Dacă pentru păcatele spovedite a existat pocăinţă (regretul sincer, conştientizarea gravităţii), şi dacă ele nu mai sunt repetate, Dumnezeu a dezlegat acele greşeli făcute, iar ele au fost iertate!
Nu indu lumea in eroare! Dumnezeu nu iarta pe nimeni care ii incalca Legea.
De iertat criminalii, banditii si curvele, ii iarta numai Dracu care se vrea crezut ca fiind Dumnezeu, si iata astazi vedem cum in biserici, Christos care singur se recunoaste ca fiind seful Iadului, este slavit ca Dumnezeu!
Ioana99, prima data sa stie de el si sa ii para rau. Pe urma mai avem cate o rugaciune de la Sf Vasile prin psaltire, sau de la Sf Ioan Gura de Aur.
Poate intreba la modul de schimbare mentalitatii si a comortamentului in societate si in biserica. Aici are destule exemple in filocalie si in pateric. Dar totul trebuie schimbat din interior si se incepe cu o sinceritate in fata Lui Dumnezeu
Filocalia mi se pare potrivita pentru teologi si pentru monahi, oameni angajati total in drumul lor catre cer. Pentru oamenii obisnuiti mi se par potrivite sfaturi formulate mai simplu.
Bine ai zis : "oameni angajati total in drumul lor catre cer". PAI sunt doar doua variante : CER sau IAD. Tu ce ai alege? Si sa ramana macar la patericul mirenilor daca mai mult nu se poate sau nu ii ajuta intelectul sau sunt morti spirituali. Pacat. Singura sansa e sa ne rugam pentru ei nu sa ii judecam ( osandim) ci sa speram ca Dumnezeu ii va lumina.
Vrei sa spui ca prin jertfa acelui Isus Christos care singur se recunoaste in Biblie ca fiind Lucifer, pai asta ii iarta pe toti criminalii si pe toate curvele oricat de mari ar fi ele. dar in acelasi timp iti promite ca ajungi in mod sigur in imapartia sa care este... IADUL!
Daca acolo vrei sa ajungi in Iad nu ai decat sa-l urmezi pe Lucifer,... asta desi eu nu recomand nimanui sa -si vanda trupul si sufletul lui Lucifer, asa cum fac de ex pocaitii!
Dragilor, încercați să nu mai scoateți versetele din context și astfel să lansați învățături false și total nebiblice. Daca dați doar o pagina înapoi, în Apocalipsa 20:10, veți găsi că iazul de foc, moartea a doua, NU este o simplă distrugere ci se referă la o consecință eternă care implică și conștiența. Fiti atenți ce scrie acolo: "Și diavolul, care-i înșela, a fost aruncat în iazul de foc și de pucioasã, unde este fiara și proorocul mincinos. Și vor fi munciți zi și noapte ÎN VECII VECILOR".
Deși discuția a mai avut loc, vă reamintesc faptul că Scriptura are suficiente pasaje care susțin direct și fără ocolișuri concluzia unei suferințe eterne – consecință a despărțirii de Dumnezeu. Vezi, spre ex., Apoc. 4:10-11, Matei 13:40-42, Mat. 24:41, Marcu 19:43-48, Luca 3:17, Apoc. 12:47-48.
Moartea e pedeapsa pentru pacat si conform Bibliei cei morti nu simt nici o durere.Eclesiastul9:5,6,10,Romani6:23.De asemenea citim ca moartea si hadesul sunt aruncate in acelasi iaz de foc si sulf. Cu siguranta ele nu simt nici o durere. Apoi daca Satan ar urma sa fie torturat vesnic Dumnezeu ar trebui sa il pastreze in viata, insa viata e un dar, nu o pedeapsa. Apoi Biblia arata clar ca Dumnezeu nu ar chinui pe cineva in foc, pentru ca El nu suporta asa ceva.Ieremia7:31
Daca vrei sa incerci asta, atunci esti pe o pista gresita!
Odata ca Satan este ingerul cel mai de incredere a lui Iehova, si pentru ca pentru Iehova Christosul = Diavolul care i se impotriveste, si lucrul acesta ti-l reveleaza chiar Biblia prin faptul ca desfinteaza Legea lui Dumnezeu inlocuind-o cu Legea Noua a celui care se recunoaste ca fiind Seful Iadului!
E greu de inteles pentru tine acest lucru atat de evident?
Va pot invita la un seminar la care sa va invat cum sa interpretati corect Biblia. Este evident ca nu aveti pregatirea necesara si ca doar scoateti versetele din contextual imediat, din contextual cartii si din contextual Scripturii, intr-un mod (iertata sa imi fie exprimarea) habarnist.
Veti invata astfel ca Eclesiastul prezinta punctul de vedere al omului, perspectiva aceastuia si nu cea Divina. Daca veti alege o altfel de interpretare, aveti o problema majora. Stiti care? Neconcordanta cu restul Bibliei. Spre ex., in acelasi capitol 9, veti afla din versetul 2 ca de fapt aceeasi soarta au si cei buni si cei rai – prin urmare insasi discutia noastra este inutila. Ea va duce la o concluzia unei pedeapse comune sau la o rasplata comuna pentru toti oamenii – concept nebiblic! Daca interpretam literal 9:5-6, ar trebui (un alt exemplu) sa facem la fel si cu Eclesiastul 3:18, care pune omul si animalele pe acelasi nivel! Intelegeti?
Prin urmare versetul din Eclesiastul nu sta in picioare ca "argument". Sa mergem mai departe.
Romani 6:23. – Versetul acesta nu contrazice ceea ce spuneam mai sus. De fapt el doar confirma. Confuzia dumneavoastra apare de la faptul ca in terminologia biblica avem 3 manifestari distincte ale cuvantului „moarte": A) moarte spirituala sau despartire de Dumnezeu (Efeseni 1:1-2, Efeseni 1:4, Efeseni 1:18) B) moarte fizica (Evrei 9:27) si C) moarte eterna (asa numita moarte a doua) care include atat separarea eterna de Dumnezeu, dar si suferinta eterna in iazul de foc (Apocalipsa 20:11-15). NU eu am scris Biblia, nu are rost sa va certati cu mine.
Atunci cand pacatul a intrat in viata oamenilor, prin Adam, toate aceste aspecte ale vietii au aparut ca si consecinta. Adam NU a fost la inceput supus mortii, dar prin pacat ea a devenit realitate pentru el si pentru urmasi. Cuvantul „moarte" din Romani 6:23 include prima si a treia descriere de mai sus. Cum putem sti asta? Versetul in sine si contextul general al Scripturii. Acest verset descrie doua absoluturi inexorabile:1. Moartea este plata pentru pacat si 2.viata vesnica este un dar gratuit pentru toti credinciosii care cred in Fiul lui Dumnezeu. In incercarea de a-l interpreta diferit, veti avea o problema in a-l integra in restul Scripturii. Spre exemplu, versetele cum ar fi cel din Evrei 9:27, de unde aflam ca omul moare o singura data SI DUPA ACEEA VINE JUDECATA!
„Apoi daca Satan ar urma sa fie torturat vesnic Dumnezeu ar trebui sa il pastreze in viata, insa viata e un dar, nu o pedeapsa." – Asta este parerea dumneavoastra si nu are nici o baza biblica. In Biblia mea spune ca acolo vor fi „plansul si scrasnirea dintilor", iar asta este o manifestare cat se poate de constienta! Vezi cuvintele Domnului Isus din Matei 13:42, 50 Matei 22:13 Matei 24:51 Matei 25:30 Luca 13:28. Daca El spune asta... asa spun si eu!
„Apoi Biblia arata clar ca Dumnezeu nu ar chinui pe cineva in foc, pentru ca El nu suporta asa ceva.Ieremia7:31" – Asta, daca nu ar fi de plans, ar fi comica... V-as intreba, cat se poate de onest, cand ati studiat Vechiul Testament ultima oara? Cum puteti veni cu demonstratia faptului ca habar nu aveti CE nu suporta Dumnezeu acolo? Versetul din Ieremia 7:31 nu are NICI O LEGATURA cu discutia noastra. Dumnezeu infiereaza o practica a poporului si anume oferirea de jertfe umane, inclusiv bebelusi! Si apropo, jertfele erau pentru MOLOH! Nu este nici o referinta la pedeapasa eterna, cu sau fara chin vesnic.
Dragul meu, revin cu rugamintea sa cititi inainte de a va lansa in dispute teologice bazate pe cateva versete scoase din context. Eu stiu ca sunteti sincer si stiu ca asa ati fost invatati, dar, hei, aveti acces la informatie – nu va mai lasati pacaliti de unul altul, chiar daca va sunt lideri pentru o vreme!
Referitor la o problema abordata mai sus, se poate clarifica faptul că datorită marii preferinţe a Bibliei pentru expresiile metaforice, înţelegem de ce în Apoc. 21, 8 "moartea a doua" însemnă acolo, pierderea sufletului, "compromiterea" sufletului pentru veşnicie, pierderea mântuirii!
Unii prin prisma religiei diferite de creştinism, afirmă în mod greşit că în Apoc. 21, 8, "moartea a doua" ar înseamna "distrugere eternă", dar nu este acesta sensul biblic!
Dacă apostolul a spus "moartea a doua", imediat te întrebi de ce mai este necesară "a doua"? Doar pentru ca sufletul să mai fie înviat pentru vreo câteva minute iar apoi să moară iar, ca o demonstraţie ritualică "a la Champs Elysee", şi gata? Nu putea fi "rezolvată" problema de la început?
"Moartea a doua" se referă la în schimb la "pierderea", COMPROMITEREA SUFLETULUI, nefericirea lui veşnică, pierderea mântuirii!
Pierderea sau starea de "moarte" a sufletului semnifică ÎNVINOVĂŢIREA, PEDEPSIREA sau COMPROMITEREA din cauza păcatelor sale! Folosirea unui cuvânt dur ("moarte") pentru a arăta "dezastrul", "pierderea", "compromiterea" sufletului, avea ROL STILISTIC!
Datorită faptului că Mântuitorul Hristos S-a putut răstigni pentru ca păcatele întregii omeniri SĂ POATĂ FI IERTATE, El îşi va continua cu acest scop starea Sa de Jertfă până la sfârşitul veaucrilor.
El este în stare continuă de răstignire pentru păcatele oamenilor. Bogătia acestui dar, darurile Jertfei Sale se revarsa asupra oamenilor prin harul Său, încredinţat Bisericii Sale şi preoţiei creştine pe care a lăsat-o.
Întreaga viaţă este o luptă crâncenă cu păcatul cu orice formă a răului, este un effort de "a urca panta", de a progresa moral, de a ne forma moral. Mijloacele pe care le avem în această luptă sunt mai multe: harul încredinţat prin lucrările Bisericii, faptele bune, credinţa puternică, rugăciunea, înlăturarea patimilor, dobândirea virtuţilor (în care la loc de cinste se află SMERENIA), empatizarea cu semenii şi iertarea lor, etc…
Încurajator în această luptă este progresul. Să ne observăm permanent măcar un minim progres spiritual…
Sufletul nostru este vesnic (Scriptura o sustine de fiecare data) si de aceea necesita o impotanta prioritara in grija fata de acesta, fata de eliminarea pacatelor pe de o parte si formarea spirituala corecta pe de alta parte...
Evident ca minciuna este sustinuta de o scriptura mincinoasa, dar din pacate STIINTA nu sustine o asemenea prostie, si cu atat mai putin realitatea, ai vazut tu ca o flacara sa arda vesnic dupa ce s-a stins focul?
Sau din cauza imbrobodirii prin credinta a proasta, nu intelegi ca viata unui om este un fenomen de ardere in care se consuma energie, si oxigen si se elimina bioxid de carbon si resturi ramase de la ardere la fel ca si in cazul focului?
De pacat te vindeci doar atunci cand te vindeci de prostie!
Oamenii normali mai gresesc, si asta este normal, dar pacat este atunci cand starui in greseala din cauza ca nu te duce capul sa inveti din greseala pe care ai facut-o!
In concluzie de pacat te vindeci doar prin autocontrol si dezvoltarea continua a inteligentei astfe incat sa inveti din consecintele greselii facute, si sa cand ti-ai dezvoltat inteligenta atunci trebuie sa actionezi asa cum iti dicteaza CONSTIINTA ta, adica Dumnezeul cel Viu care traieste in tine!
Ioan 3:16 - Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său unic-născut, pentru ca oricine manifestă credinţă în el să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică.
Cea mai mare măsură luată de Dumnezeu în acest sens este jertfa de răscumpărare a lui Isus. Ceea ce trebuie să facem noi pentru a beneficia de pe urma este este să manifestăm o credinţă vie, evidentă în faptele şi modul nostru de viaţă. (Iacov 2:26)
Eu un lucru stiu in viata. omul cat greseste-nvata
din experienta mea in viata iti pot afirma urmatoarele:
cand te doare in gat daca mananci o inghetata iti trece.
cand esti mahmur, bei o bere si trece
de aici vorba "cui pe cui se scoate"
deci cand pacatuiesti, mai pacatuiesti o data si trece.
Oamenii ar trebui sa priveasca mai mult spre Dumnezeu,sa reflecteze asupra faptelor lo,r si sa ia aminte cuvantul Sau pentru ca aceasta lume este trecatoare si nu plecam de aici decat cu faptele.(nimic altceva)
Pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu ar trebui sa respectam poruncile Sale,sa citim Biblia, sa mergem mai des la biserica, sa tinem post, sa ne iubim si sa ne respectam aproapele, dar cel mai important sa invatam sa intoarcem si celalalt obraz.
"Ati auzit ca s-a zis: "Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte". Eu insa va spun voua: Nu va impotriviti celui rau; iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt. Celui ce voieste sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa. Iar de te va sili cineva sa mergi o mila, mergi cu el doua".
In final, fiecare va primi rasplata faptelor sale! Nimeni nu este scutit!
RAI sau IAD? Tu ce alegi?