Limitandu-ne la povestea crestina numita Biblia, evident ca ea contine si replici (cuvinte, nah, daca vrei) ale personajului Satana, numit si Diavol de unii.
"7. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?" Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el."
8. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău."
9. Şi Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?
10. Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui şi tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui, şi turmele lui acoperă ţara.
11. Dar ia întinde-Ţi mâna, şi atinge-te de tot ce are, şi sunt încredinţat că Te va blestema în faţă."
Uite un exemplu de dialog intre cele doua personaje amintite de tine.
O buna parte din acele carti contin numai cuvinte ''de-ale lui Dumnezeu''(restul nu stiu, posibil si celalalt tip de cuv)
Iti spun ce conțin sigur : fanteziile •cuvintele• unor primitivi convinși că Pământul e plat și că nu există mare lucru în afară de tărâmul lor.
RAY întreabă: