"Ati vrea sa existe acel Dumnezeu pe care il descrie biblia?"
Adică un idiot megaloman, isteric, sadic şi psihopat?
Nu, mersi.
Hei NOName am o intrebare mai cu schepsis pentru tine. Daca din Biblie asa cum este inteleasa ea (chiar si in multe feluri), ar reiesi un Dumnezeu iubitor, bun care ofera celor care s-au increzut in el aceea viata vesnica, te-ar ajuta cand te-ai ruga cu credinta ai VREA ca el sa existe?
Vorbim de personajul unei carti, un personaj fictiv, de altfel, si nu cred ca intrebarea ta are logica.
Asta e marea greseala a credinciosilor! Nu pot vedea mai departe de copertile unei carti.In afara de acea carte, cum demonstreaza credinciosii existenta marelui lor zeu iubit?
Ai primit acel raspuns deoarece Biblia si religia spun doar minciuni.
Nu ştiu despre ce Biblie vorbeşti, poate ai o altfel de versiune, dar nu, nu am chef de aducerea la viaţă a zeului biblic şi a zeilor în general.
Dar poate nu mi-ar displăcea o zeiţă.
Când citeşti un text, îl procesezi şi faci legături şi deducţii logice?
Ei bine, procedează la fel şi cu Biblia şi atunci nu vei fi nevoit să-mi pui întrebări inutile. Să ţi-o citez aici în proporţie de vreo 90% şi să-ţi desenez schemele logice, din care reiese ceea ce am afirmat, nu am chef, scuze.
Nu, cum sa cred in cineva ca cel prezentat din vt sau un fricos din nt care plange din moment ce stie ce se va intampla ba spune tata de ce mai parasit ba maine vei vi cu mine in rai la propia mama femeie privesteti fiul asa se vb cu maicata
De ce nu ai crede in stiinta? Sa inteleg ca nu crezi in dovezi palpabile? Asta e ca si cum n-ai crede in simturile tale. Sa inteleg ca nu crezi in medicina? Deci daca esti bolnav, o sa stai acasa sa astepti sa mori. Si sa inteleg ca nu crezi nici in tehnologie? Deci ai scris intrebarea asta pe internet, dar nu crezi in internet. Asta inteleg eu, cel putin.
Ai citit vreodata ceva din biblie? Daca ai facut-o, si daca tie ti-a placut de d-zeu, si ai vrea ca acel personaj sa existe, atunci inseamna ca drepturile omului nu exista pentru tine.
Deci nu crezi in ateism. Asta e altceva.
Acele lucruri "exagerate" ce cauta intr-o carte care se vrea sfanta, perfecta, si complet adevarata? Crestinismul se bazeaza in totalitate pe ideea ca biblia are aceste calitati.
@SuckDreamLoveH
Nu crezi in stiinta, te simti in siguranta si ferit de pericole.
Imi pun si eu intrebarea daca in cazul asta iei penicilina. Si probabil nimeni din cei apropiati tie nu a patit nimic vreodata sau te-ai hotarit tu sa nu-ti pese de ei.
Dumnezeul pe care-l descrie Biblia?
Considerind de cate necazuri e lovita rasa umana (si nu numai) sint doua posibilitati.
Ori e atotputernic si nu-i pasa. Pentru asta exista un nume: cruzime.
Ori e bun si blind dar mai multe neputincios decit putincios.
Eu cred ca, Dumnezeu daca ar exista, din cartile sfinte ne scapa (sau se omit) multe lucruri despre el.
Printre altele, ca are putere, intentii bune dar destul de des da gres. Deci nu e singur, mai sint si alt draci imprejurul lui care îi fura din energie. Avind in vedere asta, cred ca e mai bine sa ne descurcam singuri si sa luam penicilina.
Eu una cred in Dumnezeu! Cred ca el exista ca fiind o forta divina si atotputernica care ne vegheaza si are grija de tot si de toate.Nimeni nu este obligat sa creada in Dumnezeu..credinta este diferita la fiecare om depinde cum o percepem noi, cum il percepem noi pe Dumnezeu.A crede in Dumnezeu nu trebuie sa insemne neaparat sa mergi regulat la biserica.Trebuie doar sa crezi in El si fiecare il avem in sufletul nostru nu e nevoie de altceva mai mult.Dar da, trebuie sa mai mergem si la biserica cand consideram ca avem nevoie de un refugiu de la lumea/viata asta grea si rea, cand avem nevoie de o curatare a sufletului pe care nimeni nu o poate face decat Dumnezeu.
Nu crezi in stiinta? Am ras bine la asta, stiinta nu ii un lucru care sa crezi, ii un fapt, ii ceva care are sprijin in spate, asta nu intelege lumea.
Dumnezeu biblic?
Sadic, misogin si multe altele care mi--ar lua prea mult sa scriu.
Ne ajuta din punct de vedere spiritual pentru a face fata la toate capcanele intinse de Satan.Dar din punct de vedere fizic, astazi suferim din cauza lumii care e condusa de Satan, din cauza imperfectiunii mostenite si a evenimentelor neprevazute.Dar, curand Dumnezeu va pune capat acestor lucruri rele.Proverbe2:21,22
Sa te rogi odata la biserica dupa ce injuri minti, etc sa...vezi cum se curata tot sufletu..asta e pentru cei care exista Dumnezeu nu ai de ce sa te temi find ca acolo sus e cineva care ne vegheaza
Si pentru cei care nu cred in
Dumenezeu sa incepeti sa credeti pentru ca fara dumnezeu nu ie-ra nimic si biblia il descrie pe Dumnezeu pe care il stim noi si nu p alt cineva
Eu am citi Biblia si ceea ce spui tu sunt doar aberatii.Credinta cristiana, ca si restul cultelor de altfel, a fost creata de niste "baieti desptetpti" ai antichitatii, cu scopul de a domina si teroriza omul de rand.Gandeste-te bine inainte sa raspunzi si as vrea sa te gandesti la clasele sociale, boli si razboaie.E ca si cum ai spune cand moare un copil la nastere "Asa a vrut Dumnezeu".Eu stau si ma gandesc, daca am presupune ca ar fi existat vreodata, acest Dumnezeu al vostru ori e orb ori e sadomasochist.Pai daca el este atotstiitor si atotputernic de ce sa il lase pe acel copil sa moara? Ati ramas in urma dragi credinciosi si ar trebui sa va fie rusine ca duceti mai departa aceasta mare minciuna a umanitatii. Daca se chinuie cineva sa imi raspunda, va rog frumos sa o faceti cu gandirea proprie si nu cu versete din Biblie.