Intrebarea li se adreseaza in special crestinilor si va rog sa raspundeti cat mai sincer si cu seriozitate(chiar daca s-ar putea ca intrebarea sa vi se para stupida):
De ce inmormantarea este un eveniment trist pentru voi?
Pai simplu, orice detasare doare, te afecteaza, chiar daca stii ca celuilalt ii va fi bine si te bucuri pentru el, nu poti sa nu suferi ca nu o sa-l mai revezi o vreme, nu trebuie sa vorbim doar de moarte, sa zicem ca o cunostiinta de-a ta cu care esti apropriata pleaca in alta tara, stii din star ca ii va fi bine, sa zicem ca ea pleaca intr-un loc in care numai iei legatura cu ea (desi in secolul 21 deja e absurd), nu plangi ca nu o sa o mai revezi, sa zicem 5 ani?
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Probabil e un eveniment trist pentru popă ca'i pleaca un plătitor de cotizație la biserica (si nah, parohia cu enoriași putini primește mai puțini bani de la bugetul de stat).
Probabil din cauza asta majoritatea popilor cer un sac de bani la înmormântări, daca'i mort si e ultima plată, măcar sa plătească cum trebuie.
Părerea mea, hâc!
Răspunde
Daca stam sa analizam, in cazul in care decedatul nu a fost botezat, nu a facut nunta, nu si-a botezat copii sau nu a fost la biserica sa cotizeze la cutia milei si cu bani de lumanari, ar trebui sa existe o taxa mai mare pentru inmormantare, omul fiind deja indatorat 
Eventual datoria sa se plateasca cu dobanda.
Răspunde 
Eu pot să plâng și la o despărțire de persoanele pe care le iubesc de câteva săptămâni, îți dai seama ce înseamnă câțiva ani?
Deci egoism...si esti probabil singurul/singura care chiar a raspuns la intrebare si a facut-o din propria perspectiva, deci iti multumesc.
După logica asta poți asocia absolut orice acțiune cu egoismul. Însă eu nu i-aș spune egoism dacă mă uit mai bine la sensul cuvântului. Simțind ceva pentru cineva asta te leagă de acea persoană într-un mod bilateral. Nu am specificat că întrebarea parcă ar fi pusă de un/o psihopat/ă.
Hopaaa...opinia mea te-a lovit la...umm, religie, huh? 
Intr-adevar, pot asocia aproape orice actiune cu egoismul, mai ales eu fiind de acord cu viziunea lui Schopenhauer. Totusi am zis APROAPE, deci mai sunt exceptii. Arta este un bun exemplu, dar intram in alte alea. Revenind, nu am concluzionat ca motivul este egoismul din rautate. Omul este prin natura lui egoist, deci raspunsul tau este foarte bun. Iar daca te uiti la definitie, exact egoism este in cazul de fata. Omul ajunge unde si-a dorit sa fie, e intr-un loc mai bun, iar pe tine te doare-n glandul masculin(daca esti fata, atunci in cot...asta ca sa nu zic c*r) de fericirea lui si plangi ca nu mai e langa tine. In fine, momentan raspunsul tau ramane printre cele bune. 
Cum de ți-ai dat seama că m-ai "lovit"?
Asociind "aproape orice actiune cu egoismul" scoate relevanța de a evidenția acest fapt. Poate dai exemple de acțiuni care nu sunt egoiste și poate te uiți puțin în dex că nu degeaba am spus despre sensul cuvântului. Cred că cei care l-au dat s-au gândit și la chestia asta.
De asemenea nu am zis degeaba că este ceva bilateral, adică, dacă nu ai înțeles, este reciproc. Deci nu numai tu simți durerea acelei despărțiri. Mi se pare de bun simț oriunde, nu vorbind neapărat de moarte, să lași persoana să plece, cu zâmbetul pe buze, dacă altundeva îi e mai bine. Însă unde e bilateralul în asta?
Mulțumesc de compliment, sper să realizezi că nu ți-am spus-o din răutate sau că m-am simțit "lovit" undeva și nu cred că acum mai e nevoie să îți explic de ce.
"Eu pot să plâng și la o despărțire de persoanele pe care le iubesc de câteva săptămâni," pu$$y
Vorbind serios, daca tu bocesti dupa ce te desparti de cineva nou cunoscut, ce o sa faci cand o sa moara peste ani si ani mama ta? iti legi funia de gat?
Pentru ca asa este obiceiul in societatea noastra. Au existat, poate inca exista societati in care moartea cuiva era un prilej de bucurie.
In ce societate psihopata se bucura careva de moartea unuia? Desi in toate societatiile traditionale moartea e un ritual de trecere in alta lume, tot e privita cu o oarecare tristete moartea unei persoane.
In orice societate care are o asfel de religie si isi accepta religia? Basically, "scopul" crestinilor pe pamant este de a se intoarce in rai. Moartea, in general, presupune ca au ajuns acolo. Pe deasupra, cum oamenii in general inainte de moarte sunt si bolnavi, a mai scapat si de suferinta omul. Iar despartirea nu e definitiva pentru ca si cei ce participa la inmormantare au acelasi scop.
Parerea mea este ca societatea psihopata este mai degraba cea care sustine complet aceasta credinta si totusi se intristeaza la inmormantare.
Daca tot ai ajuns la intrebare, ar fi interesant sa raspunzi si tu la ea. Multumesc!
Eu personal nu, nu voi plange, dar asta tine de mine si de modul in care evit eu sa formez atasamente. Dar inteleg rationamentul, ba mai mult, il cunosc foart bine. Psihologic vorbind este foarte normal sa ai o stare de tristete, insa am vrut sa vad daca ar exista alte motive specifice exclusiv crestinismului.
Proof nr 1: Am discutat
Proof nr 2: "Omul este prin natura lui egoist"
Proof nr 3: "Eu personal nu, nu voi plange, dar asta tine de mine si de modul in care evit eu sa formez atasamente. "
Parcă faptul că am zis că ai semăna cu o psihopată nu mai e așa departe de adevăr...
Nu, nu exista, comportamentul acesta este unul universal in diferite culturi, nu tine atat de mult de ideea daca exista sau nu viata dupa moarte, cat de durerea despartiri.
Un psihopat nu evita atasementul, la el nu exista, un om care evita atasementul nu e psihopat, ci un om vulnerabil, care a fost ranit si vrea sa evite vreo eventuala altercatie psihologica repetata.
In mod normal raspund punctual la comentarii de genul, fie ele oricat de inutile, ca sa evidentiez pentru cei ce vor citi mai tarziu (poate nu cu foarte multa atentie) erorile celui cu care discut, dar in cazul de fata, te descurci de minune singur/a si nu ai nevoie de ajutor. Mai scrie ceva, chiar te rog
Eh, un psihopat care nu vrea să pară psihopat. Figuri de stil
Taman asta nu psihopat nu incearca sa evite legaturile emotionale, ci sa le simuleze, recomand serialul Dexter pentru o intelegere mai buna a fenomenului.
Am auzit că nu e așa captivant, că are o acțiune "înceată". De asemenea nu prea mă omor cu seriale criminaliste. Singurul ce mi-a plăcut a fost The Mentalist.
Similar cu the mentalist este serialul britanic Sherlock, acela chiar ti-l recomand.
"In ce societate psihopata se bucura careva de moartea unuia?" E psihopata o persoana care plange de bucurie cand cineva rau moare mai Sebastiane?
Pot sa-mi dau eu un pic cu parerea, desi partea cu psihopatia nu am studiat-o prea mult, nu mi se pare ca se incadreaza aici. Dar as crede totusi ca e ceva in neregula daca ajungi la emotii atat de intense la moartea cuiva care iti displace.
Ar fi anormal sa nu plangi de bucurie atunci cand crapa cineva care ti/a facut rau. Cel putin mie mi se pare asa.
Faptul că îmi exprim emoțiile nu mă face un om slab. Chiar mi-am demonstrat asta de atâtea ori. Ca să răspund la întrebarea ta, păi atunci voi boci mai mult, desigur. xD
Apropo de unde faza cu "nou cunoscut"?
Nu stiu, in general moartea a cuiva "rau" e o bucurie, pentru unii, dar nu pentru toti, sa luam moarte lui Hitler, toata planeta s-a bucurat, cu exceptia nemtiilor spalati pe creier de ideologia nazista.
Pai simplu, orice detasare doare, te afecteaza, chiar daca stii ca celuilalt ii va fi bine si te bucuri pentru el, nu poti sa nu suferi ca nu o sa-l mai revezi o vreme, nu trebuie sa vorbim doar de moarte, sa zicem ca o cunostiinta de-a ta cu care esti apropriata pleaca in alta tara, stii din star ca ii va fi bine, sa zicem ca ea pleaca intr-un loc in care numai iei legatura cu ea (desi in secolul 21 deja e absurd), nu plangi ca nu o sa o mai revezi, sa zicem 5 ani?
Am observat ca oamenii sunt tristi la inmormantari doar daca au fost apropiati de persoana decedata. Pentru ca ei stiu ca multi ani nu o s-o mai vada. Le va fi doar de ea. Daca a murit o ruda pe care ai vazut-o de doua ori in viata, nu prea ai amintiri cu ea, nu te afecteaza.
Iti multumesc pentru raspuns! Mi-as fi dorit niste explicatii din perspectiva crestina, insa, nu din perspectiva psihologica. Inmormantarea in sine este un eveniment trist in crestinism, nu e vorba doar de starea psihica a oamenilor acolo. Ba chiar se practica pe la tara(nu stiu daca este un obicei crestin sau doar un obicei) sa fie chemate niste femei care au strict rolul de a jeli persoana decedata. Poate era necesara o alta formulare pentru intrebare ca sa obtin rezultatul scontat.
Bocitoarele sunt o preluare a unor obiceuri pagane, de factura egipteana nu crestina, dar nu e ceva neobisnuit avand in vedere ca crestinismului cel putin in primele 3 secole s-a dezvoltat foarte mult in Egipt.
E retorica ma crestinilor. De ce pana mea sunteti tristi cand acea persoana a scapat de tot raul de pe lumea asta? E sus in rai pentru vecie si voi il plangeti pe pamant?
Ca sa treceti testul, trebuie sa trisati, trebuie invocat un motiv personal si egoist: Gen raposatul a plecat si a lasat un gol in viata mea personala. Cine ma mai cara pe mine de la carciuma? Trebuie exprimat cat de tare va afecteaza pe planul personal, psihologic, emotional.
Mai e timp. Inca e prima intrebare daca intra cineva la categoria religie
Nu are nimic cu religia chestia asta. Doar unii sunt tristi pentru ca se despart de cineva drag. Repet: Unii!
Pentru că suntem egoiști. Când ne moare cineva drag noi nu plângem pentru că prin moarte persoanei dragi i s-a întâmplat o nenorocire. De fapt, noi plângem pentru că am rămas singuri, am rămas fără acea persoană. Și ne plângem nouă de milă. Pentru că noi am rămas fără ele și suferim, deci tot despre noi și cum ne simțim e vorba.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
