Mă simt depresiv, aș vrea să mă sinucid. Învăț de 4 ani la chitară și de abia stăpânesc notele, dar nu reușesc bare-ul.Lumea se uită cu dispreț la mine,ai mei mereu se ceartă și mă ceartă. Urăsc viața! Nu vreau decât să mă sinucid,dar nu vreau în iad, cu toate că mă împotrivesc zeului.Aș vrea să renunț la chitară, dar nu vreau să-mi fie rușine. Cu socializarea, simțul, familia, viața stau foarte prost. Este bună sinuciderea?

E foarte bună, dacă te ții de ea. Am cunoscut un tip, cam bețiv, e drept, de 60 de ani, care de la 20 de ani, tot încerca să se sinucidă. Și câte nu a făcut! A încercat și cu femei, și toate alea, dar degeaba! Așa că zic să încerci și tu. Cu femei.

Da da... hai sa ne sinucidem toti pentru ca... mi-a picat pixul jos, oh nu. Ce naiba ma. Ce barbat esti tu? Nu iti iese ceva, iti merge rau si renunti? Renunta daca atat te duce capul. Ai primit o viata, fie ca ai vrut fie ca nu. Nu iti place ca suferi din cauza acestor lucruri? Renunta la ele si gata. Nu sta nici naiba sa isi aminteasca ca tu te-ai lasat de chitara sau de ce mai zici tu acolo legat de rusine. Au alte lucruri mai importante de facut cu vietile lor.

Si pune mana si citeste mai mult, dezvolta-te personal. "Este buna sinuciderea"? Ce intrebare este asta? Nu are nici un sens. Este buna daca ai o avere incredibil de mare si dupa moarte ii lasi totul unui copil care te uraste.

De exemplu, alte persoane au incercat sa se sinucida, nu au reusit si au ajuns cu probleme grave pe viata (ex: paralizie). Poti incerca sa te rogi la Dumnezeu sa te ajute sau sa vorbesti cu parintii tai despre aceste probleme care le ai pe suflet. Sinuciderea nu este o solutie!

În general, manifestările de "nelinişte", de "dezorientare", creeaza stări de vulnerabile.
Indiferent de originea lor insa, trebuie să vezi în ele şi ocazia unei alte "aşezări" a "lucrurilor" esenţiale din viaţă, a priorităţilor, a valorilor, modul în care te raportezi la ceilalţi, modul în care te raportezi la Dumnezeu, aşteptările pe care le ai de la tine...
Într-o astfel de situaţie de lipsire de sens sau de dificultati este esenţial să cauţi sprijin moral. Nu sta aşa. Nu trebuie să îngădui nici o şansă pentru vreun gând al sinuciderii, nici în fanteziile şi nici în glumele tale.

Trebuie să fugi de un astfel de „început" de gândire, ca de sinuciderea însăşi, pentru că fiecare „început" de gând este ca o „toartă" pentru stări de mai târziu.

Stările de depresie sunt inevitabile în viaţa oricărui om, dar ele se primesc cu maturitate, demnitate, curaj şi înţelepciune (fiecare astfel de stare vrea să ne avertizeze şi să ne repare lipsuri)!

Este vital să ceri şi sfatul unui duhovnic, al unui preot cu experienţă, de exemplu, dar într-un moment liniştit în care să aibă timp să-ţi asculte şi să-ţi înţeleagă bine dificultăţile cu care te confrunti.

Şi trebuie să te mulţumeşti cu paşii mici dar siguri şi definitivi, ai aflării răspunsurilor, la întrebări esenţiale ale vieţii...

Sinuciderea nu e buna deloc.
Dacă nu îți place să cânți la chitara nu o mai face, fa al altceva
Mergi la un pisholog

Când o să îți refaci relația cu Dumnezeu nu vei mai avea astfel de gânduri negre.

și eu am cântat la pian 4-5 ani și am renunțat
voiam să fiu să cântăreață dar mi-am dat seama că nu mi-ar ieși
părinții mei vor să am ditai notele la școală
vjața asta
murim amândoi

Si eu am ganduri din astea, foaret des, dar vreau sa traiesc. Asta e motto-ul meu, I want to live my life. Nu cred in dumnezei si toate astea, nu ai ajunge in niciun iad, dar nu te mai gandi la sinucidere.

Eu fiind ateu printre jumi nihilist și juma hedonist, îți pot spune că am trecut și eu prin exact aceeași fază ca și tine.
Îți spun 100% sigur că nu ai niciun motiv real ca să te sinucizi. De ce spun asta?
Deoarece există oameni reali cu lipsuri chiar foarte mari. Mulți nu au o mână sau ambele, alții nu au un picior sau ambele, alții sunt orbi, surzi, muți, cu boli mintale, cu boli cronice grave, alții mor de foame, sete, lipsă de adăpost, ură rasială sau religioasă și așa mai departe.
Dacă nu te încadrezi într-o categorie sau mai multe de mai sus, atunci îmi pare rău să-ți spun dar mai reflectă puțin la viața ta.
Te ceartă părinții? Întreabă-i de ce fac asta și ce poți face ca să se rezolve.
Lumea se uită cu dispreț?
Trăiești în România, cred că nu e nevoie să-ți reamintesc asta.