Sunt mai multi diavoli (4) si nu ai cum sa spui ca s-a nascut deodata cu unul din ei, pentru ca nu se stie cand s-a nascut Hristos!
Or fi poate catva mii ca de aia le spune Legiuni, dar una esta clara, si anume ca Christos este seful lor.
Diavolul s-a nascut odata cu Isus, adica atunci cand a cazut acea stea dupa care s-au calauzit cei trei Magi de la rasarit de au ajuns la leaganul unde era Isus noul nascut!
Ca dovada Biblica sunt macar 3 versete, unul este acela din Apocalipsa 22.16, in care Isus recunoaste ca este Luceafar adica Lucifer, a doua in 2 Petru 1.19,
2 Petru 1. 19 Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.(luceafar = lucifer)
si in Luca." Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer."
Unde bati, omule? Categoric nu sunt una si aceiasi persoana daca asta vrei sa demonstrezi. Cat despre Lucifer, a existat inca de la inceputurile noastre si sa stii ca nu tot ce e luceafar e si lucifer. Daca citesti versete izolate s-ar pute sa nu le intelegi cum trebuie.
Esti total ilogica!
Ceea ce in L. Romana se numeste Luceafar, se traduce in L. Latina ca Lucifer, si nu exista vreo exceptie de la aceasta traducere, ca doar nu o fi vorbit romanii lui Constantin Limba Romana ci vorbeau latina!
Daca eu sunt o persoana ilogica, atunci cum se face asta: http://translate.google.com/#ro|la|luceafar%20%20%0A
Se explica prin faptul ca nu functioneaza bine acel traducator.
Dar te-as intreba si eu ceva... si anume cum iti explici tu ca timp de peste 1500 de ani in biserica crestina, Isus a fost slavit cu numele de Lucifer?
Si aia unde scrie?
Daca ai citit ioan 1:1 acolo scrie "Ioan 1:1 La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
Ce conteaza ce scrie Ioan?
Este cumva Ioan vreun Dumnezeu ca sa-l bag in seama?
Poi vorbele unui Ion, adica oricine, sunt la fel de valoroase ca si cuvantul lui Purandel din satra lui Parpanghel.
Ba u nu vezi ca iti bati joc de biblie du-te la biserica vb cu un pastor... Dumnezeu a vorbit prin ei si ca ma refer la ei ma refer la ->Ioan, Petru, Matei, Andrei, si restul
Uaha ha ha ha ha ...zau ca pic de pe scaun cand vad atata incultura!
Poi tu nu stii ca Ucenicii lui Isus au lucrat cu puterile Diavolului, si ca preotii continua aceasta practica?
Ia vezi ce recunoaste Luca aici:
Luca. Şi chemând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii!
Asa ca despre ce vorbim?
Daca scrii ceva macar scrie corect si adevarat hai sa-ti limpezesc mintea -
Luca 9:1-6
1.Isus a chemat pe cei doisprazece ucenici ai Sai, le-a dat PUTEREA SI STAPANIREA PESTE TOTI DRACI(adica sa-i alunge), SI SA VINDECE BOALELE.
2. Apoi i-a trimis sa propovaduiasca IMPARATIA LUI DUMNEZEU, si sa TAMADUIASCA PE CEI BOLNAVI.
3."Sa nu luati nimic cu voi pe drum." le-a zis El:"ni toiag, nici traista, nici paine, nici bani, nici doua haine.
4.In orice casa veti intra sa ramaneti acolo pana veti pleca din locul acela.
5.Si daca nu va vor primi oamenii, sa iesitii din cetatea aceea si sa scuturati praful de pe picioarele voastre ca marturie impotriva lor.
6.Ei au plecat si au mers din sat in sat propovaduind Evanghelia si savarsind pretudindeni tamaduiri.
Si cu asta am pus punct citeste biblia...
Nu mai minti, si nu mai pune de la tine (adica sa-i alunge) ca acusi mai spui ca le-a dat stapanirea sa manance prune!
Isus recunoaste singur ca Dracii nu pot fi alungati vezi Matei 12.42 - 45, asa ca nu mai mintii!
Iar exemplul biblic dat de tine coroborat cu ceea ce recunoaste Isus in Matei 12.42 -45 este dovada ca ei erau o banda de sarlatani care prosteau lumea!
Si cu asta esti Sah -Mat, ca degeaba o citesti daca nu pricepi ce scrie in ea!
Ca draci nu poti fi alungati na pai atunci cum o alungat Isus draci din porcii... si mai sunt exemple vezi ca habar nai ce vb lasa subiectu religie si cautati alta ocupatie...
Si uite ce scrie la Matei 12: 42-45 zi-mi unde zice ca draci nu pot fi alungati...
42. si-i vor arunca in cuptorul aprins; acolo va fi plansul si scrasnirea dintilor.
43.Atunci cei neprihaniti vor straluci ca soarele in imparatia Tatalui lor. Cine are urechi de auzit sa auda.
44.Imparatia cerurilor se mai aseamana cu o comoara ascunsa intr-o tarana.Omul care o gaseste o ascunde si de bucuria ei se duce si vinde tot ce are si cumparatarana aceea.
45.Imparatia cerurilor se mai aseamana cu un negstor care cauta margaritare frumoase
Vezi ca ai confundat capitolul!
In Matei 12 43 gasesti asta:
"43. Şi când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte.
44. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită.
45. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi"
Ai inteles ce scrie aici, sau vrei sa iti traduc?
Şi când duhul necurat a ieşit din om
Auzi ce ma chinui eu cu tine du-te la un pastor vorbeste cu el despre problemele tale legate de religie...
Auzi da de ce sa mai vorbesc eu cu tine cand vad ca esti contra religie imi bat eu capul degeaba. Bafta incontinuare
>Şi când duhul necurat a ieşit din om<
Si citeste in continuare sa vezi ce scrie!
Eu sunt impotriva a tot ceea ce este negativ, chiar si impotriva minciunii numite religie, inventata cu scopul de a prosti, manipula si a beli oamenii!
Diferenta intre mine si alti anti, consta in faptul ca eu pot dovedi cu argumente biblice gaurile din curul religiei crestine
Dragul tatii, caracterul unui om se poate intrevedea si din activitatile sau din crezul lui. Chiar nu te poti ridica din mocirla? Macar sa te bucuri de bere sau mititei, daca ceva bun nu poti face.
Tocmai, dupa postarile tale se vede ca nu prea stii sa faci nimic decat sa strici aerul pe aici. N-ai si tu familie, colegi? Un individ care petrece 3-4 ore pe zi la calculator doar ca sa-i jigneasca pe ceilalti e mai sus de gat in latrina.
NU!
Ptr ca Dumnezeu Creatorul nu are in oferta Sa nici Rai si nici Iad, si cu atat mai putin Diavol sau alte personaje malefice!
Acei primii oamenii au fost alungati din gradina Edenului!
Deci nu e vorba de nici un pacat stramosesc ci de o invidie ca Omul a ajuns ca El/Ei.
Ce e ala? Biblia este singura Carte unde aflam cine este Dumnezeu,cum ne-a creat pe noi si pamantul,cum L-a trimis pe Fiul Sau pentru noi,acolo ne arata unde ajunge omul nemantuit si ne arata unde va ajunge omul mantuit,acolo ne arata cum va veni Domnul Isus sa judece lumea dupa faptele noastre,bune sau rele, si ne va trimite in Iad sau Rai, acolo ne arata cum oamenii au avut incredere in Dumnezeu si au biruit lumea(pacatul) si eu cred Adevarul care este Dumnezeu! El este Salvatorul suprem! In Biblie nu scrie de Tanachul.Si tu zici ca daca faci aia, aia aia esti salvat. Nu prin lege esti mantuit ca tu daca zici ca nu curvesti si te uiti la o fata la care vrei sa ajungi cu ea in pat tu deja ai pacatuit cu ea in inima ta fiindca iti doresti acea pofta, sa te culci cu ea! Si tu daca ai pacatuit cine te salveaza? Legea? Nu!
Raiul este in cer iar gradina Edenului era pe pamant!
Mai multe informatii clarificatoare despre ce este Paradisul in Iudaism ai aici:
http://en.wikipedia.org/wiki/Paradise
Vezi la rubrica Iudaism, pentru ca Tanahul este si astazi scriptura religiei mozaice, chiar daca crestinii au furat-o si au interpretat-o dupa placul lor, adica in mod mincinos!
Evident ca nu din moment ce Satan era si mai este si azi un personaj poztiv in religia mozaica care ii este credincios si total supus lui Dumnezeu si nu iasa din cuvintele Lui!
ca sa te convingi ...cauta Satan in Iudaism, poate pe Wikipedia sau oriunde!
Nu este nicio smecherie la mijloc ci doar un adevar istoric, si anume ca Stan nu era niciodata Diavol nici macar in religia zoroastriana din care provine acest personaj unde era procurorul acuzatorul lui Dumnezeu care ii acuza si cantarea pe oameni ca Dumnezeu sa ii judece dupa FAPTELE lor!
Satan a devenit sinonim cu Diavolul in Noul Testament, si aici e smecheria, adica Christosul il numeste Diavol pe Satan ca sa nu fie el care este Lucifer banuit ca ar fi chiar el Diavolul, ceea ce de fapt chiar este!
Iarasi nu intelegi!
De murit a murit rabinul Isus din Nazareth, si nu pentru oameni ci a murit ca un bou, fara gluma iata argumentul biblic care iti dovedeste acest lucru:
Evrei 9.13. Căci dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa
junincii, stropind pe cei spurcaţi, îi sfinţeşte spre curăţirea
trupului, 14. Cu cât mai mult sângele lui Isus,
Christos este Isus cel reinviat... adica dupa ce si-a terminat "rolul" convingator de persdoana desavarsita, si a devenit Diavol, adica Stapanul cheilor Mortii si nu ale vietii si stapanul cheilor Iadului, nu si ale Raiului!
vezi aici:
18 Cel viu. Am fost mort, si iata ca sînt viu în vecii vecilor. Eu tin cheile mortii si ale iadului!
Si ce valoare au cuvintele unui UCIGAS ca Pavel sa ma iau dupoa ele?
Ce fel de credincios esti tu, daca pentru tine legile acestui criminal sunt mai importante decat Legile lui Dumnezeu?
Esti cumva un de religie Diabolica...adica un crestin?
Te poti converti din ucigas in sfant?
ha aha ha ha!
Pai spune prostia asta celor care fac executii pe scaunul electric!
Saul s-a convertit din Ucigas in Ucigas-Sarlatan, care l-a trimis la "plimbare" pe Dumnezeu cu tot cu Legile lui, de exemplu aia cu "Sa nu ucizi"!
Si tu ai avuns astfel ca "evanghelist" sa urmezi legile unui criminal care face pipi pe Legea lui Dumnezeu!
... halal credincios mai esti!
Faptul ca au devenit din rai buni, nici pe departe nu inseamna ca trebuie sa le iertam crima si sa-i consideram sfinti!
Pavel era sarlatan din cauza ca a inselat miliarde de oameni abatand credinciosii de la Legile lui Dumnezeu catre biserica sa promitatoare de minciuni si incurajatoare a tuturor desfranarilor, vezi pocaitii care accepta toate curvele, borfasii si criminalii promitandu-le iertarea prin "harul credintei" si nu prin FAPTE asa cum cere Legea lui Dumnezeu!
faptul ca ti se promite un loc asigurat in Rai ii indeamna pe multi borfasi si curve sa isi continue profesiunea pana la varsta pensiei cand toti/toate accepta sa se pocaiasca si cu asta gata, s-a spalat tot, cu conditia sa dai zeciuiala.
Isus nu i-a zis niciodata nimic lui Pavel, pentru ca nu s-au cunoscut cat Isus era in viata, ba mai mult, nici nu era interesat sa afle parerea apostolului Petru, cu care se afla mereu in cearta, desi Isus l-a desemnat ca singur executor testamentar!
Aia cu bolnavi se poate interpreta altfel, si anume ca nu toata lume4a are nevoie de religie ci doar pacatosii carora le lipseste puterea de a se indrepta singur!
Nu exista niciun Rai, pentru ca Christos este doar Stapanul Iadului iar Dumnezeu nu are niciun Rai, ci doar Sheolul, adica Casa Mortilor!
Uite aici scrie despre harul credintei:
Romani 11.6.
Iar dacă este prin har, nu mai este din fapte; altfel harul nu mai este har. Iar dacă este din fapte, nu mai este har
Cine ti-a zis asta? Din ce stiu eu in Vechiul Testament Satan se revolta si vrea sa fie el conducatorul si ai putea sa citesti la Iov unde il provoaca pe Dumnezeu.
Isus Christos este Domnul si cu asta punct daca nai treaba cu biblia si u citesti Tanachul te rog eu abtine-te de la tampenile care le scrii.
Faptul ca Isus este Domnul Isus nu se poate contesta dupa cum nici faptul ca Purandel este Domnul Purandel!
Da nici unul dintre toti Domnii nu este Dumnezeu Fiul ...si asta sa iti intre bine in capatana!
Romani 10 : 1-13 Mantuirea este aproape
1.Fratilor, dorinta inimii mele si rugaciunea mea catre Dumnezeu pentru Israeliti, este sa fie mantuiti.
2.Le marturisesc ca ei au ravnit pentru Dumnezeu, dar fara pricepere:
3.pentru ca, intrucat n-au cunoscut neprihanirea, pe care o da Dumnezeu, au cautat sa-si puna inainte o neprihanire a lor insisi si nu s-au supus astfel neprihaniri, pe care o da Dumnezeu
4.Caci Hristos este sfarsitul Legii, pentru ca oricine crede in El, sa poata capata prihanirea.
5.In adevar, Moise scrie ca omu care implineste neprihanirea, pe care o da Legea, va trai prin ea.
6.Pe cand iata cum vorbeste neprihanirea, pe care o da credinta: "Sa nu zici in inima ta : "Cine se va sui in cer?"(Sa pogoare adica pe Hristos din cer)
7.Sau : "Cine se va pogora in Adanc?"(sa scoale adica pe Hristos din morti).
8.Ce zice ea deci? "Cuvantul este aproape de tine : In gura ta si in inima ta." Si cuvantul acesta este cuvantul credintei, pe care- propovaduim noi.
9. Daca marturisesti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, si daca crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti, vei fi mantuit.
10.Caci prin credinta din inima se capata neprihanirea, si prin marturisirea cu gura se ajunge la matuire,
11. dupa cum zice Scriptura:"Oricine crede in el nu va fi dat de rusine"
12.In adevar nu este nici o deosebire intre Iudeu si Grec; caci toti au acelasi Domn care este bogat in indurare pentru toti cei ce-l cheama.
13.Fiindca "oricine va chema Numele Domnului va fi mantuit"
Spuse Domnul :
Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!
Acum va interveni si simbolul intelepciunii "Atunci şarpele a zis către femeie: "Nu, nu veţi muri,,,,,,,,,veti fi ca Dumnezeu "
Ia sa vedem a mintit oare sarpele din vechime,pun mai jos cuvintele lui Dumnezeu :
În sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce" Parca chestia asta o citeste Parintele cind ne duce la groapa deci banuiesc ca Dumnezeu a avut dreptate iar simbolul intelepciunii tale adica tatal minciunii a spus din ale sale
Acum parca incep sa ma dumiresc citind spusele femeii "Iar femeia a zis: "Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat".
Vad cum apare in avampremiera si prima minciuna "nu nu veti muri,,,,,,veti fi asemeni lui Dumnezeu " Oare autorul ei "amaritul acela de sarpe" nu este cumva intemeietorul minciunii,gresesc cu ceva daca il numesc tatal minciunii?
Daca era un amarit de sarpe, care traia ca vai de capul lui, de ce a spus Dumnezeu „Vrăjmăşie voi pune între tine şi între femeie"
Oare sarpele acesta o fi chiar asa de amarit si de nevinovat?
Ia sa citim "Cartea înţelepciunii lui Solomon" 2:24 :
Versetul 24. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume şi cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască.
@soimos :
Oare cum se explica coincidenta ca Isus Christos s-a nascut odata cu Diavolul, adica cu Noul Testament, pentru ca in Tanach (scriptura furata de crestini si denumita de acestia in mod abuziv si mincinos in Vechiul Testament) nu exista niciun Diavol
@MiculPisic zbirlit ca motanul raspunde :
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=74&cap=2 "Cartea înţelepciunii lui Solomon" 2:24
Versetul 24. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume şi cei ce sunt de partea lui vor ajunge s-o cunoască
Ps Parca spuneai ca prin VT,nici vorba sa existe amaritul acela de diavol.=)), vad ca inteleptul Solomon auzise de el, de unde sa stie bietul om ca va aparea alt solomon scuze soimos care,,,,,,,,
Sigur ca sarpele a mintit!
dar asta nu inseamna ca tu daca minti esti Diavol, si este adevarat ca in poveste se spunme ca Dumnezeu a pedepsit si sarpele si Omul, dar asta nu inseamna ca asta este pacatul primordial ca omul a fost pedepsit pentru "greseala" sa!
Adica a devenit intelept, si cand zic asta nu ma refer la aia care cred totul a proasta ci doar la aceia care inteleg sa isi bazeze intelepciunea pe Cunoasterea Rationala!
Cu nerusinare minti tu pentru ca Solomon 2:24 24 nici nu exista, si nu exista acel text citat de tine nici macar in Solomon 2:24 si nici in Solomon 24: 24 ...asa ca esti o mincinoasa ordinara!