Dumnezeu nu este om ca să fie bărbat sau femeie. Asocierea cu un tată este cumva metaforică, însă El este un Tată care ne iubește cu o iubire veșnică și completă (agape). Niciun tată de pe pământul ăsta corupt și căzut în păcat nu poate să ne iubească precum Domnul.
Totuși există și bărbați (tați) care se străduiesc să arate iubire necondiționată față de familia sa și să o cârmuiască cu înțelepciune.
Legat de teamă. e normal să avem un soi de teamă de Dumnezeu, în ideea în care avem o atitudine de reverență și "micime" față de El, însă atunci când începem să-L cunoaștem din Scripturi, vedem că nu trebuie să ne fie frică de El atunci când noi ne pocăim, căci El întotdeauna este îndurător și plin de compasiune față de cei ce sunt ai Lui.
Depinde la ce frică te referi. Nu mi-e frică de Dumnezeu așa cum mi-ar fi frică de ceva care vrea să-mi facă rău pentru că Dumnezeu e iubire și nu vrea să facă rău. Dar frica de Dumnezeu în sens creștin este frica de a nu pierde harul lui Dumnezeu.
Ati casunat pe acele carti de povesti de groaza gen Biblia, Coranul, Budha! De ce nu puneti mana pe carte, nu invatati?
Nu mi-e frică in sensul de 'Vai, dacă nu mă rog, m-am dus in iad', dar mi-e frică, de exemplu, să nu fiu lepadata de la fața lui / abandonată sau să nu mi se ierte un păcat anume