-un colt sa nu mai stea toti cu ochii pe mine si sa tipe cate o femeie in varsta ca sunt o incapabila, ca nimic nu stiu, ca atunci cand vin preotul sa ma intorc spre el.Dar ma gandesc altfel. Daca esti pacatos si urasti, bati pe astia mai tineri in biserica s tipi la ei apoi te duci si pupi moastele sa iti dea ce vrei.Crezi ca merge treaba?
Care minuni? Dovezi? De unde? Praf. Cica icoanele sunt ferestre spre persoane cu existenta reala.
Adica bullshit
Ca sa raspund la intrebare, da. Merg degeaba. In alta intrebare pusa tot de @mip am raspuns. Dar mai spun de ce.
E o insulta la adresa lui Dumnezeu ca niste oameni sa spuna ca sunt crestini si sa se roage altcuiva decat lui Dumnezeu.
"Fereste-te sa faci una ca aceasta, ca si noi suntem impreuna slujitori cu tine", au spus apostolii celor care au vrut sa li se inchine. Dumnezeu a zis :" Numai Dumnezeului tau sa I te inchini, si numai lui sa-I slujesti". E chiar pacat sa te inchini mai ales unor oase. Biblia spune sa ne inchinam in duh si adevar. Nu cred ca Ioan sau alt apostol s-a inchinat la moastele apostolului Petru. Nu e nici o baza biblica pentru inchinarea la sfinti! In schimb, se spune ca doar lui Dumnezeu sa ne inchinam. Trebuie sa ne rugam doar lui Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh. Fiindca sfintii nu stau sa indeplineasca atributii date de unii dupa chef, cum ar fi aparatorul oamenilor saraci, ci se odihnesc. Apostolul Pavel inainte sa moara, a spus:" Mi-am sfarsit alergarea." De acolo din cer, unde sunt sfintii, ei nu ne ajuta. Domnul Isus a spus :"Nimeni nu vine la Tatal, decat prin Mine." Biblia spune ca "este un singur Mijlocitor intre Dumnezeu si om, Omul Isus Hristos.", la fel si "vai de omul care se increde in om". Doar oamenii fara dumnezeu se apuca si cer ajutor sfintilor. Dovada ca cinstim sfintii nu e ca le pupam oasele, ci ca le urmam exemplul celor care au umblat pe urmele Domnului(fiindca multi pacatosi sunt numiti sfinti fiindca au ridicat nu stiu cate manastiri). Este blasfemie sa spunem "Maica Domnului, mantuieste-ne pre noi".
Habar nu am de ce cred unii ca cinstirea sfintilor e sa le pupi oasele. Cinstirea sfintilor inseamna ca le urmezi exemplul. Daca nu ar fi sigilate oasele alea, unii ar fi in stare sa le si inghita, fiindca deja se dau un fel de canibali, cand spun ca Trupul Domnului si Sangele Lui ajunge in stomacul nostru, ca la Impartasanie chiar mancam din Trupul sfant, pe cand Biblia spune clar sa facem asta spre pomenirea Lui, fiindca scopul este de comemorare, nu de altceva. Sa trec la subiect, pentru unii, se intampla minuni, efect placebo, dar nu toate minunile sunt de la Dumnezeu. De ce oamenii la care le era rau in pelerinaje nu au fost dusi la moaste? Unii cred ca Dumnezeu este doar un zeu suprem, Maica Domnului zeita "mama", si apoi sfintii( care au atributii, protectorul saracilor, aparatorul sirenelor). Dar exista un Dumnezeu, al celor vii, atotputernic deci avem nevoie de sfinti doar sa le vedem exemplul, cinstirea lor tine de respect. Si noi ii respectam si iubim pe sfinti.
Sigur, mergi la un schelet sa iti implineasca dorinta. Mergi, dar nu te numi crestin. Crestinii vorbesc cu Dumnezeu nu pupa moaste