Pentru ca singurul Mantuitor este Isus Hristos.Numai prin sangele Lui putem sa primim iertarea de pacate. El a luat asupra Lui pacatul nostru la cruce. El a platit pretul.
Apostolul Pavel se adreseaza Evreilor care tineau inca ritualul jertfelor, chiar si dupa inaltarea Domnului Isus, chiar si dupa distrugerea Ierusalimului si a templului; el le aminteste ca primul Cort, adica ritualul pe care Dumnezeu l-a instituit prin Moise din vechime, si care a fost valabil pana in timpul Domnului Isus, era un simbol al Cortului din Cer. Marele Preot si in acelasi timp jertfa sunt simbolul Domnului Isus Hristos. Prin acele jertfe, oamenilor li se reamintea despre venirea unui Mantuitor, Salvator si Rascumparator, care va plati cu sangele Sau pentru pacatele noastre, un sange mai bun decat al taurilor si tapilor adusi ca jertfa pentru ca El nu era un simbol, ci Insusi Dumnezeu Creatorul.
In versetul 10 vb despre cortul de pe pamant : Ele sunt doar niste porunci pamantesti date, ca toate cele privitoare felurite spalaturi etc., pana la o vreme de indreptare.
Aceasta vreme de indreptare inseamna venirea Domnului Isus pe pamant, pentru ca prin viata Lui sa fie o ispasire, un inlocuitor pentru pacatul nostru marturisit. vezi versetul 13" Caci, daca sangele taurilor si al tapilor si cenusa unei vaci, stropita peste cei intinati, ii sfinteste si le aduce curatarea trupului", si14. "cu cat mai mult sangele lui Hristos, care, prin Duhul cel vesnic, S-a adus pe Sine insusi jertfa fara pata lui Dumnezeu, va va curata cugetul vostru de faptele moarte, ca sa slujiti Dumnezeului celui Viu!"
Mai departe Pavel explica de ce a fost nevoie de o jertfa - pentru ca doar cineva egal cu Dumnezeu putea sa faca ispasirea pentru pacat, iertarea oamenilor si reabilitarea lor dupa cum spune in vers 22. "Si, dupa Lege, aproape totul este curatat cu sange; si fara varsare de sange nu este iertare. Aproape totul se refera la faptul ca exista pacate care nu pot fi iertate" pentru ca nu sunt marturisite inaintea Lui Dumnezeu si nici lepadate. Jertfa Domnului Isus este mai buna decat a taurilor si tapilor, deoarece El s-a jertfit odata pentru totdeauna vezi vers 24-26:" Caci Hristos n-a intrat intr-un locas de inchinare facut de mana omeneasca, dupa chipul adevaratului locas de inchinare, ci a intrat chiar in cer, ca sa Se infatiseze acum, pentru noi, inaintea lui Dumnezeu. 25. Si nu ca sa Se aduca de mai multe ori jertfa pe Sine insusi, ca marele preot care intra in fiecare an in Locul Preasfant cu un sange care nu este al lui; 26. fiindca atunci ar fi trebuit sa patimeasca de mai multe ori de la intemeierea lumii; pe cand acum, la sfarsitul veacurilor, S-a aratat o singura data, ca sa stearga pacatul prin jertfa Sa. "
Avem o singura viata deci avem o singura sansa la mantuire si anume in viata pe care o traim. Exista un singur mod de mantuire- acceptarea Domnului Isus ca Mantuitor personal asa cum spune Pavel in vers 27. 28:" Si, dupa cum oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata,
28. tot asa, Hristos, dupa ce S-a adus jertfa o singura data, ca sa poarte pacatele multora, Se va arata a doua oara, nu in vederea pacatului, ca sa aduca mantuirea celor ce-L asteapta. "
Sfantul apostol Pavel nu egaleaza sangele tapilor cu al Domnului Isus, ci il pune mai presus de al acestora, care erau un simbol al sau o asemanare.
Diferenta dintre alte religii pagane si iudaism- apoi crestinism este scopul jertfei - la popoarele pagane jertfa reprezenta imbunarea zeilor, in timp ce in iudaism, acestea reprezentau un simbol al sacrificiului Lui Dumnezeu Insusi pentru oamenii care il asculta, si care vor fi curatiti si reabilitati, in baza acesteia.
Daca vrrei sa afli mai multe despre Dumnezeu si planul de mantuire, nu ve-i intelege, daca incepi cu carte Evrei, incepe cu Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri, Deuteronom si apoi sa treaca la studierea evangheliei lui Ioan si ve-i intelege mai bine rolul jertfei Domnului Isus.
Spune "cu atat mai mult", daca ai cunoaste gradele de comparatie, ai vedea ca nu este unul de egalitate.
Spune clar ca sangele Matuitorului este mai important decat cel al vacilor. Daca tu spui ca expresia :„Cu atat mai mult" este de egalitate...
Si cred ca se refera la jerfa, cand spune de sangele boilor. Daca jerfesti acele animale te scapa de pacate. De ce sa te inchini la vaci cand le ucizi doar pentru a te mantuii? De ce sa te inchini la vaci cand sunt cu mult inferioare omului din toate punctele de vedere. De ce sa te inchini la vaci, cand le tai in abatoare si mananci carne de vaca in fiecare zi. De ce sa te inchini la vaci? Cand vaca va fi considerat animal sfant in Romania, atunci putem considera aceasta tema un subiect bun de discutii, dar in prezent sa te inchini la vaca este asa cum te-ai inchina la caramida.
Tu faci ce vrei, poti sa te inchini si la closet daca vrei, doar ca este lipsit de logica sa te inchini la o vaca.
Pentru ca, probabil, era prima recunoastere a faptului ca omul este animal. N-avea importanta singele pentru ca nu lutul interesa ci partea spirituala.
A mai fost postata intrebarea asta tot de tine! chiar nu te plictisesti?
Daca chiar crezi ca ai dreptate, de ce stai si ne intrebi? Sau asta face din tine un Hobbie?
Si ti-am mai povestit ca acolo este un cort unde un preot spovedeste cu sangele Animalelor, iar apoi vine Iisus si sfinteste cu sangele lui.
11. Iar Hristos, venind Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare, a trecut prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit, nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta;
12. El a intrat o dată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, şi a dobândit o veşnică răscumpărare.
13. Căci dacă sângele ţapilor şi al taurilor şi cenuşa junincii, stropind pe cei spurcaţi, îi sfinţeşte spre curăţirea trupului,
14. Cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul cel veşnic, S-a adus lui Dumnezeu pe Sine, jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul vostru de faptele cele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu?
15. Şi pentru aceasta El este Mijlocitorul unui nou testament, ca prin moartea suferită spre răscumpărarea greşealelor de sub întâiul testament, cei chemaţi să ia făgăduinţa moştenirii veşnice.
16. Căci unde este testament, trebuie neapărat să fie vorba despre moartea celui ce a făcut testamentul.
Scrie si continuarea versetelor data viitoare
Sangele Vacilor si Boilor era folosit in cort mai de mult tipm ca sa curete pacatele celui necurat cu ajutorul alotr rituale!
Apoi a venit Iisus in cortul acela si a curatat oameni cu sangele Sfant adevarat, Sangele lui!
Pace tie