Oamenii se pot ajuta între ei și din proprie voință fără Dumnezeu. Că și dacă nu ar face-o ar fi văzuți ca oameni răi, egoiști.
Dar găsim în Biblie un paragraf care sună astfel:
"Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?"
Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege." (Matei.7:22,23)
Noi trebuie să facem binele. Dar dacă vrem să intrăm pe porțile Împărăției Cerurilor, atunci trebuie să facem binele ca și cum l-am face pentru Dumnezeu. Dacă nu cunoaștem pe Dumnezeu nici nu vom avea parte de răsplata celor mântuiți.
Mi-aș dori mult ca să nu mai fi împotrivitor lui Dumnezeu. Se poate să trăim și altfel. Dacă trăim împăcați cu oamenii ne simțim bine. Cu cât mai mult putem să trăim împăcați cu Dumnezeu, și ne vom simți și mai bine.
Eu cand ajut pe cineva nu ma gandesc in prim plan (mai exact, deloc) la Dumnezeu sau la o eventuala recompensa venita din partea lui survenita ca urmare a altruismului.
Pur si simplu ma simt bine si foarte satisfacut sa vad ca am putut fi de ajutor cuiva (chiar daca efectul se intoarce inversat si inzecit cand acele persoane nu apreciaza ajutorul respectiv...) si ma simt prost, ma iau sentimentele de vinovatie daca stiu ca am putut fi de ajutor cuiva, dar nu am facut-o.
Cati oameni ti se pare ca ajuta doar din interesul rasplatii divine? Personal, anticipez un numar nu foarte mare.
kaynmaincallme întreabă: