Dumnezeu vorbeşte şi astăzi oamenilor. În primul rând, El ne vorbeşte prin Cuvântul Său (2 Timotei 3:16-17). Isaia 55:11 spune că "tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele". Biblia ne prezintă cuvintele lui Dumnezeu în tot ceea ce avem nevoie să cunoaştem pentru a fi mântuiţi şi pentru a trăi o viaţă creştină autentică. 2 Petru 1:3-4 declară, "Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea, care este în lume prin pofte."
În al doilea rând, Dumnezeu vorbeşte astăzi către noi prin impresii, întâmplări şi gânduri. Dumnezeu ne ajută să distingem binele de rău prin intermediul conştiinţei noastre (1 Timotei 1:5; 1 Petru 3:16). Dumnezeu este Cel care coordonează procesul de schimbare a minţilor noastre pentru ca noi să căpătăm gândurile Lui (Romani 12:2). Dumnezeu permite unele întâmplări în viaţa noastră pentru ca astfel să ne călăuzească, să ne schimbe şi să ne ajute să creştem spiritual (Iacov 1:2-5; Evrei 12:5-11). 1 Petru 1:6-7 ne reaminteşte: "În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos."
1 Poi daca vorbeste si astazi de ce nu ne dai un link la convorbirea de ieri si ne dai exemple de acum 2000 de ani adica din perioada de cand crestinismul sub forma de astazi, nici nu exista?
Nu ti se pare la mintea cocosului sa dovedesti ca Dumnezeu vorbeste si astazi citand exact din ceea ce spune el astazi?
Iarasi vorbeste gura fara tine?
De unde stii tu ca ti-a vorbit tocmai Dumnezeu si nu Dracu? adica Tatal Minciunii pe care tu-l servesti si ii zici Dumnezeu?
I-ai vazut buletinul si stii ca a fost el?
Nu de alta dar eu stiam ca crestinii nu au alt Dumnzeu decat pe cel care se intituleaza dupa "inviere" ca fiind Stapanul cheilor Iadului?
Si dumnezeul tau ce zice? Sau nu l-am auzit eu?! Daca scriptura este de la evrei, evreii nu cred tot in Dumnezeu? Si catolicii au aceeasi scriptura. Care-i problema? Daca Hristos este fiul lui Dumnezeu nu inseamna ca ce a spus el este tot cuvantul Lui? Daca mucenicii au dus cuvantul lui Hristos nu este cuvantul Lui? De unde ai dedus ca Dumnezeu si Hristos nu ne indeamna s-o urmam? Vezi ca ai o lipsa de logica mare. Mai citeste si apoi critica. Presupun ca nici macar n-ai citit Noul si vechiul Testament.
Mare tohuwabohu mai zace in tine mai Salontanule.
1 Dumnezeul din mine zice ca nu exista niciun Dumnezeu Creator in afara de Big Bang.
2 Evreii nu cred in Dumnezeu ci in Zeul lor tribal pe nume Yahwe, iar Yanwe este Zeu si nu Dumnezeu pentru ca a mancat un vitel la legamantul facut cu Abraham, si cine mananca ala are si stomac care digera iar ce este digerat se elimina sub forma de produs religios.
3 Catolicii au si ei exact aceeasi scriptura FURATA si nu inspirata de Dumnezeu ca toti ceilalti crestini satanisti (in sensul ca se inchina sefului cheilor Iadului vezi Apoc.1.18)
4 Hristos este fiul lui Dumnezeu exact asa cum suntem noi toti care ii avem ca si Creator pe parintii nostri care s-au unit din iubire si au format acea uniune Dumnezeiasca(numita si orgasm) atunci cand ne-au conceput, apoi nascut, crescut si educat pe fiecare din noi!
5 Cuvantul lui Isus nu este deosebit de cuvantul bunicului tau, si doi la mana mucenicii de care spui tu nu au dus cuvantul lui Isus ci mesajul spurcat al ucigasului Pavel care si-a legitimat minciuna si sarlatania pe contul lui Isus care mort fiind nu-l mai putea scuipa.
6 Din Biblie! Adica Niciundein Biblie Isus sau Dumnezeu nu ne recomanda niciodata sa urmam Biblia, ci doar Legile lui si alea se numesc Torah si nu Biblia!
7 Esti atat de indoctrinat incat ti s-au blocat rotitele si nu-ti mai functiuneaza creierul.
8 Presupui gresit, am STUDIAT si Noul Testament, si concluzia mea este ca este un text Diabolic care incalca Legile lui Dumnezeu socotindu-le GUNOI, scoate oamenii de sub puterea Legii lui Dumnezeu, instituind inceputul FARADELEGII, si anume incaputul crimelor care au facut din religia crestina cea mai bicisnica si criminala religie din Istoria Omenirii!
Intelegi mai Tohuwabohu crestin plin de credinta si lipsit de ratiune?
Esti idiot si drogurile ti-au stricat mintea. N-am ce discuta cu tine, in scris. Du-te la un medic psihiatru!
Pentru ca El a vorbit dupa nevoile mele spirituale. Atunci cand iti vorbeste Dumnezeu simti prezenta binecuvantata a Duhului Sfant, vezi lumina Lui care te invata si te sfatuieste, te implineste. Numai El cunoaste nevoile tale personale.,, Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine.,, - Ioan 10:27
Depinde pe cine ai ca Dumnezeu!
daca il ai ca "dumnezeu" pe Diavol te simti si tu bine ca el e fericit ca a prins un peste.
2 Poate ca simti prezenta binecuvantata a duhului Diavolului, si asta pare cam sigur pentru ca Dumnezeu nu vorbeste de Duhuri ci doar de LEGILE sALE!
3 Asa este Diavolul cunoaste nevoile tale personale, si probabil de aia te si considera Oaie!
De inculţi ce sunt. În primul rând n-au citit Biblia. Dacă o citeau şi-ar fi dat seama că Dumnezeul care şi-l imaginau ei nu prea corelează cu Dumnezeul ilustrat prin faptele sale din Biblie, mai ales din VT.
Şi în plus toată lumea vrea să fie nemuritor şi zeu. Fiii lui Dumnezeu, fii de zei.
Doamne jidanii chiar trebuie sa se bage chiar in absolut orice.este o mare asemanare intre voi jidanii si noi ortodoxii vechiul testament este o scriere luata de la voi pentru ca voi l-ati recunoscut pe dumnezeu si pe moise ca si noi dar pe iisus nu l-ati mai recunoscut pentru ca voi l-ati omorat.da vechiul estament este o lucrare data de divinitate.PS ti-am zis evreu pentru ca jidanii si evreii sun doua popoare diverite jidanii sunt un popor ce a ajuns in europa in anul 100 evreii sunt cu totul si cu totul alt popor. populatia israelului este constituita majoritar din evrei si nu din evrei. puteti verifiva si asta ca sa nu spuneti ca am jignit.
1 Eu nu sunt evreu ci ateu!
2 VT este un text furat care in denumirea originala se numeste Tanach!
3 Daca evreii nu l-ar fi recunoscut pe Isus ca fiind Messiah, romanii nu l-ar fi fi omorat. Dar a fi messia este cu totul altceva decat a fi Dumnezeu Fiul, si niciun proroc din Biblie nu a profetit nasterea/ venirea lui Dumnezeu junior, ci doar a unui messia ceea ce este cu totul altceva.
4 Nu VT in speta TANACHUL nu este dat de nicio divinitate ci este un text recunoscut si asumat de catre rabini, divina este considerata doar Torah, adica Legea cea pe care voi crestinii o calcati in picioare, deci ce sa fie divin la VT?
Minciuna prin care i s-a schimbat intelesul Tanachului sau FURTUL pe care l-au comis crestinii cand si-au insusit scriptura evreilor? Sau poate MINCIUNA precum ca este un text inspirat de Dumnezeu
Dal in pl de dumniezo ca el ''exista,, da nici macar nu ne da un semn.el nu vede ca lumea asta se duce de rapa? da el tot nu face nimic.