Isus a fost tamplar, Petru si fratii si verisorii lui au fost pescari, Pavel facea corturi. Multi din discipolii lor au fost mestesugari, altii au fost sclavi, altii au fost stapani de sclavi. Unii (stapani) i-au eliberat pe sclavii lor, altii s-au comportat cu ei de parca au fost membrii aceleiasi familii.
Boschetari mai, boschetari?
Dreptate ai cu ce zici in partea a doua, si Biblia zice ceva de acest tip de comportament. Printre altele, cine vrea sa fie mai mare in imparatia cereasca, sa fie mai mic si mai umil in aceasta viata.
Avem exemple bune si printre preotii ortodocsi, si printre altii, oameni care s-au sfintit prin lucrarile lor.
Nu era chiar boschetar, era mai degraba ceea ce am putea numi "taietor de frunza la caini". Dar unul talentat la activitatea asta.
Pai trebuia cineva sa-i controleze pe saraci, nu? Si cine altcineva era mai potrivit sa-i controleze, decat cei care sa le spuna: "Saracii vor ajunge in imparatia cerurilor".
Vei putea spune aceste lucruri inaintea Lui?
El prin care toate s-au facut?
Da, de ce nu? Sa inteleg ca daca o sa-i spun lui Isus ca era boschetar il va supara acest adevar, se va indigna, va plange si o sa ma alunge in flacarile iadului?
Doamne fereste!
Ai spus o prostie mai mare decat tine.cine ti-a spus tie de "meseria" aceasta a lui Iisus clarifica-ti gandurile citind nu intreband, dar sa incerc sa clarific daca pot lucrurile, preotii au devenit asa pentru ca lumea in care sunt ei preoti la Biserica ia invatat sa vina pentru orice sarbatoare sa le dea de la 100 de lei in sus normal ca omul cand vede 5 lei parca i-ai dat din buzunarul lui.E mentalitatea lor ca cica ne invata pe noi cand de fapt ei isi vad de pacatele altora.E foarte urat ceea ce a devenit religia in ziua de azi, dar nu Biserica nici preotul nici nimeni nu te obliga sa fii ceea ce nu vrei esti tu pentru tine nu tu pentru altii.Succes la descoperire.
Cand am spus ca era boschetar m-am referit ca nu avea casa si dormea pe unde apuca, credeam ca se intelege si nu trebuie sa dau explicatii suplimentare...
Preotii isi merita fiecare casa si fiecare masina de lux, arta de a insela necesita munca si ei muncesc cu mintea copilului inca din frageda pruncie, deci ei doar culeg roadele muncii lor, mi se pare "normal", dar nu mi se pare normal sa fie atat de diferiti de fondatorul religiei lor.
frato întreabă: