Mai exista persoane ateiste aici?
Daca da, atunci spuneti cum ati devenit asa

Nu "devii" ateu. Ateu te nasti, e starea naturala. Poti deveni credincios influentat de familie, anturaj, dorinte fanteziste, etc.

Mi-au placut foarte mult documentarele care explica prin dovezi cum e cu natura si cu universul din jurul nostru, la inceput tin minte ca vedeam multe documentare pe discovery science si m-au facut sa fiu tot mai curios sa imi tot pun intrebari noi, nu vad sensul de a exista fara sa te intrebi zilnic ceva nou fara sa inveti mereu ceva nou, apoi am studiat psihologia umana si gandirea emotionala a omlui, am cam aflat de ce cred multi oamenii intr-un dumnezeu, isi recomand si tie sa isi pui mereu intrebari noi si sa fi curios de orice aspect, oamenii mereu dau raspunsuri magice lucurilor care nu le stiu sau nu le inteleg e mult mai usor sa spui ca dumnezeu da ploaie decat sa intelegi fenomenul natural care se petrece si cum multi oamenii se complac in starea lor de confort ei se multumesc cu explicati simple si mistice

Da, ai dreptate

Starea naturala omului este sa isi puna intrebari cu privire la existenta, Univers si ce e dincolo de moarte. In functie de raspunsul pe care si-l da devine ateu sau adera la o religie.
Mediul in care se naste nu e un factor decisiv la alegerea lui, pun pariu ca tu esti dintr-o familie crestina, dar asta nu te-a impiedicat sa-ti urmezi calea pe care ai ales-o.

Ai vrea tu. Din pacate pentru tine, nu s-a nascut niciun om "ateu", ca un animal, care sa se nasca, sa manance, sa se reproduca si sa moara. De aia omul e persoana si animalul nu, fiindca acesta din urma n-are constiintam

Daca vrei tu sa fii asa, cu constiinta ingropata sub munti de gunoi, alegerea ta, dar nu inseamna ca toti sunt la fel ca si tine.

Mediul in care se naste nu e un factor decisiv la alegerea lui..."

Da, cum sa nu...romanii si-au pus intrebari si ce sa vezi? Au ajuns crestini neinfluentati de familie, anturaj, biserica, etc. Iranienii, la fel, si-au pus si ei intrebari si neinfluentati au devenit musulmani...
Sigur nu e un factor decisiv mediul in care te nasti si te dezvolti in copilarie...pff. Bati si tu campii.

Bineinteles ca e un factor extrem de impoetant, si bineinteles ca exista si exceptii.

Nu are nici o legatura constiinta cu povestile cu spiridusi. Ba chiar as zice, fara sa gresesc, ca aceste povesti altereaza constiinta.

Vorbeam de starea naturala a omului, un copil mic cu siguranta nu zice ca e ateu, el isi pune tot felul de intrebari, chiar n-ai avut niciunul prin preajma care sa te sacaie cu tot felul de curiozitati?
Iar mediul in care se naste e important, dar nu decisiv in alegerea lui, sa nu incurcam termenii. Chiar daca Romania e o tara preponderent crestina, multi tot devin hoti, infractori si cu moravuri usoare, desi religia condamna acest lucru.

"...un copil mic cu siguranta nu zice ca e ateu, el isi pune tot felul de intrebari,"

Zice sau nu zice, el este. Faptul ca pune intrebari nu il face mai putin ateu. Problema apare doar in momentul in care la intrebarile puse primeste raspunsuri idioate cu spiridusi si alte rahaturi. Deabia atunci apare riscul sa ajunga adept al povestilor astea...

Pai un ateu stie in ce crede (mai degraba in ce nu crede), un copil nu stie in ce sa creada, deci nu se poate incadra in acesta categorie.
Explicatiile pe care le ofera parintii tin doar pana la o anumita varsta, de la maturitate unii oameni incep sa creada cu adevarat fie pe baza experientelor personale, fie pe baza cercetarii.

Am renuntat la credinta mea in ortodoxie,respectiv in tot crestinismul intrucat catolicismul,ortodoxismul sunt culte ale aceleiasi religii(crestinism)
Religiile lumii noastre sunt : Crestinismul in frunte,islamul,budismul,hinduismul etc.
Toate aceste religii sunt derivate ale spiritualitatii. Spiritualitatea este baza. o putem compara cu un copac cu ramurile sale,care mai de care, ridicate... Spiritualitatea este mai presus de filosofie,psihologie,stiinta. Ea iti vorbeste de partea nevazuta. ceea ce ''dincolo de''
Mai mult ca sigur exista cel putin un D-zeu sau cum s-o numi. de fapt el nu are nume,cum nici noi nu am avut. am fost denumiti. tot noi i-am dat lui denumire si am incercat sa il desenam cum l-am ''vazut'' (imaginat si crezut ca este)
Crestinii spun ca Dumnezeu,atotputernicul,arata precum Iisus.
Islamul il vede pe ''Allah'' ca fiind lumina in sine.
In realitate,lumina e o formatiune de unde electromagnetice create de o anumita forta, probabil aceeasi care a creat si sunetele(vibratiile) sau altele. Cel de Sus e de fapt o forta prea ''mare'' pentru a fi vazuta cu ''doi ochi'', daca intelegi ce iti spun. Noi suntem parte din el. In realitate, tot ce inseamna viata este parte din el. Imagineaza-ti-l, daca vrei, precum un creier.iar noi sutem celulele sale. Acum vine intrebarea, cum ne-a mai creat el pe noi? eh...asta e doar o teorie,fiecare e liber sa creada in ce vrea. Daca Mesia era adevarat,cum se spune,atunci cel mai probabil,ne nasteam cu informatiile despre crestinism. Veneam pe aceasta lume direct cu conceptiile astea, insa nu se poate fiindca ideile astea despre religie s-au creat aici,pe pamant si aici vor ramane,deoarece dincolo nu are legatura cu ceea ce a gandit omul aici,cat a fost lasat singur,adica fara Dumnezeu langa el.
Iisus,ca si ceilalti sfinti din religia lor sau alte religii,este un profet sau guru spiritual care a invetat si sustinut anumite idei inventate de el sau in care el a crezut si a cautat sa influenteze si pe altii si prin ''fabulos'' (ingeri,rai, locul considerat a fi un paradis) a reusit sa ''spele pe creier'' multi oameni care la vremea aceea, credeau ca stomacul este centrul de comanda al omului. In rest, a facut si bine. prin credinta sa, a reusit sa ii faca pe oameni sa fie mai buni si de frica iadului sau de iubirea fata de creator, sa nu mai pacatuiasca. multi evita sa mearga la puscarie de frica Judecatii de Apoi.
Daca te intereseaza, citeste mai mult despre spiritualitate si stiinte sociale sau treci peste. raspunsurile ori nu le vei afla niciodata, ori le vei afla la sfarsit. Numai bine!

Religiile avraamaice n-au nicio legatura cu spiritualitatea, ba din contra, ele au fost inventate ca sa o distruga.

Toate religiile au legatura cu spiritualitatea deoarece toate se raporteaza la spirit,duh,suflet si la un anumit Zeu,cel putin unul.
In religii,diferenta este ca se fabuleaza mult si se dezvolta mai mult decat se poate stii, trebuie.
Religia in sine, se diferentiaza una de alta, altfel nu ar fi atat de multe religii, nu? insa fiecare are un adevar al sau. sunt ca niste bucati dintr-un puzzle nerezolvat. Daca gasesti adevarul din fiecare religie si il pui la un loc, dai se spiritualitate in sine. De la spiritualitate a inceput totul. Tot ce este in comun in religii tine de spiritualitate. numai bine!

Stii cum se spune in crestinism : ''cere si ti se va da''
Sa vedem daca asa o fi si de data asta
Funda? e momentul sa alegi un castigator! Numai bine iti doresc!

Nu te contrazic, si eu sunt de parere ca spiritualitatea este baza a tot ce ne inconjoara.
Dar eu ma refeream strict la religiile avraamaice (crestinism, islamism si iudaism). Ai zis chiar tu ca spiritualitatea este legata de suflet/spirit, dar zi tu ce incearca sa faca religia crestina pentru sufletul uman? Dar islamismul? Ele nu ajuta sufletul cu nimic. Daca duci o viata materialista in acord cu dogmele religioase si speri ca Yehova sa-ti salveze sufletul, asta nu este nici pe departe spiritualitate.

In schimb, cum am zis, cele 3 religii au incercat de cand sunt ele sa distrusa spiritualitatea si religiile cu adevarat spirituale (mai exact cele pagane). Am auzit ca biblioteca de la Vatikan este plina de mii de carti ezoterice antice. De ce nu vrea sa le faca publice? Tocmai pentru ca vor sa distruga spiritualitatea.

Dar spiritualitatea ce inseamna mai exact? Dezvoltarea sufletului. Arunca o privire la cele 3 religii si constata tu daca acestea ajuta sufletul sau nu. Chestia este ca nu-ti salveaza nimeni sufletul, ci ti-l salvezi singur, deci degeaba au crestinii iluzia ca daca duc o viata pe placul religiei le va salva Yehova sufletele fara sa faca ei absolut nimic din punctul asta de vedere.

Religiile antice slaveau aceeasi Zei dar sub denumiri diferite si toate incurajau omul sa mediteze pentru binele sufletului si sa-si urmeze propria constiinta. Dar religiile avraamaice vin cu o ideologie opusa si foarte nesanatoasa pentru suflet, si anume ca omul trebuie sa-i faca pe plac lui Yehova urmandu-i poruncile ca sa-i fie salvat sufletul de la focul etern creat tot de Yehova.
Un exemplu concret este ca exista oameni care se pot vindeca singuri folosindu-se de propriile puteri. Crestinii ce fac? Se roaga la Yehova sa-i scape de probleme. Asta-i spiritualitate?

Pai asta spuneam si eu...religiile acestea se abat cu mult de la spiritualitate si tot ce inseamna ea. ascund adevarul sau orice amanunt despre acesta. din pacate, cei ce sunt patrusi, parca sunt mai rataciti in propria minte, desi nu constientizeaza lucrul asta.

E foarte usor sa spui ca Dumnezeu da ploaie atunci cand, dupa o perioada de saptamini de seceta, te rogi impreuna cu credinciosii din biserica ta sa ploua, si nu mai poti pleca din biserica ca a si inceput sa ploua. Si daca ar fi un caz izolat, nu ar fi nimic, ar fi usor sa zici ca e intimplarea, insa ce faci cand se intampla de mai multe ori? In spatele oricarui fenomen natural, desigur, exista o explicatie stiintifica, o cauza naturala, insa stiinta nu iti va da niciodata raspunsul la intrebarea "de ce"? De ce ploua acum? Sau: de ce a plouat chiar dupa ce ne-am rugat? Sau: de ce ploua atit de tare incit sa imi strice mie planurile, ca mai apoi sa realizez ca eram gata sa fac o prostie, insa ploaia m-a oprit, dar oare a fost doar ploaia? Asa, daca esti atent, prin circumstantele vietii, poti vedea o anumita regizare a vietii, poti vedea "ceva" care te ajuta, te indruma, te sustine prin simplele elemente naturale ale vietii. Si, nu, nu e doar credinta mea faptul cert ca, atunci cand trebuie sa merg la Timisoara de acasa, dat fiind ca am probleme cu deplasarea pana in Bucuresti, ca sa ajung la gara la cel mai bun tren, am de mers doar doua statii cu tramvaiul, insa marja de eroare, ca sa prind trenul e de doar 2 minute de stat in statie dupa tramvai, si prima data am facut-o cu emotii, desi m-am rugat, a doua oara am facut-o zimbind, stiind deja rezultatul, iar de atunci, stiu ca mereu va veni tramvaiul in timp util, deci e un fapt cert ca prind trenul caci tramvaiul imi vine rapid, desi intervalul intre ele e de 5-10 minute. Deci: de ce imi vine tramvaiul la fix? De ce e o regula asta? De ce nu e dupa intimplare, cand ar trebui sa vina si dupa 5-6 minute, sau chiar sa il pierd la fix, iar eu as pierde trenul? Chiar e doar in capul meu totul? Doar o credinta a mea, ca m-am rugat? Si nu e singura chestie. Intreaga viata imi e afectata in acest mod. Si nu sunt singurul in acest caz. E ca si cand ai incerca sa scoti cate o bila dintr-un sac cu 50 de bile albe si una rosie, si tu mereu o scoti pe cea rosie, sau hai sa nu fiu asa de radical, dar din 10 scoateri, tu de noua ori, sau opt ori sa o scoti pe cea rosie. Experienta naturala de viata iti zice ca e imposibil, caci nu poti face asta dupa intimplare, la noroc. Caci sansele de a o scoate pe cea rosie mai mereu, realistic vorbind, sunt mult mai mici. Si atunci, daca chiar se intampla, nu ti se pare normal, mai ales pentru ca te-ai rugat, sa vezi mina aceea de sus care te ajuta sa scoti numai bila rosie?
Deci, nu e vorba doar de explicatii simple si mistice, ci de o realitate cu care te confrunti.

Ce sens are sa imi raspunzi nu inteleg

Ce e greu de inteles?
Cind a ars casa in care stateam, am fost ajutat de multi de aici de pe TPU, incit viata mea a avut o turnura fericita, altfel, fara ajutorul celor de aici, din care doar pe doi dintre ei i-am vazut fata in fata, desi se putea sa nu ii vad deloc, viata mea ar fi trecut printr-o perioada dificila pe atunci. Fara a fi ceva vazut, vizibil, viata mea a fost amprentata. Si nu ar fi stupid sa zic acum ca a fost doar intimplarea, ca a fost totul in mintea mea? Si asta doar pentru ca nu i-am vazut pe cei ce m-au ajutat atit de mult? La fel e si cu Dumnezeu, nu Il vezi, nu Il vezi intotdeauna, caci uneori se mai si arata, si stii clar ca El este, dar asta e foarte rar, si cei ce nu cred zic ca e totul la nivel de psihic, dar hai sa zicem ca nu Il vezi, totusi, in viata de zi cu zi, poti vedea un scenariu pregatit de El pentru tine, poti vedea cum ceva sau cineva coordoneaza lucrurile incit sa iti fie tie mai bine, cam cum am patit eu cu cei de pe TPU. Si, nu, nu e intimplarea, caci totul e ca un puzzle pe care poti sa iei fiecare piesa si sa o pui cap la cap. Si uneori piese pot fi atit de diferite, si totusi sa se potriveasca incit ajugi sa te infiori, caci realizezi ca e mult mai mult decat ce traiesti in mod obisnuit.

Dacă erai atât de norocos şi protejat de "ăl de sus", era normal nici să nu-ţi ia casa foc de la bun început. Că aşa sunt şi babele alea, ce îi mulţumesc lui Dumnezeu că le-a vindecat de la nu-ştiu-ce după ce s-au dus pe la doctori şi s-au îndopat cu medicamente. Dacă totul e voia şi planul zeului respectiv, şi gropile, din care, chipurile, vă scoate, sunt tot săpate de el.

Ceea ce faci se numeşte "atenţie selectivă". Culegi intenţionat întâmplările pozitive, ignorându-le pe toate celelalte şi îţi faci tot felul de scenarii în cap, crezând că ai descoperit adevărul absolut. În realitate, însă, cel mai probabil, totul este doar în capul tău.

Pai man nu dumnezeu te-a ajutat si empatia altora, nu ai primit ajutor de la vreun inger sau divinitate, ca te-a ajutat nu inseamna ca te-a ajutat dumnezeu, ar fi bine sa multumesti cui te-a ajutat nu unui zeu care nu exista, tot voi crestini sunteti cu dumnezeu sa te ajute da de ce patiti chesti de genu? de exemplu o murit o studenta de o boala dar multi cica spun sa o ierte dumnezeu sau inainte de a muri cica sa o ajute sa treaca de boala, pai de ce i-a dat boala aia?

Nu sunt ateu, dar nici credincios. E probabil să existe ceva mai puternic decât orice ființă de pe acest pământ, dar nu cred că acel lucru are conștiință. Pot să zic frumos că Dumnezeul meu e tot ce există, tind spre panteism puțin.
Dacă aș avea un Dumnezeu sunt sigur că Dumnezeul meu ar fi un tip ocupat, nu-l pasionează spionajul, are lucruri mai importante de făcut decât să mă blesteme pe mine că scuip pe jos și nu ofer locul unei persoane în vârstă în autobuz.
El cu ale lui, eu cu ale mele.
De ce gândesc așa? Că nu mi se răspunde la toate întrebările, puțin pe lume e concret, inclusiv existența unui Zeu.

Casa a luat foc cu un scop. Orice rau de fapt are un scop, deci nu e rau intrutotul. Azi, la 5 ani, stiu de ce a luat foc casa, si stiu ca a fost cel mai bine asa, si, hai, zi, sunt nebun ca cred asta. Dar, daca ar fi sa fiu multumitor pentru ceva in viata asta, acele lucruri ar fi cel rele ce s-au intimplat. Adevarul e ca trebuie sa fii nebun ca sa te astepti ca totul sa fie perfect intr-o lume in care nu doar binele guverneaza.
Si nu e vorba de scenarii, ci de fapte pe care le pui cap la cap. Asa cum a facut Darwin cu speciile, si a ajuns la teoria evolutiei. Un singur exemplu: intotdeauna cand am pierdut ceva, am gasit acel lucru, si crede-ma ca au fost momente cand logica imi spunea ca nu mai am nici o sansa sa gasesc lucrul respectiv. Si totusi, ma rugam, si gaseam. Chiar daca la zile sau saptamini dupa. Asta cum explici? Natural, datorita intimplarii, trebuia sa fie cazuri in care gasesc, si cazuri in care lucrul raminea pierdut. Iar daca incerci sa despici firul in patru, incercind sa vezi ce s-a intimplat de fiecare data, cum s-a pierdut lucrul, si cum a fost gasit, atunci realizezi ca a fost mai mult decat intimplarea. Dar sa ne oprim aici. De ce am gasit mereu lucrurile pierdute? Si in 25 de ani am pierdut destule!

Si eu am fost bolnav. Am mers cu durerile crescinde pana in pragul sinuciderii. A fost atit de dur, durerile cresteau zi de zi, incit intr-o zi m-am trezit ca a doua zi nu voi mai suporta durerile si va trebui sa ma sinucid. Adica duceam atit cit puteam, mai mult m-ar fi terminat. De atunci consider o jignire cand un credincios spune ca Dumnezeu nu iti da mai mult decat poti sa duci, caci noi oamenii putem duce mult. Unde a fost Dumnezeu in acel an si jumatate cand durerile cresteau? A fost acolo linga mine. Acea perioada din viata mea a fost pivotala in intelegerea realitatii. Pina atunci nu puteam accepta raul ca facind parte din viata de zi cu zi, cautam sa scap de el cit mai repede. Azi nu mai e asa, incerc sa repar ce pot din raul gasit, si am descoperit ca pot face multe, iar de nu, il infrunt, nu ma mai afecteaza nimic din ce e rau. E usor sa te dai mare si tare cand totul e bine, insa ce vei face cand ai probleme care sunt aproape sa te doboare? Vei fi suficient de puternic sa mergi inainte cum mergeai cand iti era bine? Cei mai multi cedeaza cum dau de cele mai mici probleme, si nu mai pot fi cum sunt cand nu au probleme. Ei, eu numesc asta libertate, pentru ca orice s-ar intampla in viata mea, eu stiu ca viata mea va merge inainte, fara a fi afectata de ce se intampla. Asta a facut acea boala urita. Primul lucru pe care l-am invatat atunci a fost sa supravietuiesc. Al doilea, sa infrunt raul, si sa scot ce e mai bun din mine, in ciuda a ce se intampla. Si crede-ma ca nicidecum nu era mai bine daca Dumnezeu inlatura boala. Dimpotriva, cand am fost la capatul puterilor, am mai stat asa inca doua saptamini, si abia apoi au inceput durerile sa scada in intensitate. Tu ai crede ca, daca exista a fost o nebunie sa ma lase asa, mai ales ca pretinde ca ma iubeste. Eu insa zic ca, desi a fost cel mai cumplit lucru din viata mea, a fost totusi cel mai bun.

Îţi tot pierzi timpul cu aiureli şi îl pierzi şi pe al altora şi pierdut rămâne, na!, s-a dus "mereul" tău.

...şi eu pot să scot consecinţe pozitive din chestii în esenţa lor tragice, nu e mare filosofie. Însă în cazul tău această acţiune este sinonimă cu "a trişa" (pentru a-ţi scuza zeul şi a nu-ţi dărâma ipotezele, cum că ai fi privilegiat şi restul).

Am o viaţă cu destule întâmplări fericite - dacă aş crede în noroc, m-aş considera norocoasă -, şi nu mă rog la vreun zeu pentru ele, nici nu cred în vreunul. Cum îţi explici asta?
Sau te ajută "Doamne-Doamne" să-ţi găseşti cheile şi chestii, dar îi ignoră pe ăia care cu adevărat ar avea nevoie de un ajutor divin, cum ar fi copiii ce mor de cancere? Sau crezi că părinţii lor nu s-au rugat destul?

Nu zi "Hop!" pana ce n-ai sarit groapa, zice o vorba. Si eu am avut o viata foarte frumoasa pana la 27 de ani. Suferinta nu ocoleste nici un om, chiar daca vine uneori mai tirziu, si probabil nu te va ocoli nici pe tine.
Dumnezeu nu ii ignora pe copiii bolnavi de cancer, poate ca pentru ei te-a lasat pe tine pe pamint, sa ii ajuti tu, si prin ajutorul tau, ei sa vada mina divina, insa daca tie iti pasa mai mult de animale decat de oameni, e perfect normal sa fie suferinta printre oameni, nu crezi? Pentru ca daca ai lasa-o mai usor cu animalele, si ai avea grija de, sa zicem, acei copii, cu siguranta ei nu ar mai suferi atit. Daca cei ca tine, care au o viata frumoasa, fara probleme, doar ar empatiza un pic cu cei ce au probleme grave, cu siguranta lumea asta ar fi mai buna. De ce e asa insa? De ce Dumnezeu nu ia raul, sa fie bine pentru toti? Pentru ca vrea sa ne formeze ca si oameni, ca si caractere. Dragostea se invata doar cand ajuti, incurajezi, sustii, si asta presupune probleme. Nu as vrea sa am prieteni doar de vreme buna, cand totul e bine. Cica am avut. Dar cand am dat de necaz, doar doi s-au dovedit a fi prieteni buni. Pentru ca, in fata suferintei, ori a lui, ori a celuilalt, omul arata cine e. Si Dumnezeu ingaduie suferinta pentru a permite omului sa se formeze incit sa ii pese, nu sa caute doar ce e mai bine pentru el. Gindeste-te, daca animalutele de care iti pasa atit de mult nu a avea probleme, omul le-ar lasa in pace, ai mai milita tu asa pentru ele? Asa iti dovedesti dragostea pentru ele, si daca nu ar avea probleme, ai fi mai indiferenta fata de ele. Le-ai iubi, dar nu atit de mult.
Si mai e un aspect. Eu dau vina pe Dumnezeu pentru copiii bolnavi, insa oare nu au si parintii o vina daca, sa zicem, fumeaza cand mama e gravida, cu toate ca stiu ca fumul de tigara e ucigator, si atunci rugaciunea lor nu e tardiva? Cind raul apare ca urmare a neglijentei mele, nu are rost sa dau vina pe Dumnezeu, pentru ca nepasarea mea ma afecteaza atit pe mine, cit si pe cei din jur, si actiunile mele au impact si asupra copiilor mei. Da, Dumnezeu fiind atotputernic, putea face cumva sa nu fie asa, dar atunci nu mai eram liberi, eram niste roboti care faceau doar ce e bine, doar ce trebuie, insa alegerea noastra, capacitatea de a fi persoane, a determinat aparitia raului, si se pare ca Dumnezeu a considerat ca e mai bine sa scoata din rau un mare bine decat sa exista doar binele.

Mai degrabă se pare că iar aiureazi.

Foarte ingenios, fă-mă vinovată de toţi copiii din lume, care mor de cancere şi de toată suferinţa umană! Am eu puterea divină (pe care prentinzi că o are pretinsul tău zeu), ca să-i pot ajuta, dar, de rea ce sunt, nu vreau. Şi tocmai animalele sunt de vină pentru asta. Eşti culmea!

A fost doar UN exemplu. Ideea era că sunt chestii mult mai importante decât cheile tale pierdute sau neîntârziatul la tren. Sau numai cu puerilităţi, care se rezolvă de la sine, se ocupă zeul tău?

Şi nu ştiu unde am spus că nu am suferit vreodată şi că viaţa mea a fost una lipsită de probleme. Faci nişte deducţii super stupide şi numai tu ştii de unde.

În fine, cum ziceam, timp pierdut. Salut.

Daca crezi ca suntem facuti sa traim izolati, fiecare cu viata lui, fara sa ne pese cu adevarat de cei de linga noi, te inseli. Problema e ca mai toti oamenii cred asta, si de aici apare multa suferinta in lume. Da, am curajul sa spun ca esti vinovata pentru multe rele din lume, pe care tu ai putea sa le previi sau sa le repari in dreptul tau. Si o spun, pentru ca e valabil si pentru mine in aceeasi masura, si pentru cei mai multi dintre oameni. Daca lumea asta a ajuns sa fie un loc rau, nu Dumnezeu e de vina, ci noi, ca nu ne pasa. Si nu am vrut sa zic ca din cauza ca esti rea nu ajuti. Poti sa fii un om extraordinar de bun, si sa nu iti pese. Una inseamna a fi bun, alta inseamna a fi iubitor. Lumea e plina de oameni faini, buni, dar sunt atit de putini cie iubitori, carora sa le pese. Tu te legi de suferinta oamenilor, dar, hai sa fim concreti, cit ai facut tu ca sa fie mai bine pentru cei ce sufera? A, ai zice, eu am viata mea, de ce sa imi pese? Dar tocmai aici e problema, poate ca ai dreptul sa zici asta, dar atunci nu mai ai dreptul sa zici ca Dumnezeu e de vina pentru raul din lume. Si daca am adus in discutie animalele, e pentru ca ele iti distrag atentia de la adevaratul scop pe care viata ta ar trebui sa il aibe.
Vezi cit de limitat gindesti? Eu am adus doar doua exemple, dintre cele mai simple, ca sa intelegi ca Dumnezeu se implica si in lucruri marunte. Pacat ca nu poti vedea mai departe si intelege ca o face si in lucrurile serioase, faptul ca eu am omis asta asta nu inseamna ca El nu o face. Pot spune cu mina pe inima ca orice decizie majora pe care am luat-o in viata, chestii care sunt cu adevarat importante, care iti influenteaza si/sau schimba viata pe ani de zile, a fost cea mai buna intotdeauna, pentru ca am luat orice decizie impreuna cu El, si, chiar daca uneori mi se parea a fi cea mai proasta decizie la momentul luarii ei, mai tirziu descopeream ca increderea in El imi era rasplatita, vedeam de ce as fi luat cea mai proasta decizie, exemplu, loc de munca bine laudat, trebuia sa merg cu altcineva pentru angajare, eu nu am mers desi toate imi spuneau sa merg, el s-a dus, si i-a parut rau, pentru ca nu era ceva serios. De mergeam, as fi pierdut jobul bunicel pe care il aveam. De fapt, de pe urma a asemenea decizii, am realizat faptul ca El doreste ce e mai bun pentru viata mea.
Chiar crezi ca a pierde si a regasi toate lucrurile pierdute e ceva ce se intampla de la sine? Chiar nu ai piedut nimic fara a gasi mai apoi, dar mai corect ar fi, cate lucruri ai gasit din cele pierdute? Hai, statistic vorbind, care e realitatea? La mine, e covirsitoare, nu e cum ar trebui sa fie, sa nu mai gasesc macar unele din lucruri, ci le-am gasit mereu pe toate. Sunt astea rezolvari de la sine? Cum de poti gindi asa? Cine gindeste eronat acum, eu sau tu?
"Nu ştiu unde am spus că nu am suferit vreodată". De la NOname citire: "Am o viaţă cu destule întâmplări fericite - dacă aş crede în noroc, m-aş considera norocoasă", nu dai de inteles ca esti o persoana fericita, fara probleme? Daca ai fi avut probleme in viata, nu te-ai fi considerat o fiinta norocoasa. Fac eu deductii stupide? Mai bine ai grija cum te exprimi tu.

De atatia ani, cred ca ai aceleasi frustrari cu dzeu. toate astea pentru ca in viata ta ceva nu e in regula, drept urmare incerci sa dai vina pe stafii. Si sa critici, stafiile. Ca sa ocupi timpul cu ceva. (asa cred, in fine, poate gresesc.)

Eu am lasat-o balta cu asta de ceva timp. Nu ajungi nicaieri.

Cred ca este acelasi cerc vicios, reluare dupa reluare

Citez pe holiday. Cum am redevenit ateu? Putinta logica, si faptul ca pe dzeu il doare-n c.r