| GalinaBlanca a întrebat:

PACATUL APELĂRII LA VRĂJITORII, FARMECE, DESCÂNTECE
SI ALTE LUCRURI DIAVOLESTI, OCULTE ÎN SCOPUL DOBANDIRII UNUI AJUTOR :

Trebuie să fim constienti ca există cele două realităti: Dumnezeu si satana. Bunul Dumnezeu vrea să ne mântuiască, însă satana nu doreste mântuirea noastră si vrea să ne ducem cu el în infernul cel vesnic. De aceea întinde fel de fel de curse omenirii pentru a prinde pe cât mai multi. Intinde multe momeli printre care momeala aceasta a ocultismului, vrăjitoriei, despre care se crede că ar fi binefacătoare. Satana, fiind spirit, ia diferite înfătisări, cunoaste tot trecutul vietii noastre, lucrează prin oameni, prin animale si prin obiecte, are puterea de a distruge si aceasta o face servindu-se de oamenii înrăiti, cu mintea pervertită si întunecată de patimi. Oamenii vrăjitori, spun Sfintii Părinti, vor fi cel mai aspru pedepsiti de Dumnezeu, deoarece ei, constienti fiind, se leapădă de Dumnezeu încă din această viată, de buna voie chiar. Dumnezeul lor devine satana; lui i se închină toată viata, lui îi slujesc, lui îi aduc jertfe.

Spunea cândva un mare părinte, următoarea întâmplare: pe când era preot într-o comună din Moldova a venit să se spovedească la el o vrajitoare cam de 60 de ani. După ce si-a spus toate păcatele din copilărie, toate relele ce facuse oamenilor prin vrăjitoriile ei, acel părinte i-a dat canonul necesar pentru ispăsirea acestor păcate. Unul din canoane i-a fost acela de a nu se împărtăsi 7 ani de zile. Auzind acea femeie că preotul nu-i dă împârtăsania, deoarece nu avea cum să o poată împărtăsi din cauza păcatelor ei, a intrat diavolul deznădejdii în ea spunându-i că nu va mai trăi atâtia ani si va muri neîmpărtăsită. Si biata femeie primind gândul acesta al deznădejdii de la satana, după ce a iesit de la spovedanie, parcă a intrat un duh în ea; a început să alerge atât de tare pe drum încât s-a izbit cu capul de o stâncă si a murit pe loc. La înmormântare, bineînteles că a fost chemat preotul ce o spovedise. El o cunostea foarte bine pentru că tocmai o spovedise si si-a dat seama că diavolul deznădejdii i-a facut un asemenea rău. Toată viata săraca femeie slujise satanei si iată că nu a lăsat-o până când nu a luat-o la el. La înmormântare preotul a pus epitrahilul pe trupul ei în sicriu, în momentul citirii dezlegării mari. Pe când citea acea dezlegare mare preotul a observat cum epitrahilul se lasă în sicriu. La sfârsitul rugăciunii, incredibil, trupul acelei femei vrajitoare dispăruse. Toată lumea rămăsese încremenită. In urma acestei întâmplări preotul acela care avea o viată de sfintenie s-a rugat lui Dumnezeu câteva zile cu post să-i descopere această minune. Dumnezeu i-a descoperit că satana si-a luat acea ucenică a lui cu trupul ei pământesc. Asa cum fiecare om în momentul încetării din viată trece prin niste judecăti ale lui Dumnezeu, asa a arătat că vrajitorii sunt cei mai aspru pedepsiti. Ei de bună voie s-au lepădat de Dumnezeu si s-au închinat diavolului; de aceea atunci când mor îi ia cu trup cu tot, deci nu mai trec prin acele judecăti.

Este o mare greseală când cineva apelează la vrăjitori pentru a li se îndeplini o dorintă în casă. Se poate îndeplini pe moment acea dorintă cu puterea satanei, însă nu are viată lungă, nu poate avea un efect îndelun

Răspuns Câştigător
| EmaS a răspuns:

Din moment ce ai apelat la o vrajitoare,ai deschis o usa celui rau.El aparent iti va da un ajutor aparent, dar va avea o influenta asupra ta, si te va conduce din rau in mai rau.Trebuie sa apelam la Dumnezeu, El este rezolvarea tuturor problemelor noastre.

11 răspunsuri:
| FucktheSystem a răspuns:

Ăstea le copiezi de pe sfaturi ortodoxe?

| Gizăz a răspuns:

Cine ești tu, un simplu muritor, o insectă dintr-un mușuroi de 7 miliarde să zici ce există si ce nu există?! De unde atâta aroganță pe tine?

| Minks a răspuns:

Strabunica a fost vrajitoare, era ruda cu Dumbledore. A murit la 666 ani ucisa de propria bagheta magica.

| ShowTim3 a răspuns:

Mai bine cred in mos craciun decat in povestea aia cu satana laughing
Naiba sincer nici beat, drogat cu cocaina, heroina, canabis nu as putea crede in povestea aiawinking. Povesti ce nu pot fi dovedite, si eu sunt var cu Obama smug... Wake up, you are in 2011... nu in 1500 cand erau dragoni in padure si oameni credeau ca pamantul este plat si daca merg prea mult pe mare cazi in abis

Răspuns utilizator avertizat
| IngerulSiDraculTau a răspuns:

Bun.si ce vrei sa spui cu asta?

| thealchemist a răspuns:

Mda, si care-i legatura dintre vrajitorie si stiintele oculte?

| stapanullumii a răspuns:

Si? care e intrebarea?

| grinch a răspuns:

Carei faza? realitatea este una.etc

| alexxandra_2034 a răspuns:

Foarte adevarat; imi place cum ai scris:*