John Powell, un profesor de teologie de la Universitatea Loyola din Chicago, a povestit despre experienta pe care a avut-o unul dintre studentii lui, care a trebuit sa fregventeze cursurile pe care el le preda. Dupa interesul manifestat, era evident faptul ca Tommy, n-ar fi vrut sa studieze teologia: A trebuit insa sa participe la aceste cursuri pentru ca erau obligatorii.
In ultima ora de curs, acest student a avut o intrebare pe care i-a adresat-o profesorului Powell : „ Domnule profesor; a intrebat studentul : „Credeti ca voi reusi vreodata sa-l gasesc pe Dumnezeu „? Profesorul Powel si-a dat seama imediat ca aceasta nu-i numai o intrebare cinica, ci expresia unei impotriviri launtrice si a unei convingeri atee. De aceea, dupa ce s-a gindit putin i-a raspuns : „ Nu cred ca tu il vei gasi vreodata pe Dumnezeu, dar ceea ce cred si stiu cu siguranta este ca Dumnezeu te va gasi pe tine „!
Dupa acest raspuns, Tommy a parasit clasa fara sa mai rosteasca vreun cuvint. Dupa acea ultima ora de curs, cei doi nu s-au mai intilnit multi ani de zile. Intr-o zi insa, cineva a batut la usa cabinetului profesorului si cind usa s-a deschis, cel ce a pasit inauntru era Tommy.
Acum arata intr-o situatie jalnica; pe chipul sau se putea citi urmele unei dureri profunde. El a venit sa spuna profesorului Powell ca sufera de o boala incurabila, iar acum este in faza terminala. Am batut la usa cerului de multe ori; spunea Tommy, dar n-am primit nici un raspuns.
N-am primit raspunsul, a recunoscut el, pentru ca eram intr-un mare conflict cu tatal meu pe care nu voiam sa-l mai intilnesc vreodata. Intr-o zi in care mi-am data seama ca boala mea se agraveaza, mi-am zis ca n-as vrea sa mor inainte ca sa ma impac cu tatal meu. Am mers s-l caut si cind am ajuns acasa, l-am gasit citind ziarul. In acele momente nu stiam ce sa-i spun si cu ce sa incep o conversatie intrerupta de atita vreme. De aceea tot ce am reusit sa spun a fost : „Tata te iubesc; si asta-i tot „! Am venit acasa ca sa sa-ti spun asta.
In acele momente, ziarul a fost aruncat pe dusumea, iar tatal meu a facut un lucru pe care nu l-am vazut niciodata facindu-l : „S-a ridicat de pe scaun, a inceput sa plinga si m-a imbratisat"!
In ziua cind m-am intors la tatal meu, Dumnezeu era acolo si ma astepta. El a fost martor al acelor momente ale reintilnirii. Nu mi-a raspuns la multe strigate prin care l-am cautat, dar a fost linga mine cind mi-a fost cel mai greu. Ce este cel mai important este ca in acele momente El m-a gasit!
Ce parere aveti?
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
Trebuie să ii dau dreptate lui doctorandus.
Foarte induioșătoare povestea, insă relativismul și subiectivismul trăirilor lui Tommy fac ca ea să nu poată fi mai mult de atât.
Nu afirm totuși că e imposibil ca cineva să ajungă vredodată să experimenteze același sort de sentimente, de nivel de spiritualitate, insă acest lucru rămâne in totalitate la latitudinea fiecărui individ.
Povestea poate fi in același timp și o sursă de speranță pentru cei care se află in momente de confruntare crâncenă cu vicisitudinile vieții, alinându-i cu speranța că Dumnezeu e totuși alături cu ei, in pofida suferinței, și că totul se intâmplă cu un scop.
Oricat ai incerca sa ii explici unui orb cum arata o floare el nu o va percepe, pentru el nu exista, asta referitor la ateii care nu vor sub nici o forma sa il vada pe Dumnezeu orcate semne ar primi. Povestioara are mult talc si seamana cu povestea fiului ratacitor.
Sunt mai convins de existenta lui Dumnezeu decat de existenta ta. vrei dovezi stiintifice. ai uitat cati au incercat sa demigreze Scriptura si nu au reusit pentru "pietrele vorbesc". Descoperirile arheologice, marturiile istorice, tot ceea ce te inconjoara "declara" ce Dumenzeu exista!
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
