"Los problemas humanos no son ni exactamente definibles, ni remotamente solubles. El que espera que el cristianismo los resuelva dejó de ser cristiano." - Nicolás Gómez Dávila
(Probleme omenești nu pot fi nici definite exact, nici rezolvate concret. Cel ce speră că creștinismul i le va rezolva pe ale sale a încetat a mai fi creștin.)
De ce au unii senzația că Dumnezeu nu numai că-ți dă, dar îți mai bagă și în traistă; iar dacă n-ai traistă, se duce să-ți cumpere?
Pentru că foarte mulți oameni din păcate îl văd până și pe Dumnezeul creștin dintr-o perspectiva paganeasca. În paganismul antic omul voia ceva de la zei. Rolul asta il avea si ritualul. Zeul vrea ceva de la tine si tu vrei ceva de la zeu. Erau si zei diferiti in functie de ce voiai. Paganismul a fost în chintesenta o religie utilitară. Dumnezeul creștin e total diferit de asta. Și de asta e important sa nu-i vedem pe oameni ca pe niste instrumente cu care sa ne atingem scopurile egoiste, pentru ca ajungem sa-l vedem asa si pe Dumnezeu Insusi.
Răspunde"e important sa nu-i vedem pe oameni ca pe niste instrumente cu care sa ne atingem scopurile egoiste" - bună asta!
Răspunde
Să știi că foarte perspicace observație ai făcut. Mi-este greu uneori, având o perspectivă creștină asupra divinitității ca presupunând automat bunătate și perfecțiune, dar anticii aveau o viziune complet diferită legată de zei. Gândește-te la acea răsturnare în moralitate pe care a adus-o creștinismul, între "good/bad" și "good/evil" (nu știu exact cum aș putea traduce termenii ca să redea aceeași idee).
Iubesc introducerea lui Andrei Cornea la "Philebos" de Platon, fiindcă explică exact ceea ce vreau să zic și eu, deși mult mai măiestruos decât am eu timp și putință. Grecii, prin "arete", înțelegeau orice extraordinar, orice iese cumva din tipar, fiindcă ei vedeau acolo intervenția unui zeu, ceva divin. N-avea legătură cu moralitatea cum o vedem noi, ci cu conceptul de excelență. Când eram mic, mi se părea ciudat că exista un zeu patron al hoților, de exemplu; de ce ar patrona un zeu ceva "rău"? În realitate orice exces avea un patron.
Citeam dimineața asta o poezie de Schiller, "Der Ring des Polykrates", și m-am întâlnit cu versul acesta: Mir grauet vor der Götter Neide (Mă înspăimântă gelozia zeilor). Și, într-adevăr, asta e întreaga idee a poemului: Polycrate era noroc acum, însă mai târziu roata se va întoarce și va întâlni un sfârșit tragic, dupâ cum poate știi. De ce? Din cauza geloziei zeilor. Însă ce fel de zeitate ar fi suficient de vanitoasă spre a-și dori slava deșartă a unui biet muritor, tiranul unei insule?
Însă zeii nu erau perfecți, după cum am spus - aveau și eu nevoie de oameni ca oamenii de ei; noi le dădeam jertfă, încercând astfel a raționaliza haosul cosmosului și a da sistematiza violența naturii într-un ritual religios, iar zeii ne serveau în schimb, prin forțele pe care le reprezentau (apă, vânt, foc). Era un adevărat contract, ce menținea ierarhia în loc.
Ordonare:
După relevanţă
Răspunde
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
