E mai degrabă religioasa decat politica dar nu este esentialmente religioasa. Religia masonica e cumva pusa pe planul 2. Ei cred în "Marele Arhitect" care a construit lumea din materiale preexistente.
Dar cum am zis, nu cred ca e obligatoriu sa crezi in religia lor ca sa faci parte din aceasta organizatie. Cel putin nu la nivelele de jos. Mai degrabă e importantă loialitatea față de "frăție" și cum îi poți ajuta tu pe ei prin profesia, banii sau conexiunile tale. E practic nepotism organizat. Eu te ajut că ești din frăție, tu mă ajuți că sunt din frăție.
Despre cuvântul "mason"
Cuvântul "mason" provine din cuvîntul francez „mason" care înseamnă zidar.
Inițial a apărut ca o societate a zidarilor francezi în care erau acceptați cei mai buni.
În timp, s-a dezvoltat ca o organizație mondială în care sunt primite numai persoane de elită.
Istoria spune că masoneria este responsabilă, printre altele,
de revoluțiile din 1847-1849 care au însemnat emanciparea țărilor din Europa Centrală și de Est,
de independența unor state din zona cum ar fi România, Ungaria, Cehia și Slovacia.
În timpul regimurilor comuniste, din Europa masonii au fost satanizați, insuflîndu-li-se ideea ca masonii sunt o organizație periculoasă,
care conduce lumea și că ei ar sta la originea „capitalismului sălbatic" care va distruge planeta.
Masoneria sau francmasoneria este o organizație care, nu demult,
a fost una secretă care pretinde a avea un scop umanist și filosofic,
însă lucrurile arată că este o organizație satanistă.
Iti voi prezenta un singur argument.
La inițierea în masonerie se dă un jurământ:
„Jur, în numele Arhitectului Suprem al tuturor lumilor (Satana) să nu descopăr niciodată secretele,
semnele, cuvintele, învăţăturile sau practicile francmasoneriei şi să păstrez tăcere veşnică asupra lor.
Făgăduiesc şi jur să nu trădez niciodată nimic din acestea nici prin scris, nici prin grai, nici prin gesturi,
nici să pun altcineva să scrie, să litografieze, să graveze, să tipărească ceva,
să nu dau în vileag în vreun fel ceea ce mi s-a descoperit până în această clipă sau mi se va descoperi în viitor.
Dacă nu mă voi ţine de cuvânt, mă oblig să mă supun la următoarea pedeapsă:
să mi se ardă buzele cu fier înroşit, să mi se taie o mână, să mi se smulgă limba din gură, să mi se reteze gâtul,
cadavrul meu să fie spânzurat în lojă în timpul primirii unui nou frate, iar după aceea să fie ars şi cenuşa aruncată în vânt.
Biblia ne învață să ne închinăm doar lui Dumnezeu.
Matei 4:1, 8-10
Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul.
Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt,
I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor şi I-a zis:
„Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.
Pleacă, Satano, i-a răspuns Isus.
Căci este scris:
Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.
Prima din cele zece porunci date poporului evreu de către Dumnezeu,
scrise cu degetul lui Dumnezeu este
„Să nu ai ați dumnezei afară de Mine",
iar masoneria cere închinarea unui Arhitector care nu este Dumnezeul Bibliei.
Domnul Isus sa te binecuvanteze cu MANTUIRE, pe tine si intreaga ta familie.
Arhitectul suprem, marele arhitect nu este satana.
Citeste despre "Taxil Hoax" de la sfarsitul sec. XIX, a fost o farsa a lui Léo Taxil menita sa isi bata joc de biserica catolica si masonerie.
"Taxil hoax"
"The first book produced by Taxil after his conversion was a four-volume history of Freemasonry, which contained fictitious eyewitness verifications of their participation in Satanism."
https://en.wikipedia.org/wiki/Taxil_hoax#
"Cazul Léo Taxil"
"Afacerea Léo Taxil (uneori numită farsă de Léo Taxil sau farsa Taxil ) este un celebru francez anti-masonic fals, care a început în 1885 și a continuat până în 1897. Autorul ei, Marie Joseph Gabriel Antoine Jogand-Pagès alias Léo Taxil conceput o farsă care avea ca scop discreditarea masoneriei și înșelarea Bisericii Catolice."
"Taxil a amestecat elemente preluate cu adevărat din ritualurile masonice cu deformări ale invenției sale pentru a face masoneria „opera personală a Satanei, a religiei sale, a cultului său": Dumnezeu a fost condamnat acolo și Marele Arhitect al Universului a fost identificat cu Satana. "
https://ro.frwiki.wiki/......%A9o_Taxil
LisaJulie întreabă: