O intrebare strict pentru crestini. Cum credeti voi ca este distribuita CREATIUNEA facuta de Dumnezeu? In 6 zile literale sau ere/perioade lungi de timp? Argumente;

In Biblie spune ca sunt sase(6) zile literare. Daca esti un credincios poti realiza ca Dumnezeu NU avea nevoie de sase zile pentru creatia Sa ci o putea face intr-o FRACTIUNE DE SECUNDA. Realizarea creatiei in sase zile a fost facuta pentru oameni si pentru armonia universului. Cumva iti imaginezi ca SAPTAMANA este valabila doar pentru pamant? Are vreun corespondent astronomic saptamana de sapte zile? Care este si de ce fiintele vii de pe pamant sunt TRIBUTARE saptamanei de sapte zile, ca sau trezit unii destepti de au cazut in fund si au facut saptamana de 10 zece zile si NU A MERS, au trebuit sa revina la cea de sapte zile. De aia eu cred ca Dumnezeu a facut saptamana literar in sase zile iar in a saptea "SA ODIHNIT".

Http://scepsis.net/eng/articles/id_2.php

Pai si Dawkins crede ca nu exista Dumnezeu. Crede, n-a zis ca stie, dupa cum banuiesc ca nici Wise n-a zis ca stie ca Dumnezeu exista.

"Miturile despre creaţie ale popoarelor antichităţii nu au nimic asemănător cu ceea ce a scris Moise în Geneza."

Eee, sa nu exageram. Stii si tu ca nu e chiar asa.

Un fapt real: Dawkins a facut misto de Wise. La cativa ani dupa aceea, Wise inca mai crede in ceea ce afirma, dar Dawkins admite patetic: "I can't be sure God does not exist". :)

http://www.telegraph.co.uk/......exist.html

Durata unei „zile" din Geneza?
4 Cuvîntul „zi"‚ utilizat în capitolul întîi al Genezei‚ este considerat de către mulţi drept un interval de 24 de ore. Dar în Geneza 1:5 se spune că însuşi Dumnezeu a făcut o separare în cadrul zilei‚ delimitînd două perioade mai scurte‚ iar pe cea luminată a numit-o „zi". În Geneza 2:4 toate zilele de creare sînt numite o singură „zi": „Aceasta este istoria cerurilor şi a pămîntului în timpul creării lor‚ în ziua [toate cele şase perioade de creare] în care Iehova Dumnezeu a făcut pămîntul şi cerul."
5 Cuvîntul ebraic yohm‚ tradus „zi"‚ poate desemna perioade de timp de lungimi diferite. Printre sensurile lui posibile‚ lucrarea Old Testament Word Studies (Studii de lexic al Vechiului Testament)‚ de William Wilson‚ îl include şi pe următorul: „Zi; exprimă în mod frecvent ideea de timp în general sau de timp îndelungat; o întreagă perioadă luată în considerare (. . .) [Cuvîntul] zi mai exprimă şi ideea unei anumite epoci sau a unui timp în care se produc anumite evenimente extraordinare."1 Această explicaţie din urmă pare să fie aplicabilă „zilelor" de creare‚ deoarece‚ evident‚ ele au fost perioade în care se arată că s-au petrecut evenimente extraordinare. Este vorba‚ de asemenea‚ de perioade mult mai lungi decît un interval de 24 de ore.
6 Capitolul 1 din Geneza utilizează în legătură cu perioadele de creare termenii „seară" şi „dimineaţă". Nu indică‚ oare faptul acesta că ele erau zile de 24 de ore? Nu neapărat. În unele părţi oamenii se referă adesea la durata de viaţă a unui om cu expresia „zilele sale". Ei vorbesc despre ’zilele părinţilor noştri‘ sau despre ’zilele lui Shakespeare‘. Această durată de viaţă sau „zile" ale cuiva se poate spune că au subîmpărţiri ca şi ziua obişnuită‚ putîndu-se vorbi despre „zorii" sau dimineaţa vieţii cuiva‚ ca şi despre „apusul" sau sfîrşitul vieţii lui. Astfel‚ ’dimineaţa‘ şi ’seara‘ din capitolul 1 al Genezei nu limitează nici ele sensul cuvîntului „zi" la 24 de ore.
7 Aşa cum este folosită în Biblie‚ „ziua" poate include iarna şi vara‚ trecerea anotimpurilor (Zaharia 14:8). „Ziua secerişului" include mai multe zile. (Vezi Proverbe 24:13 şi Geneza 30:14.) O mie de ani sînt asemănaţi cu o singură zi (Psalm 90:4; 2 Petru 3:8‚ 10). „Ziua judecăţii" cuprinde mulţi ani (Matei 10:15; 11:22–24). Ar părea raţional să credem că „zilele" Genezei ar fi putut cuprinde‚ tot la fel‚ lungi perioade de timp‚ chiar milenii. Dar ce-a avut loc în cursul acelor ere de creare? Este oare ştiinţifică relatarea biblică privitoare la ele? Urmăriţi în cele ce urmează o trecere în revistă a acestor „zile"‚ aşa cum sînt ele prezentate în Geneza.
Prima „zi"
8 „«Să se facă lumină.» Atunci‚ s-a făcut lumină. Şi Dumnezeu a numit lumina Zi‚ iar întunericul l-a numit Noapte. Şi a ajuns să fie seară şi a ajuns să fie dimineaţă‚ o primă zi." — Geneza 1:3‚ 5.
9 Fireşte că soarele şi luna se aflau în spaţiul cosmic cu mult înainte de această primă „zi"‚ dar lumina lor nu ajungea pe suprafaţa pămîntului‚ astfel încît să poată fi văzută de un observator terestru. Acum‚ în această primă „zi"‚ evident că lumina a devenit vizibilă pe pămînt‚ şi‚ datorită mişcării de rotaţie a pămîntului în jurul axei sale‚ au început să se succeadă pe pămînt‚ alternativ‚ zilele şi nopţile.
10 În mod evident‚ lumina a apărut printr-un proces progresiv‚ care a durat o perioadă mai lungă de timp‚ şi nu s-a produs instantaneu‚ ca aprinderea unui bec prin acţionarea întrerupătorului. Lucrul acesta este bine redat în traducerea Genezei efectuată de J.W. Watts. Acesta spune: „Şi lumina a venit treptat în existenţă" (A Distinctive Translation of Genesis). Aceasta era lumina care provenea de la soare‚ dar soarele însuşi nu putea fi văzut prin norii care acopereau cerul. Aşadar‚ lumina care ajungea pe pămînt era o „lumină difuză"‚ după cum arată un comentariu din Emphasised Bible a lui Rotherham asupra versetului 3 din primul capitol al Genezei. — Vezi nota de subsol b la versetul 14.
„Ziua" a doua
11 „«Să fie o întindere între ape şi să se producă o separare între ape şi ape.» Atunci Dumnezeu a făcut întinderea şi a făcut o separare între apele care trebuia să fie dedesubtul întinderii şi apele care trebuia să fie deasupra întinderii. Şi aşa a ajuns să fie. Şi Dumnezeu a numit întinderea Cer." — Geneza 1:6–8.
12 În loc de „întindere"‚ unele traduceri utilizează cuvîntul „firmament". Pe această bază s-a acreditat părerea că relatarea Genezei a fost împrumutată din miturile despre creaţie care prezintă acest „firmament" drept o boltă metalică. Dar însăşi King James Version Bible (Biblia engleză versiunea Regele Iacob)‚ care utilizează cuvîntul „firmament"‚ îl explică‚ într-o notă marginală‚ prin „întindere". Aceasta‚ deoarece cuvîntul ebraic raqi′a‛‚ tradus prin „întindere"‚ înseamnă a întinde‚ a răspîndi sau a extinde.
13 Raportul Genezei afirmă că Dumnezeu a făcut întinderea dar nu ne spune şi cum anume a făcut-o. Dar oricum‚ separarea prezentată în Geneza a avut loc şi era ca şi cum ’apele de sus‘ ar fi fost împinse de la suprafaţa pămîntului. Iar mai tîrziu‚ s-a putut spune ’păsările să zboare pe întinderea cerurilor‘‚ după cum se declară la Geneza 1:20.
„Ziua" a treia
14 „«Apele de sub ceruri să se adune într-un singur loc şi să apară uscatul.» Şi aşa a ajuns să fie. Şi Dumnezeu a numit uscatul Pămînt‚ iar reunirea de ape a numit-o Mări" (Geneza 1:9‚ 10). Nici de această dată relatarea nu arată cum s-a petrecut lucrul acesta. Fără îndoială că formarea zonei uscatului trebuie să fi implicat colosale mişcări tectonice. Geologii explică asemenea uriaşe transformări drept rezultat al unor catastrofe. Dar Geneza indică existenţa unei dirijări şi a unui control exercitat de către un Creator.
15 În relatarea biblică în care Dumnezeu este prezentat chestionîndu-l pe Iov cu privire la cunoştinţele sale despre pămînt‚ sînt descrise o serie de evenimente din istoria geologică a planetei‚ referitoare la dimensiunile ei‚ la masele de nori‚ la mări şi la modul în care uscatul a fost pus drept hotar în calea valurilor lor şi multe alte lucruri privitoare în general la creaţie‚ evenimente care s-au desfăşurat pe parcursul a lungi perioade de timp. Printre altele‚ asemănînd pămîntul cu o construcţie‚ Biblia spune că Dumnezeu l-a întrebat pe Iov: „În ce au fost înfipte soclurile lui cu incastru‚ sau cine i-a pus piatra unghiulară?" — Iov 38:6.
16 Este interesant faptul că‚ asemenea unor „socluri cu incastru"‚ scoarţa terestră este mult mai groasă sub continente şi chiar şi mai groasă sub lanţurile muntoase‚ intrînd adînc în mantaua inferioară‚ cum intră rădăcinile copacilor în sol. „Ideea că munţii şi continentele au rădăcini a fost cercetată de repetate ori şi dovedită valabilă"‚ afirmă Putnam’s Geology.2 Crusta suboceanică nu are decît 8 km grosime‚ dar rădăcinile continentale pătrund pînă la circa 32 de km‚ iar rădăcinile munţilor pătrund de circa două ori mai mult. Iar toate învelişurile pămîntului presează spre interior‚ din toate direcţiile‚ asupra nucleului pămîntului‚ acesta constituind‚ astfel‚ o mare „piatră unghiulară" de sprijin.
17 Dar indiferent ce mijloace au fost utilizate pentru a se realiza apariţia uscatului‚ fapt important este că atît Biblia cît şi ştiinţa o recunosc drept una dintre etapele formării pămîntului.
Plantele de uscat în „ziua" a treia
18 Relatarea biblică adaugă: „«Să facă pămîntul să crească iarbă‚ vegetaţie purtînd sămînţă‚ pomi fructiferi producînd rod conform speciilor lor‚ a cărui sămînţă este în el‚ pe pămînt.» Şi aşa a ajuns să fie." — Geneza 1:11.
19 Astfel‚ spre încheierea acestei perioade de creare‚ a treia la număr‚ au fost create trei mari categorii de plante de uscat. În acest moment lumina difuză trebuie să fi devenit suficient de intensă pentru a se putea produce procesul fotosintezei‚ indispensabil plantelor verzi. În paranteză spus‚ în acest loc relatarea nu menţionează toate „speciile" care au venit în existenţă. Organismele microscopice‚ plantele acvatice şi altele‚ nu sînt specificate cu numele‚ dar probabil că ele au fost create în această „zi".
„Ziua" a patra
20 „«Să fie luminători în întinderea cerurilor‚ ca să facă o separare între zi şi noapte; şi ei trebuie să servească drept semne şi pentru anotimpuri şi pentru zile şi pentru ani. Şi ei trebuie să servească drept luminători în întinderea cerurilor‚ pentru a străluci pe pămînt.» Şi aşa a ajuns să fie. Şi Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători‚ luminătorul mai mare‚ ca să domine ziua‚ şi luminătorul mai mic‚ ca să domine noaptea‚ precum şi stelele." — Geneza 1:14–16; Psalm 136:7–9.
21 Anterior‚ în legătură cu „ziua" întîi a fost utilizată expresia „Să se facă lumină". Cuvîntul ebraic folosit aici pentru „lumină" este ’ohr‚ care înseamnă lumină în sens general. Dar în legătură cu „ziua" a patra cuvîntul ebraic se schimbă în ma·’ohr′‚ care înseamnă sursă de lumină. Într-o notă de subsol în legătură cu „Luminătorii"‚ Rotherham spune în a sa Emphasised Bible: „În vers. 3 ’ôr [’ohr]‚ lumină difuză". El arată apoi în continuare că cuvîntul ebraic ma·’ohr′ din versetul 14 înseamnă „sursă de lumină". În „ziua" întîi lumina difuză‚ străbătea‚ în mod evident‚ straturi succesive de „scutece"‚ care înfăşurau pămîntul‚ dar sursele acelei lumini nu puteau fi văzute de către un observator terestru‚ din cauza straturilor de nori care acopereau încă pămîntul. Acum‚ în această a patra „zi"‚ lucrurile‚ evident‚ s-au schimbat.
22 O atmosferă iniţial bogată în bioxid de carbon se poate să fi creat condiţiile unui climat foarte cald pe întreaga suprafaţă a planetei. Dar creşterea luxuriantă a vegetaţiei în cursul celei de a treia şi a patra perioade de creare a absorbit o parte din această pătură de bioxid de carbon care păstra căldura. La rîndul ei‚ vegetaţia elibera oxigenul care era indispensabil vieţii animale.
23 Dacă ar fi existat acum un observator terestru‚ el ar fi fost în măsură să distingă soarele‚ luna şi stelele‚ care aveau să servească „drept semne şi pentru anotimpuri şi pentru zile şi pentru ani" (Geneza 1:14). Luna avea să indice scurgerea lunilor lunare‚ iar soarele trecerea anilor solari. Anotimpurile‚ care au venit în existenţă acum‚ în această a patra „zi" aveau să fie‚ fără îndoială‚ mult mai temperate decît au devenit ele mai tîrziu. — Geneza 1:15; 8:20–22.
„Ziua" a cincea
24 „«Să mişune apele de o mişunare de suflete vii şi creaturi zburătoare să zboare deasupra pămîntului‚ pe faţa întinderii cerurilor.» Şi Dumnezeu a început să creeze marii monştri marini şi‚ conform speciei lor‚ orice suflet viu care se mişcă‚ de care mişună apele şi orice creatură zburătoare înaripată‚ conform speciei sale." — Geneza 1:20‚ 21.
25 Este interesant de remarcat faptul că creaturile animale de care aveau să mişune apele sînt numite „suflete vii". Acelaşi termen este folosit şi pentru ’creaturile zburătoare care urmau să zboare deasupra pămîntului‚ pe faţa întinderii cerurilor‘. Şi în acelaşi termen sînt cuprinse şi formele de viaţă marină şi aeriană‚ de pildă monştrii mărilor‚ ale căror rămăşiţe fosile au fost descoperite în ultima vreme de către savanţi.
„Ziua" a şasea
26 „«Să producă pămîntul suflete vii‚ potrivit speciilor lor: animal domestic şi animal care se mişcă şi fiara sălbatică a pămîntului‚ potrivit speciei sale!» Şi aşa a ajuns să fie." — Geneza 1:24.
27 Aşadar‚ în „ziua" a şasea au apărut animalele terestre prezentate drept sălbatice şi domestice. Dar această ultimă „zi" încă nu se sfîrşise. Urma încă să apară ultima şi cea mai remarcabilă „specie":
28 „Apoi Dumnezeu a spus: «Să facem omul după imaginea noastră‚ potrivit cu asemănarea noastră şi să ţină în supunere peştii mării şi creaturile zburătoare ale cerurilor şi animalele domestice şi tot pămîntul şi orice animal care se mişcă pe pămînt.» Şi Dumnezeu a procedat la crearea omului după imaginea sa‚ l-a creat potrivit imaginii lui Dumnezeu; i-a creat de sex bărbătesc şi de sex femeiesc." — Geneza 1:26‚ 27.
29 Capitolul 2 al Genezei adaugă‚ evident‚ unele detalii. El nu este însă‚ aşa cum au dedus unii‚ o altă relatare despre creaţie‚ în contradicţie cu cea din capitolul 1. El revine asupra unui moment precis din cadrul „zilei" a treia‚ după apariţia uscatului‚ dar înainte de a fi fost create plantele de uscat‚ adăugînd cîteva detalii interesante cu privire la apariţia creaturilor umane: sufletul viu Adam‚ locuinţa sa edenică şi soţia sa Eva. — Geneza 2:5–9‚ 15–18‚ 21‚ 22.
30 Cele de mai sus ne sînt prezentate pentru a ne ajuta să înţelegem ce spune Geneza. Şi această relatare foarte realistă arată că procesul creator nu s-a desfăşurat doar pe parcursul a 144 de ore (6 ori 24)‚ ci pe parcursul a multe milenii.
De unde ştia scriitorul Genezei aceste lucruri?
31 Mulţi oameni găsesc că este greu de acceptat această relatare despre creaţie. Ei susţin că ea îşi are originea în miturile despre creaţie ale popoarelor antichităţii‚ în primul rînd în acelea ale Babilonului antic. Însă‚ potrivit observaţiei unui dicţionar biblic de dată recentă: „Încă nu a fost descoperit nici un mit care să se refere în mod explicit la crearea universului"‚ iar miturile „se caracterizează prin politeism şi lupte pentru supremaţie între zeităţi‚ în contrast evident cu monoteismul ebr[aic] al [Genezei] 1 şi 2."3 Cu privire la legendele babiloniene despre creaţie‚ membrii consiliului de administraţie de la British Museum au declarat: „Concepţiile fundamentale ale relatărilor babiloniene şi ebraice sînt radical diferite."4
32 Din cele examinate pînă acum‚ relatarea despre creaţie a Genezei apare ca un temeinic document ştiinţific. Ea dezvăluie apariţia principalelor grupe de plante şi animale‚ cu numeroasele lor varietăţi‚ care se reproduc numai „conform speciei lor". Documentele fosile confirmă faptul acesta. Ele arată că‚ în realitate‚ fiecare „specie" a apărut brusc‚ fără nici o formă de tranziţie înrudită cu vreo „specie" anterioară‚ aşa cum pretinde teoria evoluţiei.
33 Toată ştiinţa înţelepţilor Egiptului nu i-ar fi putut oferi lui Moise nici o cheie a cunoaşterii procesului de creaţie. Miturile despre creaţie ale popoarelor antichităţii nu au nimic asemănător cu ceea ce a scris Moise în Geneza. De unde a aflat atunci Moise toate aceste lucruri? Evident că de la cineva care a fost de faţă la acele evenimente ale creării.

Fiind vorba de credinta este clar ca este vorba de 6 zile calendaristice, asta in primul rand din cauza ca Dumnezeu nu este poet ca sa se exprime prin metafore. Asa ca daca scrie sase zile inseamna exact ceea ce scrie, adica 6 zile si nu 6 ani, nici 600 de ani sau 6 morcovi si 2 castraveti.

Ce intelegi tu prin "6 zile literale"? si te mai intreb ceva:care este deosebirea intre "literal" si "calendaristic"?