P1: Dacă o profeție este adevărată, atunci viitorul pe care îl descrie este fix și inevitabil.

P2: Dacă viitorul este inevitabil, nu poate fi schimbat.

P3: Dacă nu poate fi schimbat, atunci oamenii nu au libertatea de a alege altceva.

P4: Așadar, existența profețiilor valide este incompatibilă cu existența liberului arbitru.

C: Ori avem profeții adevărate, ori avem liber arbitru. Nu le putem avea pe amândouă.

Ce sens are „responsabilitatea morală" dacă oamenii doar îndeplinesc ceea ce deja a fost scris?

Greșit raționament. O profeție ar putea la fel de bine să descrie alegerea liberă a oamenilor. Motivul pentru care nu înțelegi asta e pentru că ești blocat pe liniaritatea timpului. Dacă ai fi inteligent ai privi timpul ca întreg.

Faptul că „profeția descrie alegerea liberă" e un non-sens logic dacă acea alegere NU poate fi schimbată. Nu contează dacă vezi timpul ca liniar sau ca pe o bilă de cristal — dacă viitorul e deja cunoscut cu certitudine absolută, el NU mai poate fi altfel.

Asta nu e alegere, e determinare.
Dacă Dumnezeu știe infailibil că aleg X mâine, atunci e IMPOSIBIL să aleg Y.
Și dacă ceva e imposibil, în ce fel mai e „liber arbitru"?
E o glumă, nu altceva.

"Motivul pentru care nu înțelegi asta e pentru că ești blocat pe liniaritatea timpului. "

Asta nu inseamna nimic, doar maschează problema sub termeni vag filozofici.
Tu nu faci decât să spui că alegerea e liberă doar pentru că pare liberă, nu pentru că este.
E ca și cum un actor citește un rol scris deja, dar se preface că-l improvizează.

Dacă Dumnezeu vede deja ce vei alege, mai poți alege altceva decât ceea ce a văzut?
Dacă nu, unde e alegerea? Unde e libertatea?
Ai doar iluzia alegerii, și în spatele ei, un destin deja scris.

Ca să înțelegi asta trebuie să privești axa timpului pe dos. Eu fac alegerea X, Dumnezeu o vede în viitor și îmi zice în trecut că am ales X. Eu în acel moment puteam să aleg la fel de bine și Y, iar dacă alegeam Y Dumnezeu ar fi văzut că alegerea mea va fi Y în viitor.

E adevărat că trecutul nu poate fi schimbat și odată făcută o alegere ea așa rămâne, dar asta nu înseamnă că Dumnezeu este cel care determină propriu zis alegerile. Mai corect ar fi spus că tu îți determini proprile tale alegeri. În sensul ăsta da, sunt de acord că e determinare, dar determinare cauzată de mine însumi, nu de Dumnezeu. Bineînțeles că în momentul când fac o alegere prin definiție nu mai pot face alta. Virtual pot alege orice, dar real am ales să fac X și nu Y deci o ființă omniscientă normal că va vedea X și nu Y în viitor.

Spui că "tu faci alegerea X", iar Dumnezeu o vede înainte ca tu s-o fac. Apoi spui că „ai fi putut alege Y".
– Dar dacă Dumnezeu a văzut că vei alege X, înseamnă că alegerea Y nu era posibilă.
– Nu poți spune „era posibil să aleg Y" dacă deja există o cunoștință infailibilă (divină) că vei alege X. Asta se numește falsă alegere, ceea ce este o iluzie.

Dacă Dumnezeu știe dinainte ce vei alege, acea alegere este fixată, deci nu e liberă în sensul profund.
– Dacă ai fi putut face Y, atunci Dumnezeu ar fi greșit. Dar el nu poate greși, deci nu poți face altceva decât X.
– Adică Dumnezeu nu doar știe, ci garantează că X va fi alegerea. Asta e determinism, nu libertate.

Zici că eu sunt „cauza" alegerii, nu Dumnezeu. Dar uiti un lucru esențial:
Dacă Dumnezeu a creat întregul tău lanț cauzal (genetică, mediu, context, voință), atunci chiar dacă tu ești ultima verigă, el a fost autorul sistemului în care alegerea ta a fost inevitabilă.
E ca și cum Dumnezeu ar proiecta o mașină care e programată să meargă într-un perete și apoi spune: „Ea a ales." Adica practic ce incerci sa-mi explici este ca lui Dumnezeu i s-ar adapta omniscienta.

Dacă Dumnezeu cunoaște infailibil fiecare alegere pe care o vei face, atunci în ce sens ai putea alege altceva? Poți schimba ceea ce Dumnezeu știe că vei face?

Răspunsul evident este NU. Pentru că dacă ai face altceva, Dumnezeu s-ar fi înșelat.
Iar dacă Dumnezeu nu se înșală, atunci viitorul este fix.