| bismarck a întrebat:

Întrebarea mea va fi la sfârşit.

1. Există Dumnezeu, deci există şi Satana.
2. Există Rai, deci există şi Iad.
3.Creştinismul nu este o religie, ci o relaţie om-Dumnezeu.Pentru cine este doar o religie, nu înseamnă nimic.
4. Dumnezeu este bun, milostiv, îndurător, îngăduitor, iertător dar este şi drept şi pe cât de mult ne iubeşte pe noi ca oameni pe atât de mult urăşte păcatul.Ca o consecinţă, apar dezastrele naturale(la nivel general) pentru că oamenii păcătuiesc incredibil de mult.Vestea bună e că dacă unui om îi pare rău şi renunţă la acele păcate, îl iartă cu drag - şi cică nu e "bun"
5. Întrebările precum "de ce ne urâm atât de mult ca oameni dacă Dumnezeu e bun" sau "de ce suntem cea mai criminală specie, dacă Dumnezeu ne-a făcut raţionali" sau "de ce a îngăduit Dumnezeu cutremur nu-ştiu-unde".O parte din toate aceste întrebări puerile, pot avea răspuns, partea care rămâne însă, nu! Suntem oameni, deci suntem limitaţi în gândire, în vorbire, în trăire, în iubire.Toate răspunsurile le are Dumnezeu.
6.Majoritatea celor ce pun aceste întrebări au doar intenţii rele şi batjocoritoare.
7.Nici eu nu sunt de acord cu "forţarea" ca un om să adere la un anumit cult.Spune-i, dar nu-l forţa. Dacă aderă doar de gura ta, a aderat degeaba.
8.Credinţa te schimbă de aceea procentul celor ce cred într-o forţă divină superioară, care se sinucid, este infinit mai mic faţă de cei ce nu cred în nimic.Este bine să ştii că acolo sus, pe Cineva te poţi baza(şi ca să vezi, funcţionează, chiar este Cineva acolo).
9.Nu întreba un om care a trăit în puf dacă există Dumnezeu, întreabă o mamă al cărei copil a fost vindecat în mod miraculos de pe patul de moarte.Întreabă-l pe cel care e mereu senin şi fericit chiar dacă are doar o haină pe el şi care e gata să moară pentru credinţa lui(cum mulţi alţii au făcut).
10. Dacă Dumnezeu nu există, n-ai pierdut nimic.Dar dacă există, există şi o Judecată viitoare, şi ai pierdut totul.

Alte întrebări? De preferabil competente, nebatjocoritoare şi care nu ironizează. Celor din urmă nu voi răspunde.

Răspuns Câştigător
| Bot_Adi_1989 a răspuns:

Epigonul.Asculta ce iti spun eu care am trait in religia Ortodoxa, am facut liceul Greco Catolic 2 ani, am prieteni care sunt la Martorii Lui Iehova, am prieteni musulmani.Cand lumea mi-a fost mai draga,iubeam sa traiesc din plin,sa ma distrez la maxim, am fumat, am baut, m-am drogat, cand aveam cei mai multi bani, cele mai frumoase momente Dumnezeu si-a intins mana spre mine.Atunci cand El mi-a dat iertare pacatelor si m-a primit ca si pe un copil al Lui, am fost cel mai fericit.Din acea clipa tot ce facusem pana in acel moment a luat sfarsit, o schimbare radicala.De un viciu te las lasi greu mai ales de fumat, dar de 3 vicii sa te lasi dintr-o data cum crezi ca este? Prin puterea si dragostea oferita, de Dumnezeu am putut sa las totul, la doar 21 de ani cand altii inca mai fac joint-uri,trag pe nas sau rup cluburile pana dimeata...dar la ce ajuta asta? Dumnezeu exista si ne asculta in fiecare moment! Fa si tu un pas catre El,caci te va primi cu bratele deschise si viata iti va fi transformata in bine! Nu spune ca de ce acol ii asa sau dincolo ii in alt fel,cand vei fi judecat nu vei fi intrebat ca de ce au fost razboaie sau cutremure,te va intreba ce ai facut cu viata ta? Citind primele capitole, din bibile Matei, Marcu, Luca si Ioan vei intelege foarte multe, chiar daca le citesti pentru cultura ta generala, dar inainte sa le citesti spune-i Lui Dumnezeu "Da-mi intelepciune si lumina sa inteleg cartea sfanta" eu nu am priceput inainte prea multe din Biblie, dar ajutat de duhul Lui am invatat foarte multe.MA rog ca Dumnezeu prin acest mesaj sa atinge mai multe inimi si sunt dispus sa conversez cu cine are nevoie de un sfat spiritual adresa de email adi_bot_nufaru2@yahoo.com Fiti Binecuvantati de Dumnezeu!

61 răspunsuri:
Răspuns utilizator avertizat
| RAY a răspuns:

Afirmati lipsite de ratiune,logica dovezi stiintifice, afirmati nefondate
poti dovedi ca exista dumnezeu, satana, rai, iad? cine te opreste as fi bucuros daca miai putea demonstra mie ca ateu prin dovezi clare ca ai facut afirmati fondate

| bismarck explică (pentru RAY):

Tu poți dovedi că nu există? Poftim eu cred, sunt un nebun, convinge-mă că greșesc.

| Mădă0611 a răspuns:

Exista rai, exista si iad. Daca te nasteai in India si erai hindus, dar nu pacatuiai cat sa nu poti fi iertat, tot in iad ajungeai. Unde e iubirea de care zici?

Dezastrele naturale nu au treaba cu pacatele, dezinformezi, sau mai bine zis, informezi lumea gresit, de fapt sunt multi care fac asta.

Credinta te schimba, dar nu pentru ca exista cineva acolo sus care se trezeste cand incepi sa te gandesti la el, ci pentru ca asa crezi, astfel apare confortul psihic, autosugestia vindecatoare.

Cu pariul lui Pascal iti anulezi punctul 7, sau cu 7 il anulezi pe 10.

| bismarck explică (pentru Mădă0611):

În fiecare om există gândul veșniciei, dorința de a trăi veșnic.Acest gând a fost pus de Dumnezeu și totodată cunoștința exitenței Lui, fie că ești creștin, hindus, musulman. Sfârșitul și Judecata vor veni când toți oameni vor auzi de Dumnezeu, având posibilitatea să aleagă. Oamenii vor fi judecați în funcție de cât vor fi cunoscut despre Dumnezeu.

Credința are efecte benefice nu doar la nivelul psihicului cum spui tu, ci și la nivel material(și nu mă refer la ipocriții care au escrocat milioane de creștini la nivel global, iar unii poate încă o fac).

Pariul lui Pascal nu anulează nimic.Am explicat în alt răspuns pct 10.

Am pierdut șansa să descopăr și să înțeleg lumea zici? Dar la ce te referi? Nu am văzut lumea din perspectiva bețivului? Nu am văzut lumea celor ce se droghează din perspectiva interioară? Sau ce să înțeleg cu privire la lume?

Liniște? Eu nu văd liniște în lume prietene.Toți caută liniște dar nimeni nu mai are un suflet liniștit.Toți vor pace, dar e numai ură iar pe alocurea război. Măcar e bine că toți luptă pentru pace.Lumea de care spui tu Mădă0611 nu există, și ea nu are ce-mi oferi mie.

| Mădă0611 a răspuns (pentru bismarck):

E lumea lui dumnezeu, in care majoritatea e crestina, urmata de musulmani, ar trebui sa fie liniste, dar tocmai de asta nu e, pentru ca acesti oameni povestesc despre diavol, care desi e inexistent, in mintile unora exista, si ei tulbura mintile altora. Daca nu intelegi ca el nu exista, ai pierdut tot, liniste, cunoastere. Cum poti sa intelegi ca vremea e rece din cauza dioxidului de carbon care incalzeste atmosfera/incalzirea globala, daca pui totul pe seama rautatii oamenilor si pedepsirea lor? Cum poti sa intelegi de ce un om actioneaza intr-un fel daca tu nu stii ca are instincte, nu diavol in el?

"Nivelul material" are legatura cu psihicul unde credinta e ca vaselina.
Le-am luat pe sarite ca voiam sa raspund scurt. "Lumea de care spui tu Mădă0611 nu există, și ea nu are ce-mi oferi mie." asa explici de ce crezi atat in dumnezeu. Kant zicea ca ratiunea nu poate accepta ca binele absolut nu exista, adica fericire si virtute, asa ca a inventat un loc unde exista, raiul, si o fiinta care ti-l ofera, dumnezeu.

| bismarck explică (pentru Mădă0611):

E lumea lui Dumnezeu pervertită de păcatul diavolului, căruia momentan îi permite şi îi va mai permite o vreme.Dar în lumea asta nu e "majoritatea creştină".E o majoritate creştină în acte, în adevăr, dar în realitate prin viaţa lor nu au nici o tangenţă cu creştinismul. Oficial pot să declar că sunt musulman la următorul recensământ, faptele mele vor vorbi şi nu actele.

Aşa e şi cu această majoritate de care vorbeşti tu. Oficial e de toate, dar realitatea e alta.Din această majoritate mai scade vreo 90% vedem apoi câţi creştini autentici sunt la nivel mondial.Cu privire la Diavol, dacă te face să crezi că el nu există, cea mai mare parte a bătăliei a câştigat-o deja.

Să nu exagerăm, eu am vorbit de dezastrele naturale, nicidecum de schimbarea vremii.

Revenind la "pace şi linişte" ai spus că "tocmai de asta nu e", deci nu este.Mai este ceva ce-mi poate oferi lumea? De tehnologie mă folosesc bucuros, îmi face viaţa mai uşoară. Altceva?

Kant, Nietzsche multe au spus ei, multe or fi adevărate şi multe nu.Tu crezi ce zice Kant, eu cred ce zice Dumnezeu.

| Mădă0611 a răspuns (pentru bismarck):

Tu crezi ce zic oamenii ca a zis dumnezeu, si oamenii au zis ce au vrut.

Pai schimbarea vremii aduce dezastre naturale. Daca era dupa dumnezeu, de ce doar in anumite zone se produc tsunami, ca doar pacatosi exista peste tot?
Lumea iti poate oferi pace si liniste, daca o intelegi, dar religia te opreste sa faci asta, e ca un producator care pentru a-si vinde produsul il denigreaza pe cel al concurentei, iar tu esti atat de hipnotizat de ce spune primul ca il vezi pe al 2-lea cum iti spune el.

| bismarck explică (pentru Mădă0611):

Dacă ai fi citit Biblia ai fi uimit de unitatea ei.Au mai fost scrise cărţi, dar niciuna de 40 de autori pe parcursul a 1600 de ani şi totuşi pare că a fost scrisă doar de unul singur.Şi aşa este, oamenii au primit inspiraţia să o scrie, iar autorul este de fapt Dumnezeu.A supravieţuit milenii deşi mulţi împăraţi şi lideri politici au căutat să o distrugă.

Păcătoşi sunt peste tot, iar oamenii sunt loviţi în diverse moduri. Unii prin dezastre naturale, alţii prin accidente rutiere, alţii prin boli şi câte şi mai câte moduri de a muri.
Dumnezeu(nu religia) îţi OFERĂ(nu "poate oferi") pace şi linişte iar lumea te opreşte să faci asta.Lumea te indeamnă să te implici în ea, în marile ei probleme şi tu o faci din plin.Şi te implici şi analizezi şi te informezi şi cauţi soluţii şi... nu le găseşti.Şi apoi postezi pe TPU despre pace şi linişte, noţiuni cu totul străine pentru tine şi pentru "lumea" despre care vorbeşti tu.Nu ştiu care e cel hipnotizat, dar un lucru ştiu: Dumnezeu există!
Următorul răspuns ar fi oke dacă ar fi o întrebare, pentru că altfel continuăm la nesfârşit.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

1. Nu neaparat. Vezi versiunea "originala". In versiunea originala, satana este foarte diferit de personajul portretizat in crestinism. Deci daca e sa vorbesti de acel personaj negativ din crestinism, in versiunea originala nu exista.

In plus de asta, pot spune altceva : exista Odin deci exista si Loki. Afirmatia asta e la fel de valida ca a ta.

2 - Vezi raspunsul de la 1 + "exista Valhalla deci exista si Folkvangr". Si in cazul acesta, afirmatia mea este la fel de valida precum a ta.

3 - Bullshit. La fel pot spune despre toate religiile. Ia fi atent : hinduismul nu este o religie este o relatie om-zeu.

4 - Bai culmea, un zeu atotputernic si atotstiutor nu a stiut si nu a putut impiedica oamenii sa pacatuiasca. Cica totul se intampla dupa voia zeului crestin. Deci mai pe scurt, acea cadere a fost planificata. Asa a fos voia zeului. De ce nu i-a dat afara doar pe cei doi si sa lase restul oamenilor in rai? De ce sa pedepsesti Toti oamenii pentru ce au facut niste unii? Tie iti convine sa faci inchisoare pentru ca strabunicul tau a furat un mar? Ti se pare corect? Sigur ca nu. Deci nu da vina pe oameni pentru incompetenta zeului. Cand afirmi ca oamenii sunt vinovati de x si y, adu-ti aminte de atributele pe care le acorzi zeului tau.

5 - "Toate răspunsurile le are dumnezeu"... asta-i raspunsul dat de o persoana care a incetat sa caute.

6 - Facepalm.

7 - Bravo.

8 - Asta cu sinucisul nu tine de religie. Daca esti slab, esti slab. Daca simti ca ai terminat, ai terminat. Cat despre faza cu "cineva acolo", la fel, tine doar de persoanele slabe care au nevoie de acel cineva. Si vezi ca ai uitat ca in lume exista mai multe religii si multi zei. Nu-mi baga idiotenia cu "zeul meu e acelasi pentru toti". Contrazicerile si diferentele din religii fac acea afirmatie sa fie incorecta.

9 - Bullshit. Cat despre cei care au murit pentru credinta, cum ramane cu cei care au murit pentru celelalte religii? Dar cel mai important, cum ramane cu cei care au murit din cauza crestinismului? Sa nu cumva sa ai tupeul sa dai vina pe oameni. Acele crime au fost comise la ordinul zeului tau. Sa nu mai zic ca in biblie apar clar ordinee date de zeul tau personal si crime comise chiar de el. Deci cum ramane cu cei ucisi din cauza crestinismului?

10 - Daca Odin nu exista, nu ai pierdut nimic. Intelegi unde bat? Daca Shiva nu exista, nu ai pierdut nimic. Intelegi? Ma indoiesc.

| bismarck explică (pentru anonim_4396):

1.Versiunea originală... Care e sursa versiunii tale "originale"?
2.Mă repet, tu cred ce spun, tu spui doar să-mi arăți că poți scrie o afirmație asemănătoare.Irelevant.
3.Dacă-mi citezi din cărțile hinduse că zeul lor își consideră discipolii prieteni și fii, poate te-aș crede.
4.Calmează-te! Ca să vezi, a știut dar i-a dat posibilitatea să aleagă, știa că va greși și că nu va asculta de singura poruncă dată în Eden așa că a alcătuit un plan(Planul Mântuirii, dă-i pe google).Pe românește, știa că va fi o problema, așa că înainte să apară problema a venit și cu soluția.

5. Ăsta-i răspunsul unui om care trăiește în dependență de Dumnezeu și-L acceptă.
6.Mai dă-ți una!
8.Nu-ți bag idioțenia aia, ceilalți zei nu există. Sunt doar bucăți de lemn și metal create de alți oameni.
9. Câți au murit pentru celelalt religii?
10.Check 2.

| wtxwhdxifdjebdd a răspuns:

Sunt convins ca Dumnezeu exista, nu am citit Biblia in intregime, dar stiu ca Vechiul Testament il intruchipeaza pe Satan si indeamna la crime.Gresesc?

Răspuns utilizator avertizat
| Almássy a răspuns:

Na si te-am contrazis eu?

Răspuns utilizator avertizat
Răspuns utilizator avertizat
| Epigonul a răspuns:

Referitor la punctul 5, scuza-mi indignarea,la multe persoane am auzit acest lucru si mi se pare total absurd sa ne multumim cu "suntem limitati in gandire".Pe scurt, Dumnezeu ne-a facut prosti sa-nteleg? De ce trebuie sa existe o limita in gandire? De unde stim noi ca asta e limita noastra? Daca totul este o mare conspiratie, iar noi pur si simplu neavand ce dovedi, o dam pe partea "ca suntem limitati"? Cum adica limitati? Poate ceea ce numesc unii limita, este de fapt rezultatul faptului in sine.Parca in viata nu trebuia sa ne dam batuti indiferent de greutatile care apar, atunci in acest caz, de ce spunem "aa pai noi suntem limitati" si brusc renuntam la tot.Ai precizat ca o parte din acele intrebari isi gasesc un raspuns, eu am stat, am rumegat mult asupra acestor intrebari si nu am gasit niciun raspuns, poate reusesti sa ma luminezi si nu o spun la modul ironic, chiar as dori acest lucru.Cum explici cutremurele din Japonia,unde au murit atatia oameni? Dar tsunami-ul din Thailanda? Cum explici saracia din Africa? Dar razboiul continuu din Irak? De ce atata varsare de sange? De ce atata durere? Pentru ce? Toate astea sunt lasate de Dumnezeu pentru a ne trezi la realitate si pentru a ne da o lectie? Sau care este motivul? De ce exista atat de multa ura intre oameni si atat de multa nedreptate? Probabil vei spune ca exista de asemenea dreptate si pace,da,poate exista, dar in masura pera mica pentru a echivala raul. Observ oameni buni, oameni "cu suflet" cum s-ar spune, care muncesc cinstit in cele mai oribile conditii, trag pentru ale lor familii ca niste caini si singurul rezultat...este cel mai putin satisfacator.De aceea aleg sa nu imi pese cat de putin despre ceea ce unii numesc religie/credinta/Dumnezeu,poate consideri afirmatiile mele ca fiind unele puerile sau infantile,cum ai spus mai sus,dar eu asa gandesc. Poate a existat un Dumnezeu si poate inca exista,dar daca este cu adevarat acolo,nu cred ca mai are nici o legatura cu lumea noastra, ne-a creat, ne-a dat samanta si a spus "ba baieti, de aici va descurcati, eu ma retrag".Cam asa vad eu situatia.

| bismarck explică (pentru Epigonul):

Ho, ho, ho(nu ca la boi, ci ca Moşul).

Deci lucrurile din jur te fac pe tine să crezi că Dumnezeu există undeva într-un colţ al galaxiei, ne-a creat dar nu-i mai pasă."Gata mă, sunteţi pe cont propriu" Ei, nu este aşa.

Aparent pentru problemele ce le-au enumerat vinovat ar fi Dumnezeu.Dar evident, există şi Diabolos(adversarul lui Dumnezeu) care perverteşte tot ce face Dumnezeu.El are un timp în care îi sunt permise multe lucruri şi va veni un timp în care îi vor fi permise şi mai multe.Însă ce vină are Dumnezeu că o oarecare ţară africană este condusă de un dictator care îşi urmăreşte propriile interese, omoară tot ce-i stă împotrivă şi în mândria lui se crede buricul pământului nepăsându-i de populaţie şi el fiind cauza proastei dezvoltări economice sau a lipsei economiei. Uite un alt exemplu:liderul suprem al Koreei de Nord. Populaţia moare de foame şi el face arme nucleare şi se pune în gură cu ONU.E vinovat Dumnezeu aici? Avem liberul arbitru, libertatea de a alege dacă facem binele sau răul, dacă urâm sau iubim, dacă suntem altruişti sau egoişti.Cei din jur ne pot influenţa, dar noi alegem.Cât despre cutremurul din Japonia... Japonia nu este o ţară creştină şi acolo sunt o serie de practici care au atins o limită şi practic L-au forţat pe Dumnezeu să ia o astfel de măsură. Trebuie să le ştiu eu? Sau în Haiti, vodoo-ul e în floare, ori evident Dumnezeu urăşte asta.De ce oare a venit acel cutremur peste ei? Şi cine ştie ce va mai urma peste State, Europa... Dumnezeu ştie. Însă mie nu mi-e frică iar cutremurile reprezintă ultima mea grijă.

Cu privire la cei drepţi, aparenţele pot înşela.Am avut o profesoară care la îcneput a spus aşa:"la mine nu contează că eşti bogat că eşti sărac, deştept, prost, mic, mare, ţigan român.Toţi sunt egali pentru mine." Am fost atât de indignat de nedreptatea ce o făcea la un moment dat încât am părăsit sala de clasă. Poate unii sunt drepţi şi nu reuşesc, sunt cinstiţi şi corecţi, iar alţii nu şi au mult mai mult. Însă prosperitatea materială nu înseamnă totul şi chiar şi aşa, roata se învârte şi trece pe la fiecare. Dumnezeu vede tot, şi chiar dacă permite multe lucruri, deţine controlul.

| bismarck explică (pentru bismarck):

Şi am uitat cu privire la faptul că suntem limitaţi.
-limitaţi în gândire.Adică avem o limită, sunt lucruri la care "mintea omului nu s-a ridicat încă".Nu înseamnă că suntem proşti. Însă dacă ar fi să o luăm şi aşa, unii sunt mai deştepţi, alţii mai puţin deştepţi.Pentru unii limita e mai mică, pentru alţii mai mare, dar toţi avem una.

| Epigonul a răspuns (pentru bismarck):

Interesant ceea ce spui, ai un bagaj de cunostinte pe care sa te bazezi si sincer daca ar fi sa o tinem numai in contradictoriu probabil nu vom ajunge nicaieri, tu ai argumentele tale, eu le am pe ale mele.Eu nu am citit biblia spre deosebire de tine presupun si nici alte carti religioase, tot ceea ce am, sunt documentare vizionate, articole de pe internet citite si propriile cuvinte, ca sa fac si o rimalaughing in rest sunt 0 asa ca nu ma contrazic. Sper din toata fiinta mea totusi, ca sa ma insel si tu sa ai dreptate, vreau sa cred ca ai dreptate, dar nu pot, pur si simplu nu reusesc.O seara buna!

| bismarck explică (pentru Epigonul):

Roagă-te, dar fără cărți de rugăciuni ale altor oameni.Rugăciune personale nu ale vreunui sfânt.O zi frumoasă.

| Bot_Adi_1989 a răspuns (pentru Epigonul):

Epigonul.Asculta ce iti spun eu care am trait in religia Ortodoxa, am facut liceul Greco Catolic 2 ani, am prieteni care sunt la Martorii Lui Iehova, am prieteni musulmani.Cand lumea mi-a fost mai draga,iubeam sa traiesc din plin,sa ma distrez la maxim, am fumat, am baut, m-am drogat, cand aveam cei mai multi bani, cele mai frumoase momente Dumnezeu si-a intins mana spre mine.Atunci cand El mi-a dat iertare pacatelor si m-a primit ca si pe un copil al Lui, am fost cel mai fericit.Din acea clipa tot ce facusem pana in acel moment a luat sfarsit, o schimbare radicala.De un viciu te las lasi greu mai ales de fumat, dar de 3 vicii sa te lasi dintr-o data cum crezi ca este? Prin puterea si dragostea oferita, de Dumnezeu am putut sa las totul, la doar 21 de ani cand altii inca mai fac joint-uri,trag pe nas sau rup cluburile pana dimeata...dar la ce ajuta asta? Dumnezeu exista si ne asculta in fiecare moment! Fa si tu un pas catre El,caci te va primi cu bratele deschise si viata iti va fi transformata in bine! Nu spune ca de ce acol ii asa sau dincolo ii in alt fel,cand vei fi judecat nu vei fi intrebat ca de ce au fost razboaie sau cutremure,te va intreba ce ai facut cu viata ta? Citind primele capitole, din bibile Matei, Marcu, Luca si Ioan vei intelege foarte multe, chiar daca le citesti pentru cultura ta generala, dar inainte sa le citesti spune-i Lui Dumnezeu "Da-mi intelepciune si lumina sa inteleg cartea sfanta" eu nu am priceput inainte prea multe din Biblie, dar ajutat de duhul Lui am invatat foarte multe.MA rog ca Dumnezeu prin acest mesaj sa atinge mai multe inimi si sunt dispus sa conversez cu cine are nevoie de un sfat spiritual adresa de email adi_bot_nufaru2@yahoo.com Fiti Binecuvantati de Dumnezeu!

| Papillon09 a răspuns:

Ai mare dreptate in ceea ce ai spus, si eu cred la fel. Tind sa cred ca exista raspunsuri pentru toate intrebarile, dar toate la timpul lor, inca nu am descoperit totul, insa nici nu cred ca o vom face vreodata. Dar cat depinde de capacitatea nostra de gandire, cred ca este bine sa cercetam si sa gasim raspunsuri valide si rationale pentru dileme de genul asta.winking Felicitari.happy