Am auzit glasul Domnului, intreband: "Pe cine sa trimit si cine va merge pentru Noi?" Eu am raspuns: "Iata-ma, trimite-ma!" Acesta a fost scopul cu care a venit Domnul Isus, ca sa moara pentru pacatele noastre.Crucea nu putea sa fie evitata. el stia ce I se va intampla cand va veni pe pamant. El este Jertfa de ispasire.Aceasta era o parte din planul pe care El si Tatal L-au facut inainte de crearea lumii. El a declarat:,, Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului,,
Face parte din planul lui Dumnezeu.„Voi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul acestei lumi, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării; între ei eram şi noi toţi odinioară când trăiam în poftele cărnii noastre, făcând voia cărnii şi a gândurilor, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea Lui cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos (prin har sunteţi mântuiţi), şi ne-a înviat împreună şi ne-a pus să stăm împreună în locurile cereşti, în Cristos Iisus, ca în veacurile viitoare să poată arăta nemărginitele bogăţii ale harului Său, în bunătatea Sa faţă de noi, în Cristos Iisus. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni" (Efeseni 2:1-9).
Eu cred ca tie ti s-a blocat si singurul neuron functional din cap.
Nu inteleg ce te face sa crezi ca Dumnezeu nu avea planuri fata de Fiul Sau care voia sa reformeze religia Sa, adica cea mozaica sub pretextul ca aceasta a fost marsavita de preoti, si poti crede in naivitatea ta, ca Dumnezeu a avut planuri pentru o religie noua inventata de un criminal sarlatan, religie care incalca atat Legea lui Dumnezeu cat si invataturile lui Isus?
Tu de imbrobodita ce esti in minciuna si prostie, oare chiar nu mai esti capabila sa gandesti limpede si corect!
Daca parerea ta este ca tu judeci rational, atunci te rog raspunde-mi la intrebarea de mai sus (bineinteles daca te mai duce capul) si nu o mai rasuci cu alte minciuni!
Martorii propagandisti si pe TPU? Nu ii destul ca ne opriti pe strada si ca ne bateti la usi tot timpul?
Esti sigur ca ai inteles intrebarea si sensul ei?
Nu dar nici nu m-am straduit sa o citesc integral
DeProfundis99 întreabă: